Abonare Online

:

EDITORIAL

  • PRIMUL PARLAMENT PRIMUL PARLAMENT
    Primul Parlament se năștea dintr-o uriașă speranță în deșteptarea Moldovei înrobite. Peste harta imensă a imperiului sovietic, înroșită de sânge nevinovat, cernea o ploiță timidă de împrospătare. Stropi rari de apă vie îndrăzneau să lovească în sârma ghimpată întinsă de la Prut până la Sahalin.…
    Read more... Join club

Abonare Online

banner

Caută

Interviul lunii: „Ţară-avem şi noi sub soare...”

Marți, 18 Junie 2019 09:59
  • Autor:  Gheorghe Budeanu

Interviu cu Mircea Zgherea, actor şi interpret de muzică folk

- Dragă Mircea Zgherea, sunteţi un actor şi un interpret de muzică folk despre care se vorbeşte cu multă dragoste şi respect, dar mereu aţi stat retras într-un fel de turn al modestiei care vă caracterizează. Din această cauză numele Dumneavoastă nu l-au fluturat organizatorii de spectacole muzicale, dar, din păcate, nici fanii de muzică folk n-au avut ocazia să se purifice în „apele” tămăduitoare ale pieselor pe care le interpretaţi. Când şi ce v-a făcut să alegeţi anume muzica folk? Din care cauză nu aţi insistat să asaltaţi scenele mari, să cuceriţi spectatorii?
– În primul rând, vă mulţumesc pentru faptul că v-aţi amintit de mine. Respect publicaţia NATURA şi ştiu că este foarte citită. Mai ales aşteaptă apariţia ei copiii, elevii din şcoli, inclusiv din sudul republicii, de unde mă trag şi eu. Sigur că mai întâi am să vă spun de unde s-a aprins în mine această dragoste faţă de muzica folk. Se întâmpla aceasta în fragedă copilărie, pe când ascultam emisiunile radiofonice ale cenaclului „Flacăra”, stând pe malul Prutului – sunt născut în satul Văleni din raionul Cahul. Întotdeauna, când părinţii ne trimiteau la păscut cele 4-5 oiţe pe care le aveam pe lângă casă, luam numaidecât cu noi şi un radiou cu tranzistori. Anume prin inermediul postului de radio de la Bucureşti, pe care aveam posibilitatea să-l recepţionăm pe malul Prutului, am făcut cunoştinţă cu poezia şi cântecul românesc, am devenit fanul interpreţilor de muzică folk. Ascultam cu nesaţ emisiunile cenaclului „Flacăra” condus de poetul Adrian Păunescu, cel care colinda ţara în lung şi în lat cu trupa sa artistică. Aşteptam cu nerăbdare ziua de joi când, seara, aveau loc şedinţele cenaclului şi eram numai urechi ascultând, iar apoi şi îngânând melodiile interpretate de legendarii Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, Mircea Vintilă, Doru Stănculescu. Cântecele lor conţineau mesaje puternice, iar vocile interpreţilor erau inconfundabile.

De la o vreme, mi-am dat seama că a încolţit şi în sufletul meu o sămânţă de artist. Am început să memorizez versurile, melodiile. Astfel, într-o bună zi, m-am pomenit că am şi eu darul de a cânta. Iată de unde mi s-a tras dragostea faţă de acest gen de muzică, dar şi faţă de poezie. Ba s-o mai fi înrădăcinat această dragoste în sufletul meu puţin mai devreme, pe când ascultam emisiunea „Teatrul radiofonic”. Sau ţin minte că atunci când am auzit pentru prima dată balada „Meşterul Manole” la postul de radio Bucureşti am trăit emoţii deosebite, care m-au marcat pentru tot restul vieţii. Toate acestea au fost nişte imbolduri trăite în anii copilăriei şi au contribuit la formarea mea de mai departe ca om de artă. Sincer vorbind, îmi reproşez şi eu, uneori, faptul că la timpul oportun m-am lăsat copleşit de propria-mi modestie, prea pronunţată. Ieşeam pe scenă, cântam, mă bucuram de reveriile publicului, dar după ocaziile întâmplătoare, nu aveam îndrăzneala să bat la uşi străine, ca să găsesc o modalitate de promovare. La începuturi, am pornit de unul singur pe acest drum al creaţiei, dar ieşeam în scenă foarte greu, căci aveam o timiditate înnăscută. Prima dată am cântat încă în şcoală, căci luasem chitara în mâini pe la vârsta de 15 ani. Participam la seratele organizate de profesori cu ocazia diferitor sărbători. Am evoluat apoi pe când îmi făceam studiile la şcoala muzicală din Soroca...

 

– Se pare că stilul pe care îl practicaţi ca interpret este o fericită simbioză a stilurilor idolilor noştri de cândva de la cenaclul literar-muzical „Flacăra” al lui Adrian Păunescu – Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, iar la noi – Maria Mocanu, Iurie Sadovnic şi alţi câţiva interpreţi care au marcat o întreagă generaţie. Aţi avut ocazia să colaboraţi cu ei? 

– Am să vă spun altceva: eu am vrut mult să colaborez cu idolul meu – Tudor Gheorghe. Pe marele Tudor Gheorghe l-am ascultat pentru prima oară atunci când el realiza emisiunea televizată „Floare din grădină”. Atunci şi acolo am auzit cântecul „Acolo este ţara mea”. Versurile „Acolo este ţara mea / şi neamul meu cel românesc./ Acolo eu să mor aş vrea, / acolo vreau eu să trăiesc” m-au mişcat până la lacrimi. Sau, de exemplu, balada „Mioriţa” interpretată de inegalabilul interpret a fost al doilea imbold care m-a determinat să mă apuc de muncă mai serios. Astăzi, sunt unul dintre acei care interpretează bine piesele lui Tudor Gheorghe aici, în Basarabia. Mi-au spus acest lucru mulţi prieteni de la diferite instituţii şi organizaţii cu care colaborez. De exemplu, colaborez cu Universitatea Tehnică din Chişinău, cu universităţile din Bacău şi Iaşi, România.

La 27 martie, curent, când sărbătorim Ziua Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, am susţinut un mono-spectacol de o oră în sala Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău. Îmi ascund modestia şi am s-o spun că domnul profesor Vasile Puiu din Bacău m-a prezentat publicului drept Tudor Gheorghe al Basarabiei. Pe scenele din ţară mă întâlnesc cu mai mulţi interpreţi al genului de muzică folc printre care: Viorel Burlacu, Vali Boghean, Ion Raţă şi alţii. Recent, am fost la o lansare de carte a poetului Efim Chicu la Călăraşi, versurile căruia sunt cântate de mulţi interpreţi. O dată în an, la iniţiativa lui Radu Gânsari atacant al echipei naţionale de fotbal, pasionat  şi el de poezia lui Păunescu, organizăm la Filarmonica de Stat, un spectacol de binefacere dedicat poetului, la care sunt invitaţi poeţi, folkişti, actori. Cred că nu-i timpul potrivit pentru a lansa o mişcare folkistă de amploare, precum a fost odată cenaclul „Flacăra”. Genul folk, după mine, este un aranjament muzical pe un text cu mesaj fie social, fie cu tentă politică sau alte tematici aşa cum îl simte însăşi cantautorul. Dacă linia melodică coincide cu interpretarea şi cuvântul, atunci reacţia publicului ne dă explozie. Totuşi, ca să pătrunzi în esenţa muzicii folk trebuie să fii un intelectual pregătit, să depui efort ca s-o asculţi.

 

– La începuturile acestui curent muzical, folkiştii preluau în piesele lor motive folclorice, dar mai încoace, mai ales în spaţiul românesc, au început să folosească texte din creaţia unor poeţi consacraţi. Asta prinde la ascultător, mai ales că, într-o creaţie muzicală stil folk accentul se pune pe text, nu pe muzică. Dumneavoastră cum vă alegeţi textele?
– Sunt un mare şi învechit degustător de poezie, dacă aş putea spune aşa. Am foarte multe cărţi de poezie bună de care nu mă pot desparte. Cu regret o spun, că pe mulţi autori i-am descoperit mai târziu, căci în şcoală eu nu am auzit, bunăoară, de Macedonschi sau de Vlăhuţă, Coşbuc, Bacovia. Chiar şi opera lui Eminescu nu se regăsea în întregime, doar ceea ce a trecut cenzura de atunci. Am descoperit mult mai târziu poeţi de talia lor. Ce bine ar fi fost dacă i-am fi studiat şi noi, basarabenii, la vremurile noastre. Hrana spirituală trebuie să i se dea omului la timpul potrivit. Dar citesc şi poeziile scriitorilor contemporani. Acum câţiva ani, am făcut cunoştinţă cu poetul Efim Chicu, profesor de limba şi literatura română, născut în Vălcineţ, Călăraşi. Îmi este aproape stilul şi sunt cantabile poemele acestui autor. Eu am un repertoriu bogat de cântece şi poezii încât aş putea să ţin publicul într-o sală timp de două-trei ore, fără a repeta măcar un vers. 

 

– Mai trăiţi clipe în care, prin geamul regretelor, să bată un alt Mircea Zgherea, actorul? Aţi vrea să reveniţi în teatru?

– După absolvirea studiilor, am activat la Teatrul din Cahul. Aici am susţinut o testare. În toate spectacolele regizorii îmi dădeau roluri în care actorul trebuie şi să cânte. Sunt nişte roluri active. Datorită vocii mele, dar şi chitarei, am obţinut în spectacole şi roluri mai importante. Sigur că regret şi faptul că m-am retras din teatru. S-ar putea întâmpla ca data următoare să vă ofer un interviu chiar în teatrul în care voi lucra, deşi nu mă simt suficient de bine pregătit pentru a reveni în scenă ca actor. Teatrul este o artă colectivă, unde porţi responsabilitate atât pentru tine cât şi pentru colegul de alături. Deocamdată, regret că n-am făcut muzică profesionistă. Am un mesaj pentru acei care au înclinaţii într-un anumit domeniu: să le  valorifice şi să le însuşească chiar din fragedă copilărie, înfruntând orice soi de bariere. Eu, poate, m-aş fi regăsit mult mai împăcat în zilele noastre, dacă perseveram în direcţia studierii muzicii, în general. Pentru că majoritatea cantautorilor nu au studii muzicale, ei compun mai mult intuitiv, după cum simt linia melodică dictată de un anumit vers.

 

– Bine, Mircea, dar ai o familie care solicită nişte cheltuieli în această viaţă. Cum te descurci? 

– Mi-a dat Dumnezeu o familie bună: soţia, care este avocat, şi doi copii. În viaţa mea am făcut şi studii juridice – un moft al meu încă din copilărie. Ca să mă pot întreţine, m-am ocupat puţin şi cu micul business, care m-a adus de la Cahul la Chişinău. Mulţi vin din provincie ca să se afirme în capitală, dar eu mă simţeam bine la Teatrul din Cahul. Dacă m-aş întoarce pe scena teatrală, aş reveni tot la Cahul. Poate aş încerca să-i dau acestui teatru o plusvaloare prin ceea ce pot face eu acum. Îmi câştig existenţa din mai multe surse financiare. Mai sunt invitat să cânt la diferite sindrofii. O perioadă am muncit în Belgia, ca s-o ajut cu bani pe fiica mea, care îşi face studiile în Germania. În rest, sunt alături de familie. Am mulţi prieteni pe care pot miza şi care mă ajută la nevoie. Oricum, am multe planuri, dar tot mai des îmi dau seama că viaţa asta e foarte scurtă... 

 

– Unde sau cum poate să-l asculte un îndrăgostit de muzică folk pe Mircea Zgherea? 

– Am câteva piese înregistrate pe You Tube, care au fost interpretate la spectacole susţinute cu diferite ocazii. Am un CD pe care nicidecum nu pot să-l plasez pe internet pentru că sunt conservator în acest domeniu. Dacă mă întreabă cineva cum să mă găsească, îi dau numărul meu de telefon şi-i spun că voi reacţiona la solicitările sale. Iată, recent am fost la concertul dedicat aniversării a 70-ea din ziua naşterii poetului Nicolae Dabija. Nu am ambiţia de a mă promova, ca interpret. Las lucrurile să decurgă de la sine. Uneori, întâmplarea poate să-ţi producă o satisfacţie mult mai mare...

 

– Mai cunosc un asemenea om – interpreta Aurica Dicusară, cunoscută mai ales ca Basarabeanca…
– Da... O ascult cu mare plăcere. Are piese bune, apropiate sufletului meu.

 

– Satul Văleni din raionul Cahul, unde v-aţi născut, este şi baştina lui Moş Pasăre, adică a regretatului poet şi cineast Gheorghe Vodă, om de cultură cu o fenomenală demnitate naţională. L-aţi cunoscut? Vălenii îi păstrează memoria?
– Chiar am să vă spun un vers care ştiu că era şi pe placul poetului Gheorghe Vodă. Prima dată l-am auzit prin clasa a şasea, când directorul şcolii, Feodor Murjac, l-a invitat pe poetul Gheorghe Vodă la noi în sat cu încă alţi câţiva scriitori. Murjac mai colabora cu Vodă, dar erau şi prieteni. Atunci am auzit pentru prima dată din gura poetului poezia „Nucul”: 

„Nucule, Măria Ta, eu te rog cât vei putea: 

Tu să creşti din nuca ta. 

Aşa mică, cum îi ea, ea îţi este inima.

Nu-i mai mare nici a mea, inima, 

Dar eu cresc din ea cum mi-a dat-o maică-mea. 

Eu sunt om şi cât trăiesc e nevoie să păşesc, 

Dacă stau pe loc, descresc. 

Tu eşti pom şi trebuieşti 

Cât în sus şi-n jos să creşti. 

Dacă vei călători,

Cine-atunci ne va umbri şi la suflet răcori?

Cine-atunci acest meleag îl va ţine ca în larg

Să nu lunece din prag?

Nucule, Măria Ta, eu te rog: cât vei putea,

Tu să creşti din nuca ta, aşa mică, cum îi ea,

Ea îţi este inima şi mult seamănă cu-a mea”.

 

Aceasta a fost prima mea întâlnire cu poetul Gheorghe Vodă. Mai târziu, am avut ocazia să-l văd când activam în Teatrul din Cahul. Odată, l-am întâlnit în Chişinău, pe stradă. Când l-am oprit, s-a bucurat. Acum doisprezece ani în urmă, la iniţiativa directorului şcolii, acel Feodor Murjac, şi a primarului de Văleni, Silvia Repede, în sat a fost organizat un cenaclu în memoria şi în numele lui Gheorghe Vodă, iar în incinta şcolii a fost inaugurată o clasă-muzeu. Am participat în grupul de iniţiativă al acestor serbări. În ajunul zilei de naştere a poetului, 24 decembrie, mergeam la baştină cu unii prieteni, colegi, scriitori, unde organizam diferite manifestări dedicate poetului, punându-i în valoare opera şi personalitatea. De mute ori, a participat la aceste evenimente şi Ricu Vodă, feciorul lui Gheorghe Vodă. Păstrăm acest obicei frumos şi până în zilele de azi.

 

– Ce aţi vrea să cântaţi atunci când reveniţi în lunca Prutului de la Văleni?

Mi-a venit deodată refrenul dintr-o piesă dedicată satului, care am făcut-o cu prietenul meu arhitect, el semnând textul.
La Văleni, la Văleni e mai caldă ţărna,
La Văleni, la Văleni e mai moale perna,
Tot aici la Văleni pâinea-i mai gustoasă.
La Văleni, la Văleni noi suntem acasă.

 

- De altfel, de la sud este şi o altă interpretă de muzică folk - Maria Mocanu…
– Maria Mocanu este de la Giurgiuleşti, sat mai la sud. Îmi place foarte mult cum cântă. Dintre folkiştii noştri, ea a făcut pionieratul în acest gen de muzică şi are o voce şi un stil aparte, inconfundabil. Vă spuneam că în copilărie m-am inspirat din sursele de informaţie de peste Prut, astfel am căpătat primele cunoştinţe despre marii actori din România. Dar mulţi ani la rând, în ultima duminică a lunii mai, în lunca Prutului are loc tradiţionalul festivalul „Dulce floare de salcâm”. Festivalul se desfăşoară într-o poieniţă cu salcâmi înfloriţi, între satele Văleni şi Slobozia Mare. Acolo se improvizează o scenă, iar lumea se aşează chiar pe iarbă. Participanţi la acest festival sunt invitaţi şi din România, iar eu în calitate de invitat de onoare prezint un recital din câteva piese, printre care „Au înnebunit salcâmii” pe versuri de Arhip Cibotaru, o piesă fenomenală din repertoriul lui Tudor Gheorghe. Anul acesta, cu regret, festivalul n-a avut loc. Probabil, din lipsa resurselor financiare... Totuşi, Văleni e în stepa Bugeacului, care e splendidă şi frumoasă pe tor parcursul anului. Despre locurile noastre, dacă sunt frumoase sau nu, vă pot spune, la sigur, ca şi Tudor Gheorghe: 

Ţară-avem şi noi sub soare,
Şi-o râvnesc duşmani destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănui.
E bogată, zici! vezi bine,
E bogată, căci în ea
Multe inimi sunt, străine,
Şi-i frumoasă, că-i a mea.
Dacă-i mică, nu-i de-ocară,
Căci viteji în ea mai sânt,
Şi-apoi şi la noi în ţară
Creşte fierul din pământ:
Când voim, îl ştim culege,
Ştim cum să izbim cu el
Când duşmani lipsiţi de lege
Vin spre noi cu gând mişel”.

 

- Îţi mulţumesc, dragă Mircea Zgherea, inclusiv pentru acest ultim vers, care, ştiu, te însoţeşte oriunde şi oricând.

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 282 ori

Tranzactii

Recomandat

MEM Sigla

 

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Galerie Foto

Galerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_foto

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova