Abonare Online

:

Abonare Online

Campanie NATURA

Invitatul de onoare - interviu cu dr. Ion NEGREI, istoric

Sâmbătă, 30 Iulie 2016 08:58
  • Autor:  Gheorghe Budeanu

„Este firesc ca o naţiune să trăiască în hotarele sale etnice” 

 

- Domnule Ion Negrei, sunteţi vicepreședintele Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova. Reprezentaţi o generaţie combativă de istorici, care, la sfârșitul secolului trecut, s-a ridicat alături de scriitori și jurnaliști, producând evenimente senzaţionale de detronare a falsurilor istorice zidite de propaganda sovietică în conștiinţa basarabenilor. Iată că aproape trei decenii la rând aceeași generaţie se află în avangarda luptei pentru adevărul istoric între Prut și Nistru, care continuă să fie mutilat de forţe antinaţionale interne și externe. Vi se alătură generaţii mai noi de istorici, care să fie tot atât de combative pentru a duce lupta pornită până la capăt?


- Într-adevăr, sunt vicepreședinte al Asociaţiei Istoricilor mai bine de zece ani, de pe timpurile când mandatul de președinte îl deţinea prof. dr. Anatol Petrencu, apoi regretatul coleg Gheorghe Palade, iar acum – dr. Gheorghe Negru. Luând în  considerare contribuţia istoricilor la procesul de renaștere naţională și la democratizarea societăţii, Guvernul a instituit în 2011 Ziua istoricului, pe care o sărbătorim la 18 iunie. În condiţiile de democratizare a societăţii de la sfârșitul anilor 80 și 90 ai secolului trecut, istoricii au fost în primele rânduri în lupta pentru restabilirea adevărului istoric și promovarea lui. Ei s-au încadrat plenar în procesul de democratizare a societăţii, iar democratizarea poate avea loc numai prin adevăr.
Generaţia noastră s-a manifestat prin respingerea postulatelor istoriografiei sovietice, promovând istoria naţională în învăţământ și cercetare. Ulterior, generaţia mai tânără de istorici ni s-a alăturat; ea se manifestă plenar astăzi, dar acţiunile ei nu sunt atât de spectaculoase în viziunea publică, deoarece afirmarea ei se întâmplă pe drumurile deja deschise. Atunci, la răscrucea anilor 80-90 ai secolului trecut, noi trebuia să luptăm pentru fiecare segment al istoriei noastre naţionale: etnogeneza românească, adevărul despre 1812, mișcarea naţională din Basarabia din 1917-1918, activitatea Sfatului Ţării, esenţa evenimentelor din 1940 și cele din deceniile postbelice - deportările, foametea, colectivizarea, comunizarea… În scurt timp, toate aceste probleme majore din istoria Basarabiei, - pete albe, cum le plăcea unora să le numească - au fost revăzute și societăţii i-au fost oferite noi repere identitare, culturale și chiar politice. Scopul nostru era atunci să ieșim de sub carapacea istoriografiei sovietice, mai corect spus, a falsurilor propagandistice și să ne afirmăm în plan naţional, cea ce am și reușit.
Perspectiva naţională de dezvoltare a cercetării istorice a stimulat afirmarea istoricilor mai tineri nu doar în cercetarea istoriei naţionale, ea a încurajat și abordarea teoretică, integraţionistă, europeană a istoriei noastre. Astăzi asistăm la un proces de integrare în structurile conceptuale ale istoriografiei europene.


- De ce, după aproape 25 de ani de independenţă, chiar dacă istoricii au depus eforturi considerabile, adevărul istoric încă nu stă în capul mesei politice de la Chișinău?

 

- Problema e destul de complicată și are rădăcini adânci în spaţiul basarabean. Dar încercând să satisfac curiozitatea dvs., răspunsul ar fi următorul: istoricii sunt parte integrantă a societăţii moldovenești și ei nu sunt în stare, de unii singuri, să modifice, să transforme radical această societate. Din păcate, soluţiile oferite de comunitatea știinţifică,  inclusiv de breasla istoricilor, nu au beneficiat de consacrare politică. Bunăoară, avem și azi probleme cu denumirea corectă a limbii oficiale vorbită în Republica Moldova. Din când în când mai răzbat voci de pe segmentul politic care se arată nemulţumite de faptul că în școală se studiază istoria românilor, dar nu cea a „nărodului” moldovenesc, ca produs ideologic. Istoricii și savanţii filologi s-au pronunţat pe marginea principalelor chestiuni de ordin identitar: limba vorbită de populaţia majoritară din Republica Moldova se numește română; moldovenii sunt parte componentă a naţiunii române; instruirea istorică a tinerilor, dar și a generaţiilor în vârstă, poate da rezultate benefice și va deveni o forţă edificatoare a societăţii doar în cazul în care ea poartă un caracter știinţific și se studiază la nivel naţional, nu regional. Factorul politic de la noi se manifestă ca o forţă distructivă a societăţii, el îi face pe mulţi moldoveni să nu însușească aceste adevăruri și acest lucru ne-a oprit la o jumătate de drum. Știinţific, totul este clar, dar adevărul, mai ales cel ce privește identitatea noastră, întâlnește încă multe obstacole în mediul politic. Asta se întâmplă din considerentul că încă nu toată clasa politică și-a însușit componenta naţională în construcţia de stat. Speculaţiile de genul că, dacă statul se numește Republica Moldova, avem nevoie de o limbă și o istorie a acestui stat, de popor moldovenesc, de cultură moldovenească – toate acestea contrapuse limbii, culturii și istoriei românilor – nu urmăresc altceva decât scopul să blocheze mersul nostru înainte și să ne menţină în sfera de propagandă a Kremlinului.


- Știu că aţi scris foarte mult despre mari personalităţi istorice din perioada interbelică, inclusiv despre făuritorii Unirii de la 1918. Cum de atunci s-au găsit personalităţi care au reușit să așeze lucrurile pe un făgaș logic, iar la început de mileniu trei continuăm să ne bălăcim în incertitudine geopolitică? E din cauza lipsei de politicieni și caractere puternice care să aibă curajul și viziunea înaintașilor din „Sfatul Ţării”? 

 

- Și pe mine mă frământă această problemă. La începutul secolului XX, într-o situaţie mult mai dificilă, s-a reușit o mare performanţă naţională: a fost constituit Sfatul Ţării, Basarabia a fost proclamată autonomă, apoi Republică Democrată  Moldovenească și, în cele din urmă, a fost votată unirea Basarabiei cu Ţara. Azi, la 25 de ani după destrămarea Uniunii Sovietice, nu suntem nici independenţi, nici cu Ţara. Explicaţia mea e că, în timpul și după Primul Război Mondial, în 1914 -1920, Basarabia s-a încadrat reușit în procesul general de demolare și construcţie, în plan politic și naţional, a întregii Europe. Atunci, s-au descompus marile imperii - austro-ungar, rus, otoman, dar și cel german, - după care a urmat perioada de construcţie a statelor naţionale. Cu alte cuvinte, a fost redesenată radical harta politică a Europei. Nouă, basarabenilor, ne-a reușit unificarea naţională și politică de la 1918 deoarece am pășit într-un pas cu naţiunea noastră și cu toate popoarele Europei. În acel timp, autodeterminarea naţională și constituirea statelor pe principii naţionale a fost un proces general european, în care ne-am încadrat și noi perfect.
După destrămarea URSS (1991), modificările/reașezările statale în spaţiul european s-au produs pe un segment mult mai îngust, ele nu au fost atât de spectaculoase ca cele de după Primul Război Mondial. Disoluţia URSS a fost o acţiune produsă la periferia continentului, unele state europene, prospere din punct de vedere economic și fără probleme de ordin politic, nu au manifestat mare interes faţă de această modificare politică, lăsând spaţiul postsovietic la cheremul vechilor stăpâni. În consecinţă, noi, basarabenii, care am cunoscut o involuţie în cadrul statului sovietic, după destrămarea acestuia, ne-am pomenit cam „singuri în faţa istoriei” și, neavând o clasă politică naţională am rămas în afara Ţării și a Europei.
Sechelele fostului regim comunist totalitar și mentalităţile colective nu ne-au permis să ne afirmăm ca parte componentă a naţiunii române, la momentul de criză a imperiului sovietic, fiind în stare să transmitem societăţii doar unele mesaje fragmentare, și acestea doar pe dimensiunea identitară (dreptul la limbă, alfabet, istorie și simbolică naţională), partea politică și cea economică a problemei rămânând în afara preocupărilor noastre. Mulţi consideră, și pe bună dreptate, că mama tuturor relelor din societatea basarabeană este lipsa unei clase politice naţionale. Dar, trebuie să înţelegem că această materie atât de complexă nu poate să apară și să se dezvolte pe un loc gol. La momentul proclamării independenţei, noi nu aveam un organism statal viabil, nu aveam o economie structurată, nici chiar segmentul intelectual al societăţii nu era constituit la nivel naţional, nemaivorbind de celelalte felii sociale. De fapt, basarabenii în trecutul istoric niciodată nu au cunoscut exerciţiul propriei organizări statale și derivatele ei. RSS Moldovenească formată în cadrul imperiului sovietic a reprezentat cu totul altceva decât un stat capabil să apere interesele firești ale populaţiei din acest spaţiu. Din această perspectivă, spaţiul basarabean reprezintă un generos laborator social, iar populaţia de aici un interesant studiu de caz pentru Europa.
Deseori, vorbind de eșecul nostru în construcţia statală și identitară, aducem ca exemplu bun cazul ţărilor baltice. Adevărul este că ele și-au afirmat identitatea politică și naţională mult înainte de momentul anexării lor de către statul sovietic. Ţările baltice și-au păstrat profilul identitar și în timpul sovietic. Partidele comuniste din ţările baltice au fost naţionale în întregime. Când demnitarii de la Kremlin mergeau în ţările baltice trebuiau să se asigure cu translatori. Dacă vă amintiţi, în aceste ţări, conducătorii partidelor comuniste au devenit liderii mișcărilor naţionale. Numai numele Brazauskas câte spune despre aceasta! Când s-au desprins de URSS, ţările baltice reprezentau formaţiuni statale bine închegate, cu clasă politică naţională, cu un organism economic propriu, cu intelectualitate afirmată la nivel naţional. Noi, însă, la momentul desprinderii de Uniunea Sovietică muribundă am fost nevoiţi să scoatem în afara legii partidul comunist, deoarece acesta, în esenţa sa, era de sorginte sovietică, străin intereselor noastre. Afirmam mai sus, că noi, basarabenii, suntem un caz unic în Europa. Desprinși de naţiunea română în 1940 și încorporaţi cu forţa în URSS, am suferit deformări de mentalitate și identitate, ni s-a altoit un profil cultural și lingvistic fals, am fost plămădiţi de propaganda Kremlinului cu chip de moldoveni sovietici. Așadar, caracterele naţionale de felul celor din „Sfatul Ţării”, despre care aţi întrebat Dvs., pe loc gol nu pot să apară.

grae


- Dar vedeţi că chiar și în interiorul majorităţii moldovenești există disensiuni de ordin naţional. Nu consideraţi că e nevoie de o nouă injecţie de educaţie naţională și istorică?


- Sigur că da. Mutilările identitare, rănile trecutului trebuiesc vindecate, ele sunt foarte grave în urma procesului de deznaţionalizare și de creare a unei entităţi deformate în cadrul populaţiei majoritare moldovenești dintre Prut și Nistru. Fără a aranja întreaga societate pe un anumit registru naţional, nu vom avea sorţi de izbândă. La noi, o bună parte din societate este lipsită de conștiinţă naţională și de identitate. Republica Moldova este singurul stat în lume care nici într-un document oficial, nici măcar în Constituţie, nu își definește caracterul său naţional. La fel, mulţi cetăţeni întâmpină dificultăţi în exprimarea propriei identităţi. În acest caz, statul prin instituţiile sale, prin programe speciale de educaţie identitară, trebuie să i-o cultive. Completarea rubricii „naţionalitate” din buletinul de identitate a cetăţeanului R. Moldova trebuie să se facă cu maximă responsabilitate de stat. Or, lipsa identităţii sau pierderea acesteia de către cetăţean sortește statul la eșec.


- Ca istoric, vă străduiţi să scoateţi în lumină personalităţile basarabene care, la 1918, și-au manifestat plenar identitatea adevărată, cea română. Consideraţi aceste modele mai importante ca altele din istoria noastră?


- Actualmente, societatea noastră are nevoie de repere morale, de modele ce ar motiva-o la acţiuni concrete și cu impact social. După prăbușirea spectaculoasă a surogatelor comuniste, revin în scenă personalităţile care prin activitatea și opera lor au exprimat exemplar interesele noastre naţionale. În acest sens avem un foarte bogat panteon basarabean. Aceste personalităţi își au rădăcinile în acest pământ. Sunt înaintașii noștri spirituali, care au făcut cultură, politică, știinţă acum 60-70-80 de ani, au fost purtătorii de cuvânt ai basarabenilor în epoca modernă, ceea ce e foarte important. Ei sunt acei care au făcut politică naţională și europeană, atunci când, după Primul Război Mondial, se constituiau statele naţionale.
Popoarele europene se identifică azi cu marile personalităţi care i-au reprezentat în epoca modernă. Bunăoară, germanii - cu O. Bismark, întemeietorul statului german, românii – cu Alexandru Ioan Cuza, ctitorul statului român modern de la poalele Carpaţilor, italienii – cu V. Cavour… În plan politic și naţional, în epoca modernă, basarabenii au fost reprezentaţi anume de generaţia de la 1918: Ion Pelivan și Ion Inculeţ – de la Lăpușna, Vasile Stroescu și Ion Buzdugan - de la Edineţ, Pan Halippa și Constantin Stere - de la Soroca, Vasile Gafencu și Anton Crihan - de la Sângerei. Anume ei, prin întreaga activitate desfășurată în propagarea românismului, au exprimat plenar identitatea noastră naţională și politică, precum și vocaţia europeană a poporului nostru. Principala operă politică a generaţiei de la 1918 – Actul Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918) - a căpătat recunoaștere internaţională prin validarea lui de către Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920). Problema e că, dacă nu vom aduce în conștiinţa publică simbolul acestor mari personalităţi moderne, riscăm să cădem pradă unor acţiuni manipulatorii. Azi, toţi dușmanii românismului din spaţiul basarabean flutură drapelul lui Ștefan cel Mare. Or, chipul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru noi, românii, modelul exemplar al domnului din epoca medievală, este exploatat în defavoarea noastră, în sensul de a ne împiedica mersul nostru înainte și a ne conserva într-un soi de mentalitate medievală. Pe aceeași traiectorie se înscrie și campania în stil sovietic de a dezveli busturi și monumente ale strălucitului domn prin centrele raionale și alte localităţi.
Azi lumea trăiește în plină modernitate, iar modernitatea trebuie înţeleasă ca epocă în care fiecare naţiune și-a revendicat propriul buletin de identitate cu valabilitate nelimitată în timp. Dușmanii noștri culeg prin cronicile vechi exemple de manifestare ostilă între moldoveni și munteni în perioada medievală, străduindu-se prin această acţiune ieftină să demonstreze că locuitorii de pe cele două maluri ale Milcovului niciodată nu s-au considerat fraţi, ba mai mult - că s-au dușmănit
permanent. Locul acestor sporadice întâmplări din epoca medievală, când dominant era sentimentul egoismului local, în epoca modernă, este ocupat de acte de adevărată solidaritate naţională, despre care răuvoitorii noștri evită să vorbească. În Primul Război Mondial, când pe frontul din Galiţia s-au întâlnit românii din armata austro-ungară cu românii înrolaţi în armata rusă, ei au refuzat să tragă unii în alţii, românii din armata austro-ungară preferând să se predea rușilor, pentru ca mai apoi să lupte pentru cauza general românească. Asemenea cazuri au fost înregistrate și în cel de-al Doilea Război Mondial, când basarabenii mobilizaţi în armata sovietică, pe de o parte a frontului, n-au vrut să tragă în românii care erau în alianţă cu germanii. Iată un model de comportament între români în epoca modernă.
Ca să înţelegem mecanismul cum politicul manipulează cu faptele istorice, trebuie să-ţi cultivi o sănătoasă conștiinţă istorică, la care se poate ajunge prin acumulări sistematice de cunoștinţe istorice. Or, cunoștinţele istorice trunchiate din perioada sovietică, dar și „reformele” aproape permanente de după independenţă, care au bulversat învăţământul istoric de la noi, au produs o societate cu un pronunţat deficit de conștiinţă istorică. Lipsa unei concepţii de instruire istorică la scara întregii societăţi generează mari probleme de natură identitară. 

 

- O fi și aceasta o problemă, căci, iată, au trecut 25 de ani de la Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, iar moldovenii continuă să discute probleme ce ţin de identitatea lor… 

 

- E bine că se discută, dar e rău că nu se rezolvă nimic. Nu zadarnic am spus că noi, basarabenii, prezentăm un studiu de caz pentru Europa. Era una să faci educaţie naţională /istorică în perioada interbelică, atunci când se afirmau naţionalismele tuturor popoarelor, și e cu totul altceva acum, într-o Europă în care naţionalismul este estompat. Experţilor europeni în materie de cercetare și educaţie istorică le este complicat să înţeleagă demersul nostru istoriografic
și educativ cu unele accente din mesajul din perioada interbelică. O asemenea abordare neînţeleasă de unii este dictată de necesitatea recuperării identităţii naţionale afectate de politica de deznaţionalizare a statului sovietic. În spaţiul basarabean avem nevoie de politici de cultivare a identităţii naţionale, culturale, civice, lingvistice, care să ne plaseze la egal cu celelalte popoare europene. Dacă nu vom cultiva așa ceva prin intermediul instituţiilor statului, nu avem sorţi de izbândă. În faţa naţiunilor europene suntem datori să ne prezentăm cu actul de identitate în regulă. Identitatea reprezintă o mare valoare democratică și deschide calea și spre celelalte valori general-umane.


- Totuși, se pare că în ultimii ani au fost lansate mai multe mișcări cu scopul promovării apartenenţii identitare a basarabenilor, iar atingerea acestui scop nu-i altceva decât Unirea. Credeţi că ţările europene susţin mișcarea basarabenilor de unificare cu fraţii lor de peste Prut?


- Atunci când vocea basarabenilor va fi clară și pronunţată în acest sens, vom avea și susţinerea europenilor. Deocamdată, aceste voci nu se aud, sunt singulare și periferice. Purtătorii de cuvânt ai oricărei societăţi sunt instituţiile statului pe care le aleg cetăţenii. Deocamdată, voci de unificare din această zonă – Parlament, Președinţie, Guvern, ministere, departamente etc. – nu au fost exprimate. Adevărat că unele partide politice, deocamdată extraparlamentare, o parte a societăţii civile, intelectualii în mare parte, unii simpli cetăţeni exprimă această opţiune. Totuși, oficialii purtători de cuvânt sunt instituţiile statului. Când instituţiile statului vor pune problema în faţa forurilor internaţionale și europene, ea va fi trecută pe agendă. Relansarea mișcării unioniste în ultimul timp pare, totuși, bănuitoare. În cei 25 de ani de independenţă, am mai cunoscut asemenea exerciţii de „înviorare”. Se pare că aceste reprize sunt programate și dirijate de cineva cu scopul de a slăbi gradul de comprimare a aburilor unioniști în societate, ceea ce în rusă se spune „vîpustiti par”. Actualul val unionist pare a fi gândit pentru a deruta încă odată societatea, de a sustrage atenţia oamenilor de la problemele grave cu care se confruntă R. Moldova, precum este, bunăoară, corupţia generalizată, furtul miliardului din sistemul bancar. Se creează impresia că se acţionează, în paralel, pe două registre: guvernarea este preocupată de mușamalizarea fraudei bancare, iar celor care sincer doresc schimbarea li s-a oferit „dreptul” de a manifesta și a-și exprima opţiunea. Nimic mai mult. Temeiuri serioase pentru a readuce în spaţiul public problema reîntregirii nu văd. Din contra, la nivel politic, după
regruparea forţelor parlamentare și formarea guvernului Filip, situaţia a devenit mult mai omogenă. În problema Unirii, actuala majoritate parlamentară, dar și guvernul, împărtășesc cu totul alte viziuni decât ale moldovenilor unioniști.


- Există Acţiunea 2012, a fost lansat Sfatul Ţării - 2, se programează acţiuni consacrate sărbătoririi în 2018 a celor 100 de ani de la Unire, acum este în derulare programul în cadrul căruia basarabenii sunt îndemnaţi să viziteze România, unde li se organizează gratuit excursii în locurile istorice ale Ţării etc. E ceva. Oare politicienii nu înţeleg că procesul unificării Basarabiei cu România, care e unul firesc, nu mai poate fi oprit?


- Sigur, e mai bine ca basarabenii să-și vadă cu propriii ochi măcar o singură dată Ţara, decât să asculte ce spun liderii unor forţe antiromânești și proimperiale. Programul „Cunoaște-ţi Ţara” va avea un impact pozitiv, căci, după ce îţi vezi Ţara, înţelegi că e mai bine să trăiești împreună cu întreaga ta naţiune din care faci parte, să te bucuri de litoralul Mării Negre, de Munţii Carpaţi, de Dunăre… Am spus-o: în opera de recuperare și cultivare a identităţii nu este în de ajuns să ne limităm doar la programele școlare. E nevoie și de alte acţiuni pe acest segment. Dar, în afară de călătorii, excursii, etc., e nevoie de integrare sufletească și economică, de pătrunderea capitalului românesc în Basarabia.
Pentru reunire trebuie să lucrăm. Este firesc ca o naţiune să trăiască în hotarele sale etnice. Prin perpetuarea situaţiei - două state românești - ne creăm nouă, dar și altora probleme suplimentare. Existenţa a două state românești este absurdă și periculoasă din punct de vedere a securităţii noastre, dar și a securităţii europene. Republica Moldova, prin statutul ei actual, a generat o zonă de insecuritate pentru întreaga Europă, inclusiv pentru România. România ar fi în drept să pretindă de la noi mai multă securitate în această zonă, dar, noi, din păcate, nu suntem în stare să o oferim. Insecuritatea produsă la Chișinău se extinde asupra României, și mai departe, asupra întregii Europe. Reunirea celor două state românești se prezintă ca un factor benefic nu doar nouă, românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ci și tuturor popoarelor europene. Din această perspectivă se cere o așezare geopolitică conform unităţii naţionale, inclusiv cu autoproclamata republică nistreană, care tot moldovenească este, adică românească.

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 1361 ori

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonare Online

Tranzactii

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova