Abonare Online

:

EDITORIAL

  • APROPIAȚI-VĂ DE NATURA-MAMĂ APROPIAȚI-VĂ DE NATURA-MAMĂ
    Pentru ecologiști, Ziua mondială a mediului nu este o sărbătoare. Nici nu poate fi atâta timp cât cele peste șapte miliarde de oameni otrăvesc râurile și oceanele, aruncă milioane de tone de substanțe toxice în atmosferă, acoperă cu deșeuri ucigătoare suprafețe imense de terenuri roditoare, defrișează barbar pădurile tropicale și…
    Read more... Join club

Abonare Online

banner

Caută

Blocuri sanitare ecologice pentru elevii din Berezlogi și Piatra

Miercuri, 26 Decembrie 2018 12:21

Încă două noi instituții școlare din raionul Orhei au fost dotate cu toalete ecologice de tip EcoSan. E vorba de gimnaziile din localitățile Berezlogi și Piatra, ai căror elevi utilizează noile toalete ecologice. Acest tip de blocuri sanitare sunt adaptate localităților unde nu există rețele de canalizare, așa cum în procesul de utilizare a toaletelor EcoSan nu se generează apă uzată.

Toaletele EcoSan sunt o soluție de sanitației prietenoasă mediului și contribuie la îmbunătățirea calității sănătății publice în rândul populației rurale.

Aceste blocuri sanitare sunt dotate cu plăci şi scaune de toaletă ce permit colectarea separată a urinei și a maselor fecale. Masele fecale sunt acumulate în camere speciale de colectare situate sub camera toaletei, iar urina este acumulată în rezervoarele subterane. În urma colectării, depozitării și igienizării excrețiilor umane pe o perioadă de timp necesară, într-un mediu uscat, acestea se transformă în compost care poate fi întrebuințat ca îngrășământ în agricultură. Având în vedere că utilizarea toaletelor nu necesită apă, folosirea acestora nu prezintă probleme de poluare a mediului sau de risipă a resurselor. O mica cantitatea de un amestec uscat de cenușă, rumeguș și țărână este adăugat zilnic pentru cataliza/spori deshidratarea maselor excretate și a împiedica răspândirea mirosurilor urâte.

Acest tip de toaletă este incorporat în clădirea școlii și include cabine separate pentru fete, băieți și profesori. Una din cabine este special dotată si pentru persoane cu dizabilități. Blocul sanitar este dotat cu toate condițiile moderne: sistem de ventilație, încălzire, apă curentă pentru igiena mâinilor, uscătoare. În cazul toaletelor de la școlile din Berezlogi și Piatra, există trei separeuri pentru băieți și patru pentru fete, inclusiv o cabină destinată profesorilor și persoanelor cu dizabilități.

IMG 4223

Cabina pentru persoane cu dizabilități. Foto: Silvia Ursul

 

Jonathan Hecke, coordonatorul proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), a declarat în cadrul evenimentului de lansare care a avut loc pe data de 28 noiembrie: „O astfel de toaletă, deși poate părea mică și banală, deși reprezintă un subiect incomod și uneori chiar tabu, cere și oferă respect: respect pentru demnitatea umană, căci oferă condiții decente și intimitate pentru copii și adulți; respect pentru mediu, căci nu contaminează solul și nu face risipă de apă; respect pentru sănătate, pentru că previne răspândirea bolilor infecțioase. Nu în ultimul rând, utilizarea toaletelor EcoSan implică respect pentru alții: depinde de tine cum vor folosi și alții această facilitate”.

IMG 4315

 Jonathan Hecke, coordonatorul proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan). Foto: Silvia Ursul

 

Dumitru Mămăligă, consultantul ApaSan în cadrul proiectelor din Berezlogi și Piatra, a ținut să precizeze: „Utilizarea acestor toalete e simplă, dar e foarte important ca elevii să fie instruiți de la bun început. Din acest motiv, toți cei care fac parte din colectivul instituțiilor de învățământ – copii, profesori, personal tehnic – trebuie să își însușească disciplina de utilizare și întreținere a toaletelor. Astfel veți putea păstra această facilitate sanitară modernă și confortabilă, iar frigul și mirosul toaletelor din curte vor deveni o amintire. Depinde de voi să aveți o toaletă curată, îngrijită și igienizată”.

IMG 4226

Poster informațional. Foto: Silvia Ursul

 

Pentru a încuraja și alte instituții de învățământ din țară să îmbunătățească accesul la oportunități sanitare moderne și ecologice pentru elevii din zonele rurale, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării au editat și publicat un Ghid pentru managerii instituțiilor de învățământ, în care sunt prezentate opțiunile de sisteme sanitare pentru instituțiile școlare şi preșcolare în localitățile rurale ale Republicii Moldova. Ghidul a fost elaborat cu sprijinul proiectului ApaSan și urmează să ajungă în fiecare instituție de învățământ din Republica Moldova. Adițional, acesta este disponibil in limba romana si rusa și poate fi obținut la Agenția de Sănătate Publică (http://ansp.md/index.php/clearing house/), sau pe pagina de web a proiectului ApaSan (http://apasan.skat.ch/ro/sanitatia-scolara).

Potrivit reprezentanților Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, în anul 2019 urmează să fie alocați 5 milioane de lei din bugetul național pentru finanțarea eforturilor destinate dezvoltării și creării condițiilor de sanitație în școlile Republicii Moldova. Aceste fonduri pot servi drept cofinanțare în cadrul proiectelor tehnice care necesită eforturi conjugate din partea instituțiilor de învățământ, administrațiilor publice locale și partenerilor de dezvoltare externi.

ghid

Coperta ghidului pentru managerii instituțiilor de învățământ (printscreen)

 

 

Conceptul de cofinanțare a stat la baza proiectelor toaletelor EcoSan de la Berezlogi și Piatra: bugetul total pentru ambele blocuri sanitare de 1 350 000 lei, dintre care aproximativ 30% au fost asigurate de Consiliul Raional Orhei și 59% de către Municipalitatea din Geneva (Elveția) prin intermediul Asociației Obștești Solidaritate Europeană pentru Apă Moldova (SEAM). Proiectul Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), care este finanțat de SDC (Elveția), co-finanțat de ADA (Austria) și implementat de Filiala din Moldova a Fundației Skat, a contribuit cu o finanțare de 150 000 lei. Specialiștii proiectului ApaSan au contribuit la proiectul tehnic și asigurat managementul calității, inclusiv instruirea utilizatorilor li personalului auxiliar responsabil de întreținerea a toaletelor.

IMG 4393

Plăcuță informativă la intrarea în blocul sanitar din Gimnaziul Piatra. Foto: Silvia Ursul

 

Începând cu 2007 și până în prezent, mai mult de 60 de instituții de învățământ din raioanele Călăraşi, Hânceşti, Ialoveni, Orhei, Nisporeni, Strășeni,Ungheni, Telenești, Șoldănești, Sîngerei, Leova, Cahul, din UTA Găgăuzia și din Transnistria au construit și folosesc cu succes toaletele de tip EcoSan.

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 1234 ori

Tranzactii

Recomandat

MEM Sigla

 

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Galerie Foto

Galerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_foto

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova