Abonare Online

:

Abonare Online

banner

Caută

MAREA UNIRE

Marți, 20 Noiembrie 2018 09:49
  • Autor:  Alecu RENIȚĂ

Marele istoric și patriot Nicolae Iorga spunea că cea mai mare faptă din viaţa neamului nostru a fost înfăptuirea României unite, a statului unitar care a adunat la 1 decembrie 1918 aproape toate pământurile istorice locuite de veacuri de români. Această uriașă operă de reîntregire a naţiunii române s-a clădit temeinic și îndelung cu gândul, cu sufletul, cu sabia și cu plugul tuturor generaţiilor de băștinași; s-a făcut cu jertfe enorme și a încununat visul secular al moldovenilor,
muntenilor, transilvănenilor, ardelenilor, basarabenilor, bucovinenilor, bănăţenilor, maramureșenilor, dobrogenilor de a vieţui împreună, pentru totdeauna, în vecii vecilor, fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor – poporul român – și patria acestui popor este una singură -- România. Icoana acelor zile, când milioane de suflete reînviate în Basarabia, Bucovina și Transilvania, „cu moarte pe moarte călcând,” sfărâmau lanţurile robiei străine, își scriau propria carte de istorie și își cucereau libertatea, demnitatea și unitatea naţională, strălucește fascinant peste timpuri, arătând voinţa, frumuseţea și încrederea poporului român în destinul și viitorul său.
Ceea ce conferă, pentru noi, o încărcătură aparte a omagierii Centenarului, este că în anul de grandioase zguduiri naţionale și sociale, 1918, procesul de reîntregire a naţiunii române pornește de aici, din Basarabia. Marii noștri compatrioţi îmbrăţișează din convingere și necesitate vitală cauza românească, formând acea minunată generaţie a Unirii în frunte cu Ioan Pelivan, Pan Halippa, Ion Buzdugan, Vasile Stroescu, Ștefan Ciobanu, generaţie care prin mare curaj, responsabilitate și înţelepciune votează la Chișinău, pe 27 martie, Actul Unirii. Fapta măreaţă a românilor basarabeni este continuată în toamnă de sora noastră Bucovina, care după o înstrăinare umilitoare de 143 de ani, hotărăște prin votul populaţiei deșteptate, în data de 28 noiembrie, la Cernăuţi, reîntoarcerea la Patria-Mamă. Și, cum sfârșitul încununează opera, la 1 decembrie 1918, în cetatea primului întregitor al neamului românesc Mihai Viteazul, la Alba Iulia, cu votul  opular a peste o sută de mii de români, Transilvania noastră dărâmă închisoarea habsburgilor și revine liberă Acasă. În faţa mulţimilor fremătânde, văzând chipurile luminate și mândre ale românilor din teritoriile slobode, primul ministru al României, Ionel Brătianu, exclamă printre lacrimi de bucurie: „Vă așteptăm de o mie de ani și aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă.
Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român care de sute și sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-și piardă credinţa neclintită în sosirea acelei zile care ne unește astăzi și care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie. Fraţilor, fiţi bineveniţi! Trăiască România Mare!” Astfel, prin lupte îndelungate și jertfe uriașe, românii din imperiile asupritoare, însufleţiţi de duhul libertăţii și de idealul unităţii naţionale, dând glas voinţei populare, înlătură hotarele nedrepte din sânul aceluiași popor și caligrafiază pe harta lumii statul unitar al întregii noastre seminţii -- România. O Ţară întreagă, mare, frumoasă, liberă, rotundă ca o pâine, o Ţară a tuturor românilor, așezată pe temeliile democratice a Constituţiei din 1923, începe să pulseze în ritmuri moderne, aducând dezvoltarea, prosperitatea și civilizaţia europeană în teritoriile ieșite de sub dominaţia imperială și reintegrate în spaţiul carpato-danubiano-pontic. În 22 de ani de Independenţă reală (1918-1940), România reîntregită a cunoscut un progres impresionant (de ex., capacitatea industrială a crescut cu 235%), bogăţiile ei și produsul intern brut aducând-o către anul 1935 în topul celor mai dezvoltate ţări din Europa. Interpretările ideologice, cominterniste, a perioadei interbelice, au schimonosit realităţile, falsificând până la absurd un proces complex de avânt naţional, de renaștere spirituală și morală, de aducere la carte și lumină a milioane de români. În 22 de ani, Basarabia a cunoscut transformări spectaculoase, ajungând dintr-o gubernie ţaristă, înapoiată și analfabetă, întro regiune a afirmării de sine, a belșugului și a știutorilor de carte. O să exemplific afirmaţia mea cu date adevărate, care spulberă tonele de minciună propagate neîntrerupt de Moscova și lichelele ei de la Chișinău: în 1917 în Basarabia nu exista nici o școală primară
românească, deși majoritatea absolută a populaţiei era românească. În iunie 1940, când tancurile sovietice au ocupat Basarabia, funcţionau 2628 de școli primare cu 7581 de învăţători și cu 348 de mii (!) de elevi. Se mai cere de adăugat că, devenind parte integrantă a României, Basarabia a fost salvată de teroarea bandelor bolșevice, de războiul civil din Rusia, de trei valuri de foamete provocate de regimul comunist, de deportările, epurările și asasinatele în masă organizate de Stalin. 

Putem afirma cu certitudine – fără interbelicul românesc, Basarabia ar fi devenit o Transnistrie întinsă de la Bug până la Prut, cu exterminarea sau rusificarea deplină a populaţiei băștinașe.
Omagiind Centenarul și înaintașii, avem datoria să trecem în arhive interpretările antiromânești, să aducem adevărul în spaţiul public. Mitul că am primit cadouri de la stăpâni în 1859 și 1918 devine periculos și ridicol. Marea Unire nu a fost o întâmplare norocoasă, un accident conjunctural, ci  încununarea unui proces îndelungat, firesc,în care seminţele unităţii naţionale fructificau încet, dar neîntrerupt în toate teritoriile românești, formând treptat conștiinţa identitară, comună, a unui  popor divizat de imperiile vecine. De la „descălecatul” ţărilor române, ideile de unitate lingvistică, religioasă și naţională le găsim la cronicari, la cărturari, la domnitori. Mihai Viteazul cunoștea foarte bine hotarele etnice ale neamului românesc, când a făcut prima Unire la 1600. Pentru înfăptuirea Marii Uniri, în anii Primului Război Mondial, românii au adus o jertfă de sânge de un sfert de milion de soldaţi și ofiţeri. La Chișinău, Cernăuţi și Alba Iulia în 1918 Tricolorul unităţii naţionale l-au înălţat românii, nu misionarii Moscovei, Vienei sau Budapestei. Și după dezmembrarea criminală a României în 1940, în teritoriile ocupate populaţia românească nu a încetat să-și apere fiinţa naţională și să creadă în reîntregirea Ţării. Basarabia și Bucovina de Nord, cu uriașele lor pierderi suferite în anii de ocupaţie sovietică, sunt o dovadă vie că ele știu și după o sută de ani că sunt românești și aparţin României. Și cred și azi, ca și atunci, în 1918, în Unire și în dreptatea lui Dumnezeu. Cred acum și în veac! Fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor – poporul român – și patria acestui popor este una singură – România.

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 127 ori

Tranzactii

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova