Aventuri pe două roţi (2)
La începutul vacanței de vară, mi-am pus în minte să pornesc într-o mică aventură de vreo 2-3 zile, pentru a admira Natura din regiunea mea natală - Căușeni. Aveam ca scop să văd lebede și pelicani. În prima zi am efectuat traseul Căușeni-Grigorievca-Baccealia-Plop- Zolotievca-Coșcalia – sunt recunoscător revistei NATURA că le-a publicat în numărul iunie 2021, pag. 15.
natura.md
Aug 4, 2021 07:30
2563
0
Iată cum a continuat expediția mea:
Era început de ora 9 și eram gata să continui drumeția. Aveam de vizitat 7 lacuri, mari și mici, dar toate bogate în păsări acvatice. Prima mea destinație era lacul din Coșcalia, iar la final mă aștepta un iaz în apropiere de Sălcuța Nouă. După asta urma să revin de unde m-am pornit.
Așadar, o drumeție lungă și grea, dar promițătoare. La prima destinație am fost întâlnit de stârci, lăcari de stuf, chiar și de-o gaie neagră. În jumătate de oră am reușit să studiez acest lac și m-am
îndreptat spre următorul, aflat peste deal. Acolo am fost încântat să văd o familie de călifari roșii cu 5 pui care aveau doar câteva zile. Am mai văzut un nagâț, o barză și alte păsări amatoare de apă. Am stat doar 10 minute căci lacul era mic, apoi m-am îndreptat direct spre a treia locație unde erau 2 lacuri de acumulare ce au împreună 3 km lungime.
Pe drum spre aceste lacuri, în partea de nord a satului Sălcuța, am observat multe ciori zburând în toate direcțiile. Mi se părea straniu, mai ales că numărul lor se mărea cu cât mă apropiam mai mult de lacuri.
Ajuns la primul dintre ele, am cercetat cu privirea toată suprafața lacului, dar apa părea să fie foarte liniștită și nu vedeam nimic. Urmărind constant sursa sunetului, mi-a atras atenția ceva ce părea a fi o pungă mare într-un copac. Cu cât mă apropiam mai mult, se adevereau temerile mele că ar putea fi o pasăre moartă. Din proprie experiență am învățat să inspectez orice lucru care pare straniu, chiar dacă pare un simplu bolovan sau o sacoșă, căci de nenumărate ori am găsit păsări moarte. Din păcate, în cazul de față chiar era un stârc cenușiu. Era un exemplar mare și frumos, dar mort și legat cu piciorul de o creangă. Era cu siguranță fapta unui om - o faptă îngrozitoare.
Am făcut o poză pentru a avea dovada acestui caz, apoi am lăsat cadavrul și am plecat spre colonia de ciori. Cu cât mai mult mă apropiam, cu atât zarva se intensifica, iar curiozitatea mea era din ce în ce mai mare.
Ajuns acolo, am văzut sute de ciori și sute de cuiburi în plopii înalți. În total am găsit vreo 500 de păsări. Pe jos erau mulți pui căzuți și decedați, de toate mărimile.
Pe lângă colonia de ciori am mai văzut stârci roșii și cenușii, egrete mari și corbi. Exact când am ajuns la capăt de lac, am văzut pe un teren agricol un alt lucru straniu: o cioară ce avusese aceeași soartă precum stârcul de mai de înainte. Eram deja furios pentru că cel ce a făcut acea faptă a mai și repetat-o. Am făcut iarăși o poză și apoi am plecat cu gândul la următoarea destinație.
Aveam vreo 10 kilometri până la următoarele 2 lacuri și eram deja destul de obosit, dar din fericire era o zi înnorată și sufla o briză ușoară. Pe drum am întâlnit un băiat de vreo 12 ani, care era la fel ca mine pe bicicletă și părea să vrea o cursă. Eu nu mă dădeam în vânt după asta pentru că eram obosit și mă gândeam la kilometrii ce urmau. La un moment dat căile noastre s-au separat, iar eu eram la 10 minute de următorul lac. Acolo pescarii se odihneau și prindeau pește (în perioada de prohibiție). I-am ignorat și am căutat în continuare pelicanii pe care nu am reușit să-i găsesc ieri. Am avut noroc și am găsit un ciocîntors - o pasăre elegantă, frumoasă, cu un aspect unic. O pereche de călifari și câteva prigorii de asemenea și-au etalat penajul frumos în apropierea lacului.
Alături de acest lac se afla un altul mai mic, pe care l-am verificat în scurt timp. Acolo am rămas extrem de mirat de ceea ce am văzut: o pereche de călifari roșii care avea tocmai 25 de pui! Mi se părea uluitor și straniu în același timp, căci știam că aceste păsări rareori ajung să aibă mai mult de 10 pui. Abia apoi am aflat că această specie organizează un fel de creșe: după eclozare puii sunt duși de părinți la apă și sunt adunați în grupuri mari pe care le îngrijesc una-două femele, cam cum fac oamenii când duc copiii la grădiniță. Nu am stat foarte mult acolo, pentru că părinții călifari sunt foarte protectivi și erau deranjați de prezența mea. Așa ca m-am dus spre ultimul punct.
Timpul se scurgea prea repede și riscam să ajung acasă după asfințit. Ca să scad din distanță, am decis să merg printr-un lan de grâu. A fost dificil și „scurtătura” a durat mai mult decât am estimat, dar apoi am înțeles că mă aflam pe un deal, iar lacul era mai jos decât mine. În fața mea se deschidea un peisaj de a cărui frumusețe am rămas de-a dreptul uluit! Am coborât în vale rapid și atent, iar când am ajuns la lac am auzit de îndată o găinușă de baltă, după care am observat un stârc pitic și unul cenușiu. În rest lacul părea destul de gol și nu foarte impresionant.
Recunosc că eram grăbit și poate am făcut o observare superficială, dar mai aveam o oră de lumină și îmi rămâneau de pedalat 10 km grei. În drum spre casă, am trecut prin satul Cârnățenii Noi, unde am văzut o cucuvea, pentru prima dată în viață. Pasărea se afla pe malul râului Botna și mă spiona dintr-o clădire avariată și abandonată. Acolo eu și o rață ne-am speriat reciproc: eu cu pura mea prezență, ea cu zgomotoasa decolare urmată de un măcănit indignat.
Am ajuns în sat fix când soarele apunea, lumina dispărea cu fiecare secundă, iar eu mă consideram deja acasă. Deși nu am reușit să văd pelicani, sunt recunoscător pentru restul păsărilor observate și locurilor pe care le-am explorat. Obiectivul meu de a vedea pelicani nu s-a sfârșit și sunt aproape sigur că îi voi vedea vara asta cu o altă ocazie.
La final vă îndemn să ieșiți în natură - plecați într-o pădure, vizitați un lac, plimbați-vă printr-un parc sau admirați peisajul dintr-un vârf de deal. Natura este frumoasă, iar fără ea nu are sens existența noastră. Privind mai atent, ascultând mai bine și căutând cu răbdare, veți avea șansa de a observa lucruri cu care puțini se pot lăuda că au văzut.
Mihai GHILAN
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 353
Susține Natura.md: Devino Patron!
