Devino Patron!

88 ani de la nașterea scriitorului Gheorghe Malarciuc

88 ani de la nașterea scriitorului Gheorghe Malarciuc

Prozatorul, dramaturgul, scenaristul și publicistul Gheorghe Malarciuc, Maestru Emerit în Arte, ar fi împlinit astăzi 88 de ani. Născut pe data de 6 iunie în anul 1934 în satul Bursuc (raionul Camenca), maestrul Gheorghe Malarciuc a devenit o personalitate marcantă a Republicii Moldova.

După absolvirea Școlii medii din satul Sănătăuca (1951), a studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova în perioada 1951-1956. Ulterior a activat în calitate de redactor superior la Comitetul de Stat de Radio și Televiziune al RSSM, apoi redactor adjunct și șef al Secției de scenarii la Studioul ”Moldova-Film” (1963-1969).

Din 1970 a devenit corespondent titular pentru Moldova al săptămânalului ”Literaturnaia gazeta” din Moscova, unde a promovat și a îndrumat multe talente tinere. A fondat Mișcarea Ecologistă și Partidul Ecologist ”Alianța Verde”, reprezentând Republica Moldova în diferite organisme internaționale, fiind și prim-vicepreședinte de onoare al Mișcării Ecologiste din România.

Cariera de scriitor și-a început-o în anul 1953, când a debutat în presa republicană cu o serie de schițe și foiletoane. În 1957 a apărut volumul ”Revedere”, urmate de cărțile ”Firicel de iarbă vere”, ”La Piatra Cucului”, romanul ”Badea Cozma”, ”Scrieri alese”. A scris și literatură pentru copii: ”Din moși strămoși”, ”Copilul și luna”, ”Legende despre Lazo” etc. În calitate de publicist semnează cărțile: ”Patru pași pe harta Americii”, ”Scrisori din casa părintească”, etc. O parte din operele sale au fost traduse în alte limbi.

În calitate de dramaturg, a semnat piese realizate în spectacolele ”Nu mai vreau să-mi faceți bine”, ”Evadarea din rai”, ”Cel mai bun om”, ”Marselieza”, ”Dragă consătene”, fiind și autor al scenariilor pentru filmele artistice ”Ultima noapte în rai”, ”Viscolul roșu”, precum și pentru filmele documentare ”Curcubeul din casă”, ”Covorul moldav” ș.a. 

În anul 1984 a fost distins cu titlul onorific ”Maestru Emerit în Arte”.

Gheorghe Malarciuc a fost un luptător înflăcărat pentru independența Republicii Moldova, devenind un nume important în cadrul Mișcării de Eliberare Națională.

Maestrul Malarciuc s-a stins din viață la 30 octombrie 1992, la Chișinău. 

Susține Natura.md: Devino Patron!