Abonare Online

:

EDITORIAL

  • SLUGA DIN CAPUL MESEI SLUGA DIN CAPUL MESEI
    Moldovenii au trecut prin multe încercări de îndoctrinare și umilire colectivă. Creduli din fire, nu o singură dată, ei s-au trezit înșelați, scuipați, furați sau călcați în picioare. Lupi în blană de oaie le-au intrat în curte, cerându-le să-i facă…
    Read more... Join club

Abonare Online

banner

Caută

Chiar şi cea mai adâncă durere nu ne poate împiedica să ne ridicăm. Mergem înainte!

Marți, 23 Iulie 2019 09:00
  • Autor:  Gheorghe Budeanu

Leontina VATAMANU, regizorul şi autorul scenariului filmului „Siberia din oase”

- Doamnă Leontina Vatamanu, după ce am vizionat filmul „Siberia din oase”, scenariul și regia căruia le semnaţi Dumneavoastră, consider că în viaţa noastră culturală s-a produs, în sfârșit, un eveniment cinematografic deosebit. Filmul evocă tragicele evenimente care s-au produs acum 70 de ani în Basarabia – cel de-al doilea val al deportărilor, din iulie 1949. De ce și ce v-a făcut să vă mobilizaţi spiritul creator anume asupra acestui subiect de neagră amintire pentru societatea noastră?
- Toată viaţa ei, mama a slujit cuvântul. Era o foarte bună povestitoare și un om de litere. A lucrat foarte mulţi ani la editură, în calitate de corector, redactor și traducătoare de literatură artistică. Eu o admiram pentru felul în care vorbea limba română. Ne-a cultivat și nouă, copiilor ei, principiul de a vorbi corect limba maternă oriunde și cu oricine: în stradă, la școală sau în sat. Camarazii de joacă chiar îmi reproșau că vorbesc prea literar. Însă, într-o zi, am aflat cu stupoare că mama mea a terminat filologia rusă și că a reînvăţat să vorbească româna abia după ce s-a căsătorit cu tatăl meu, poetul Ion Vatamanu, prin anii ’60 ai secolului trecut. De ce mama și-a uitat limba și a trebuit s-o înveţe din nou? Atunci am aflat că mama a fost deportată. În Siberia. Avea doar 9 ani. Când am descoperit acest lucru, fiind copil, am fost extremde impresionată. Atunci am început s-o tot întreb pe mama despre Siberia, despre deportări, iar ceea ce-mi povestea ea, printre lacrimi, în cele mai mici detalii, atât de expresiv, atât de viu, atât de dureros, m-au făcut să-mi promit că într-o zi aceste file din biografia ei vor deveni film. Un astfel de film este un act de refulare, de reabilitare, de resuscitare a memoriei colective și de scoatere din conul de umbră a acestor file tragice din istoria noastră. Și un gest de reverenţă în faţa celor care au suferit de pe urma deportărilor și a fărădelegilor regimului sovietic. „Siberia din oase” este un film multașteptat, un film necesar. 

 

- Filmul mi s-a părut ca un poem, are bine închegată împletitura dintre elementele documentare și cele de ficţiune. Anume faptul că aţi folosit genul de docudramă îl avantajează în faţa spectatorului, care rămâne atras, copleșit, emoţionat de intercalaţiile dintre documentar și artistic. Ce v-a făcut să folosiţi anume genul de docudramă?
- Am recurs la această formulă tocmai pentru a transmite emoţia. A-i face pe oameni să empatizeze cu protagoniștii filmului, să se transpună măcar un pic în miezul acelor evenimente. Să înţeleagă că în spatele unor cifre statistice există
destine adevărate, oameni reali, durere, lacrimi, tăcere. Atunci când vezi cu ochii tăi ce s-a întâmplat, devii părtaș la acele evenimente  și poate înţelegi mai lesne și mai firesc un om care își povestește cu emoţie tragedia prin care a trecut, îi înţelegi nodul din gât sau respiraţia întretăiată, pentru că în faţa ochilor îţi trec imaginile acelei amintiri, auzi ecoul acelor strigăte de disperare, ele devin reale și rămân nu doar în memorie, dar și pe retina ochilor, și pe timpan. Aș fi vrut în urzeala acestui film să folosesc și cadre de arhivă, dar, din păcate, nu am găsit. Am folosit câteva fotografii din arhivele personale ale eroilor mei, care au fost pentru mine un reper documentar după care am încercat să aleg actorii, să reproduc locaţiile de filmare, să adaptez scenografia și costumele, așa încât să  fiu cât mai fidelă realităţii și cât mai aproape de poveștile relatate de ei. În acest sens, am avut o mare responsabilitate, iar emoţia mea cea mai mare a fost legată de reacţia protagoniștilor filmului la modul în care le-am transpus poveștile pe ecran.

Siberia din oase

 

- Cei patru eroi ai filmului sunt copii ai deportărilor, adică - ecoul Siberiei de gheaţă, oameni concreţi care au trăit acele tragedii. Cum i-aţi ales, căci ei, inclusiv felul de a povesti cele trăite acum 70 de ani, se încadrează de minune în stilul, eu aș zice, lirico-tragic, al acestui poem cinematografic?
- În perioada de scriere a scenariului, am citit și ascultat multe istorii de viaţă și biografii spulberate de regimul stalinist. Fiecare biografie a compatrioţilor deportaţi merită să fie povestită. Eroii mei au trăit calvarul deportărilor fiind copii, or acest film este dedicat în primul rând copiilor deportaţi, celor circa 11.900 de copii, urcaţi în anul 1949, în vagoanele de vite și expuși morţii, ei fiind absolut nevinovaţi. Ce le-a rămas în memorie, cum au trecut peste acele momente de grea cumpănă, ce i-a ajutat să supravieţuiască, cum au purtat toată viaţa în sufletul lor acel șoc și traumele inerente, dacă le-au depășit, dacă au iertat, dacă au avut puterea să vorbească nepoţilor despre durerea pe care au purtat-o în tăcere mult timp - aceste lucruri m-au preocupat și am vrut să transpară și în film. M-am oprit la cei patru eroi pentru că, dincolo de toate dramele prin care au trecut, ei au rămas integri, au știut să le depășească cu fruntea sus, ei s-au afirmat ca și profesioniști, ca și oameni, și ne transmit un mesaj frumos despre puterea interioară a omului, despre demnitate, despre capacitatea de a rămâne lucizi și integri în orice împrejurare. Ei se numesc: Gavril Boian, Ion Radu, Elena Curicheru-Vatamanu și Margareta Spânu-Cemârtan. Ca ei sunt mulţi-mulţi alţi compatrioţi de ai noștri, care decenii la rând au stat în conul de umbră: stigmatizaţi, marginalizaţi, persecutaţi și ale căror istorii de viaţă ar merita să fie ascultate, povestite, reproduse în filme, emisiuni, articole sau cărţi, astfel încât să ajungă în spaţiul memoriei colective și la generaţiile următoare.

 

- Una dintre eroine, Elena Curicheru-Vatamanu, este maica Dumneavoastră, soţia regretatului poet Ion Vatamanu. Ca fost deportat, dar și ca om de cultură, cum a apreciat Dumneaei rezultatul muncii la filmul „Siberia din oase”?
- Mama a fost nu doar un protagonist al filmului, dar și persoana cu care m-am consultat pe parcursul scrierii scenariului și al filmărilor. Ea a fost cea care m-a ghidat, m-a încurajat și a  așteptat smerită doi ani de zile să termin filmul. Culmea este că nu am avut curajul să-i arăt mamei filmul imediat după ce l-am finisat. Mi-a fost frică să n-o copleșească emoţiile care îi sunt  contraindicate din cauza problemelor de sănătate. Într-un final, mi-am luat inima în dinţi și i l-am arătat. „Lasă-mă să plâng, zicea mama, să-mi descarc durerea...”. 


- Cum aţi ales „actorii” care au jucat rolul celor patru eroi în timpul deportărilor? Bunăoară, e minunată această micuţă Ionela Blănaru, care o joacă pe copila Elena Curicheru-Vatamanu. Veţi mai încerca să programaţi o colaborare cu ei?
- Copiii care au jucat în filmul „Siberia din oase” sunt pur și simplu niște minuni. M-am atașat de fiecare în parte și îi iubesc pe toţi. Am avut un mare noroc să-i găsesc și să lucrez cu ei. Dincolo de talent, au multe alte calităţi. Au fost foarte receptivi, au rezistat unui orar complicat și intens de filmări. Am filmat nopţile, am filmat ziua, în arșiţă, pe caniculă, am filmat scene de o mare încărcătură emoţională, când trebuiau să plângă, să ţipe, să tacă, dar să transmită niște stări... Au fost momente când, de oboseală, pur și simplu adormeau între duble. Și tuturor ne era milă să-i trezim. Le mulţumesc lor și părinţilor lor, care au fost alături pe parcursul filmărilor. Știu sigur că vom mai auzi de ei. De aceea, aș vrea să le înșiruiesc aici numele: Ionela Blănaru, Andrei Carp, Vlada Cazanoi, Samson și Ioana Hatman, Sofia Oistric, Alexandra Ungureanu, Alexandru Mărginean. Și copiii care au făcut parte din figuraţia de la gară, m-au impresionat, căci au făcut faţă unor filmări dificile și unor momente de emoţie absolut copleșitoare pentru întreaga echipă de filmare.


- În film este foarte emoţionantă scena cu deportaţii adunaţi la gara de trenuri, care, am înţeles, a fost filmată la gara de trenuri din Călărași. În general, unde au avut loc filmările și cum aţi ales acele locuri, care, de asemenea, completează minunat concepţia filmului?
- Deoarece filmul este construit din patru povești diferite, am avut patru echipe de actori și mai multe locaţii de filmare. Am filmat în satele Mereni, Butuceni, Sadova, Carahasani, Olănești, Cornești și la gara din Călărași. Timp de aproape o lună înainte de a demara filmările, am fost în prospecţii prin toată Moldova ca să găsim platourile de filmare. Am înghiţit mult praf pe drumurile de ţară ca să găsim nu doar locaţiile potrivite, dar și oameni de pe loc care să ne ajute și să asigure buna desfășurare a filmărilor. De exemplu, la Sadova a trebuit să cerem acordul gospodarului  să-i acoperim casa cu stuf, să construim un ocol, să-i mutăm mobila în casă, să stăm în curte atât pe perioada pregătirilor, cât și cea a filmărilor. Iar vizavi de această casă era o fabrică de cherestea, care a trebuit să-și întrerupă activitatea pentru câteva zile ca să putem avea liniște pentru înregistrarea sunetului. Le suntem recunoscători tuturor oamenilor care au crezut în proiectul nostru și ne-au ajutat. De asemenea, aș vrea să mulţumesc administraţiei Căilor Ferate Moldovenești, care au schimbat pentru două zile orarul trenurilor, ne-au oferit o garnitură de vagoane vechi și ne-au permis să filmăm la gara Călărași. Acolo au fost filmările cele mai complicate. Am transportat de la Chișinău câteva autocare cu peste 200 de oameni care făceau figuraţie: copii, bătrâni, femei și bărbaţi. Am avut și o echipă numeroasă, care includea și un medic de gardă, pentru că era o căldură toridă și eram foarte atenţi să nu avem incidente pe  platou. Cu ajutorul Domnului, totul a decurs bine, chiar și ploaia a așteptat să încheiem filmările și după ce am filmat ultimul cadru - plecarea trenului - abia
atunci s-au deschis porţile cerului.

1

 

- În film sunt prezenţi și foarte mulţi actori de teatru. Cum aţi lucrat cu ei?

- Într-adevăr, genericul acestui film este foarte lung, pentru că am implicat și mulţi actori, și o figuraţie numeroasă. Unul din criteriile de bază în selecţia actorilor a fost asemănarea lor fizică cu personajele reale. Fiind, ca formare, un regizor de film documentar, am încercat să fiu cât mai fidelă realităţii chiar și la acest capitol. De asemenea, mi-am dorit ca protagoniștii filmului să se identifice cât mai mult cu ceea ce vor vedea pe ecran. Am încercat să implic în acest film și cât mai multe feţe noi, de aceea am insistat în mod special să ne deplasăm și să facem casting și la teatrele dinafara Chișinăului. Astfel că în film veţi vedea actori de la Teatrul „B.P.Hașdeu” din Cahul și de la Teatrul „V. Alecsandri” din Bălţi. De asemenea, am lucrat cu actori de la Teatrul Naţional „M. Eminescu”, Teatrul „E. Ionesco”, Teatrul „A. Mateevici”, studenţi de la AMTAP, actori amatori sau oameni simpli aleși după tipaj. Toţi acești actori și chiar figuranţi au depus o părticică din sufletul lor în acest film, au rezonat cu subiectul și au fost foarte cooperanţi la orice sugestie. Le sunt foarte recunoscătoare pentru dăruirea cu care au muncit la acest proiect.

 

Doamnă Vatamanu, cum a fost posibilă realizarea unui asemenea film, care costă, probabil, foarte mult, în zilele noastre, când mai credeam că așa ceva e imposibil?
- După cum ziceam mai sus, acest film și-a așteptat mult timp momentul apariţiei. În anul când s-a înfiinţat Centrul Naţional al Cinematografiei din R. Moldova mi-am zis că e imperativ să particip cu acest proiect, căci rândurile deportaţilor,  din păcate, se răresc și nu mai e timp de amânat. Am depus atunci o intenţie de dezvoltare de proiect și, timp de un an, m-am documentat, mi-am selectat protagoniștii, m-am întalnit cu ei, am filmat interviurile care stau la baza naraţiunii și am scris scenariul, pe care l-am depus ulterior la următorul concurs anual al CNC Moldova. Aici, scenariul a  luat punctajul maxim din toate proiectele, dar, spre marea noastră surprindere, nu foarte mulţi bani. Ne-am asumat mari riscuri, pornind producţia unui film de epocă cu un buget sub orice plafon, dat fiind faptul că aveam nevoie de recuzită, costume, locaţii adaptate la anul 1949. De asemenea, aveam nevoie de o echipă numeroasă, de echipament și o postproducţie care să asigure calitatea finală a filmului. Pe parcurs, am reușit să facem faţă tuturor cheltuielilor, să ne găsim parteneri care ne-au ajutat, cum ar fi studiourile „Moldova-Film”, „Paradox Film” și „Mov Film”, care ne-au sprijinit în faza de producţie și postproducţie. De asemenea, ne-au ajutat și multe persoane particulare. Dar aș vrea să le adresez aici un mare mulţumesc tuturor membrilor echipei de realizare a filmului. Ei au dat dovadă de mult profesionalism și dedicaţie. Aș vrea să subliniez talentul și contribuţia directorului de imagine, Sergiu Babără, și a echipei lui de asistenţi, a pictorului de costume, Lilia Ixari, și a echipei sale, a scenografilor Maria Creţu, Petru Postolachi și Dorel Mărgineanu, cel din urmă fiind omul cu mâini de aur, care ne-a construit baraca siberiană, ieslele unde se ascunde biata mamă fugară, tot el a acoperit casele cu stuf și a mai jucat pe deasupra și un rol episodic. De asemenea, vreau să mulţumesc echipei de regie, secundului meu – Ion Borș, care era portavocea de pe platoul de filmare și care avea o cheiţă fermecată la sufletul tuturor copiilor implicaţi în filmări, precum și secretarei de platou – Vera Surăţel, cea care era atentă la orice racord și detaliu și care mi-a ușurat foarte mult organizarea materialului la montaj. Apropo de montaj, trebuie să amintesc aici colegii de la Bucuresti cu care am făcut postproducţia, editorii Mariana Parea și Mișu Vasilache, sound designerul Mihai Coporan, coloriștii Adriana Crăciunescu și Bogdan Geambașu. Le sunt recunoscătoare că au ales să muncească la acest proiect inginerului de sunet - Marin Turea, machiozei Olga Verdeș și multor altor buni profesioniști și oameni de film. Și, desigur, un merit special îl are echipa de producţie a filmului, printre care s-au numărat Radu Boișteanu, Elena Dimitrov și Olga Vasluianu, în frunte cu producătorul cu care muncesc de-o viaţă cot la cot – Virgiliu Mărgineanu. Practic, fiecare membru al echipei noastre are deportaţii lui în familie, de aceea m-am gândit că ar fi un memento mori frumos să-i pomenim și pe ei, incluzându-i în genericul final al filmului. 

 

Echipa

Echipa de creaţie a filmului „Siberia din oase”

 

- Prin acest film, aţi vrut să transmiteţi un mesaj și politicienilor noștri?
- Sigur că aș fi vrut. Și m-am bucurat să constat, pentru prima dată în cariera mea de cineast, că la acest film au venit foarte mulţi oameni de stat, politicieni, miniștri, deputaţi, ceea ce îmi dă speranţa să cred că atitudinea clasei politice faţă de fenomenul deportărilor și a persoanelor deportate  se va schimba, că poate vor urma în viitorul apropiat niște fapte concrete în ceea ce privește despăgubirea morală, dar și materială a acestor oameni. Prea mulţi ani deportaţii au stat în colţul umbrit al societăţii. Suntem datori nu doar să le scoatem la lumină biografiile mutilate, destinele tragice, dar să ne asumăm la nivel de societate, de clasă politică, de popor - tot ce li s-a întâmplat, să facem un gest de reverenţă în faţa lor printr-o mai mare atenţie și grijă, prin acte concrete de reabilitare, prin decizii politice, prin paginile rescrise din manualele de istorie, prin prezenţa lor mai mare în spaţiul public – la tv, la radio, în școli etc. Timpul ne presează. Nisipul se scurge ireversibil în clepsidră. Să nu ne trezim că e prea târziu.

 

- După lansare, „Siberia din oase” a derulat cu un program prelungit la Cinematograful „Patria”. Care va fi soarta peliculei mai departe? E un film care ar trebui prezentat în fiecare localitate, pentru a atenţiona generaţiile mai tinere că istoria poate să se repete…
- Din fericire pentru toată echipa de creaţie a filmului, „Siberia din oase” s-a bucurat de o mare priză la public. Este, probabil, prima producţie moldovenească care a rulat în cinematograful Patria Loteanu aproape două săptămâini, cu sălile pline, astfel încât a trebuit să suplimentăm, la solicitarea publicului numeros, sălile și zilele de proiecţie. Chiar și administraţia cinematografului a constatat cu surprindere că publicul a venit într-un număr foarte mare în plin sezon estival, când nu prea merge lumea la film. Am încercat să fiu și eu prezentă aproape la toate proiecţiile și m-au impresionat reacţiile oamenilor, în timpul și la finalul filmului. Am trăit clipe frumoase și mă simt împlinită ca artist. Ne-am dori în continuare să mergem cu filmul prin ţară și să-l proiectăm prin sate și centrele raionale. Vara această vom merge cu filmul, în cadrul caravanei cinematografice CRONOGRAF TUR 2019, în localităţile unde am filmat. Pe 7 iulie, în ziua comemorării victimelor deportărilor, la 70 de ani de la cel de-al doilea val de deportări, am proiectat filmul în localitatea Mereni, unde am filmat câteva secvenţe și unde au pătimit de pe urma deportărilor foarte mulţi oameni. M-am bucurat că au venit foarte mulţi spectatori, iar după ce filmul s-a terminat oamenii au rămas nemișcaţi pe scaune preţ de câteva secunde, într-o tăcere asurzitoare... Probabil că se gândeau la deportaţii lor. A fost ca un minut de reculegere, ca o plonjare în amintire, ca o atingere cu umbra și ecoul Siberiei... Iar eu mă gândeam în acele clipe că orice durere, chiar și cea mai adâncă durere din oase, nu ne poate împiedica să ne ridicăm din genunchi, să găsim puterea de a ne îndrepta coloana și de a merge înainte, ca naţiune, ca oameni. După câteva secunde, oamenii din sală s-au ridicat în picioare și au aplaudat. Mergem înainte! Cât privește traseul acestui film, suntem dispuși să ajungem cu filmul oriunde este așteptat și vom încerca să facem tot posibilul să fie văzut de cât mai multă lume: și acasă, și peste hotare. Există o pagină de facebook – siberia din oase - unde plasăm toate noutăţile și informaţia despre film și despre proiecţiile planificate. Cei ce sunt interesaţi de itinerariul filmului se pot abona la această pagină. Pe viitor ne dorim să facem și un site al filmului. Vom participa cu el și la festivalurile internaţionale. Este important să avem o prezenţă sau mai multe de acest gen în crestomaţiile istorice sau în cele cinematografice, pentru ca lumea mare să știe, să cunoască, să afle și  despre ce ni s-a întâmplat și nouă, în vremurile degrea pomină pe această palmă de pământ.

 

- Vă mulţumesc mult, inclusiv din partea cititorilor noștri. Mergem înainte!

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 675 ori

Tranzactii

Recomandat

MEM Sigla

 

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Galerie Foto

Galerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_fotoGalerie_foto

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova