Abonare Online

:

Abonare Online

Campanie NATURA

Te duci la Duşmani să-ţi faci prieteni

Luni, 23 Noiembrie 2015 15:08
  • Autor:  Dinu Rusu
Trasnport ecologic pe dealurile de la Dușmani pentru reporterii de la NATURA. Foto: Dinu Rusu Trasnport ecologic pe dealurile de la Dușmani pentru reporterii de la NATURA. Foto: Dinu Rusu

O călătorie neplanificată e mai interesantă, cel puțin pentru mine, decât una pregătită ca la carte. În căutarea aerului curat și a liniștii e tocmai potrivită o evadare. Drumurile simple,  drumurile firești sunt cele care te duc pe locuri pline de povești, de oameni nemaipomeniți, de peisaje care nu te lasă să cauți superlative.

 

Locuitorilor de la sate le cântă inimile de bucurie când măcar cineva își amintește de ei, când vine să le spună o vorbă bună, una bine cântărită, că de promisiuni sunt sătui.

Fie că sunt oameni cu carte, fie că au trecut prin școala vieții, toți au ceva spune, acel ceva în care şi tăcerea, şi lacrima, şi zâmbetul sunt pline de sensuri. Din ele înțelegi care e firescul rost al vieții, înțelegi că nerăbdarea și ura grăbesc timpul, înțelegi că nu poți fugi de tristeți, dar mai ales de bucurii.

 

 

În vizită la Duşmani

 

Ştiam de Duşmani şi îmi doream să-i văd, dar ei sunt la peste 170 de kilometri de Chişinău. Într-un sfârşit am ajuns şi i-am găsit bătrâni, înţelepţi, dar şi plini de spenaţă. Ca să nu credeţi că sunt atât de drăguţ cu „inamicii” mei, vă spun că e vorba de satul Duşmani de prin părţile Glodenilor.

E o localitate veche, atestată documentar la 1508. Toponimul, care a atras de-a lungul anilor mai mulţi curioşi, porneşte de la aprodul Duşman. Acesta a primit de la Bogdan al III-lea pământ pentru a întemeia un sat. Şi l-a pornit la fântâna Puturoasă. Anii au trecut, au venit sovieticii şi-au rebotezat localitatea. Astfel, timp de câteva decenii, chiar dacă oamenii continuau să spună satului Duşmani, în acte acesta a figurat mai întâi drept Voroşilov, apoi Octeabriscoe, ulterior –Octombrie. În 1992, localitatea revine la denumirea rămasă de la întemeietorul ei. Astfel de date am aflat de la profesorul Valeriu Filip, un fel de cronicar al satului Duşmani, dar şi director al Casei de Cultură.

Chiar dacă instituţia pe care o conduce e într-o stare jalnică, acesta vrea să păstreze aprinsă flacăra tradiţiilor şi obiceiurilor. E o clădire nouă, zidită prin 1988, dar care a „a îmbătrânit” prea devreme din cauza unor greşeli în construcţie. Specialiştii i-au spus lui Valeriu Filip că mult mai ieftină ar fi ridicarea unui nou cămin cultural, decât reparaţia actualului.

Deocamdată, acceptă realităţile şi speră că în viitorul apropiat vor avea o adevărată casă de cultură. Astfel, tinerii fac spectacole în sala mare, odinioară cinematograf. Într-o sală mai mică pot juca biliard sau tenis de masă. Vin aici chiar şi atunci când temperaturile sunt scăzute, or e printre puţinele locuri unde se pot întâlni, distra şi discuta cu semenii lor.

Valeriu Filip îşi doreşte foarte mult ca satul Duşmani să aibă şi un muzeu al său. E prea mare încărcătura istorică şi e păcat să stea într-un condamnabil con de umbră. Are adunate multe exponate, dar, până una-alta, toate se află într-o sală de clasă de la gimnaziul din localitate. Spune că au fost şi cei de la Ministerul Culturii, i-au apreciat muncă şi doar atât. Şi în cazul acesta apare speranţa că-ntr-o bună zi entuziasmul va fi răsplătit.

 

Dangăt de clopote şi pagini de istorie

 

Valeriu Filip vorbeşte cu drag despre fiecare pagină din istoria satului. E convins că oricine ajunge la Duşmani trebuie să afle prin câte a trecut şi le-a trăit această localitate. Aici se află printre puţinele biserici de lemn, care au mai rămas în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Sfântul locaş de la Duşmani, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost ridicat la 1760.  Timp de două secole, clopotele au chemat creştinii la rugăciunii. La 1960, însă, satrapii comunişti reduc la tăcere vechea biserică de la Duşmani. Toate lucrurile au fost luate şi arse la o margine de sat. Oamenii îşi mai amintesc că cei care au făcut acest lucru nechibzuit „s-au dus repede”.  O pagină neagră în istoria bisericii, dar şi a satului este împuşcarea, la 1941, de către sovietici a preotului Vasile Bodrug. Acesta a fost paroh al bisericii de la Duşmani timp de 15 ani, din 1926 până în 1941. Potrivit preotului Ioan Lisnic, Vasile Bodrug a desfășurat o activitate pastorală și misionară atât în parohie, cât și în cadrul ședințelor Cercurilor pastorale din protoieria I Bălți din care făcea parte și parohia deservită de Preacucernicia Sa. A predicat la 20 septembrie 1936 la ședința Cercului pastoral Hâjdieni, după oficierea serviciului divin și la ședința Cercului pastoral Glodeni, la 23 mai 1937. După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele Vasile Bodrug a predicat despre „indiferentismul religios”. În primul an de ocupație sovietică - 1941, părintele Vasile a fost arestat și condamnat la moarte prin împușcare.

De-a lungul timpului, la Duşmani s-a vorbit mai înflăcărat decât prin alte părţi despre Marea Unire de la 1918, despre spiritualitate şi renaştere naţională, despre punerea în capul mesei a adevăratelor valori. Şi asta pentru că de aici au pornit în lumea mare oameni care au avut ce spune, au participat la luarea deciziilor importante pentru destinul neamului.

La Duşmani s-a născut unul dintre semnatarii Actului Unirii de acum 97 de ani - Petre Picior-Mare. Tot aici a văzut lumina zilei ilustrul publicist şi jurist Gheorghe Gore.  Despre Gore, la 1932, istoricul Gheorghe G. Bezviconi nota în „Viaţa Basarabiei”: „Gheorghe Gore avea cele mai înflăcărate sentimente pentru România. Le-a căpătat în cercul aşa-zişilor basarabeni dogmatici, strânşi în jurul fraţilor Leonard. Ca publicist el a scris mult despre literatura românească. A fost unul din cunoscătorii literaturii, istoriei şi curentelor contemporane românești”. „Gheorghe Gore – scrie d-l prof. Ştefan Ciobanu – a fost unul din cei mai de seamă propagatori ai culturii românești, unul din cei mai aprigi apărători ai chestiunilor naţionale”.

 

La sport şi la armată, cu mână la chipiu

 

 

La Duşmani, ca prin multe alte localităţi, sunt oameni cărora oricât de greu le-ar fi își duc traiul aici şi oricât de dezolant ar părea tabloul ei încearcă să-l vadă altfel. Dincolo de greutăți reușesc să scoată la iveală lumina din sufletele lor, Așa au învățat să-și trăiască viața, acceptând, oarecum ca un dat, mai mult coborâșurile, care le-au luat drept lecții, drept drumuri firești, fără a cârti.

Cezar Balea este sportiv, a practicat mai mulţi ani sambo. A revenit la Duşmani şi a început să altoiască dragostea pentru sport tinerei generaţii. Activează într-o sală, care cândva a fost salon de spital, unde se făceau proceduri.  Totul ce se întâmplă aici, la fel, e bazat pe entuziasm. Cezar Balea se arată încântat de faptul că vin copii care doresc să facă sport. Aici, însă, pe lângă faptul că-şi pun muşchii la treabă, discipolii leagă prietenii şi păşesc mai siguri prin viaţă.  Şi-ar dori o sală mai performată, deocamdată, însă, se bucură că poate să folosească lucrurile „trimise la pensie” de alţii sau aduse de consătenii aflaţi la muncă în Germania. Unii dintre discipolii lui Cezar Balea au câştigat mai multe lupte, ba chiar au ales să îmbrăţişeze o carieră în domeniul sportului. „Am cu ce mă lăuda şi mă bucur că şi autorităţile locale îmi susţin pornirile”, spune Cezar Balea. 

Responsabil şi de recruţi, bărbatul afirmă că se descurcă de minune, pentru că sarcina de încorporare nu e una mare, iar la armată nu mai sunt luaţi cu arcanul, ci aleşi cei mai buni şi mai puternici. Există şi tinerii care-şi doresc să ajungă ostaşi, iar unii chiar urmează o carieră militară.     

 

Gustul mierii

 

 

Știe să scoată cea mai bună miere din lume, cu gust deosebit, nemaiîntâlnit, cel puțin de mine. În marea prisacă o albină mi-a dat ac, însă nea Ion Istrati de la Duşmani m-a liniștit. Cică organismul uman matur poate accepta „darul” a o sută de albinuțe, un copil e și mai rezistent – 150 de ace și totul e în regulă. Unde mai pui că există și o terapie folosită mai ales de cei care suferă de artrită sau reumatism.

Ion Istrati este mai marele unei asociaţii de apicultori. În „oraş” trăiesc cam 180 de familii de albine, fiecare având 10 mii de membri şi roluri bine determinate. Unele lucrează afară, altele în stup. Mai sunt şi  din cele care păzesc, acestea şi înţeapă.  Se spune că albinele înţeapă mai ales pe cei care le deranjează sau când se simt amenințate.

Ion Istrati poate vorbi ore în şir despre marea lui pasiune – apicultura. A furat meserie mai întâi de la tatăl său, apoi a făcut şi studii în domeniu. Acum toată familia e „bolnavă” de apicultură.

Trebuie să fie norocos ca să guşti mierea din prisaca diriguită de Ion Istrati, or mai toată ajunge în Germania, iar acolo un kilogram de miere e vândut cu 18 euro.  

 

Tabloul poate fi schimbat

 

Nina Istrati a lucrat peste patru decenii în domeniul educaţiei, acum e la primărie şi ştie ce şi cum stau lucrurile în sat. Deşi şi-ar dori să muncească, oameni locului nu prea au unde. Primărie, școală sau grădiniță, agricultură şi atât. Unii din ei aleg să lucreze la Glodeni şi fac naveta zi de zi.

Cei de la Duşmani câştigă şi din vânzarea laptelui, pe care-l duc la punctele de colectare. Există şi tineri care au venituri din avicultură şi apicultură. Oricât de grea ar fi situaţia, incertă pe alocuri, potrivit Ninei Istrati, sunt oameni care şi-ar dori să revină în sat.

Iar lucrurile s-ar putea schimba spre bine. Cel puţin asta am constat după dialogul cu tânărul primar Sergiu Ghileţchi. Are 32 de ani şi e printre cei mai tineri edili din Republica Moldova. Primarul de Duşmani îşi doreşte ca localitatea să devină una de invidiat. Originar din sat, Sergiu Ghileţchi ştie foarte bine cum respiră acesta şi speră să atragă cât mai multe investiţii pentru a-l moderniza, pentru a deschide noi locuri de muncă.   

„Voi lucra ca să fac ceea ce așteaptă lumea de la mine – drumuri, apă pe tot satul , salubrizarea și amenajarea teritoriului”, susţine primarul.

Mai mult, Sergiu Ghileţchi vrea ca la Duşmani să existe o gunoişte cu toate actele în regulă, iar în acest sens mizează pe parteneriatul public-privat, pentru a putea fi amenajată o platformă depozitare betonată.    

 

Am admirat de sus satul, i-am furat cu ochiul imaginile frumoase, imaginile unui sat care vrea să trăiască. După ce am discutat cu mai multă lume de aici, am constatat că omenia e un dar, e ca o sămânță care nu  răsare peste tot, însă își caută locul în inimile bune. Cu astfel de oameni nu simți nici scurgerea timpului, dar nici oboseala. Ei nu pot fi duşmani, ei doar sunt de la Duşmani.

Dinu RUSU,

revista NATURA, octombrie 2015 

Rate this item
(0 votes)
Vizualizări 2196 ori

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonare Online

Tranzactii

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova