ABECEDARUL FĂRĂ CULOARE
natura.md
Sep 21, 2021 07:46
2162
0
Înainte să înceapă simfonia culorilor de toamnă și valsul frunzelor îngălbenite, din timpuri îndepărtate vin spre mine, în prima zi de septembrie, sunetele de clopoțel. Anul nu contează, fiindcă rar om, indiferent de vârstă, să nu țină minte, să nu trăiască și peste decenii, fiorul primei întâlniri cu școala, cu abecedarul încărcat de taine, adunate între filele groase și colorate, cu litere mari și mici care mă priveau zâmbitoare și așteptau să le spun pe nume, în auzul întregii clase de prichindei ce eram. Iar vocea melodioasă, expresivă și blajină a primei învățătoare trece peste ani ca o lumină întremătoare, ca un imn închinat cărții, școlii și frumuseții limbii române. Acea zi de 1 septembrie, care mi-a deschis ușa spre fascinantul tărâm al cunoștințelor, o păstrez lângă inimă ca pe un talisman, ca pe o chemare neîncetată spre universul cărților, spre orizonturi noi.
Ce schimbări profunde, inevitabile, au intervenit în societate și care a fost rostul lor, dacă dispare farmecul cărților atotștiutoare și nimbul învățăturii? Ar fi copiii de astăzi alții decât copiii de ieri, de totdeauna? Școala a devenit altceva decât un templu al prieteniei micuților, al cunoștințelor și bucuriei de a descoperi lumea?
Cărțile bune, de la Ion Creangă și până la Jules Vernes, au încetat să mai aprindă curiozitatea și
imaginația elevilor? ”Pe lângă plopii fără soț” sau „La steaua”, împreună cu tot mănunchiul de poezii lirice, strălucitoare ale Luceafărului, nu mai ating nicio fibră din sufletele liceenilor îndrăgostiți? Au mai rămas centrele universitare acel continent al făgăduinței și vocațiilor, care unea studențimea sub flamura visurilor nobile, lega destine pe o viață și aprindea idealuri comune? Cine mai ia în serios puzderia de universități plodite în Chișinău și specializate pe stoarcerea banilor de la părinții creduli? Care ar mai fi ponderea diplomelor de la instituțiile anonime, fără nici un prestigiu? Mai sunt asaltate bibliotecile de tinerii însetați de cunoștințe noi, care făceau rând la cărțile așteptate cu săptămânile? În ce măsură societatea și statul prețuiește școala, învățătorul și omul învățat?
Sunetul de clopoțel îmi aduce, împreună cu nostalgiile și amintirile dragi, multe, chiar prea multe semne de întrebare, legate de prezentul și viitorul educației și învățământului în R.Moldova.
Adeseori revin la subiectul educației și nu obosesc de ani de zile să afirm că R.Moldova, a ajuns cea mai săracă și coruptă țară din Europa, fiindcă timp de aproape trei decenii demnitarii de stat și guvernările agrariene, comuniste, pediste și socialiste, și-au bătut joc de sistemul de învățământ și au ținut școala strâns legată de căruța lor de partid. De la o guvernare la alta, mii și mii de învățători au fost forțați „să se dea cu puterea” sau, refuzând deschis, au ajuns pe drumuri. Intimidările guvernanților, intervențiile ideologice în manuale, experimentele confuze, ruinătoare de la centru nu au încetat asupra instituțiilor de învățământ decât pe foarte scurt timp.
Respectul minim față de învățător, diminuarea enormă a statutului social, salariul de batjocură a umilit ca niciodată nobila profesie de dascăl, de semănător de cunoștințe și lumină. S-a ajuns până la buza prăpastiei, fiindcă astăzi rar cine se mai încumetă să-și irosească tinerețea la o facultate pedagogică. Când încep să derulez anii de degradare a învățământului, când văd la câte vijelii și cutremure a fost supusă școala, chiar mă mir că nu s-a prăbușit definitiv. Se cere să spunem răspicat și onest – salvarea cât de cât a școlii naționale s-a produs grație sacrificiului cadrelor didactice devotate elevilor, nu strategiilor de paie ale statului sau solicitărilor societății moldovenești.
Îmi vine destul de greu să înțeleg cât de sincere sunt apelurile actualilor înalți demnitari de stat, care ne invită să ne implicăm, să contribuim la procesele de reformare și europenizare a R.Moldova. Evident că ei merită susținerea profesioniștilor și cetățenilor, dar cu condiția ca experții și publicul larg să nu fie folosiți ca decor pentru diferite decizii instituționale dăunătoare, superficiale sau amatoricești. Încă în 1990, când am făcut primul drum la București, la întâlnirea cu deputații români (discuția a avut loc sub egida vice-președintelui Parlamentului Victor Cevdarie), am propus ca cele două parlamente de pe ambele maluri ale Prutului să facă o Declarație politică prin care să punem începuturile modelului comun de instruire, să integrăm până la contopire totală sistemele de învățământ de toate nivelurile; să elaborăm o viziune comună, să avem același program de învățământ, să lucrăm împreună la aceleași manuale. Ca membru-fondator al Consiliului Național al Unirii-1991, consiliu format din deputații de la Chișinău și București, am propus să creăm primele ministere comune – cele ale învățământului și mediului, deschizând lista.
Nomenclatura cu apucături imperial-sovietice de pe malul Bâcului a țipat ca din gură de șarpe că R.Moldova e un stat independent și bogat, iar România e prea săracă și orice instituție comună va goli bugetul moldovenilor. Iată – fudulia ridicolă, îngâmfarea provincială și prostia megalomanilor de la Chișinău se întinde de-a lungul a trei decenii, transformând R.Moldova într-o ruină și epavă. Vă dați seama câte beneficii ar fi avut fiecare școală și familie, dacă elevii de pe ambele maluri ale Prutului, încă din 1991, făceau carte după același program de instruire, după aceleași manuale, iar învățătorii basarabeni treceau anual cursuri de perfecționare la Iași, Cluj, Brașov sau Timișoara și primeau salarii ca învățătorii din România? Vă îndemn, acum, când dețineți întreaga putere în R.Moldova, nu alergați după bani la București, ci propuneți, la apropiata ședință a Guvernelor, crearea primelor două ministere comune – cele ale Învățământului și Mediului.
Aveți deplina mea susținere și implicare împreună cu cei mai performanți și merituoși deputați din Primul Parlament. Nu vă temeți, treceți și voi Prutul, cum l-am trecut și noi în timpuri de ocupație, mult mai grele, pe podul de flori pe care l-am zidit cu sufletul și cu inima ca un simbol al unității și întregirii românești.
În acest an doar 34 de mii de copii au trecut pragul clasei întâi. Din lipsă de elevi și învățători, în multe școli vâjie vântul și se aude pustiul. Anularea criminală de către Voronin a reformei teritorial-administrativă, pe care noi am făcut-o în 1999, a contribuit enorm la ruinarea R.Moldova. Satele mor și dispar unul după altul, oamenii își iau familiile și fug de la baștină. Doar integrarea rapidă în spațiul României europene mai poate salva o populație de peste trei milioane de basarabeni încremeniți în trecutul sovietic.
Nu pierdeți timpul de aur. Plata pentru întârziere e uriașă și vă poate fi fatală. Porniți de la școală, de la carte, de la învățătură. Readuceți lumina în ochii copiilor, reîntoarceți culoarea în abecedarele celor 34 de mii de micuți. Dați-le șansa să rămână Acasă, într-o Țară mare, reîntregită!
Alecu RENIȚĂ
Articol publicat în numărul 355
Susține Natura.md: Devino Patron!
