Abonare Online

:

Abonare Online

banner

Facebook

Caută

 

Am solicitat un interviu dl ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, într-un mod mai puţin obişnuit – printr-un mesaj pe facebook. Nu peste mult timp eram deja faţă în faţă pentru a discuta despre problemele de mediu şi reforma care prinde contur tot mai clar. M-a impresionat că noul ministru al Mediului este determinat să schimbe lucrurile şi să aducă mediul în topul priorităţilor.

Microbuzul mă lasă la o răscruce de drumuri și încep să cobor pe o străduță în pantă care m-ar duce, din câte țin minte, direct la rezervația „Prutul de Jos”. Rătăcesc însă cărarea, mă trezesc într-o fundătură de mahala unde câinii își dau alarma unul altuia despre un potențial intrus.

Buciumul, instrumentul muzical cu care, altădată, pe vremea dacilor, se transmiteau semnalele de luptă, de adunare, de sărbătoare, este astăzi la mare căutare pentru a crea atmosferă la  diverse festivități, reînviind vechile tradiții.

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Chiril GABURICI,

Primul Ministru al Republicii Moldova

Stimate dle Prim-Ministru,

Există o problemă de interes naţional şi regional, pe care conducătorii R. Moldova, începând din anul 2001 şi până în prezent, au evitat să-i găsească o soluţie.

Acum aproape un secol aici s-a vorbit mult despre Unire. Marele evenimente de la 1918 făcea parte din destinul lor.

Rugăciunea mezinului din marea moschee Kapitan Keling din Georgetown umple văzduhul şi curtea interioară a templului chinezesc Teochew, aflat în faţa celui hindus închinat zeiţei Mahamariamman.

 

Ingrediente: 1 kg flori de păpădie, 0,5 litri apă, 250-300 ml apă sfinţită,1 kg zahăr, 5 lămâi medii.

Antibioticele auto-prescrise, luate mai puţin timp decât scrie în reţetă sau în doze insuficiente pot crea tulpini rezistente ale microbilor şi bacteriilor care ne îmbolnăvesc. Aceste tulpini se pot răspândi, aşa cum deja au început să o facă, cu efecte devastatoare.

Atunci când superlativele speologice sunt măsurabile e foarte simplu: cea mai lungă peşteră din lume, Mammoth Cave din Kentuky, SUA, este un labirint de galerii care măsoară în total  644 de kilometri.

Page 8 of 8

Tranzactii

ASCULTĂ LIVE - ECO FM

Abonați-vă la site-ul nostru

Pentru a vă abona la site întroduceți adresa Dvs. de email în câmpul de mai jos

Cum ne puteți găsi

loading maps...
C: Adresa Noastra
13 str. S. Lazo,Chișinău,Republica Moldova