AVERTISMENT ECOLOGIC – 88

De Ziua Mediului, în biblioteca dragă și fidelă, ating coperta celei dintâi cărți de publicistică „verde” din Moldova sovietică „Avertisment ecologic-88” şi tresar. Mă văd surprins: iată, de la acele zile de luptă îndârjită pentru adevăr, când au început să bată clopotele trase de jurnalişti, scriitori şi cineaşti adunaţi sub aripa crescândă a săptămânalului „Literatura şi Arta”, ne despart treizeci de ani. De necrezut!

De pe coperta din 1988, literele străine, în chirilică, reîntoarse în ţara lor, mă privesc dojenitor. Nu şi sufletul cărţii, care venea din adâncurile pământului patern şi a verdelui matern, din suflarea vie a unui neam ce se „trezea din somnul cel de moarte, ca voinicul din poveste”. Oricum ai da-o, înţelegi că trei decenii nu sunt o veşnicie. Totuşi, acele timpuri par atât de îndepărtate încât îţi vine greu să crezi că ai trăit în Uniunea Sovietică şi poţi mărturisi generaţiilor libere că tot ce spui făcea parte din realitatea şi viaţa cotidiană a aproape trei sute de milioane de suflete. Ţine de domeniul fantasticului, dar indiferent de garanţiile false ale constituţiei bolşevice, cetăţeanul sovietic nu avea voie să gândească, să vorbească şi să facă ceea ce credea el, ci doar ceea ce îl învăţa şi îl dresa partidul comunist. Spaima de a gândi liber şi a intra în dizgraţia autorităţilor sovietice paraliza nu oameni, ci popoare întregi.

De exemplu, moldovenilor li s-a răpit Ţara, natura-mamă, averea, demnitatea, limba maternă, identitatea şi istoria naţională, iar ei erau dresaţi din faşă să stea în genunchi şi să mulţumească în cor Moscovei pentru generozitate că i-a „eliberat de sub jugul român, că i-a făcut oameni şi i-a pus în rând cu lumea”. Pe atunci, slugile, lingăii şi uneltele ocupanţilor ca Dodonul de azi, se fabricau pe conveier, în incubatoare. Lor, mancurţilor, dresaţi să-şi omoare propria mamă, stăpânii le încredinţau rusificarea băştinaşilor, munca ideologică şi instituţiile statului. Mai veninoşi decât năpârcile, mancurţii aveau o plăcere patologică să-şi umilească părinţii şi neamul, iar ca să fie observaţi şi avansaţi de ocupanţi, uneori, fără să fie obligați, făceau exces de zel în crime oribile ca asasinatele în masă, exterminarea fraţilor şi surorilor prin înfometare, prigonirea şi deportarea a sute de mii de moldoveni în Siberia şi Kazahstan.

Cum să te opui maşinii ucigaşe, tăvălugului sovietic care strivea şi nivela totul în calea sa? Cum să scrii, să aduni o carte într-un regim comunist, unde orice adevăr rostit te costa libertatea sau viața? Dar cum să taci, atunci când vezi cu ochii tăi că naţiunea piere, apele dispar, pădurile mor, pământul devine otravă, iar tu ai poruncă de la Kremlin să cânţi, să slăveşti, să convingi lumea că Moldova înfloreşte şi străluceşte „ca un strugure de poamă, de pe harta Uniunii”? Te-ai smintit, ai căpiat să vezi realitatea altfel decât cea elogiată de partid şi să le spui oamenilor că Moldova e un poligon experimental al Moscovei, iar moldovenii au rolul de cobai?

„Avertisment ecologic-88” a fost prima carte de publicistică aleasă de timpurile noi să deschidă uşa la „perestroică şi glasnosti” în Moldova sovietică. Gorbaciov a oprit provizoriu dreptul nelimitat al autorităţilor să aplice arma lor preferată -- teroarea şi aresturile împotriva celor care aveau o altă opinie decât cea a partidului conducător. În faţa elitelor naţionale tot mai îndrăzneţe şi revendicative, comuniştii nu aveau ce contrapune, fiindcă fără violenţă şi crime, ei nu puteau conduce. La Chişinău, progeniturile lui Stalin, planificau să provoace o baie de sânge, care să le dezlege mâinile la represalii. La fel, ei puneau la cale şi căutau pretexte să închidă săptămânalul „Literatura şi Arta”, tribuna Mişcării de Renaştere Naţională. În acea perioadă de mari frământări, mă refer la anii 1985-1988, nimeni nu ştia cum va proceda Moscova în situaţii de criză şi forţă majoră. Vuietul furtunii se auzea departe de Chişinău, dar comuniştii locali ţipau ca din gură de şarpe, că în Moldova au apărut grupuri periculoase, care pun la îndoială politica înţeleaptă a partidului, folosesc anumite greutăţi trecătoare şi falsifică realităţile pentru a semăna
neîncrederea în rândurile populaţiei faţă de uriaşele realizări ale Uniunii Sovietice.

Jurnaliştii, scriitorii, cineaştii, care vorbeau în articolele şi filmele lor despre durerile pământului moldovenesc și aduceau primele argumente cum acest pământ a fost supus unui adevărat război chimic timp de un sfert de veac, ajung să fie prima ţintă a nomenclaturii academice şi comuniste. Timp de trei ani, săptămânalul „Literatura şi Arta”, susţinut şi apărat de „Literaturnaia Gazeta” de la Moscova, a organizat trei mari campanii de presă, axate pe ecologia naturii şi a sufletului. Confruntările aprige cu Academia mincinoasă condusă de A.Jucenco, stoparea distrugerii rezervaţiei peisagistice „Saharna” şi anularea la 22 iulie 1987 a Hotărârii Comitetului Central de a şterge de pe harta Moldovei monumentul natural „Stânca Mare”, i-au învăţat pe moldoveni să se unească şi să lupte pentru o cauză comună. Subiectele incendiare de mediu, aruncate în spațiul public, au creat primele fisuri în mitologia comunistă că partidul știe tot și nu poate greși.

Moldovenii simțeau că se întâmplă ceva deosebit de grav cu ei, cu ființa lor, dar ce anume, nu avea cine să le spună. Primele dangăte de clopot le-a împrăștiat ceața de pe ochi. Adevărurile se aflau la suprafață. Ele puteau fi descoperite fără mare greutate de lumea amăgită și supusă experimentelor diabolice. Se cerea doar să refuzi drogul propagandistic ca să vezi realitatea înfiorătoare. Apele intoxicate, solurile otrăvite de pesticide, produsele alimentare îmbibate cu chimicale, creșterea vertiginoasă a numărului de școli speciale pentru copii handicapați din localitățile cu ecosistemele degradate, îmbolnăvirea în masă a colhoznicilor care lucrau cu chimicale și la tutun, primele opinii ale medicilor onești care au confirmat că majoritatea bolilor de care suferă populația sunt o consecință directă a poluării și degradării mediului înconjurător,-- toate aceste subiecte tabu apărute în „Literatura şi Arta” şi adunate în „Avertisment ecologic-88” au zguduit o societate lipsită de voce și terorizată de spaime motivate. Acele neobișnuite și foarte curajoase campanii de presă i-au îmbărbătat şi pregătit pe moldoveni să se ridice în picioare, să înveţe să vorbească în public şi să-şi ceară drepturile lor legitime de a fi stăpâni în propria lor casă.

Speriați de curajul și unitatea moldovenilor în apărarea naturii, șovinii îndrăciţi din republică avertizau conducerea comunistă că moldovenii nu se vor opri la problemele ecologice, ci vor trece, dacă nu vor fi aplicate măsuri speciale, la revendicări de ordin național și istoric. Ceea ce, evident, devenea inevitabil. Limba română, alfabetul latin, tricolorul naţional, identitatea noastră băteau la uşă de o jumătate de secol de ocupaţie şi cereau să intre ca stăpâni în casa lor de totdeauna, acolo unde, deja, intrase prima, Natura-mamă.

Cărțile care aduc adevărul și libertatea nu pot deveni cenușă și mucegai. Una dintre acele cărţi debază pe care au urcat românii basarabeni ca să arboreze Tricolorul Libertății a fost „Avertisment ecologic-88”. Să cinstim faptele înălţătoare ale înaintaşilor, să ne exprimăm recunoştinţa faţă de cei care, în timpuri cumplite, au avut demnitatea şi curajul să apere veşnicia verdelui matern pe pământul Moldovei. Să ne amintim de ei măcar de Ziua Mediului…

Alecu RENIŢĂ,
Revista NATURA, iunie 2018

Susține Natura.md: Devino Patron!