Abonare Online

:

EDITORIAL

  • MAREA UNIRE MAREA UNIRE
    Marele istoric și patriot Nicolae Iorga spunea că cea mai mare faptă din viaţa neamului nostru a fost înfăptuirea României unite, a statului unitar care a adunat la 1 decembrie 1918 aproape toate pământurile istorice locuite de veacuri de români. Această uriașă operă de reîntregire a…
    Join club

Abonare Online

banner

Caută

INVITATUL DE ONOARE - Ninela Caranfil, Artistă a Poporului

Joi, 16 Februarie 2017 15:17
  • Autor:  Gheorghe BUDEANU

Duminică dimineața. Chișinăul încă doarme în răcoarea acestui început de primăvară. În centrul orașului, o întâlnesc pe cunoscuta actriță Ninela Caranfil. Îmi spune că „aleargă” la repetiții. Totuși, până la repetiții, care vor fi începând odată cu bătaia clopotelor la Biserica „Ciuflea” mai era ceva timp și am îndrăznit s-o conduc, pornind un dialog care a continuat pe scări, apoi – în cabina de machiaj, prima întrebare fiind una parcă a nedumerire:

 – Să înțeleg, doamna Caranfil, că actorii nu au duminici?

 

– Tocmai asta și este anormalitatea profesiei noastre. Sâmbata și duminica, atunci când toți oamenii normali se odihnesc, își petrec timpul liber cu familia, noi lucram, pentru ca trebuie sa-i distrăm pe oameni. Ne odihnim în zi de luni. Dar duminica nu înseamna numai odihna, mâncare și veselie, duminica înseamna sfințirea sufletului, este ziua de rugaciune, de revelație, de împlinire…

 

– Cu ce fel de împliniri își poartă azi duminicile Ninela Caranfil?

 

– Pentru ele, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Când El consideră ca ești vrednic de o bucurie, de o împlinire, îți trimite energii benefice, îi mobilizeaza și pe acei din jurul tau ca sa te ajute. Va spun o întâmplare. Acum doi ani, am avut un vis. Parea ca sunt în copilarie și o voce foarte cunoscuta îmi zicea: „Ninela, Grigore Vieru este foarte mâhnit că tu ai realizat câte un CD pentru Nicolae Dabija și Dumitru Matcovschi, dar de el ai uitat…”. Tocmai trecuseră trei zile de când bunul meu prieten, Nicolae Jelescu, un actor foarte talentat, mi-a daruit un CD în care citește din Vieru. I-am telefonat: „Nicolae, ai facut un lucru extraordinar... ”.

Trezita din somn, am încercat sa talmacesc visul, dar m-am chinuit așa câteva zile, pâna într-o dupa amiaza, când am ieșit la o plimbare prin preajma casei: deseori fac astfel atunci când trebuie sa-mi adun gândurile și sa repet textele pentru anumite spectacole. Mergând, mi-a atras atenția o doamna care își purta copilul în carucior. La un moment dat, ea s-a oprit și a început sa-i cânte pruncului: „A-a-a-a. A-a- a-a…”. Îl legana și-l adormea. Era un fel de cântec de leagan pe care noi toți l-am avut în copilarie de la mamele noastre. Iata ca imaginea asta mi-a sugerat gândul la care îndata mi-am zis: „Asta-i. Eu trebuie sa fac un CD pe versurile lui Grigore Vieru pentru copii”.

Ideea m-a luminat, am alergat acasa, am scos carțile lui Vieru și, inspirata la culme, am lucrat trei zile fără întrerupere. Scenariul pentru CD fiind gata, aveam nevoie de bani pentru a-l edita și aici a început greul cel mai mare, cu caciulirea pe la mulți oameni bogați. Unii m-au purtat cu vorba, alții au promis și au uitat… Trecuseră doi ani de zile și eu începusem sa-mi pierd speranțele când tocmai mi-a venit un gând nastrușnic: „Ce o fi, daca ma duc și-i spun de necazul meu politicianului Vlad Filat?”. Îndrazneala mea a facut ca, peste o saptamâna, consilierul sau sa-mi telefoneze: „Proiectul a fost acceptat”. Am gasit doi copii minunai – Adelina și Alexandru Andrei – dintr-o familie extraordinara, cu care am realizat CD-ul pe versuri de Grigore Vieru înainte de Revelion 2015.

 

– Câte poezii pentru copii de-ale lui Grigore Vieru ați inclus în el?


– CD-ul are doua compartimente. Primul - „Cântare copilariei”, cu poezii scurte, de patru rânduri, adevarate perle. Îndata dupa ce se naște, copilașul nu vorbește, dar poate asculta. Seara, mamica îi pune acest CD, care începe chiar cu cântecul de leagan „Hai, puiu, nani-na, ca mama te-a legana…”, și copilul, înainte de somn, asculta, crește și învață sa rosteasca corect limba româna. Uite, cred eu, acesta este rostul CD-ului. Al doilea compartiment al discului se numește „Cântare limbii române”. În el am selectat cele mai frumoase poezii ale lui Grigore Vieru. Doamne, când a aparut acest CD am avut o bucurie mare. I-am facut o surpriza și soției lui Grigore Vieru, care a participat și la lansarea din 11 ianuarie 2015, la Biblioteca „B. P. Hașdeu”. Tocmai începea Anul Grigore Vieru…


Unde poate fi gasit CD-ul „Cântare copilariei/Cântare limbii române”?


– Deocamdata, numai la mine. Dar nu vreau sa ma transform într-o târgoveața. Intenționez sa fac un contract cu Ministerul Educației, care sa achiziioneze câte un exemplar pentru fiecare școala și pentru fiecare gradiniță. Ar fi pacat sa nu prinda aceasta propunere. O alta împlinire de duminica e ca tocmai anul acesta mi-a aparut o bibliografie. Pe când împlinisem și eu o vârsta mai „rotunda”, Biblioteca „Transilvania” mi-a scos o prima varianta de bibliografie, editata modest, iar acum Parascovia Onciu, directoarea acestei biblioteci, s-a pus la sfat cu inimoasele de la Biblioteca „B.P. Hașdeu” și în ziua când lansam CD-ul m-au anunțat despre apariția bibliografiei mele, care are titlul „Artista dorurilor noastre”, titlu sugerat de Vlad Pohila, care este redactorul carții, dar și un bun vecin al meu. Probabil, voi lansa aceasta carte de Ziua Teatrului, care va fi pe 27 martie. Este cartea vieții mele. O răsfoiesc și ma tot întreb: „Doamne, oare toate aceste lucruri frumoase eu le-am spus, eu le-am scris?”.

 

– Va văd foarte activa chiar și în aceste zile. La ce lucrați acum?


– Pregatim un spectacol pentru copii – „Pepi, ciorap lung”. E ceva cu multa mișcare, cu cântece, cu dansuri, caldura, multa lumina… Regia îi aparține lui Petru Hadârca, muzica - Vali Boghean, versurile – Radmila Popovici. De mult îmi doream sa joc într-un fel de poveste pentru copii. Eu am rolul unei profesoare care este președinta Consiliului parintesc – o ființa foarte ciudata, extravaganta, plina de bizarerii. Degraba jucam premiera. Aduceți-va copiii și nepoții la „Eminescu”, caci e un spectacol extraordinar. În sfârșit, am revenit la ceva pentru copii, caci în 45 de ani, de când lucrez la Teatrul „Mihai Eminescu”, am jucat în mai multe povești pentru copii, iar în „Buzduganul fermecat” eram Statu-Palma-Barba-Cot – un personaj cu o barba de vreo trei metri, care sarea, se agaa de niște sfori…


– Toata viața de actriță ați jucat-o la Național?

 

– Am facut o pauza prin 1972. Atunci, fiind cu teatrul în deplasare, am îndraznit sa intru într-o biserica și sa aprind niște lumânari, dar nu știam ca avem și turnatori în grupul nostru. Reîntoarsa la Chișinau, director teatrului m-a chemat și mi-a spus să depun cerere de concediere. Am scris cererea și am plecat. Timp de doua luni mi-am cautat dreptatea și am vazut ca Dumnezeu te ajuta atunci când ea este de partea ta. Ma cunoșteau toți milițienii de la Guvern: „Iarași vine șomera asta…”. Am bătut la toate ușile, la urma – în a lui Corobceanu, care era un fel de vice-prim-ministru. Ma rog lui Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul, caci, dupa ce m-a ascultat cum povesteam și plângeam, s-a uitat lung la mine și a taiat-o scurt: „Du-te, fata hai, și lucreaza mai departe”. Întoarsa în teatru, parca nimic nu se întâmplase. Degraba, Ion Sandri Șcurea, care monta „Ipolit” de Euripide la „Luceafarul”, mi-a propus rolul Doica. În rolul Febrei juca Valentina Izbeșciuc și lucrul acesta m-a încântat. Pentru ca eram tânara și obraznica, am mers la Valeriu Cupcea și i-am spus:„Eu nu plec atunci când cineva ma alunga, dar atunci când eu vreau!”. S-a suparat. Dar fiind în repetiii la „Luceafarul”, curea nu mi-a spus ca rolul Doicai îl juca și Eugenia Todorașcu, care plecase la niște filmari. În fine, sunt mândra ca am jucat alaturi de marii Ion Ungureanu, Vladimir Zaiciuc, Dumitru Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, Valentina Izbeșciuc, Nina Mocreac… – cu toți monștrii sacri ai Teatrului „Luceafarul”. Peste trei ani, regizorul Veniamin Apostol m-a telefonat: „Vrei sa revii acasa?”. Sigur ca îmi era dor de scena vieții mele, de foștii colegi…


– Vin spectatorii la Teatrul Național? Există în colectiv o atmosfera de creație? Mai înainte…


– Gheorghe, Slava Domnului, nu ducem lipsa de spectatori și asta ma bucura, ma entuziasmeaza. Acum, la teatru vine foarte multa lume, mai ales tineretul. Uite, spectacolul „Zapezile de alta data” îl joc cu Nicolae Darie de zece ani, iar lumea tot vine și vine. Referitor la atmosfera de creație, am sa-ți spun un lucru: șefii vin și pleaca, dar actorii ramân. Avem la „Eminescu” o foarte buna trupa de actori. Atmosfera în teatru s-a schimbat radical odata cu revenirea pe post de
director a lui Petru Hadârca, care, fiind în aceeași funcie pe timpul guvernarii comuniste, a avut probleme deoarece spunea adevarul ca este român și ca vorbește românește. Fiind concediat, el și-a cautat dreptatea tocmai la CEDO, unde a câștigat procesul și s-a reîntors la Național. El știe ce înseamna pentru actor un cuvânt cald, un îndemn, o atitudine de dragoste pentru ceea ce face actorul… El ne iubește și asta ne înaripeaza. Odata cu el, avem norocul și de un ministru al culturii foarte potrivit - Monica Babuc. Am privit deunazi serata de comemorare a lui Grigore Vieru. Doamna ministru a avut un discurs extraordinar. Toamna trecuta, am fost cu câteva spectacole în turneu prin România. Monica Babuc, însoțindu-ne, a dat dovada de o prezența jos palaria! Are limbajul necesar, inuta, idei, dar și dragoste faa de oamenii de cultura. Iata un ministru care ne iubește și ne admiră.


– Teatrul întotdeauna a fost o taina de tamaduire pentru spectator. Dar pentru actor? Mai ales în cazul în care îți vine sa îngâni „O, biet artist, viața e un teatru trist…”


– Scena tamaduiește! Într-o dimineața, m-am pomenit cu mari dureri de spate. Seara urma sa joc în „Zapezile de alta data”, unde aproape o ora și jumatate sunt energica pe scena. Îi telefonez directorului artistic Vitalie Rusu și îi spun ce s-a întâmplat. M-a ascultat, a facut o pauza, dupa care mi-a zis: „Vino, ai sa poți juca…”. Vin cu un taxi și când partenerul meu de spectacol, Nicolae Darie, a vazut cum urc scarile, și-a pus mâinile în cap… Ei bine, s-a întâmplat un miracol care m-a facut sa-mi numesc a doua carte „Nebanuita forța a scenei”. În ziua aceea, stateam încovoiata în culise ca vai de capul meu, dar când a trebuit sa ies în scena am facut primul pas, al doilea și la al treilea mi-au trecut durerile. Am jucat, chiar am sarit pe scena, dar, dupa spectacol, când am revenit în culise, durerile au reînceput sa-mi taie spatele. Pe scena se întâmpla lucruri mistice. Se mai spune ca actul de creație este unul tamaduitor. Dar cu viața de astazi, care „e un teatru trist”, ne-am deprins, nici nu mai vorbim despre saracie. Totuși, vreau sa spun ca tinerii de astazi sunt mai descurcareți, lucreaza în mai multe locuri, se platește mai bine la radio, și la televiziune. Am în fondul de aur al Radioului Național polița cu înregistrarile mele - spectacole bune, momente poetice, povestiri, interviuri – care sunt uneori reluate, dar nu mi se platește aproape nimic. Vreau ca lumea sa mai știe un lucru: pentru titlul de Artist al Poporului, eu primesc „tocmai” 25 de lei pe luna.


– Vad în cabina Dumneavoastra de machiaj o imagine istorica: poetul român Nichita Stanescu înconjurat de Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Anatol Ciocanu, Petru Zadnipru… Era, probabil, anul 1976, când Nichita Stanescu a îndraznit sa faca o vizita la Chiinau. Cu care dintre aceste personalitați de aur ale culturii noastre ați colaborat?


– Aceasta cabina de machiaj este și a Dinei Cocea și a Dorianei Zubcu. În 1969, când am venit de la Moscova, unde am cunoscut o libertate de creație, nu cunoșteam situația de aici, unde totul ce adia a românism era interzis. Dar colegul nostru, Mihai Iorga, se casatorise cu poeta Leonida Lari și traiau într-o odaița lânga Teatrul „Luceafarul”. Acolo era libertatea noastra, ne adunam nopțile, la flacara lumânarilor, ca la cina cea de taina, și spuneam poezii toata noaptea. Acolo am cunoscut și personalitațile din aceasta imagine.

Dar cu Anatol Ciocanu am trait o aventura frumoasa. Pe când facea armata în Siberia, a venit o data acasa, ne-am întâlnit și ne-am îndragostit ca doi nebuni. Dupa ce s-a întors în armata, ne trimiteam scrisori. Am avut marea înțelepciune sa pastrez acele scrisori, le-am publicat în prima mea carte, iar apoi le-am donat Muzeului de Literatura al Uniunii Scriitorilor. N-a fost sa ne traim viața împreuna, pentru ca doi nebunatici nu se împaca sub același acoperiș. Eu, serile, eram la teatru, iar el începuse o viața de boema. I-am zis: ori prietenii, ori eu, la care el m-a apostrofat: ori acasa, ori la teatru. Am ales teatrul… 

Tot pe atunci l-am cunoscut și pe Grigore Vieru. Am participat cu el la foarte multe întâlniri cu cititorii, inclusiv în România. Mergeam împreuna cu Leonida Lari și Nicolae Dabija. Mai puțin l-am cunoscut pe Petru Zadnipru, dar cu Dumitru Matcovschi am fost prieteni. Am jucat aproape în toate piesele lui. Daca nu vorbeam doua-trei zile, ma telefona: „Unde ai disparut?!”. În ultimii ani, discuțiile noastre telefonice continuau câte doua-trei ore. Regret ca nu le-am înregistrat. Vorbeam despre literatura, despre teatru, despre oamenii de cultura… Doamne, cât de frumos mai comunicam eu cu Dumitru Matcovschi! El venea și la repetiții. Tandemul Veniamin Apostol și Dumitru Matcovschi a fost o pagina stralucita în istoria Teatrului Naional. Spectacolele lui Matcovschi „Tata”, „Abecedarul”, „Pomul vieții” au pornit spectatorii spre revenire la ființa noastra naionala. Bineînțeles, toate le încununa minunatul actor Victor Ciutac, cel care juca în toate piesele lui Matcovschi. Ion Vatamanu era un cavaler nu numai în literatura. Am colaborat cu el mai ales pe când era Președinte al Comisiei parlamentare pentru cultura. Avea transport și ma invita la fel de fel de întâlniri. Pe Nichita Stanescu nu l-am cunoscut personal, dar îmi place poezia lui, numai el putea sa spuna: „Eu nu sunt altceva, decât o pata de sânge care vorbește…”.

 

– Dar pe care dintre marii poeți din dreapta Prutului ați avut ocazia sa-i cunoașteți în viața?


– În ianuarie 1990, îndata dupa revoluție, pe când înca eram în URSS, noi, un grup de oameni de cultura am fost invitați la București pentru a-l comemora pe Mihai Eminescu. În acel grup, pe lânga scriitorii-deputați în Sovietul Suprem al URSS - Grigore Vieru, Nicolae Dabija și Leonida Lari -, erau Maria Bieșu, Vasile Vasilache, Vladimir Beșleaga, Tudor Chiriac și eu. Ne-a întâmpinat cineva de la Uniunea Scriitorilor la Gara de Nord. Bucureștiul era îndoliat, aveam senzația ca pe strazi mai mirosea a sânge… Ne-am cazat la hotel, dupa care eu îndata am mers la Piața Universitații. Pe strazi ma copleșea o stranietate inexplicabila, pe care am descifrat-o mai târziu: nu se auzea pe nicaieri limba rusa. În piața am vazut un zid mare-mare, pe care erau scrise versuri. M-au marcat, plasate în centru, versurile lui Grigore Vieru: „De avem sau nu dreptate, Eminescu sa ne judece”. 

La festivitatea de comemorare a lui Eminescu, atunci când Andrei Pleșu a prezentat grupul din Basarabia, sala s-a ridicat în picioare și ne-a aplaudat îndelungat. A cântat Maria Bieșu, a vorbit Vieru și Dabija. Uite ca, a doua zi, poetul Adrian Paunescu ne-a invitat la el acasa. Dupa Paunescu am fost invitați la Ioan Alexandru. Doamne-Doamne, ce om… Când intra în casa, întotdeauna își făcea semnul crucii. Am discutat sufletește despre soarta noastra. Pentru a treia zi, scriitorii noștri deputați solicitasera o întrevedere cu Ion Iliescu, Președintele României. Întâlnirea, la care a fost prezent și actorul Ion Caramitru, care era consilierul lui Ion Iliescu, a ținut vreo ora. Leonida Lari a pus problema tranșant: „Când facem Unirea, domnule Președinte?”. Iliescu parca fusese strâns la gard și a evitat un raspuns tot așa de tranșant. În a patra zi am fost la poetul Marin Sorescu. În casa lui, toți pereii erau plini cu carți. Asta m-a uimit, pentru ca noi, cei din Basarabia, duceam dorul carților românești. Țin minte vorbele lui Sorescu catre Vieru: „Grigore, singurul meu regret este ca am sa mor înainte de a reuși să citesc toate aceste carți…”.

 

– De ce ați plecat din funcția de vice-ministru al culturii?


– În 2001, comuniștii au câștigat majoritatea în Parlament și au format un guvern din oamenii lor. Când am venit în ministerul condus de Ghenadie Ciobanu, le-am spus: accept cu condiția sa ramân în teatru, dar și sa-mi lasați libertatea de a pronunța adevarat denumirea limbii mele – limba româna. Sigur, comuniștii n-au mai vrut un asemenea vice-ministru.


– Ce parere aveți despre actualul cabinet de miniștri?


– Nu cunosc toi reprezentanții lui. Pot spune doar cuvinte frumoase despre cele trei doamne, care, cred eu, sunt fenomenale. Le admir. Slava Domnului ca au ajuns și femeile la conducere. Știu ca le prețuiește și partea barbateasca a societații. Acestea sunt Natalia Gherman, Monica Babuc și Maia Sandu. 


– Care a fost cel mai frumos cadou pentru Dumneavoastra?


– Cadouri am avut multe, dar unul dintre ele nu-l pot uita nici azi. Odata, noaptea, îmi suna telefonul pe la ora doua. Zic: ce nebun o mai fi la ora asta? Aud o voce tulbura de femeie: „Doamna Caranfil! Pe mine ma omoara! Vor sa ma spânzure! Vor sa ma arunce din apartament!”.

Va dați seama ce era cu mine, trezita din somn cu asemenea cuvinte? Dupa mai multe chinuri verbale, mi-am dat seama ca vorbește o femeie bolnava, cu acces de schizofrenie. Am întrebat-o cum o cheama – Galina -, apoi am început s-o liniștesc: „Doamna, nu aud ca cineva sa faca galagie în casa dumitale. Fa o rugaciune și o sa te liniștești”. A facut o pauza și zice: „Haideți sa ne rugam împreuna”. Am început Tatal nostru, iar ea repeta. Spre sfârșitul rugaciunii, vorbea foarte calm. A pus apoi receptorul, fara a mai spune ceva… N-am mai putut dormi pâna dimineața. Nu înțelegeam de ce tocmai pe mine m-a telefonat și cum de mi-a trecut prin cap s-o îndemn la rugaciune. Ei bine, peste câteva zile, cineva mi-a sunat la ușă. Deschid și vad o femeie necunoscuta cu un buchet de flori. Mi l-a întins: „Eu sunt Galina. Va mulțumesc pentru ca ne-am rugat împreuna…”. Uite buchetul de flori care a fost cel mai scump cadou pentru mine...

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 1250 ori

Tranzactii

Recomandat

MEM Sigla

 

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Galerie Foto

Galerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_foto

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova