Abonare Online

:

Abonare Online

banner

Facebook

Caută

Gunoi. Resturi de mâncare, aparate electrocasnice defecte, piese de mobilier, jucării, hârtii, chiar și icoane.

Manifestările gălăgioase care s-au derulat în stil provincial la 1 și 9 mai, au arătat cât de înapoiată, agresivă și dezbinată e societatea din R. Moldova. Consecințele „sărbătorilor”, bețiilor colective și a scandalurilor de rutină pot fi urmărite la spitalele din sate și orașe, unde au fost aduși de „Salvare” sute de trântori și petrecăreți intoxicați de alcool, cu capetele sparte și mutrele zdrobite de colegi, rude sau apropiați de teapa lor. Însă nu bețivanii prăbușiți pe sub arborii din parcuri m-au dezgustat până la refuz, ci parada sclavilor în frunte cu nulitatea Dodon și penalul Șor. Coloana lor înțolită în roșu și cârpită cu „panglica gândacul de colorado”, îmi lăsa impresia că ieșise din cimitir, că venea de pe cealaltă lume. O adunătură sinistră de rătăciți, decupată din timpurile de ocupație sovietică, mărșăluia caraghios în cârje și încerca să imite spiritul agresiv și militarismul rusesc de pe Piața Roșie. Începuturile lor de „cântece victorioase” se întrerupeau după câteva cuvinte horcăite. Ca o râmă speriată de lumină, coloana jalnică se târâia pe străzile Chișinăului în așteptarea pomenilor și a bănuților căzuți din mâinile murdare ale oligarhilor și nesimțiților din clanurile mafiote de la putere. Din când în când, câteva foste lidere comsomoliste, niște fiinţe de 70-80 de ani, se întindeau gheboșite să-i cuprindă, să-i pupe sau să-i atingă pe Dodon și Șor. Epizoadele de dragoste partinică dintre comsomolistele îmbătrânite și „pocitaniile din frunte” sfidează limitele ridicolului. În fața mulțimilor împleticite în panglica de colorado, Dodon se hlizește ca la  poarta târgului, iar Șor privește cu dispreț la prostimea cu mâna întinsă. Totul arată ca un spot de groază filmat prin cimitire pustii sau în localități bântuite de stafii. 

Privești la gândăcimea de colorado împrăștiată pe străzile Chișinăului și te cuprinde rușinea și revolta. E mare jale în țara Moldovei. Prostia se revarsă de sus în jos și se aburcă de jos în sus. Stereotipul bolșevic că elementele cele mai degradate, pleava și drojdia societății reprezintă poporul adevărat este o deformare oribilă a tot ce înseamnă o populație, o națiune. Au curs râuri de minciuni că poporul nu are nicio vină față de cei pe care îi votează și îi pune în fruntea statului sau țării lor. Oare cei mai mari tirani nu s-au bucurat de susținerea fanatică a mulțimilor? Câte milioane de „cetățeni nevinovați” au slujit regimurile dictatoriale și criminale? De unde atâta obrăznicie și trufie la unele țări care strivesc alte țări, de unde atâta nevinovăţie la indivizii care au ucis în numele regimului și conducătorului lor? Cât de inocenți ar fi cei care defilează azi sub flamura roșie și, în genere, cine sunt ei și ce reprezintă? Ce caută parada sclavilor în secolul XXI, în capitala unui stat care beneficiază enorm de ajutoare și care pretinde că ar dori să facă parte din Uniunea Europeană? Dodon  și Șor, ticăloși de drumul mare, care au ruinat republica – ei, cu cortegiul lor funerar, să ne reprezinte? Moldovă, la ce zile ai ajuns? De ce te-ai lăsat batjocorită și umilită în ultimul hal? Unde sunt fiii și fiicele tale care să-ți spele obrazul, să te curețe de jigodii și să te apere de batjocură și înjosire zilnică? 

Să nu ne facem iluzii că noi suntem buni, iar Moldova e rea. Moldova de azi este croită după chipul și asemănarea tuturor celor care locuiesc pe pământul ei și se hrănesc din sevele și roadele ei. Moldova ne reprezintă pe fiecare în parte și pe toți împreună. Moldova este oglinda noastră, oglinda în care privesc cei peste trei milioane de cetățeni. Buni sau răi, frumoși sau urâți, deștepți sau proști, bătrâni sau tineri, cinstiți sau hoți, dodoni sau plahotniuci, stăpâni sau sclavi, miniștri sau măturători, îngeri sau demoni, români sau ruși, ucraineni sau evrei, găgăuzi sau bulgari – Moldova este chipul nostru colectiv. Vă place cum arată acest chip, ce faţă avem în oglinda noastră și în ochii lumii? Sunteți încântați de societatea în care trăim? Dacă da, atunci de ce atâţia și atâţia daţi bir cu fugiții în țările civilizate, construite de alții? De ce nu vă alegeți conducătorii care să vă reprezinte și să ridicați împreună cu ei o Moldovă care să arate ca Elveția, Olanda, România sau Germania? De ce preferați un măscărici de-a lui Putin în fruntea statului și cerșiți ajutoare, sprijin de la americani, români și europeni? Nu vă este cel puțin rușine să alegeți în Parlament un hoț de miliarde în speranța că o să vă dea și vouă „30 de arginţi” pentru vânzare de Neam și Ţară? Dacă nu vă identificați ca români, de ce cereți pașapoarte și jurați credință României, pe care continuați să o huliți? 
Ne place unora grozav de mult să ne dăm alții decât suntem în realitate. Ne strălucesc ochii când reușim să-l înghiţim pe unul de-al nostru. Ne devorăm elitele cu o plăcere sadică și îi facem praf pe conaţionalii mai răsăriţi.  Avem o capacitate fenomenală de a da vina pe toți și a găsi țapi ispășitori în orice situație.
Tot ce e strâmb și miroase urât nu ne aparține. Până și viciile propriilor copii le punem pe seama străzii, școlii și statului. La atâtea virtuți cu câte suntem înzestrați, e prea neînsemnat să purtăm răspundere pentru familie, pentru comunitate și societate. Dacă fiul sau fiica fug de acasă, evident, părinții nu poartă nicio vină pentru educația lor. Dacă doi-trei derbedei își bat joc de un sat întreg, ar fi nedrept să acuzăm o comunitate de indiferență și lașitate. Dacă țara, în care locuiești, este condusă de nulități, mediocrităţi sau chiar bandiți, desigur, tu nu ai nicio responsabilitate și nicio vină, chiar dacă i-ai votat. Cum credeți, s-ar prăbuși cerul, dacă de mici, din familie, moldovenii ar învăța un adevăr foarte simplu – copiii sunt oglinda părinților, satul – oglinda sătenilor, iar țara este oglinda locuitorilor ei. Oare Rusia nu arată așa cum sunt rușii, iar Moldova, așa cum sunt moldovenii? Germania nu seamănă nici cu Erdogan, nici cu Putin, nici cu Dodon, spre fericirea nemților și a Europei. Olanda înfloritoate este opera olandezilor. Suedia prosperă este creată prin munca suedezilor. Japonia fericită este țara ridicată din scrumul radioactiv de japonezi. România, care renaște, se construiește pe visul european al românilor, de a avea o țară liberă, reîntregită și democratică.
Mai deunăzi, o paradă a sclavilor încătușaţi cu panglica de colorado, s-a vânturat pe străzile Chișinăului. Un măscărici-mercenar, care se mai crede împăratul clarvăzător în ţara orbilor, se tot întorcea la mulţimile în așteptarea pomenilor și, rânjind, le striga: – Maldova are viitor... Cuvintele îi ieșeau din gușă printre faldurile de grăsime. Sărmană ţară a Moldovei! Îi dau dreptate cronicarului, care te vedea „în calea tuturor răutăţilor”. Adaug – și a răilor, și a slugilor, și a șmecherilor, care se ascund sub numele tău.
Moldoveni, ce chip are Moldova noastră? Pe mâna cui aţi dat ţara?
Moldovă, unde sunt fiii și fiicele tale care să-ți spele obrazul, să te curățe de jigodii și să te apere de batjocură și înjosire zilnică?


Mai bine de un an copiii din satul Balabanu, Taraclia, frecventează o grădiniță mult mai atractivă, cu condiții mult mai bune, grație unui suport oferit de Uniunea Europeană. Întâmplător sau nu, dar de când a fost reparată instituția, parcă și natalitatea a mai crescut, spune primarul localității, Nicolae Munteanu. În urma implementării acestui proiect, aici au fost deschise șase locuri noi de muncă, iar după reparația capitală, la grădiniță sunt înscriși toți copiii cu vârsta de la 2 ani și 6 luni până la 7 ani, ceea ce le-a dat posibilitatea mai multor părinți din localitate să se reangajeze în câmpul muncii.

 

Întotdeauna ne-am dorit ca dominanta în învățământ să atingă performanțe. Dacă privim senin lucrurile în educație, avem momente și de bucurie – profesori cu har și bine pregătiți, elevi olimpici, softuri educaționale adecvate, care valorizează învățământul. Și totuși, parcă ceva nu merge. Ceea ce era cândva putred în Danemarca, astăzi este la noi. Ne place, de exemplu, în Finlanda, Coreea, Japonia, în Danemarca actuală, sistemul de educație, care pare a fi un model, și am vrea să ne racordăm la didactica lor. Cum să construim un parcurs didactic, care să dea rezultate bune și să creștem mai mulți oameni educați? Omul cult și educat este șansa unui popor. Am întrebat mai mulți profesori din școli, de pe ambele maluri ale Prutului, ce soluții există pentru performanța în educație.

A deschis 14 locuri de muncă noi şi a atras peste 1000 de turişti în jumătate de an de la deschiderea unei pensiuni în stil găgăuz. Este vorba de Ana Statova, o antreprenoare din satul Congaz care a dezvoltat cu succes o afacere, cu ajutorul unui grant oferit de Uniunea Europeană în cadrul programului de Susţinere a agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi Taraclia (SARD).

Moldova, pe care o descopeream în anii copilăriei și adolescenței, nu avea în ochi nici scântei de mânie și nici stropi de ură. Acea Moldovă îndepărtată purta în chipul ei de mamă iubitoare, înconjurată de copii sănătoși, cuminți și frumoși, icoana unui neam pașnic, pentru care blândețea, bunătatea și căldura umană, însemnau deopotrivă esența traiului în familie și comunitate, dar și drumurile de taină spre credință și înviere, spre Tatăl Ceresc.

 

Dezvoltă cu succes o afacere în satul de baștină unde a deschis cu ajutorul unui grant european 15 locuri de muncă. Este vorba de Marina Andreev, o tânără din satul Ustia, raionul Dubăsari, care a deschis cu sprijinul Programului UE-PNUD, ”Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, un atelier de confecționare a uniformelor de lucru.

În timp ce în majoritatea satelor din R. Moldova, casele de cultură par a fi uitate şi îşi deschid rareori uşile cu ocazia unor evenimente culturale, la Slobozia Duşca, Criuleni, găsim o atmosferă caldă şi plină de viaţă. Deşi e luni, coridoarele de aici răsună de sunetele pianului, ale clarinetelor, de vocile copiilor şi ale profesorilor. Seara, pragul instituţiei îl trec dansatorii din colectivul de dans „Ţărăncuţa” şi multe femei care, după o zi de muncă în sere, frecventează sala de fitness.

Cum arată un om lipsit de speranță? Mai are el putere să reziste, să nu se prăbușească? Dar cum arată o comunitate de oameni, o societate întreagă, din care dispare încrederea și speranța? Ce furtuni politice și cutremure sociale ar trebui să treacă peste țările pustiite de speranță, ca ele să renască și să privească încrezătoare spre ziua de mâine? Câtă voință, energie și viață a mai rămas în R. Moldova și în populația ei după alegerile parlamentare din 24 februarie? În alte timpuri, aveau moldovenii mai multă încredere în ei, în venele lor curgea mai mult optimism și voință de a învinge greutățile și a ieși învingători din diferite încercări și cumpene?
În ultimii ani îmi vine tot mai greu să înțeleg societatea moldovenească. Fără patimă, încerc să clarific pentru mine, ce se întâmplă cu moldovenii noștri, ce vor ei și cum își văd viitorul. Nu politicienii fără de patrie de la Chișinău mă interesează, ci poporul, omul simplu, pe care s-a ținut și a supraviețuit Basarabia în timpurile cumplite de exterminare fizică, de comunizare și rusificare forțată. Mă întreb: ce a rămas din acel popor rezistent și legendar, care ieșea viu din cele mai grele încercări? Prin ce minuni moldovenii izbuteau să-și păstreze identitatea românească, limba maternă, credința creștină și speranța renăscătoare în fața proceselor diabolice de deznaționalizare totală? Renașterile miraculoase din anii 1917-1918 și 1989-1991 mă convingeau că în adâncurile Basarabiei, în perioadele de supușenie și hibernare națională, se acumulau lent energii vitale, care așteptau momentele favorabile pentru a răbufni la suprafață și a-i transforma pe moldoveni din robi în stăpâni.
Consideram că după Declarația de Independență, în câțiva ani, poporul dezrobit al Basarabiei își va redescoperi originile adevărate, va renaște și se va revărsa mândru în cele 23 de milioane de români din Țara liberă. Agresiunea rusească, războiul perfid împotriva R. Moldova din 1992, a stopat procesul firesc de reîntregire și i-a descurajat pe moldoveni, aruncându-i pe mulți ani înainte, în sărăcie, neputință și degradare morală. Totuși, au trecut aproape trei decenii de la evenimentele tragice de la Nistru, iar moldovenii așa și nu au găsit în ei voință și putere să renască, să înfăptuiască obiectivul de bază al Mișcării de Eliberare Națională. Dimpotrivă – au dat înapoi. Și-au tăiat aripile. Au renunțat la luptă. S-au lăsat pradă propagandei rusești și nostalgiilor sovietice. Lichelele din nomenclatura veche și-au revenit, au ieșit din tranșee și au pus mâna pe întreaga economie, pe averile publice. Îmbogățiți peste noapte, milionarii au investit nu în dezvoltarea țării, ci în dezbinarea moldovenilor și compromiterea liderilor Mișcării de Eliberare Națională. Grupurile anarhice de homo sovieticus, dornice de revanșă, au reapărut în toate localitățile moldovenești și au înlăturat fruntașii-patrioți. Poporul, jefuit și buimăcit, a dat crezare dușmanilor și a întors armele împotriva elitelor sale intelectuale. Prin înșelăciune și vot, mulțimile comunizate au adus în fruntea R. Moldova antiromânii, trădătorii de neam și Țară, tâlharii de drumul mare. 

Lucinschi și Voronin au păstrat și întărit sistemul rusesc, l-au mafiotizat până la capăt și l-au umplut cu lepre mai tinere, tip Dodon. Descompunerea morală și sufletească s-a pornit de sus în jos, dar a cuprins în scurt timp întreaga societate.
Ce a mai rămas din cumsecădenia, bunătatea, omenia și bunul simț al omului de rând, al poporului, al comunităților rurale? Cum de tradiționala recunoștință pentru binele făcut oamenilor a ajuns o floare rară, iar în unele localități a dispărut de tot? Ce se întâmplă cu obrazul moldovenilor de rând, care primesc ajutoare consistente pentru localitățile lor din partea României, Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii, iar ei, în loc să spună mulțumesc, îl ridică în slăvi pe Putin și Dodon? De ce aproape un milion de moldoveni simpli, în ziua când le-a fost oferită cetățenia, au depus jurământ de credință României, au luat pașaport european, dar mulți dintre ei continuă să vorbească de rău Patria-Mamă? Să fi devenit fățărnicia fața adevărată a moldoveanului? 

Încă nu vă pot răspunde, fiindcă nici mie nu-mi vine a crede că un popor cu rădăcini atât de adânci, a ajuns să se clatine periculos de tare în fața unor vânturi și crize trecătoare.

Ne-am deprins să dăm vina pe cei de „sus”. Desigur, nu fără temei, dar fiți de acord: ei sunt niște stricați, care nu ne reprezintă. Problema de bază nu e cum sunt ei, ci cum suntem noi, cei mulți, cei care ne place să ne numim „talpa ţării”, poporul. Nu cumva stricații ghiftuiți de la putere, totuși, reprezintă o parte însemnată din societatea moldovenească? Nu afirm, ci întreb, fiindcă nici în acest caz nu am un răspuns. 

Realitățile ne obligă să recunoaștem că statul R. Moldova își bate joc de cetățenii săi. Oamenii de rând refuză să lupte pentru drepturile și bunăstarea lor, își împachetează bagajele și își caută o altă țară. Neîncrederea în viitor și disperarea fac ravagii în fiecare comunitate și familie. Ne apropiem de un dezastru colectiv. Ar trebui să ne oprim, să ne tragem sufletul, să-i ascultăm pe cei mai buni dintre noi. Pe cei care își iubesc neamul și își respectă jurământul față de Țara-Mamă. Doar ei ne pot călăuzi, cum să trecem cu bine peste prăpastia, care așteaptă să ne înghită pentru totdeauna, doar ei ne pot reîntoarce speranța și încrederea în forțele proprii.

„Europa pentru mine. Susţinere şi oportunităţi europene”este denumirea unei noi publicații, editate de Asociaţia Presei Independente (API), care conține informații sintetizate despre proiectele de infrastructură, sociale sau economice, susținute financiar de Uniunea Europeană pentru a îmbunătăţi viaţa cetățenilor Republicii Moldova. Publicația a fost editată sub forma unui ziar în patru pagini care va fi distribuit pentru informare la întâlnirile cu cetățenii din diferite regiuni ale țării.

O nouă încercare de privatizare a apelor şi pădurilor

Alegerile sunt cea mai puternică armă în mâinile poporului. În democraţie, toţi guvernanţii se tem de alegeri, din cauza că pot fi fugăriţi de la putere prin votul oamenilor simpli. Oricât de mari și de tari s-ar da cei de „sus”, vine o zi, o  singură dată la patru ani, când trupele speciale sau procuratura nu poate să-i apere. Parlamentul, guvernul, președinţia – instituţiile cele mai importante ale statului – în ziua alegerilor se află în mâna poporului, care hotărăște, prin vot, cine să fie la conducerea ţării în viitorii patru ani. Conștientizează mulţimea puterea sa uriașă din ziua alegerilor?


Ar fi bine, cu mult înainte de alegeri, să privim dincolo de cortina roz a promisiunilor, să vedem realităţile moldave așa cum sunt, fără să disperăm sau să intrăm în panică. E timpul să ne dăm seama că R.Moldova și populaţia ei reprezintă un poligon dintre cele mai ciudate de pe glob. Nici o unitate de măsură din lumea civilizată nu funcţionează pe teritoriul ei, nici o instituţie mondială nu poate descifra ce vor majoritatea moldovenilor, ce gânduri și planuri au, unde s-au pornit și unde vor să ajungă.


Aproape un sfert din populaţie e formată dintr-o nenaturală amestecătură de generaţii de homo sovieticus -- un hibrid monstruos dintre paraziţii imperiali și mancurţii locali – o varietate de mutanţi pe care nu-i poţi studia cu instrumentele știinţei moderne, nu-i poţi înţelege cu mintea, cu inima sau cu logica. Vorbești cu o parte dintre ei și ţi se par oameni sinceri, normali. Nici să-ţi treacă prin cap că ești minţit, că tot ce auzi e făţărnicie, e vorbă goală, e  șmecherie curată. Orice le-ai spune, ei aprobă, dar cu coada ochilor se uită la drum. Așteaptă călăii, stăpânii, criminalii roșii, colhozurile. Așteaptă pomenile lui Șor și minciunile lui Dodon. Altceva nu-i interesează. Le plac hoţii, bandiţii,  populiștii, trântorii socialiști. Fără pic de rușine îţi declară în faţă:”Lasă-i să fure, dar să ne dea și nouă”! Uită-i, nu mișcă un pai pentru binele Moldovei, dar se dau apărătorii statalităţii. Scuipă în istoria noastră, în gospodari și intelectuali. Împrăștie murdăria dinăuntru lor peste tot ce avem sfânt, își șterg cizmele străine de limba română, de jertfele înaintașilor, de suferinţele oamenilor  nevinovaţi. Nesimţirea lor nu are limite. Nimic nu-i atinge, nimic nu le pasă. Se vând pe 30 de bănuţi. Până și cei mai agresivi dintre ei știu că localitatea lor mai răsuflă, fiindcă România, nu altcineva, le-a reparat spitalul, grădiniţa și școala, le-a dat microbuze și alte ajutoare frăţești.


Și nu se opresc mizerabilii, ci continuă, ca pe timpuri, să împroaște venin, la adresa românilor. Nu uită să ponegrească nici pe SUA și UE. Chiar dacă americanii vin și le construiesc magistrala modernă Sărăteni-Soroca, iar europenii își dezleagă punga și varsă miliarde de euro pentru sute de proiecte de dezvoltare comunitară. Cum reacţionează la ajutoarele frăţești populaţia beneficiară, în ce mod își exprimă ea recunoștinţa? Pe cine îi va vota la alegeri? Pe Putin, Rogozin, Kozak, Dodon, Plaha, Șor sau Krasnoselski!?


Când, de câte ori ne întrebăm ce se întâmplă cu noi, ce reprezintă societatea moldovenească? În afară de sfertul de homo sovieticus, de mancurţi și mutanţi, din populaţia existentă mai avem un alt sfert de concetăţeni, care stau în mijlocul drumului și nu lasă lumea bună să meargă înainte, să ajungă Acasă. Însetaţi de putere, reprezentanţii lor, au blocat circulaţia istoriei la Chișinău și o fac pe clarvăzătorii, pe înţelepţii, pe centriștii, pe euromoldoveniștii. Se ascund după deget și se tem de identitatea lor, de trecutul, prezentul și viitorul lor, de Ţara de origine. Sunt surzi la chemările timpului, sunt orbi la transformările din regiune și Europa. Scurși din vechea și noua nomenclatură, lipsiţi de orice voinţă și integritate, lacomi și lași până în măduva oaselor, specimenele respective se vor miniștri, deputaţi, conducători în R.Moldova. Se văd împăraţi peste o populaţie flămândă, dezorientată, sărăcită, cu pantalonii cârpiţi în genunchi de atâta târâială pe brânci. Pretinșii prevăzători și echilibriști, tip Andrei Sangheli, Petru Lucinschi, Vasile Tarlev, Vladimir Voronin, Vlad Filat, Dima Diacov, Marian Lupu, Andrian Candu sau Igor Dodon, umflaţi în cele mai înalte posturi, au avut grijă să ajungă milionari și miliardari, fără să pună braţul să construiască ceva temeinic pentru basarabeni în 28 de ani de șefie independentă. Aroganţa și cinismul lor a șocat lumea civilizată, cancelariile occidentale. De pe poziţiile lor de prim-miniștri, de președinţi de parlament sau de șefi de stat, ei – marii profitori ai miliardelor de euro, oferite guvernului – au lovit în mâna de ajutor întinsă moldovenilor pentru a-i scoate din sărăcie, întuneric și fudulie goală. Deși a trecut mai bine de un sfert de veac de la Declaraţia de Independenţă, nici cei de sus, nici majoritatea din cei de jos nu vor să înveţe lecţiile Europei, nu vor să înceapă schimbarea de la ei, nu vor să respecte valorile europene și să îmbrăţișeze stilul de viaţă german, finlandez sau elveţian.


În rezultat, trăim un timp al lichelelor, nulităţilor, ciumaţilor și rinocerilor. Complexele de inferioritate și sclavie cultivate la moldoveni în perioada sovietică, domină clasa politică și societatea, împing mulţimile dezorientate spre șarlatani, impostori, farsori și tâlhari de drumul mare. Celor mai răsăriţi le retezăm capetele să nu se înalţe din turmă. Nu avem nevoie de elite, de intelectuali, de modele ca Eminescu, Iorga sau Pelivan. Aplaudăm călăii, ovaţionăm hoţii de miliarde, le cântăm bandiţilor. Votăm un președinte trădător și îl împingem pe un hoţ de la Orhei în parlament. Cine, dintre acei cărora le oferim votul, își mai amintește ce înseamnă obraz și rușine? Impostori cu titluri cumpărate se erijează în păstori spirituali. Ipocriţi de ultimă speţă ne predică meritocraţia. Găinari, borfași, șmecheri și pungași cu biografii murdare ne învaţă integritatea. Farisei în sutane de preoţi ne îndeamnă de la amvoane să-i votăm pe sataniștii-socialiști. Făţarnici cu pașapoarte românești scuipă în jurământul lor de credinţă și atacă tot ce e legat de România. Atunci, ca să nu se prăbușească definitiv, pe cine se sprijină societatea moldovenească? Pe ăștea?


Răspunsul e unul – întreaga societate, cu cei buni și cu cei răi, s-a ţinut și se ţine pe rădăcinile românești ale Basarabiei. Aceste rădăcini foarte adânci -- strivite cu tancurile, nivelate cu buldozerele, rupte de mutanţii socialiști-comuniști, mutilate de străini și cozile de topor -- nu au dispărut și nu au încetat să întreţină viaţa, limba română și credinţa pe moșia lui Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Cei cu conștiinţa românească, cei cu sufletul prins de Tricolor și de harta reîntregită a Ţării, reprezintă adevărata suflare vie a Basarabiei, trăinicia, veșnicia și viitorul ei. Mișcarea de eliberare și deșteptare naţională din anii 1987-1991, Alfabetul, Limba, Tricolorul, Stema, Imnul, Podul de flori, Circulaţia peste Prut și în Europa, Suveranitatea și Independenţa faţă de Rusia – toate victoriile sunt opera românilor basarabeni. Efigia și lupta lor neîntreruptă pentru reîntregirea neamului sunt adânc imprimate în fiecare pas făcut spre înlăturarea frontierei artificiale de pe Prut, spre împlinirea idealului naţional. Mulţi sau puţini, un sfert sau o treime, românii basarabeni sunt pâinea și sarea acestui pământ, ei sunt locomotiva și motoarele care trag din greu garnitura de tren, încărcată cu toţi paraziţii statului mafiotizat, cu toată populaţia sărăcită și necăjită. Ei nu poartă pică nimănui din cei rătăciţi sau oploșiţi în vagoane, dimpotrivă își împart merindele și apa cu confraţii îndoctrinaţi în îndelungata și chinuitoarea călătorie spre casă. Românii basarabeni sunt singurii care știu exact drumul și destinaţia. De ei, ca de un colac de salvare, stă încleștată întreaga Basarabie. Doar cei care simt, gândesc și cred românește merg înainte spre vatra părintească, spre Ţara-Mamă. Ei nu se clatină în faţa furtunilor trecătoare, ei știu prea bine că nimeni nu-i poate opri din drum nici până la 24 februarie, nici după. Responsabili în faţa istoriei, românii basarabeni nu-i vor vota pe cei care au fost la putere -- pe socialiști, pseudodemocraţi, oligarhi, dodoniști, plohiști, șoriști, comuniști, usatiști. Îndrăzniţi și Domniile Voastre să nu le daţi nici un vot și o să vedeţi cum se prăbușesc zidurile închisorii în care zace R.Moldova.


Fraţi basarabeni! Sunteţi nedreptăţiţi ani de zile, sunteţi batjocoriţi și călcaţi în picioare în fiecare zi de trădătorii de neam, de paraziţi și oligarhi, de nulităţi lacome și nemiloase. V-au fugărit din casele voastre, v-au destrămat familiile, v-au răpit ce aţi avut mai scump și drag, v-au tratat ca pe neoameni. Vine ziua voastră! Ieșiţi cu toţii la vot și aruncaţi-i la coșul de gunoi pe cei care vă dispreţuiesc și vă urăsc -- pe socialiști, pseudodemocraţi, oligarhi, dodoniști, plohiști, șoriști, comuniști, usatiști. Faceţi-vă dreptate, prin vot!

Tranzactii

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova