Abonare Online

:

Abonare Online

Campanie NATURA

MIRACOLUL DE LA RUDI (V)

Luni, 29 Mai 2017 06:46
  • Autor:  Alecu RENIȚĂ

Expediţia „Nistru 87” - 30 ani

La Rudi intri ca într-o catedrală uriaşă, străveche, în care cele văzute şi nevăzute păstrează prospeţimea începuturilor şi sunt pline de sensuri şi taine. Ca nicăieri în altă parte, aici, sub respiraţia divină a naturii, te simţi mistuit de un fior necunoscut, venit din adâncuri ancestrale, care răscoleşte în surdină doruri înăbuşite, rugăminţi neauzite, înfrângeri tăinuite, suferinţe nevindecate şi jurăminte nerostite.

La Rudi, pajura noastră legendară, scăpată din colivia străină din depărtările estice, îţi dă târcoale, se înalţă, zboară peste Nistru și se reîntoarce. Caută un pământ vechi, matern și, nefiind sigură că urmașii ei o așteaptă în cuibul milenar, face rotocoale neînţelese peste imensitatea pădurii seculare. Apoi iarăși se apropie de tine să vadă că nu o întâmpini în genunchi, flutură aripile uriașe de stăpână și simţi cum văzduhurile se cutremură, cum te apucă groaza că se vor deschide cerurile fără să se facă dreptate și nedreptăţiţilor. Pajura dispare. Rămâi atât de singur cu neliniștile și căutările tale, încât auzi din depărtare ţipătul stepelor flămânde și vezi cum înaintează spre tine pustiul lor.
Întâlnirea cu Basarabia adevărată, cu destinul ei necunoscut, se amână, de la un colţ de paradis al Nistrului, la altul. Cine ești tu, ca Ea să-ţi deschidă cartea sfântă, să-ţi arate drumul pătimirilor și lungul ei șir de martiri transformaţi în ziduri de hotar și în pietre de altar? Mai ai tu, în tine, tăria și bărbăţia străjerilor de pe Nistru ca Ea să-ţi mărturisească jertfa de sânge pentru a păstra în adâncuri rădăcinile și izvoarele cu apă vie? Și o vei înţelege tu, luat cu arcanul la o stăpânire haină, o vei înţelege chiar dacă ești suflare din suflarea ei și chiar dacă același cuţit care i-a sfâșiat harta și trupul, trece și prin inima ta?
Aici, pe malul Nistrului, la Rudi, începi să percepi nedreptatea deghizată care îţi otrăvește existenţa. Aici, în liniștea peisajului de basm îţi vine să strigi, să urli, să plângi în hohote, să întrebi cu mânie: de ce istoria ne-a răpit părinţii, ne-a înstrăinat de cuib și ne-a bătut destinul în cuie? Dar taci, îţi muști limba și buzele, să nu te audă străinii că te doare, să nu simtă că te umilește nedreptatea lor. Cum să reziști, cum să nu dai nici un semn de revoltă, când ei îţi aruncă pe foc actul de naștere, îţi schimbă originea și te împing cu forţa în orfelinatul lor împrejmuit cu sârmă ghimpată? Răbdarea se sparge, ecluzele timpului se sfarmă: secole de anonimat se răscoală în tine și îţi agită codul genetic fără să-ţi descifreze tăcerile îndelungate ale neamului nostru, drumurile întortocheate, cărţile nescrise, seminţele neîncolţite.

Bolovanul uriaş de piatră

Bolovanul uriaş de piatră de lângă biserică


- De unde venim, cine suntem, încotro mergem? - se aude neîntrerupt sub cupola fără de margini de la Rudi. Răspunsul ești chiar tu, cel care îndrăznești să ai întrebări și să răscolești în lăzile ascunse și interzise. 
Totuși, încerc să mă desprind de frământările lăuntrice legate de o istorie nedreaptă, spoită și falsificată. Apuc firul apei râuleţului Bulboaca și urc până la cascade, locul unde regizorul Emil Loteanu a înjghebat o moară de pe timpuri și a făcut câteva episoade impresionante din filmul „Lăutarii”. Arborii seculari și bolovanii uriași încercuiesc văgăuna în care șuvoiul de apă limpede se prăbușește și formează o pânză din pulbere în culorile curcubeului. Privesc albastrul cerului ca dintr-o fântână sau dintr-un turn circular de cetate. Imaginea fascinează și pare ireală. Îmi continui urcușul până ajung pe culmea „La Trei Cruci”. De aici, de sus, se deschide o priveliște fără de pereche, în care strălucesc minunile naturii înșirate de pe versanţi spre defileu și până hăt departe, în apa Nistrului. Cu ochi de copil savurez armonia deplină a peisajului și descopăr ceea ce căutam de multă vreme - icoana furată a Moldovei. E un tărâm aparte acest loc fabulos: abia atingi învelișul de ierburi și pământul răsună sub tălpi de parcă ar fi sub tine o altă lume și tu ai călca pe acoperiș; pietrele rostogolite de-a valma pe costișe seamănă cu niște litere dintr-un alfabet cosmic; malurile priporoase găurite de păsările cerului încep să cânte la adierea vântului; vulturii stăpâni pe înălţimi te invită să cunoști libertatea și frumuseţea zborului. Împărăţia verde rămasă din alte evuri mai poartă în freamătul ei timpurile când oamenii se închinau la natură cu veneraţie și recunoștinţă. Anul 1495, an de atestare documentară a localităţii Rudi, nu e decât un hrisov scris la acea dată, fiindcă pământurile de aici sunt locuite din timpuri imemorabile. Ele ascund comori veritabile sub stratul de pietriș sau argilă și păstrează legende bătrânești și relicve arhaice. E destul să deschizi ochii și o să observi cum amforele apăsate de povara mileniilor încep să iasă la suprafaţă împreună cu o vatră daco-getică de prin secolele VII-V înainte de Hristos și cu șanţurile în formă de cerc a unei așezări străvechi numită de băștinași „Farfuria turcului”. De la înălţimea stâncilor roase de vânturi și nori, dacă dorești foarte mult și ai vedere bună, mai poţi zări pe Nistru valurile rămase de la corăbiile genoveze și eline, mai poţi desluși cărările lui Orfeu, care se zice, că și-ar fi ascuns harpa printre pereţii calcaroși, verticali, ciuruiţi ca un fagure, ce cântă sub bătaia vânturilor. 

Ajung la ctitoria fraţilor Teodor și Andronache Rudea și a negustorului Simion Donciul, de la Mogilău, de peste Nistru. De pe pietroiul uriaș din curtea bisericii, dacă îl urci, ţi se deschid alte priveliști paradisiace dominate de măreţia Nistrului, iar de acolo începi să intuiești de ce generaţii după generaţii au trecut neatinse de orgoliul de a schimba icoana locurilor, fără a lăsa alte urme decât cele de închinare Domnului și naturii. Orice s-ar spune, dar strămoșii aveau măsura exactă a lucrurilor și cultul de a nu deranja ordinea stabilită de Dumnezeu. Și mai aveau priceperea rară și înţelepciunea de a nu vicia cu cele vremelnice frumuseţea și veșnicia pământului dat pentru rugăciune, închinare și hrană. La Rudi, străbunii nu au atins cu nimic armonia naturii, decât săpând loc pentru un altar în masivul de calcar și ridicând biserica „Sfânta Treime” la 1777, „ în zilele slăvitului Domn Grigore Ghica Vodă”, cum glăsuiește pisania de la intrare. E aproape incredibil să descoperim în Basarabia, la 1987, după mai bine de 200 de ani, o lespede pe care e gravat numele domnitorului ce a spulberat interpretările maliţioase că suntem incapabili de rezistenţă și a protestat deschis împotriva ruperii Bucovinei din trupul Moldovei la 1775, protest care l-a costat tronul și moșia. 

gtrs

Biserica ctitorită în timpul domnitorului Ghica Vodă, 1777

 

Întregul complex monastic construit pe o terasă naturală înaltă și relativ netedă, având la mijloc izvoare puternice și fiind înconjurat de jur-împrejur de păduri seculare, lasă impresia că a crescut organic și s-a înălţat odată cu relieful și peisajul. Zidită în stil moldovenesc, biserica e neobișnuită ca înfăţișare și se încadrează atât de perfect în peisajul natural, încât ai senzaţia că s-a înălţat direct din piatră, pământ și ierburi fără ca omul să pună mâna. O altă bijuterie arhitecturală răsărită direct din „pământ” mult mai târziu, în anii 1930-1935, e clădirea în două niveluri, cu foișor, (Școala de dascăli) proiectată de Valentin Voiţehovschi, un arhitect cu mare har, băștinaș din orașul Soroca și absolvent al Academiei de Arhitectură din București. 

Ceva mai spre est, pe terasa de jos, au apărut primele acareturi „moderne”, făcute, probabil, de administraţia nouă, căci după „eliberare”, maicile au fost fugărite, complexul monastic închis și transformat în spital pentru tuberculoși. Nu știu unde sunt izolaţi bolnavii, dar arăt a fi singurul suflet care se mișcă prin curtea „sanatoriului”. Un lăcătoi ruginit agăţat de bara de metal de la ușa bisericii simbolizează grija faţă de monumentele religioase ocrotite de stat și faţă de credinţă. Ţin neapărat să găsesc pe cineva, care să descuie ușa și să văd interiorul lăcașului restaurat de arhimandritul Visarion Puiu până la închiderea mănăstirii în anul 1940. Abia peste un sfert de oră apare paznicul, moș Toadri, din Rughi, cum se prezintă el, când îmi întinde mâna. Are 69 de ani și, pe lângă pensia de câteva ruble, mai câștigă un ban de la spital. Îi spun rugămintea mea. Îmi deschide „scladul” (depozitul-trad.a.) și aprinde un bec cu lumină slabă. Înăuntru, în nava principală, de jos până pe la mijloc sunt clădite paturi de metal pe arcuri. Pe locurile neacoperite de dulapurile stricate și de alte hârburi, încep să observ chipurile îngerilor date cu var. Insulele de zugrăveală cu sfinţi și apostoli peste care a trecut peria vandalilor, iradiază o lumină vie. Ele licăresc de la sine și par perle ascunse în nisipurile de la fundul mării. Probabil, o fi din secolul XVIII. Iconostasul arată întreg, dar în 3 sau 4 locuri icoanele erau lipsă. „Unde-s?- se miră moș Toadre că îl întreb. -Le-o luat mai anul trecut arheologii di la Moscova. O lucrat tătî vara la săpat „La șanţuri” și la plecare l-o rugat pe director sî li dăi lor sî li ducî la „restavraţîi” (restaurare-trad.a.). Duse o fost.” Nu prea mă pricep la obiecte de patrimoniu, dar iconostasul e vechi de tot, poate o fi încă de la începuturi, din 1777. Ca și icoanele care au mai rămas. 

jtsh

Icoane vechi de la Rudi. Foto: P.Bălan

  jytd

Icoane vechi de la Rudi. Foto: P.Bălan

 

Mă îndrept spre ieșire și pe arcadă văd un pătrat dat cu dohot, sau cu vopsea neagră. Cunosc „semnătura”. În mod sigur, fusese acoperită pisania interioară. Moș Toadre îmi dă o scară cu trepte rare și urc să descifrez textul. Incredibil! Sub stratul de negreaţă strălucea alfabetul nostru și textul era în limba noastră: „Această biserică, cu hramul Sfintei Troiţe, a schitului Rughilor, s-a restaurat cu totul în anul 1925 sub conducerea Regelui Ferdinand al României, prin osârdia Episcopului Visarion al Hotinului, cu cheltuiala Comisiei Monumentelor Istorice din Chișinău și a bunilor creștini, moștenitori fiind stareţii Gherontie și ieromonahii Dionisie și Daniil cu tot soborul.” 

E un miracol ce văd. În faţa ochilor mei memoria se scutura de mâzga neagră și ieșea la lumină de sub pojghiţa de catran. Corul fugărit cu baioneta revine la locul său de totdeauna și rugăciunea umple lăcașul. Paturile de metal încep să se topească, iar depozitul pornește să iasă din biserică. Moș Toadre deschide larg ușile închise o jumătate de secol și aruncă cheia ruginită în iarba uitării.
Aerul proaspăt intră înăuntru ca un val purificator peste un loc sfânt, dar pângărit. Arhanghelii încarceraţi sfarmă gratiile, sfâșie întunericul și aduc orbilor vederea și cuvântul lui Dumnezeu. Minciuna se preface în scrum. Văd limpede că se reîntoarce memoria, deci vine Învierea!

Îmi revin, dar nu pot să reintru în realitatea fardată și nici să mă despart de ctitoria din timpul domnitorului Ghica Vodă. La acea oră de rămas bun, frescele din “Sfânta Treime”, înnegrite de fum, mai păstrau vocile și rugăciunile generaţiilor apuse, apostolii scrijeliţi de mâini păgâne mă priveau cu ochi dojenitori prin harta sfâșiată a ţării, varul aruncat peste sfinţi se desprindea de pe aripi și aveam senzaţia că ne vom lua zborul cu tot cu biserică spre locurile neprofanate de ideologia străinilor. Dar cum să te smulgi de la rădăcini, cum să te desparţi de pământul Ţării tale, de strămoși și părinţi, de istoria scrisă și nescrisă, de matricea milenară și cuvântul matern? Și care ar fi rostul unei vieţi în afara acestui pământ străbun, însufleţit și tămăduit de apele sfinte ale Nistrului?
La Rudi, semnele arată că vine Învierea Basarabiei!

 

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 12663 ori

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonare Online

Tranzactii

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova