Abonare Online

:

EDITORIAL

  • Un secol de teroare și minciună Un secol de teroare și minciună
    În noiembrie 1917, în capitala Rusiei imperiale, o forţă neștiută, dădea foc istoriei milenare a umanităţii, declarând triumfalist, crearea unei alte lumi și a unui alt om. Cum va arăta acea lume și acel om, în acele zile de teroare bolșevică și de anarhie totală, nimeni nu știa. Astăzi,…
    Join club

Galerie Foto

Galerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_foto

Abonare Online

Campanie NATURA

INVITATUL DE ONOARE - Anatol Petrencu, istoric

Miercuri, 01 Noiembrie 2017 15:36
  • Autor:  Gheorghe BUDEANU

„Important este să trezim poporul şi să-l ajutăm să-şi ceară Ţara adevărată”

- Dumneavoastră ca istoric este cunoscută în societatea noastră, dar într-o perioadă v-aţi impus și ca persoană politică, între anii 2006-2010 aţi fost chiar președinte al Partidului Mișcarea Acţiunea Europeană. De ce v-aţi retras din viaţa politică? 
- Mi-am concentrat activitatea spre studii istorice. În linii mari, m-am retras din politică deoarece m-au dezamăgit reacţiile la bunele mele intenţii. Atunci când o bună parte din deputaţi au plecat din Alianţa „Moldova noastră” a lui Serafim Urecheanu, ei urmau să adere la Mișcarea Acţiunea Europeană, dar asta nu s-a întâmplat (cu excepţia dlui Veaceslav Untilă, Iurie Colesnic și susţinătorii lor) și, având o pondere mică în societate, în 2010 am fuzionat cu Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu, unde am fost vicepreședinte până la următoarele alegeri locale. Apropo, după plecarea din PL, Oleg Bodrug m-a invitat în Partidul Liberal Reformator, condus de Ion Hadârcă, dar, vedeţi, nu mă găsiţi nici acolo…

 

- Alături de Mihai Ghimpu aţi avut ocazia să faceţi lucruri bune, mai ales pe când dumnealui era Președinte interimar al R. Moldova, iar dumneavoastră - membru al Comisiei prezidenţiale pentru studierea crimelor comunismului. De fapt, ce a urmărit acea Comisie? 

- Președinte al Comisiei a fost Gheorghe Cojocaru, iar secretar – Mihai Tașcă. Atunci, Mihai Ghimpu, fiind într-o altă postură, ca interimar la șefia statului, a insistat la Ministerul de Interne și la Serviciul de Informaţii și Securitate ca o parte din dosare să fie transferate la Arhiva Naţională. Important pentru noi, istoricii, a fost să obţinem accesul la arhive. S-au mai schimbat timpurile. Acum, bunăoară, arhiva SIS-ului este mai deschisă decât altele, precum cea a Ministerului de Interne, care pune accentul pe dreptul de ocrotire a datelor cu caracter personal.

 

- Azi, pe lângă faptul că faceţi știinţe istorice și activaţi ca profesor universitar, mai sunteţi și Director al Institutului de Istorie Socială „Pro- Memoria”. Cu ce se ocupă acest institut?
- Este vorba de Centrul de Excelenţă Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”. Ideea a fost să recuperăm mărturiile oamenilor care au fost deportaţi în timpul sovietic și ale celor care au supravieţuit foametea – proiecte care nu se găsesc nici la Institutul de Istorie al Academiei de Știinţe, nici la facultăţile universitare. Prin 2010 am pornit acest proiect cu un grup de istorici entuziaști. Am editat deja câteva numere de revistă „ProMemoria”, dar cea mai importantă realizare este Programul de stat  „Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar comunist din RSS Moldovenească 1940-1941, 1944-1953”. Programul cuprinde trei proiecte: raioanele de nord ale republicii sunt cercetate de istoricii de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, raioanele din centru – de istoricii de la Universitatea de Stat din Chișinău, cele din sud – de istoricii de la Universitatea „B.P. Hașdeu” din Cahul, care sunt conduși de Institutul de Enciclopedie al Academiei de Știinţe. Programul este pentru patru ani. Până acum am reușit să scoatem de sub tipar patru volume, câte unul-două în parte pentru fiecare zonă geografică a R. Moldova. În total vor fi 12 volume, câte patru pentru fiecare zonă geografică a republicii. Statul ne-a oferit bani pentru publicare, mai puţini – pentru cercetare. Noi cheltuim foarte mult pentru cercetare, inclusiv din banii noștri. Este, în fond, o muncă de voluntariat, dar se merită, căci foștii deportaţi au ce spune și numărul lor se rărește. Chiar azi am avut o discuţie cu o persoană fostă deportată, născută în anul 1930. Se știe că majoritatea celor care au fost deportaţi nu erau chiaburi. Prin 1949 agricultura a fost forţată să treacă pe făgașul socialist. Se formau colhozurile și conducerea bolșevică, ca să creeze o  infrastructură pentru acestea, inclusiv unelte de muncă, i-au declarat pe cei mai înstăriţi ţărani „dușmani ai poporului”, le-au luat averea și au trecut-o, ca bază de formare, în colhozuri. În casele celor deportaţi au apărut cârmuirile colhozurilor, contabilităţi sau grădiniţe, căci mamele trebuiau să meargă la lucru în gospodăria agricolă de tip socialist. 

 

- Domnule Petrencu, generaţia Dumneavoastră de istorici s-a format în anii de eliberare naţională și tot ea continuă să muncească insistent pentru apărarea adevărului istoric în stânga Prutului. Care este impactul acestei munci asupra generaţiilor tinere? Sunt lucrările istoricilor incluse în programele de învăţământ?
- Sigur, ne-am dori rezultate mai bune pe acest făgaș. Totuși, manualele școlare se bazează pe reflectarea istoriografiei, pe monografii și documente. Autorii manualelor de istorie ţin cont de lucrările istoricilor din generaţia mea, precum este Ion Negrei, sau regretatul Gheorghe Paladi, istoricii de la Institutul de Istorie, de la Facultatea de Istorie și Filozofie a USM. Bunăoară, istoricul Nicolae Enciu de la Universitatea din Bălţi, care este autorul manualului pentru clasa 12, cunoaște bine activitatea noastră și a ţinut cont de ea atunci când a lucrat la manual. În plus, și profesorii de istorie sunt bine pregătiţi, au o viziune corectă asupra istoriei noastre, inclusiv cei din școlile rusești. Sigur că în ultima vreme, odată cu activizarea Partidului Socialiștilor al lui Igor Dodon și a politicii Moscovei la Nistru, s-au intensificat atacurile asupra istoriei noastre adevărate. Dar am participat doi ani la examenele de licenţă la Universităţile de Stat și Pedagogică din Chișinău, dar și la cea din Cahul și vreau să vă spun că am avut doar un singur caz în care o studentă a vorbit despre istoria noastră de pe poziţiile staliniste ale istoricului Vasile Stati.
Ca dovadă că activitatea generaţiei mele de istorici a influenţat pozitiv societatea, vă mai dau doar un singur exemplu. Cu ceva timp în urmă, la Ialoveni, o persoană, pe nume Valeriu Ţurcan, a obţinut un teren pe care vroia să construiască un bar. Când a început să măsoare terenul, s-a apropiat o bătrânică de el și i-a spus că acolo au fost înmormântaţi ostași români în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și e păcat să ridice clădire pe osemintele lor. Omul s-a pus pe gânduri, dar între timp alte persoane au pus mâna pe acel teren și porneau construcţia a două case cu nouă etaje. Asta l-a îngrijorat pe V. Ţurcanu, care, împreună cu alţi orășeni, a instalat niște cruci pe acel teren și a început să caute dovezi că acolo au fost înmormântaţi ostași români. I-a venit confirmare și de la Cultul Eroilor din București, cu o hartă detaliată a locului. S-au făcut apoi săpături și s-au găsit oseminte. Împreună cu alţii, V. Ţurcanu l-a invitat pe Mitropolitul Petru al Basarabiei să sfinţească acel loc pentru a construi o biserică. Așa a apărut Biserica Sfinţii Martiri Brâncoveanu din Ialoveni. Alături au sădit un parc care se numește „Sfatul Ţării”, cu o alee pe care vezi busturile deputaţilor care au votat Unirea din 1918. Ialovenenii au restabilit acolo și bustul lui Ferdinand I, Regele Unirii, pe care sovieticii l-au distrus la 1940. Iată ce înseamnă renaștere naţională.

 

- Universitatea pedagogică din Cahul v-a oferit titlul Doctor Honoris Causa. De ce anume cea din Cahul?
- Pentru că, de mai mult timp, am acolo niște ore. Le mulţumesc. Sigur că e ceva care te responsabilizează și mai mult. Trebuie să muncesc, să-i ajut. Dă Doamne să aibă ei studenţi pentru cursurile mele. Mă voi strădui să le duc cărţi, să-i ajut la  doctorate, dacă va fi nevoie. În plus, le promovez și eu imaginea atunci când mă prezint ca Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cahul. 

 

- Atunci când se încearcă iarăși falsificarea istoriei noastre, vă mai amintiţi de mișcarea studenţească din anul 1995, care s-a ridicat în apărarea istoriei adevărate și a limbii române? Eraţi unul din liderii acelei mișcări…
- În fruntea coloanelor mai erau Oleg Cernei, Gheorghe Palade, Ion Șișcanu, Mihai Godea, Iulia Gore-Costin și alţii. A fost o mișcare de amploare. În 1991, când s-a destrămat URSS, eram  decanul Facultăţii de Istorie la USM. Prima întrebare a fost: ce facem cu istoria, căci URSS nu mai este și, deci, nici Istoria URSS nu va mai fi? Au apărut diferite variante, inclusiv Istoria Plaiului Natal. Un rol important l-a avut atunci profesorul Alexandru Moșanu, care a spus: „Va fi Istoria Românilor, pe care a predat-o Nicolae Iorga și alţi mari istorici ai neamului…”. Apoi l-au susţinut Pavel Parasca, atunci șef de catedră la USM, Gheorghe Postică, actualul vice-ministru al Culturii, Ion Negrei, Gheorghe Paladi, Gheorghe Caravai, care atunci era la minister, și mulţi-mulţi alţii, care, de fapt, reprezentau toată intelectualitatea. În 1995, deputaţii din Partidul Agrar au încercat să introducă Istoria Moldovei, dar reacţia societăţii a fost promptă. Când studenţii au ieșit la proteste, noi, profesorii, i-am susţinut, am format și un comitet de coordonare a grevei studenţești. Ne-au susţinut și liceenii. Revoltele s-au oprit doar atunci când președintele Mircea Snegur a emis un decret prin care stopa redenumirea cursului de istorie. Așa am salvat atunci Istoria Românilor și Limba Română. 
Acum îl avem pe Igor Dodon în fruntea statului, un stalinist vehement, care seamănă ură împotriva neamul său și a ţării sale. Dânsul a vrut să organizeze un referendum în luna septembrie privind schimbarea denumirii cursului de istorie, dar n-a reușit. Totuși, primejdia rămâne, mai ales dacă ne gândim la alegerile parlamentare din anul viitor, căci partidul antinaţional al lui Dodon este încă în vogă. 

 

- Nu vi se pare că anume Igor Dodon, șeful statului, un om politic agresiv și antinaţional, reprezintă azi cel mai mare rău pentru societatea noastră, chiar pentru statalitatea Republicii Moldova, pe care o scoate la mezat Moscovei, împreună cu unii separatiști de la Comrat și ai regimului secesionist din stânga Nistrului? De câte ori deschide gura, împroașcă flăcări antinaţionale, dușmănoase poporului care reprezintă acest stat…
- Dodon va continua acest lucru atâta timp cât noi îl vom tolera. El nu numai că ne înjură, ne urăște, dar și ne minte. Niște moldoveni patrioţi mi-au spus că l-au votat pentru că a promis că va întoarce înapoi miliardul de euro furat. Înainte de campania electorală, Partidul Socialiștilor a ocupat terenul din faţa Parlamentului și striga „Miliardul înapoi!”, „Hoţii la pușcărie!”. Mulţi chiar au crezut că el, dacă va deveni Președinte, va întoarce banii furaţi înapoi și-i va pedepsi pe hoţi. La voturile celor amăgiţi, s-au mai adăugat cele falsificate și ale separatiștilor, aduși organizat pentru el la centrele de votare din dreapta Nistrului și astfel, prin fraudă, Igor Dodon a depășit-o pe concurenta sa Maia Sandu. Vedeţi că a uitat de miliardul furat? Apoi, s-a certat cu vecinii noștri – România și Ucraina. Ca șef de stat, cum să susţii luarea de către Rusia de la Ucraina a peninsulei Crimeea sau să arunci de pe Președinţie drapelul Uniunii Europene, cu care avem Acord de Asociere? Mai amintiţi-vă și vizitele sale în Iran, unde apare cu drapelul Moldovei cu crucea scoasă de pe emblema statului. E ceva ticălos, anticonstituţional, nu numai bădărănism politic…

 

- Dar cum să scăpăm de un asemenea lider de stat care ne face de râs în faţa lumii întregi, dacă dreapta noastră politică este fărâmiţată și învrăjbită?
- Dreapta, dacă se pretinde europeană și  românească, e datoare să facă un front comun împotriva mercenarilor lui Dodon. Socialiștii urăsc Moldova și pe moldoveni, dar se folosesc de ei pentru a obţine puterea totală. Deși sunt un democrat înnăscut, consider că acest partid folosește democraţia pentru a instaura dictatura, de aceea ar fi bine să fie scos în afara legii, mai ales că este finanţat din exterior (amintiţi-vă de zecile de milioane venite prin Bahamas). Lumea trebuie să înţeleagă că problemele noastre pot fi soluţionate numai într-un stat reîntregit, adică e nevoie de re-Unire cu România. Și mai puternici, și mai bogaţi vom fi, și clasă politică mai bună vom avea. Asta-i șansa noastră. De ce insist pe acest gând? Pentru că unele partide animate de elanuri utopice, consideră că pot distruge oligarhia de la putere, cu forţe proprii. Să fie clar: atâta timp cât vom fi legaţi de Federaţia Rusă, oligarhia din Moldova va rămâne la putere. Doar în cadrul României și a Uniunii Europene avem șanse să învingem acest cancer. 


- Menţionam mai sus că nu a rămas mult până la sărbătorirea jubileului de 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Ce idei vă apar atunci când vă gândiţi la martie 2018? 
- Noi avem foarte multe partide și mișcări unioniste, dar cu lideri care parazitează pe ideea de reîntregire naţională. Poate-s idealist, dar cred că e nevoie de o organizaţie neguvernamentală, bine structurată, care să unească toţi unioniștii și moldovenii cu cetăţenie română, cu sarcini concrete, ca lumea să se simtă organizată, motivată, mobilizată. Totuși, se pare că o asemenea structură nu mai reușește să facă ceva deosebit până în 2018. Dar o atare forţă social-politică ar putea peste patru ani să  promoveze masiv un partid politic la putere. Dacă toate voturile unioniștilor ar fi date pentru un partid și s-ar obţine 65 la sută din numărul de parlamentari, chiar și Unirea ar putea fi votată. Dar cu liderii noștri e greu să faci așa ceva, ei sunt ca din basmul lui Krâlov „Racul, broasca și o știucă”. Însă, dacă noi, cei mulţi și cu inima curată, am fi uniţi și solidari, acești lideri care divizează societatea și pe unioniști, ar dispărea. Ar apărea alţii, cei adevăraţi, care ar putea să unească masele și să reîntregească Ţara. 

 

- Spuneaţi că v-aţi dezis de politică. Dacă situaţia o va cere, veţi reveni? 

- Aș reveni numai în cazul când voi vedea că și poporul dorește un Parlament naţional, nu unul de mercenari, un Parlament care poate face Unirea. Eu mai conduc și Clubul Istoricilor din Republica Moldova (CIRM) și vreau să-l activizez, mai ales că Asociaţia I storicilor stă pe linie moartă. CIRM a avut câteva ședinţe cu rezonanţă în presa noastră, a luat atitudine faţă de declaraţiile lui Dodon la 24 august privind numita de el „eliberare” a Moldovei în 1944 de către sovietici. CIRM a ripostat pe lângă Rada Supremă de la Kiev, prin intermediul Ambasadei Ucrainei la Chișinău, faţă de legea care interzice școlile cu predare în limba etniilor naţionale din ţara vecină. Românii din Ucraina sunt băștinași ai acelor pământuri, acolo s-au născut și nu trebuie să le fie interzis învăţământul în limba naţională. Sigur, ne dăm seama de subtextul acelei legi, știind că Ucraina se află în război cu Rusia și vrea să-și întărească statalitatea, dar, prin ricoșeu, vor suferi și românii noștri de acolo. Totuși, sunt convins că Bucureștiul și Kievul vor găsi o soluţie pentru a nu închide școlile românești din Ucraina.
Iată că mai am încă multe de făcut, inclusiv prin intermediul Clubului istoricilor. Important este să trezim poporul și să-l ajutăm să-și ceară Ţara adevărată.

 

- Vă dorim succese.

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 462 ori

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova