Abonare Online

:

Abonare Online

banner

Caută

ÎN AŞTEPTARE

Miercuri, 26 Decembrie 2018 11:46
  • Autor:  Alecu RENIȚĂ

O furtună îndelungată, nevăzută cu ochiul liber, zdruncină de mai mult timp sufletele aţipite ale moldovenilor. Atinși de vijelia rece, ei se tem să deschidă ochii, să se trezească la realitate și să se ridice pe propriile picioare. Istoria nouă, cea sprintenă și neîncătușată, le bate la poartă și la geam de peste un sfert de veac, le zgâlţâie casa și îi îndeamnă să deschidă ușă, să iasă afară, să guste din lumina zilei, să vadă lumea largă și să respire aerul libertăţii. Spaime mai vechi și mai noi le paralizează gândirea liberă și voinţa de a-și învinge destinul nedrept.


Fără să înţeleagă ce transformări uriașe se întâmplă în vecinătatea lor, fără să vadă harta reînnoită a Europei, ei se împotrivesc schimbărilor și nu își caută locul lor sub soare. Dar indiferent de alegerea lor geopolitică, moldovenii tânjesc după o altă societate decât acea în care ei se zbat să supravieţuiască și să reziste umilinţelor zilnice. Și cei buni și cei rătăciţi nu se simt confortabil și nu se bucură de viaţă în R.Moldova. Până și milionarii se plâng că atmosfera e prea toxică și li se opresc icrele negre în gât. Neîncrederea în instituţiile statului și în viitor se extinde ca o epidemie ucigătoare. Sute de mii de oameni stau pe valize în gara lui Nimănui. Nici guvernările antinaţionale, nici alegătorii lui Sangheli, Lucinschi, Voronin, Dodon sau Plahotniuc nu au avut și nu au curajul să-și asume odrasla-monstru, concepută din abuz, viol, teroare, minciună, făţărnicie, corupţie și fărădelege. Iar odrasla-monstru născută de guvernările antinaţionale nu-i altceva decât statul oligarhic și societatea moldovenească de astăzi în care ne sufocăm cu toţii și din care fug oamenii ca de ciumă. Pare greu de crezut, dar încremeniţi în cimitirul sovietic, în casele pustii și satele goale, nu puţini moldoveni, deprinși cu robia și slugărnicia, încearcă obsesiv și repetat să dezgroape stafiile trecutului comunist-socialist și așteaptă să vină „stăpânul-eliberator” să le dea de mâncare și să facă „poreadcă” în ţară.

 

Totuși, nu putem evita să spunem cât se poate de răspicat – acești rătăciţi în frunte cu dodonul lor ne trag înapoi în mlaștină și împing R.Moldova în sărăcie și prăpastie. Însă nu avem încotro: oricât ar fi de rătăciţi, ei fac parte din neamul nostru și suntem datori să le întindem o mână caldă, să-i dezintoxicăm și să-i readucem la viaţa normală. Dar dincolo de așteptările deocheate și înșelătoare ale moldovenilor mancurtizaţi și rusificaţi, mai există și o altfel de așteptare în societate. O așteptare adevărată, frumoasă, înălţătoare, curată. Ea vine ca o dragoste purificatoare și este emanată din inimile înnobilate ale oamenilor, pe care se sprijină de secole Moldova și tot neamul românesc din Basarabia. De ceva timp, mulţi dintre noi, au pierdut capacitatea să-i vadă, să-i urmeze pe acești oameni negălăgioși, încărcaţi de iubire și fapte pentru semenii lor, să-i preţuiască și să-i apere de atacurile sălbatice ale paraziţilor invidioși și denigratorilor de profesie. Departe de deșertăciunea titlurilor academice sau a distincţiilor golite de merite, acești oameni aproape nevăzuţi de confraţii lor, nu își pierd minţile după posturi sforăitoare, nu inventează patrii fictive, nu caută părinţi adoptivi, nu adună averi sau supărări pe suflet, nu se închină Kremlinului și idolilor falși. Singura lor călăuza este adevărul. Și datoria de a-l spune clar, de a lumina sufletele  amăgite. La locul lor de muncă, ei sunt cei mai buni și nu obosesc să-i ajute pe toţi, să-i încurajeze pe cei din jur la fapte frumoase. Uitaţi-vă în localitatea în care trăiţi, în școala unde vă învaţă copiii sau nepoţii, în spitalul în care vă trataţi, la brutăria unde se coace pâinea, – peste tot o să-i descoperiţi, fiindcă ei emană căldură umană și multă, multă iubire și bunătate. Acești oameni vă aduc binele, speranţa, bucuria și lumina în casă și în comunitate. Și adevărul despre noi și despre fiinţa noastră românească. De ce faptele lor nobile și crezul pe care ei îl împărtășesc nu au ajuns să fie preţuite, îmbrăţișate și urmate de toţi moldovenii? Nu cumva aici se ascunde cauza tuturor relelor?


Așteptăm sărbătorile de iarnă ca pe un miracol din îndepărtata copilărie, așteptăm ninsorile de Crăciun și Revelion ca pe o bucurie albă semănată peste toate casele din spaţiul românesc, așteptăm colindătorii ca pe niște bunici și părinţi
îmbrăcaţi în haine de copii și veniţi la geam să ne spună cu dor că ne iubesc și  rămânem pe vecie aceeași fiinţă întreagă de la începuturi, așteptăm reînnoirea anilor ca pe o apă vie care trece prin sufletele moldovenilor și le dă speranţa și
puterea să creadă în dreptatea lui Dumnezeu, în reîntregirea Ţării și a neamului românesc.


Sărbători fericite!
La Anul și la Mulţi Ani cu sănătate!

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 91 ori

Tranzactii

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova