Abonare Online

:

Abonare Online

banner

Caută

ÎNVIEREA IUBIRII, BUNĂTĂŢII ŞI CĂLDURII UMANE

Luni, 22 Aprilie 2019 07:51
  • Autor:  Alecu RENIȚĂ

Moldova, pe care o descopeream în anii copilăriei și adolescenței, nu avea în ochi nici scântei de mânie și nici stropi de ură. Acea Moldovă îndepărtată purta în chipul ei de mamă iubitoare, înconjurată de copii sănătoși, cuminți și frumoși, icoana unui neam pașnic, pentru care blândețea, bunătatea și căldura umană, însemnau deopotrivă esența traiului în familie și comunitate, dar și drumurile de taină spre credință și înviere, spre Tatăl Ceresc.

Oamenii treceau prin mari încercări, dar ei se țineau grămăjoară și își duceau crucea împreună, fără să se mistuie în ură și să se înece în venin. Ca peste tot în lume, pe ici-colo răbufneau mici neînțelegeri și ciondăneli între unii oameni, pe alocuri fala și invidia provocau competiții ridicole, dar nu existau localități în Basarabia în care majoritatea absolută a oamenilor să nu se respecte reciproc, să nu se ajute la nevoi, să nu se țină de neamuri sau de săteni. Inexistente, sau în număr foarte redus, persoanele declasate, leneșe sau șmechere, nu aveau voce în comunitate, stăteau „în banca lor", fără să influențeze ori să strice rânduielile de secole. 

Uraganul ce a venit peste noi de la Est, ne-a înspăimântat, dar nu a izbutit, conform planurilor Kremlinului, să ne schimbe în câțiva ani originea, să ne îngroape limba, să ne pulverizeze memoria și ființa națională. Pierderile Moldovei au fost și au rămas uriașe – ciopârțită teritorial, smulsă din matca ei milenară, încleiată cu sânge de o margine înapoiată a imperiului rusesc, trecută prin măcel, foamete și deportări, hăcuită de elite, golită de gospodari, preoți și învățători, jefuită și strivită de autoritățile sovietice, izolată ermetic de Țară și civilizație – ea urma să se dizolve în imensitatea imperiului moscovit.

Totuși, românimea căzută sub ocupație, nu dădea semne de capitulare totală și de resemnare deplină. Oricât de barbare și înfricoșătoare erau metodele de comunizare și deznaționalizare, Moldova acelor timpuri cumplite nu se smintise în urma experimentelor diabolice, nu dădea, la comanda stăpânilor, cu piciorul în icoane și părinți, în valorile  reprezentative, seculare – cumsecădenia, omenia, ajutorul reciproc, solidaritatea comunitară și căldura umană. Chiar dacă focul din vatră nu pâlpâia la vederea ocupanților, el nu dispăruse definitiv și încălzea inimile despărțite și casa părintească. Ascunse în adâncuri, rădăcinile românești ale Moldovei înstrăinate, mai întrețineau ființa națională a peste trei milioane de suflete înrobite, iar în ochi încă i se păstra iubirea de oameni, lumina divină și încrederea în dreptatea lui Dumnezeu.
Cum, de unde, când și de cine a fost adusă pe pământul Moldovei boala cumplită și rușinoasă a luptei de clasă, a dezbinării și urii, a vrajbei și dușmăniei între frați și surori, între copii și părinți, între băștinași și diferite grupuri etnice, sub falsa lozincă de „unitate a popoarelor"? Cine și de ce a avut interesul să ne certe, să ne ațâțe unii împotriva altora, când se știe de veacuri că neamul românesc este cel mai tolerant din lume?
Stricăciunea, în multitudinea ei de forme degradante, a intrat în Moldova împreună cu regimul sovietic de ocupație. Kremlinul știa prea bine că minciuna despre comunism și fericirea universală nu pot prinde la popoarele care îl păstrau cu sfințenie, în sufletul lor, pe Bunul Dumnezeu. Asasinarea a milioane de oameni se făcea concomitent cu asasinarea credinței în Hristos, cu anihilarea și preluarea eronată a celor zece porunci în favoarea ideologiei comuniste, cu crearea unei religii mondiale în frunte cu idolul tuturor trântorilor și degradaților de pe glob – Lenin, „un chip cioplit, un dumnezeu fals" (prima și a doua poruncă). Religia nouă, inventată de sataniști, cerea și inventarea omului nou.

Astfel, din pleava și drojdia popoarelor din imperiu, din ucigași, paraziți, lingușitori, mincinoși, târfe, lepădături și antihriști, se plămădea „omul nou", homo sovieticus, un mutant monstruos, care a început să se înmulțească în progresie geometrică și să schimbe catastrofal modul de viață a zeci și sute de milioane de cetățeni din împărăția rusească. Să fie clar: regimul de ocupație și invazia lui homo sovieticus au adus în Moldova lupta de clasă, ura, vrajba, dușmănia, stricăciunea generală și urâțenia morală. Merindele zilnice ale moldovenilor – bunătatea, cumsecădenia, ajutorul reciproc, blândețea, mărinimia, iertarea, iubirea și respectul față de oameni –, merinde care asigurau pacea, înțelegerea și bunele relații în comunitate, s-au împuținat până au ajuns o raritate.

Omul bun era arătat cu degetul, devenise de prisos și fusese „exilat" în caricaturi și anecdote. Satele, la prima vedere, se „îmbogățeau", dar din ele se înlăturau valorile tradiționale – morala și credința. Lăsați fără de pământ, țăranii își pierdeau statutul de gospodar, de talpă a țării și arătau mai neputincioși decât orfanii. Sămânța răului năpădea cam peste tot. Sclavia colhoznică îi sluțea pe moldoveni, îi deprindea să facă ceea ce a făcut statul sovietic cu ei – să mintă, să înșele, să scuipe în oamenii de valoare, să disprețuiască neamul, limba maternă, istoria națională, să fure, să fățărnicească. Nu întâmplător, în perioada domniei lui Brejnev, foarte mulți moldoveni îmbrățișase modul de viață sovietic rezumat în zicala populară – La colhoz, pe dealul mare, / cine fură acela are. 

Imperiul răului s-a prăbușit, dar răul nu a dispărut din oameni, din țările post-sovietice. Vântul de libertate, care a trecut peste sufletele pârjolite și înnegrite de comunism, nu a renăscut societățile fără morală, fără Dumnezeu. Mancurții de ieri și mutanții și-au pus masca de „democrați", de „socialiști", de „stataliști", de „pravoslavnici" și continue, ca pe timpuri, să-i guverneze pe moldoveni. O sărăcie devastatoare – sărăcia spirituală și morală – stinge lumina în fiecare localitate și zguduie Moldova de la un capăt la altul. Speranța nu licărește în casele pustii. Pentru societățile fără repere morale și idealuri, perspectivele se pierd în noapte și orizonturile se închid. O fi o consecință a păcatului moldovenilor de a arunca vorbe de ocară la adresa înaintașilor, a neamului românesc, a Țării-Mame?
Totuși, primăvara nu uită drumul spre Moldova. Ea aduce ploile purificatoare, ea aduce reînvierea și bucuria de a trăi. Nu avem alt drum spre renașterea morală decât reîntoarcerea la iubirea aproapelui, la bunătatea și căldura umană. De ce serbăm Învierea lui Hristos? De dragul înfulecatului? Sau din convingerea că suntem o fărâmă din acea lumină și dragoste pe care Mântuitorul a revărsat-o peste lume? Nu vrajba, ci bunătatea ne poate salva; nu dușmănia, ci prietenia; nu ura, ci iubirea. 
De două mii de ani, Învierea Domnului Iisus Hristos e un îndemn la învierea noastră. Să luăm lumină din lumina Lui, s-o împrăștiem cu bucurie peste oameni și să credem cu toată ființa în reînvierea fiecăruia dintre noi prin iubire, bunătate, dăruire și căldură umană. Hristos a Înviat!

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 247 ori

Tranzactii

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova