Abonare Online

:

Abonare Online

Campanie NATURA

Parcul Naţional Orhei – potenţial natural şi turistic

Joi, 28 Septembrie 2017 13:35
  • Autor:  Elena SCOBIOALĂ

    Parcul Naţional Orhei, un areal cu un potenţial natural impresionant care ne poate aduce importante beneficii de ordin social, economic și în mod evident, de mediu. 

    Acum câţiva ani, mai exact în iulie 2013, prin Hotărâre de Parlament (Nr.  201), autorităţile au aprobat fondarea Parcului Naţional Orhei. Un eveniment deosebit de important pentru ţara noastră în contextul în care acesta este primul și unicul, la moment, Parc Naţional din Moldova. 

  Parcul se află în zona centrală a Republicii Moldova, pe o suprafaţă de 33792,09 ha, în hotarele administrativ-teritoriale ale raioanelor Orhei, Strășeni, Călărași și Criuleni, cuprinzând total sau parţial 18 localităţi, printre care: Ghetlova, Morozeni, Neculăieuca, Ivancea, Peresecina, Donici, Teleșeu, Pohorniceni, Puţintei, Trebujeni, Seliște, Vatici, Codreanca, Romănești, Ţigănești, Bravicea, Săseni și Mășcăuţi. Nucleele principale ale Parcului sunt Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”, Rezervația peisagistică Trebujeni, segmentul de pădure Curchi cu mănăstirea omonimă și Rezervația peisagistică Țigănești cu Mănăstirea Țigănești.

    Astfel, prin statutul de Parc Naţional, resurselor naturale, culturale, istorice și de agrement din aceste localităţi li s-a oferit protecţie specială. Parcul ar fi instituţia publică care trebuie să se ocupe de menţinerea și utilizarea raţională a diversităţii biologice din aria protejată. La fel, acesta ar trebui să contribuie la utilizarea eficientă a resurselor recreative și economice din areal, minimizând impactul activităţii umane asupra bunurilor și ariilor protejate. 

    Terenurile au fost selectate să devină parte componentă a Parcului pentru că aici găsim ecosisteme naturale (forestiere, de stepă, de luncă, acvatice și palustre, petrofite) cu o diversitate floristică și faunistică foarte bogată și, mai ales, rară!

     Plante precum șofrănelul – plantă decorativă a cărei flori conţin uleiuri eterice, folosite în calitate de condiment și colorant alimentar; Laleaua pestriţă – o plantă decorativă care ne înfrumuseţează viaţa. Este o specie vulnerabilă, inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Crinul de pădure – plantă meliferă, utilizată ca plantă decorativă în grădini și parcuri este și plantă tinctorială care servește pentru vopsirea lânii în culoare neagră. În medicina populară este folosită ca diuretic.
     Mamifere care ne amintesc despre cât este de diversă lumea în care existăm: pisica sălbatică – felina a cărei corp atinge lungimea de 110 cm, iar greutatea 8 kg (specie inclusă în Cartea Roșie). Popândăul – o specie de rozătoare tare drăguţă, care, săpând galerii afânează solul – un fel de agregat agricol natural. Ciocănitorile negre – sanitari ai arborilor, care curăţă scoarţa de insecte dăunătoare. Acvila mică – răpitorul care are sarcina de a echilibra prezenţa diferitor specii de animale în comunităţile terestre, un alt agent sanitar care curăţă ecosistemele de organisme moarte și infectate. Fluturele ochi de păun mare – harnica insectă care se ocupă de polenizarea florilor. Monumente ale naturii - 7 arbori seculari, reciful amplasat pe o suprafaţă de 3 ha și Stânca Mâgla din satul Piatra, Defileul Orhei (100 ha), rezervaţii peisagistice (Ţigănești și Trebujeni). Toate acestea completate de valori culturale precum situri arheologice, mănăstiri și vechi biserici parohiale, conace boierești, muzee și meșteri populari, creează potenţialul Parcului Naţional Orhei, un veritabil tezaur natural și cultural. 

   Activităţi precum etichetarea unor produse alimentare sau de artizanat originare din cadrul unui Parc Naţional ar putea crește valoarea acestora atât în Moldova, cât și în afara hotarelor ţării. 

   Dezvoltarea ecoturismului prin identificarea și promovarea celor mai interesante locuri puţin cunoscute și evidenţierea frumuseţii ecosistemelor naturale de care dispunem ar contribui la responsabilizarea oamenilor faţă de natură în  ansamblu, ar fi o bună oportunitate de a instrui copii în cadrul unor lecţii practice în sânul naturii, dar și de a le insufla dragostea de ţară, dragostea faţă de natură. Bineînţeles, ar fi o foarte bună modalitate de a diversifica oferta turistică a ţării și respectiv de a atrage un număr mai mare de turiști, inclusiv străini. 

   Numeroasele oportunităţi de atragere a fondurilor pentru dezvoltarea Parcului și reabilitarea valorilor culturale (a conacelor, mănăstirilor, muzeelor) din acest areal ar însemna, în mod clar, și dezvoltarea comunităţilor, creșterea nivelului de trai și speranţa într-un viitor mai bun pentru locuitori. Nu în  ultimul rând, asigurarea deplină a regimului de arie protejată de acest nivel, va asigura menţinerea biodiversităţii și îmbunătăţirea calităţii ecosistemelor existente.

 Aceste abordări, și nu numai, vor fi aprofundate în cadrul implementării Proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat”, desfășurat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD, în regiunea pilot Rezervaţia culturalnaturală „Orheiul Vechi”. Scopul acestui proiect este de a dezvolta un model de valorificare și conservare a peisajului la nivel de comunitate în zona pilot rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi și de a iniţia un proces de completare și ajustare a cadrului legislativ în vederea conservării peisajului la nivel naţional. 

    Aceste resurse reprezintă o mină de aur, care ne-ar ajuta să facem mai atractivă ţara noastră și să creștem valoarea potenţialului existent. Rămâne doar ... să acţionăm!

 

Articol publicat în cadrul Proiectului „Comunitate responsabilă - peisaj terestru conservat, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD. Opiniile exprimate în această lucrare sunt cele ale autorului și nu angajează responsabilitatea Programului de Granturi Mici al GEF.

Diapozitiv1

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 5272 ori

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonare Online

Tranzactii

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova