Abonare Online

:

Abonare Online

banner

Facebook

Caută

În popor, luna august mai este numită Gustar. Numele popular vine de la verbul „a gusta”. Coincidenţă sau predestinaţie, dar în luna august, 1989 și 1991, după aproape o jumătate de secol de teroare și încătușare, românii basarabeni își smulgeau călușul străin din gură și respirau adânc aerul proaspăt, îmbătător și necunoscut al Libertăţii și Dreptăţii naţionale. Ei gustau din merindele sfinte ale lui Dumnezeu și se minunau că, după atâtea suferinţe și drumuri înfiorătoare, îndelungate prin infernul rusesc, la masa de sărbătoare a popoarelor libere, spre surprinderea lor, mai erau așteptaţi de Domnul și de Ţara lor adevărată – România. Mirarea moldovenilor nu avea margini, fiindcă în anii de ocupaţie sovietică, ori de câte ori încercau să se roage Celui de Sus, erau loviţi peste gură, iar când își căutau cu privirea harta Ţării, cerberii roșii le aruncau în ochi sârma ghimpată de pe Prut. Oricât păreau de părăsiți, uitați, dispăruți sau înghițiți de „fratele mai mare rus”, moldovenii au descoperit în acele zile înălţătoare de libertate, unitate și solidaritate naţională, că Domnul și România îi așteaptă Acasă, le încurajează lupta pentru dreptate și continuă să-i iubească.


S-a vorbit mult în cei 27 de ani după Declaraţia de Independenţă, dar nu s-a spus aproape nimic esenţial despre confiscarea brutală a idealurilor din anii de renaștere naţională de către nomenclatura neocomunistă și blocarea treptată a proceselor de reîntoarcere a moldovenilor de la Est de Prut în spaţiul lor firesc – în România și în Europa. Istoria de ieri și de mai alaltăieri, făurită de intelectualii români basarabeni și de mulţimile deșteptate, este trunchiată, rescrisă și falsificată de impostori, profitori, mercenari sau de napoleoni locali, iar ideea de bază se axează pe contribuţia lor imaginară și, mai ales, pe faptul că dacă ei nu sunt prezenți în procesul de renaștere națională, moldovenii nu au luptat nici pentru limbă, nici pentru alfabet, nici pentru tricolor, nici pentru independenţă.


Totul le-a venit pe gratis, ca un cadou generos din partea imperiului rusesc, ce intrase în disoluție și dezmembrare. Nimic mai fals și mai insultător, fiindcă doar prin astfel de abordări se menţine complexul de inferioritate la moldoveni și stereotipul inoculat de ocupanţi că ei, fără ruși, nu se pricep nici să-și îngrijească pământul din jurul casei, darămite să meargă pe picioarele proprii. Până la urmă, să fie clar, adevărul nu le aparţine „eliberatorilor” și nici cozilor de topor, care își așteaptă banii și ciolanul de la Kremlin, ci fiilor unui popor nedreptăţit, implicaţi direct în bătăliile inegale pentru salvarea fiinţei naţionale în lungii ani de dominaţie străină. Lupta îndrăzneaţă pentru salvarea Naturii, a Limbii Române și a reîntoarcerii Alfabetul latin, luptă inițiată și lansată în spaţiul public din anul 1985 de către intelectualitatea românească din Moldova sovietică a început să scoată la suprafață nemulțumirile unor uniuni de creație și asociații profesionale, să facă vizibile abuzurile puterii și rezistența latentă de pe diferite paliere sociale, oferind primele semne și probe că populaţia băștinașă încă nu-și pierduse definitiv memoria istorică, iar rusificarea forţată și comunizarea maselor largi nu paralizase până la capăt demnitatea naţională a peste 4,5 milioane de moldoveni din stânga Prutului.

 

Totuși, o moștenire cumplită îi ținea pe băștinași încremeniți în proiectul stalinist de deznaționalizare. Spaimele colective erau uriașe, fiindcă nu exista localitate sau familie care să nu fi avut pierderi ori să nu fi cunoscut grozăviile foametei organizate, a confiscării averilor și colectivizării forțate, a deportărilor și exterminării oamenilor de valoare. Dar, dincolo de spaimele colective din subconștient, se cere să recunoaștem că, după patru decenii de experimente oribile pe seama băștinașilor, componența etnică și structura societății moldovenești se schimbase catastrofal, apărând în prim-plan privilegiații rusofoni și slugoii regimului de ocupație, nulitățile și mediocritățile cu carnet de comunist, oportuniștii, colaboraționiștii și cozile de topor, adunătura de trântori și paraziți, care, toți împreună, fără demnitate și conștiință națională, reprezentau „omul nou-homo sovieticus”, un mutant hidos și agresiv, care servea drept materie primă în republicile unionale, pentru a le  rusifica și a le ține în supușenie totală. Mutanții, care în acei ani purtau numele de mancurți (azi își zic naţiune civică), aveau misiunea să creeze panică în masele populare și să le spună că puterea sovietică trece prin greutăți, dar ea e veșnică și nu-i va cruța pe trădători. Un alt obstacol major în calea Mișcării de Eliberare Națională îl constituiau serviciile speciale și secrete ale Moscovei și organizaţiile comuniste centrale și locale, agresivitatea dezlănțuită a grupurilor șovine coordonate de „Interfront”, atacurile mârșave asupra scriitorilor, jurnaliștilor, cineaștilor și asupra săptămânalului „Literatura și Arta”.


Intelectualitatea naţională a avut nevoie de foarte multă înţelepciune nativă ca să evite provocările în lanţ organizate de serviciile secrete, să ocolească tribul numeros al mutanţilor, să dozeze mesajele de mobilizare și să eșaloneze acţiunile,
să ferească mulţimile deșteptate de confruntări sângeroase și să contracareze planurile conducerii comuniste de a închide, cu orice preţ, tribuna tuturor patrioţilor adevăraţi – „Literatura și Arta”, care atinsese în zilele fierbinţi din anul 1989 tirajul incredibil de peste 260 de mii de exemplare. Să se ţină cont că drumul parcurs în acea perioadă, de la primele dezbateri publice despre distrugerea mediului înconjurător din anul 1986 și până la victoria din 31 august 1989, a avut o logică de fier, nu a deviat de la obiectivul principal – readucerea Acasă a limbii române și a alfabetului latin. Apoi s-au stabilit alte obiective eșalonate, care prevedeau selectarea unui grup de personalităţi devotate cauzei naţionale pentru Sovietele Supreme/Parlamentele/ de la Moscova și Chișinău, preluarea puterii de la comuniști prin abrogarea art.6 din Constituţia URSS, legiferarea simbolurilor românești, trecerea la învăţământul naţional, denunţarea oficială a Pactului Molotov-Ribbentrop, recunoașterea ocupaţiei sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ţinutului Herţa (28 iunie 1940), neparticiparea la Referendumul de păstrare a URSS din martie 1991, declararea Suveranităţii și, la momentul oportun, ruperea de la imperiul răului printr-o Declaraţie de Independenţă. Toate aceste revendicări fundamentale, transformate prin luptă neîntreruptă în mari victorii, reprezintă opera tuturor românilor basarabeni, care s-au unit și au învins. Doar trădătorii de neam, dodoniștii și nerozii pot afirma aberaţii ridicole de felul că Moscova ne-a dăruit limba, alfabetul, tricolorul, suveranitatea, independenţa și libertatea.


Ca să ne oprească din drumul nostru spre România și Europa, Moscova ne-a „dăruit” războiul de pe Nistru, război declanșat de Federaţia Rusă împotriva Moldovei pentru a o lipsi de dreptul istoric și natural de a reveni la Patria-Mamă. Nu pot să nu spun că în anii de renaștere naţională, 1986-1992, pretinșii stataliști de astăzi, tip Dodon, Lucinschi, Stepaniuc sau Voronin, luptau împotriva drepturilor moldovenilor și cereau să fie păstrată cu orice preţ Uniunea Sovietică. Atunci, ei nu au spus nici un cuvânt în apărarea moldovenilor, fiindcă îi dispreţuiau și îi urau. Atunci ca și acum. Evident, indiferent de timpuri, din coadă de câine, sită de mătase nu faci.

 

Ne aflăm în luna lui Gustar, lună când serbăm Limba Română și Independenţa faţă de Moscova. Adunați-vă sub flamura Tricolorului, gustați din stropul de libertate ce ne-a mai rămas și aduceţi-le un omagiu și un cuvânt de recunoștinţă tuturor înaintașilor luptători, fraţilor și surorilor, rudelor, prietenilor și cunoscuţilor, care în anii de ocupaţie sovietică au păstrat vie conștiinţa românească a Basarabiei, au luptat ca să ajungem stăpâni în casa și în vatra noastră milenară – România cea eternă.

Măgura, un nume frumos care întâi de toate intrigă. Urmează stingerea curiozității de a ști unde se află această enigmă. Apoi vine dorința de a o vizita și de a vedea cu ochii proprii ce se face acolo. Și de a povesti și altora.

Proiectul „Tinerii din Orheiul Vechi – vocea pentru promovarea durabilă a rezervației”, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu sprijinul Serviciului Silvic al SUA (US Forest Service), a desemnat cei mai buni elevi-promotori ai localităților din rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”.

Fără apă nu este viață – de actualitatea acestei expresii s-au convins locuitorii din Talmaza, Grădinița și Copanca (raioanele Ștefan Vodă și Căușeni), care, pe parcursul a două decenii „asistă” la uscarea albiei vechi a Nistrului, numită popular „Nistrul chior”. Odinioară, pe întreaga lungime de 42 km, aceasta era plină cu apă, cu bălți mari și mici, gârle și stufărișuri, păsări și pește. Astăzi, imensa luncă inundabilă e aproape uscată.
Reconstrucția ecologică a acestui ecosistem unic ar aduce beneficii uriașe pentru întreaga regiune. „Nistrul chior” poate aduna milioane de metri cubi de apă, iar refacerea acestui paradis aproape pierdut, va însemna nu doar beneficii pentru natură, dar și pentru oameni. Este timpul să fie curmate dezechilibrele și să reîntoarcem „Nistrului chior” vigoarea de altădată. 

Voi renunţa, fie şi sumar, să fac o interpretare filosofică a justiţiei. După invalidarea votului democratic a circa un sfert de milion de alegători din Chişinău, încerc să clarific cât se poate de calm şi obiectiv – avem sau nu avem justiţie în R.Moldova? Îi îndemn pe cei care au răspunsuri la orice întrebări, să nu întârzie să le expedieze pe adresa redacţiei, pentru a iniţia o dezbatere publică pe un subiect de importanţă vitală. Iar pentru a evita interpretările corozive şi tendenţioase, remarc de la bun început că gândurile mele, în niciun caz, nu se referă la angajaţii oneşti din domeniu şi nici la juriştii care se opun compromiterii definitive a justiţiei moldoveneşti.


Nu de ieri şi nu de azi, moldovenii consideră că instituţiile de drept şi de forţă sunt cele mai corupte, iar a nimeri pe mâna justiţiei şi a poliţiei, fără a avea bani mulţi şi protecţie, înseamnă să-ţi pui funia în gât. Această percepţie generală s-a format de-a lungul anilor, după ce zeci de mii de cetăţeni s-au ciocnit, în mod direct ori indirect, cu modelul de funcţionare a justiţiei moldoveneşti, model întemeiat pe bani, pe vinderea legilor la sume ameţitoare, pe implicarea diferitor anchetatori, procurori, judecători, avocaţi etc., în reţele ample de corupţie individuală şi corporativă, în protecţia schemelor criminale şi a clanurilor banditeşti specializate pe jefuirea „legală” a banilor publici şi direcţionarea alambicată a sute de milioane de dolari pe conturi private. Sistemul bancar a fost slăbit și jefuit prin decizii judecătorești, iar miliardul nu putea fi furat fără contribuţia instituţiilor de drept. În ansamblu, domeniul a fost modelat în funcţie de interesele politicienilor corupţi şi organizat astfel încât să asigure venituri de milioane de dolari unui grup restrâns, care protejează profitorii și criminalii din economia tenebră, scot legea la licitaţie şi o vând cât mai scump. E un basm pentru lumea credulă și Europa, că poţi face reforme profunde și curăţenie în instituţiile de drept cu indivizi corupţi, șantajabili şi murdari, care au compromis şi profanat tot ce înseamnă justiţie naţională. Dacă cetăţenii şi agenţii economici, trecuţi prin malaxorul justiţiei moldoveneşti, ar avea siguranţa că nu li se vor lua afacerile şi nu ajung după gratii, afirm cu certitudine,-- dacă ei ar avea curaj, şi-ar lua inima în dinţi şi ar mărturisi unde, cui şi cât a plătit ca să-şi apere bunurile proprii şi libertatea, am înţelege din ce bani au apărut averile fabuloase şi palatele de milioane ale demnitarilor, care „apără” legea sau fac politică. Cazul Ilan Şor este oglinda în care poate fi văzută faţa hidoasă a mafiei organizate, formată din nuclee de politicieni, jurişti, bancheri şi bandiţi de drumul mare.


Orice încercare de a aduce standarde europene de drept, de a reabilita justiţia şi de a cultiva încrederea în instituţiile de stat va fi făcută praf, în ochii cetăţenilor, de un Ilan Şor – penal aflat la libertate şi de proprietăţile incredibile pe care le-a acumulat casta de diriguitori ai sistemului de drept din R.Moldova.


Se face foarte mare gălăgie în jurul reformelor din justiţie, dar nu cunosc nici o dezbatere serioasă în spaţiul public, iniţiată şi întreţinută de întreaga breaslă a juriştilor, dezbatere din care societatea moldovenească să afle viziunea breslei asupra formării şi dezvoltării statului de drept. Nu e momentul potrivit ca patrioţii de serviciu de la minister sau din altă parte să-mi fluture teancurile de maculatură plătite din bani occidentali şi întitulate viziuni, concepţii şi strategii. Excluderea multor experţi de valoare din procesul reformării, abordările înguste, egoiste, şi nu cele unitare, fragmentarea excesivă şi artificială a domeniului, confruntarea păguboasă între instituţiile de drept, bruierea vocii specialiştilor de frunte de pe diferite segmente, incapacitatea de a dialoga pe diferite paliere profesionale şi sociale, -- a condus, în final, la o justiţie pretins înnoită în care esenţa şi stilul de lucru sovietic au rămas neatinse sau dominante. Evident că o asemenea justiţie cosmetizată nu poate avea coloană vertebrală şi va continua să rămână concrescută cu grupările politice corupte şi mafia organizată. Iată de ce consider foarte importantă o dezbatere publică despre viitorul justiţiei şi a statului de drept, la care să participe, în primul rând, întreaga breaslă de jurişti, reprezentanţii societăţii civile, mediului universitar şi academic, dar şi a partidelor politice. 


În urma dezbaterilor publice vom avea o înţelegere mult mai clară ce reprezintă şi cine sunt procurorii, judecătorii, anchetatorii care împart dreptatea moldovenilor; prin ce metode unii dintre ei au ajuns euromilionari, având doar salariul de la stat; în ce măsură profesionalismul, integritatea şi afirmarea în domeniu sunt elemente de bază în avansarea ierarhică; în fine, vom vedea care este nivelul de cultură juridică şi generală, chipul moral şi etic al contingentului de demnitari şi angajaţi din sistem şi, cel mai important, societatea va afla dacă în interiorul breslei există o masă critică de oameni pentru a curăţa şi salva onoarea justiţiei, pentru a o europeniza şi a o pune în serviciul cetăţenilor. Fiindcă fără o masă critică de profesionişti integri şi corecţi din breaslă şi domeniu, Independenţa justiţiei devine o bâtă extrem de periculoasă şi profitabilă în mâna castei, care vinde dreptatea şi stabileşte suma pentru orice dosar şi lege. 


Invalidarea alegerilor din municipiul Chişinău e o dovadă vie cum, sub masca independenţei justiţiei, poate fi răpit cel mai important drept al cetăţeanului – dreptul la vot. Dincolo de insulta adusă circa unui sfert de milion de alegători, apare modelul uzurpator, prin care se testează acapararea puterii politice de către grupuri criminale -- prin anularea votului şi a voinţei poporului. Excluderea turului doi din circumscripţii la alegerile parlamentare e parte din scenariul deja aplicat în Chişinău. Se pregăteşte formarea unui Parlament nereprezentativ, în care pot ajunge deputaţi cu 5-10 procente din numărul total de voturi dintr-o circumscripţie. 

Contrar Constituţiei, justiţia va da câştig de cauză nu voinţei majorităţii poporului şi a reprezentării lui, ci trucurilor şi şmecheriilor perfide de a băga lumea în alegeri fără să poată să-şi aleagă un deputat, care să întrunească, cel puţin, o treime din numărul total al alegătorilor dintr-o circumscripţie.


Ar fi naiv să vedem în Rodica Berdilo un judecător independent şi principalul vinovat în pierderea ajutorului de o sută de milioane de euro. Jocurile au fost făcute de alţii, de cei care se jură că pentru ei independenţa justiţiei e sfântă, e mai presus decât pofta de a rămâne la putere. Totuşi, ar fi cazul să n-o blamăm prea tare pe Rodica Berdilo. Ea are un merit incontestabil – meritul de a ne arăta faţa adevărată a justiţiei, meritul de a invalida întreaga justiţie moldovenească, de la o judecătorie de sector până la Curtea Supremă. 


De Ziua Mediului, în biblioteca dragă și fidelă, ating coperta celei dintâi cărți de publicistică „verde” din Moldova sovietică „Avertisment ecologic-88” și tresar. Mă văd surprins: iată, de la acele zile de luptă îndârjită pentru adevăr, când au început să bată clopotele trase de jurnaliști, scriitori și cineaști adunaţi sub aripa crescândă a săptămânalului „Literatura și Arta”, ne despart treizeci de ani. De necrezut! De pe coperta din 1988, literele străine, în chirilică, reîntoarse în ţara lor, mă privesc dojenitor. Nu și sufletul cărţii, care venea din adâncurile pământului patern și a verdelui matern, din suflarea vie a unui neam ce se „trezea din somnul cel de moarte, ca voinicul din poveste”. Oricum ai da-o, înţelegi că trei decenii nu sunt o veșnicie. Totuși, acele timpuri par atât de îndepărtate încât îţi vine greu să crezi că ai trăit în Uniunea Sovietică și poţi mărturisi generaţiilor libere că tot ce spui făcea parte din realitatea și viaţa cotidiană a aproape trei sute de milioane de suflete. Ţine de domeniul fantasticului, dar indiferent de garanţiile false ale constituţiei bolșevice, cetăţeanul sovietic nu avea voie să gândească, să vorbească și să facă ceea ce credea el, ci doar ceea ce îl învăţa partidul comunist. 
Spaima de a gândi liber și a intra în dizgraţia autorităţilor sovietice paraliza nu oameni, ci popoare întregi. De exemplu, moldovenilor li s-a răpit Ţara, natura-mamă, averea, demnitatea, limba maternă, identitatea și istoria naţională, iar ei erau dresaţi din fașă să stea în genunchi și să mulţumească în cor Moscovei pentru generozitate că i-a „eliberat de sub jugul român, că i-a făcut oameni și i-a pus în rând cu lumea”. Pe atunci, slugile, lingăii și uneltele ocupanţilor ca Dodonul de azi, se fabricau pe conveier, în incubatoare. Lor, mancurţilor, antrenaţi să-și omoare propria mamă, stăpânii le încredinţau rusificarea băștinașilor, munca ideologică și instituţiile statului. Mai veninoși decât năpârcile, mancurţii aveau o plăcere patologică să-și umilească părinţii și neamul, iar ca să fie observaţi și avansaţi de ocupanţi, uneori, fără să fie obligați, făceau exces de zel în crime oribile ca asasinatele în masă, exterminarea fraţilor și surorilor prin înfometare, prigonirea și deportarea a sute de mii de moldoveni în Siberia și Kazahstan. Cum să te opui mașinii ucigașe, tăvălugului sovietic care strivea și nivela totul în calea sa? Cum să scrii, să aduni o carte într-un regim comunist, unde orice adevăr rostit te costa libertatea sau viața? Dar cum să taci, atunci când vezi cu ochii tăi că naţiunea piere, apele dispar, pădurile mor, pământul devine otravă, iar tu ai poruncă de la Kremlin să cânţi, să slăvești, să convingi lumea că Moldova înflorește și strălucește „ca un strugure de poamă, de pe harta Uniunii”? Te-ai smintit, ai căpiat să vezi realitatea altfel decât cea elogiată de partid și să le spui oamenilor că Moldova e un poligon experimental al Moscovei, iar moldovenii au rolul de cobai? 

„Avertisment ecologic-88” a fost prima carte de publicistică aleasă de timpurile noi să deschidă ușa la „perestroică și glasnosti” în Moldova sovietică. Gorbaciov a oprit provizoriu dreptul nelimitat al autorităţilor să aplice arma lor preferată – teroarea și arestările împotriva celor care aveau o altă opinie decât cea a partidului conducător. În faţa elitelor naţionale tot mai îndrăzneţe și revendicative, comuniștii nu aveau ce contrapune, fiindcă fără violenţă și crime, ei nu puteau conduce. La Chișinău, progeniturile lui Stalin, planificau să provoace o baie de sânge, care să le dezlege mâinile la represalii. La fel, ei puneau la cale și căutau pretexte să închidă săptămânalul „Literatura și Arta”, tribuna Mișcării de Renaștere Naţională. În acea perioadă de mari frământări, mă refer la anii 1985-1988, nimeni nu știa cum va proceda Moscova în situaţii de criză și forţă majoră. Vuietul furtunii se auzea departe de Chișinău, dar comuniștii locali ţipau ca din gură de șarpe, că în Moldova au apărut grupuri foarte periculoase, care pun la îndoială politica înţeleaptă a partidului, folosesc anumite greutăţi trecătoare și falsifică realităţile pentru a semăna neîncrederea în rândurile populaţiei faţă de uriașele realizări ale Uniunii Sovietice. Jurnaliștii, scriitorii, cineaștii, care vorbeau în articolele și filmele lor despre durerile pământului moldovenesc și aduceau primele argumente cum acest pământ a fost supus unui adevărat război chimic timp de un sfert de veac, ajung să fie prima ţintă a nomenclaturii academice și comuniste. Timp de trei ani, săptămânalul „Literatura și Arta”, susţinut și apărat de „Literaturnaia Gazeta” de la Moscova, a organizat trei mari campanii de presă, axate pe ecologia naturii și a sufletului.
Confruntările aprige cu Academia mincinoasă condusă de A.Jucenco, stoparea distrugerii rezervaţiei peisagistice „Saharna” și anularea la 22 iulie 1987 a Hotărârii Comitetului Central de a șterge de pe harta Moldovei monumentul natural „Stânca Mare”, i-au învăţat pe moldoveni să se unească și să lupte pentru o cauză comună. Subiectele incendiare de mediu, aruncate în spațiul public, au creat primele fisuri în mitologia comunistă că partidul știe tot și nu poate greși. Moldovenii simțeau că se întâmplă ceva deosebit de grav cu ei, cu ființa lor, dar ce anume, nu avea cine să le spună. Primele dangăte de clopot le-a împrăștiat ceața de pe ochi. Adevărurile se aflau la suprafață. Ele puteau fi descoperite fără mare greutate de lumea amăgită și supusă experimentelor diabolice. Se cerea doar să refuzi drogul propagandistic ca să vezi realitatea înfiorătoare. Apele intoxicate, solurile otrăvite de pesticide, produsele alimentare îmbibate cu chimicale, creșterea vertiginoasă a numărului de școli speciale pentru copii handicapați din localitățile cu ecosistemele degradate, îmbolnăvirea în masă a colhoznicilor care lucrau cu chimicale și la tutun, primele opinii ale medicilor onești care au  confirmat că majoritatea bolilor de care suferă populația sunt o consecință directă a poluării și degradării mediului înconjurător,– toate aceste subiecte tabu apărute în „Literatura și Arta” și adunate în „Avertisment ecologic-88” au zguduit o societate lipsită de voce și terorizată de spaime motivate. Acele neobișnuite și foarte curajoase campanii de presă i-au îmbărbătat și pregătit pe moldoveni să se ridice în picioare, să înveţe să vorbească în public și să-și ceară drepturile lor legitime de a fi stăpâni în propria lor casă.

Speriați de curajul și unitatea moldovenilor în apărarea naturii, șovinii îndrăciţi din republică avertizau conducerea comunistă că moldovenii nu se vor opri la problemele ecologice, ci vor trece, dacă nu vor fi aplicate măsuri speciale, la revendicări de ordin național și istoric. Ceea ce, evident, devenea inevitabil. Limba română, alfabetul latin, tricolorul naţional, identitatea noastră băteau la ușă de o jumătate de secol de ocupaţie și cereau să intre ca stăpâni în casa lor de totdeauna, acolo unde, deja, intrase prima, Natura-mamă.
Cărțile care aduc adevărul și libertatea nu pot deveni cenușă și mucegai. Una dintre acele cărţi de bază pe care au urcat românii basarabeni ca să arboreze Tricolorul Libertății a fost „Avertisment ecologic-88”. Să cinstim faptele înălţătoare ale înaintașilor, să ne exprimăm recunoștinţa faţă de cei care, în timpuri cumplite, au avut demnitatea și curajul să apere veșnicia verdelui matern pe pământul Moldovei. Să ne amintim de ei măcar de Ziua Mediului…

 

Gala parteneriatului local – un eveniment de amploare la nivelul regiunii de sud-est a fost organizat la sfârșitul lunii mai curent la Ștefan Vodă, la inițiativa Mișcării Ecologiste Ștefan Vodă, cu susținerea partenerilor locali și din Chișinău.

Pe data de 29 mai 2018, în incinta complexului istorico-arhitectural „Manuc Bey” din orașul Hîncești a avut loc o conferință regională pe tema "Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării". Aceste eveniment a făcut parte dintr-un șir de trei conferințe regionale desfășurate sub același generic în regiunile de Sud (Cimișlia), Centru (Hîncești) și Nord (Bălți) ale țării. Toate cele trei conferințe regionale au fost organizate de Agențiile teritoriale de Dezvoltare Regională, cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare.

În una din zilele primăverii în minte îmi tot „colinda” un catren dintr-un cântec al Mirabelei Dauer: 

Veniţi, privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit,/

Cântaţi, nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit./

Dar dintre flori și dintre stele, nimica nu va fi clintit,/

Veniţi, privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit!

„Novodnestrovsk – briliantul coroanei energetice ucrainene”, „fabricat în Ucraina”, „enorm, unic în lume” – sunt doar câteva dintre laudele care au curs gârlă la Forumul „Hidroenergia și mediul: dezvoltarea durabilă și soluții echilibrate”, desfășurat la sfârșit de aprilie la Novodnestrovsk, chiar în sediul administrativ al complexului hidroenergetic. În timp ce în R. Moldova cetățenii se îngrijorează tot mai mult de soarta Nistrului care ne asigură cu apă potabilă, de la tribună, mai marii  hidroenergiei din Ucraina au prezentat un viitor idilic, impactul ecologic și social fiind, mai degrabă, voalat, decât abordat.

Bucuria de a vedea Chișinăul inundat de pomii în floare ne-a fost răpită de „salvatorii” Ivan Ceban și Zina Carabina.

În luna martie Mișcarea Ecologistă din Moldova a dat startul unui proiect nou și ingenios, axat și de această dată pe regiunea pitorească a Orheiului Vechi. 

Tranzactii

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova