„Basarabia s-a trezit și a renăscut spiritual cu numele preotului-poet Alexei Mateevici”

- Domnule Ion Găină, sunteți un om de cultură cunoscut, dar ați devenit emblematic ca inițiator și tutore de lungă durată al Casei-muzeu „Alexei Mateevici” din satul Zaim, raionul Căușeni, care a fost inaugurată în luna martie 1988, atunci când se împlineau 100 de ani de la nașterea autorului poeziei „Limba noastră”. Azi, tot în zile de martie, cu ce bucură și pe cine bucură sosirea primăverii în curtea Casei-muzeu „Alexei Mateevici”? 

- Accept cu plăcere acest interviu, ca semn de respect pentru tot ce promovează și apără prestigioasa revistă „Natura” în spațiul dăinuirii noastre ca neam. Voi fi sincer, precum am fost și în cartea mea autobiografică „Călătorie în sufletul Copilăriei” (2012, 2020). Totuși, aș asculta toate întrebările și aș raspunde doar cu  o singură frază, una foarte tristă, cu iz apocaliptic, încheind discuția nopastră ca unul care înțelege că trăim cu dorința să facem ceva bine care va rămâne, că nu m-aș dezice de proiectele mele culturale, literare, muzeografice, editoriale, chiar de aș ști că mâine va cădea Cortina apocalipsei. Ăsta-i sentimentul unui „nebun” care-și caută și, câteodată, își găsește rostul în lume.

Apropo despre omul de cultură, acest „nebun” - „înțelept”? - al tuturor timpurilor. Te costă mult, te costă toată viața ca să fii și să rămâi om de cultură, mai ales în provincie… În mediul citadin te mai ascunzi cumva în mulțime, iar în cel rural esti ca în plamă: cei mai puțini te înțeleg și te laudă, dar nu prea sar să te ajute, iar cei mai mulți se miră, întrebându-se: „Și ce are el din asta?!”. Cei mai răi sunt, ca peste tot, invidioșii: ăștia n-au somn…

În luna curentă se împlinesc 34 de ani de când, susținut și îndrumat de neobositul cercetător Vasile Malanețchi, dascălul meu de muzeografie, de Mihail Moraru (trecut la Domnul în 2021), fost director al Gospodăriei de Stat din Zaim și de altă lume bună, am deschis ușile Casei-muzeu „Alexei Mateevici” din Zaim. Venisem în Zaim cu acest scop (am spus-o și într-un ziar rusesc din RSS Moldovenească) și încercam să văd încă atunci cum va arăta instituția muzeală peste zeci de ani – aveam acest curaj. Ba mai mult, odată cu prefacerile gorbacioviste am înțeles ce alte proiecte mai pot înnobila în acest spațiu pe care l-am numit „Spațiul Spiritual Mateevici”. Locurile acestea sunt inima poetului, iar noțiunea poate fi extinsă asupra întregii Basarabii.

Desigur, arhiva fotografică a muzeului, dar și cea personală, mă duc cu gândul la acea primăvară înnoitoare a lui 1988, când, la 26 martie, în prezența unui grup numeros de oameni de cultură, dar și a vigilenților din Comitetul raional al partidului comunist a fost deschisă Casa-muzeu din Zaim. Nu a fost ușor să deschidem instituția, dar și mai dificil a fost să-i asigurăm, în timp, funcționarea. Atenția constantă pentru Mateevici am menținut-o printr-o sărbătoare anuală – „Zilele Naționale Mateevici”, prin concursul de creație „Comoara”, prin spectacolul anual – „Binecuvântarea”, prin editarea colecțiilor de carte, prin activitatea teatrului poetic „Ecoul Bugeacului” și a cenaclului literar „Steaua de Vineri”… O fi mult sau puțin, dar sunt 34 de ani la mijloc.

Și în această primăvară vom bate toaca (în cadrul concursului „Comoara”,  compartimentul „Toaca”) pe 30 martie, de Teplea Alexei, și va răsuna șesul Botnei de bătăile ei, care vor curge din Foișorul Memoriei - viitoarea „Capelă-penteon a Neamului Românesc”, loc sacru în care vom aduce câte un pumn de țărână de la mormintele marilor noștri înaintași. Iar între dealuri așteaptă să fie repusă în valoare o cișmea, menționată de Mateevici în poezia „Pietre vechi”: „Drumuri și cișmeli turcești printre vii mai întâlnești…” 

Monumentul lui Alexie Mateevici din curtea Casei-muzeu care-i poartă numele, în satul Zaim. Foto: Ioan Găină

- Poetul Alexei Mateevici a fost un simbol al basarabenilor în anii de eliberare națională, atunci când se destrăma imperiul sovietic, iar poezia acestuia „Limba noastră” era un fel de drapel spiritual în luptele pentru declararea limbii române drept limbă de stat în Republica Moldova și readucerea acasă a alfabetului latin. Oare se face suficient în societatea noastră ca generațiile de după declararea Independenței, inclusiv tineretul și elevii de azi, să conștientizeze importanța unor personalități ca Alexei Mateevici pentru ființa noastră națională? 

- Istoria din ultimii 30 de ani ne amintește că Basarabia s-a trezit și a renăscut spiritual cu numele preotului-poet Alexei Mateevici. Mateevici a fost ales de Dumnezeu pentru a ne spune ce frumos este sufletul neamului nostru. Poezia, publicistica și studiile sale tot despre noi vorbesc și astăzi…

Am avut de prin clasa a VII-a o comunicare mistică, transcendentală cu Mateevici, alcătuită din ritualuri, gesturi, știute doar de noi doi, până am scris, în 1983, student fiind, la mormântul poetului, o poezie care se intitula „Rugă către Poet”, apoi un alt poem („Cântare”) în stil de acatist, fără să știu atunci că Mitropolitul Bartolomeu Anania scrisese „Imn Eminescului”, tot în forma unui acatist… Că Mateevici este permanent printre noi o dovedește și revenirea tinerilor protestatari din Piața Marii Adunări Naționale la poezia „Cântecul zorilor”, care devenise un imn al unității și luptei pentru adevărul istoric – o secvență tot din istoria recentă a Basarabiei.

Valoarea sa de simbol al renașterii spirituale am materializat-o în seturi de cărți poștale, timbre personalizate, plicuri, diplome, semne de carte, medalioane din ceramică, medalii aniversare, ștampile de o singură zi, pliante, expoziții de muzeu, spectacole, publicații etc. Am făcut totul ce am putut face, dar mai este de lucru…

În 1997 chiar am lansat împreună cu elevii de la Liceul „Prometeu” din capitală ideea canonizării părintelui Alexei Mateevici, scriind atunci și o adresare către viitorime. Sper că timpul, încet-încet, ne va da dreptate, idee pe care am discutat-o recent cu P.S. Veniamin Goreanu, episcopul Basarabiei de Sud.

Vom avea atâta demnitate, atâta vis împlinit cât vom conștientiza importanța lui Mateevici și a celorlalte mari personalități pentru ființa noastră națională. Totu-i în mâna noastră, în puterile noastre. Obținem, dacă vrem. Iată un exemplu: în aceeași zi, de la Chișinău, din același liceu, au venit, pe rând, două clase de elevi. O clasă era pregătită de dirigintă să se întâlnească cu Mateevici: au venit cu un recital din Mateevici și cu mesaje pentru poet, scrise pe foi, pe care să le lase în muzeu. Fiecare elev și-a citit mesajul în fața statuii poetului, ca mai apoi să depunem cu toții „Jurământul de credință Limbii Române” – clipe trăite atât de frumos sub cerul copilăriei poetului, în curtea casei lui. M-au impresionat enorm copiii și diriginta…

- Alexei Mateevici s-a născut în martie 1888, și tot în martie, peste 30 de ani, Sfatul Țării de la Chișinău a votat Unirea cu România. Fiind preot militar pe fronturile din România în timpul Primului Război Mondial, poetul Mateevici s-a inclus alături de alte personalități marcante în procesul de emancipare națională a basarabenilor, s-a implicat în lupta pentru dezrobirea plaiului natal, dar o moarte suspectă a făcut ca bardul de la Zaim să nu mai vadă Marea Unire… Prin ceea ce face muzeul de la Zaim, dar și susținerea activității acestuia din partea României, poate fi o dovadă că poetul Alexei Mateevici continuă să lucreze și azi pentru Unire?

- Nu cel prezent cu fizicul are o mare influență asupra oamenilor, ci acel prezent cu duhul urnește energiile din loc. În acest sens, Mateevici este primul în lupta pentru unitatea neamului, chiar el fiind prorocul anunțat în poezia „Basarabenilor”.

El, cunoscătorul de limbi, spune răspicat: „Limba noastră-i limbă sfântă”. Auziți – alături  de ebraică, greacă, latină, slavonă, și Româna este „limbă sfântă”! Era un mare curaj să afirmi asta. Dar strofa a șaptea de ce n-a fost publicată în perioada sovietică?! Să vedem: „Limba noastră îi aleasă(!)/ Să ridice slavă-n ceruri(!),/ Să ne spuie-n hram și-acasă/ Veșnicile adevăruri”(!). Un catren ca un scut de apărare împotriva teroarei bolșevice.

Am fost pe urmele lui Mateevici la Movileni, Mărășești, Panciu, am scris (în numele lui Mateevici) Imnul satului Movilenii de Sus. Ajutat de harnicul bibliotecar Ștefan Andronache din Tecuci, am adus țărână de pe locurile prin care a mers poetul în ultimele luni de viață – toate astea pentru a-l avea cât mai viu, cât mai prezent printre noi.

Pentru a simți că spiritul său protector stă de strajă la vatra neamului, împreună cu sfinții români și cu cei mai îmbunătățiți dintre călugării și mirenii noștri, am adus, din tot spațiul românesc, urmele sfinților români și le-am așezat în incinta Casei-muzeu din Zaim, pe Salba cu Urme de Sfinți „Un șirag de piatră rară”. E vorba de mici lespezi de piatră, așezate pe 24 de trunchiuri de stejar: pe 12 dintre ele, mai înalte, sunt așezate „urmele” (pietre) sfinților canonizați, iar pe celelalte 12 trunchiuri, mai mici – urme ale călugărilor îmbunătățiți, pe care neamul nostru îi cinstește deja ca pe sfinți. 

Când va veni timpul canonizării părintelui Alexie Mateevici, încă un trunchi va fi inclus în cerc cu celelalte, iar urmele poetului vor fi așezate pe el.

În fine, Mateevici este, chiar el, preotul care va binecuvânta, cu mâna și gura altui duhovnic, Unirea cea mare, de înfăptuirea căreia nu mă îndoiesc.

Ca și în cazul altor mari personalități, Mateevici n-a venit să plece, el a venit să rămână, mereu cu dreapta la inimă, semn de dăruire a tot ce a avut mai frumos și profund în sufletul său – poezia-imn „Limba noastră”, poem pe care n-a reușit să-l scrie Mihai Eminescu.

O sală din incinta Casei-Muzeu „Alexie Mateevici” din satul Zaim. Foto: Ioan Găină

- Datorită dăruirii și capacităților intelectuale pe care le manifestați în promovarea valorilor noastre naționale, Spațiul Spiritual Mateevici de prin părțile Căușenilor reprezintă azi o carte de vizită a spiritului românesc din zonele rurale ale Basarabiei. Ce mai include și cum se manifestă acest Spațiu Spiritual Mateevici în viața localnicilor, dar și a republicii? 

- „Spațiul Spiritual Mateevici” e un proiect pentru cel puțin 100 de ani. Timp de 34 de ani i-am așezat fundamentul spiritual. În continuare, depinde de acei care îi vor prelua destinul…

Între timp, am înfăptuit o restaurare capitală a Casei-muzeu din Zaim (în 2008, datorită președintelui de atunci al R. Moldova Vladimir Voronin), am realizat o expoziție Mateevici la Bruxelles, în Parlamentul European, și am deschis alte două instituții: Complexul muzeal „Monahul Ioan Zlotea” din Sălcuța (2 case, 2 alei – Aleea Genezei și Aleea cu Urme și Cruci, un bust și acum – o biserică de lemn) și Casa-muzeu „Sculptorul Ion Guțu” din Taraclia, Căușeni, aceasta plasându-și, temporar, expoziția în sediul liceului din sat. Toate – datorită activității unei secții a muzeului din Zaim, numită simbolic „Centrul de Spiritualitate a Sudului Basarabiei”, deschis cu susținerea regretatului Feodosie Berghi, șef al Secției Cultură a județului Tighina, la 21 noiembrie 2001 (primar de Zaim – Mihai Vieru), și închisă în 2013 de șeful Secției Cultură Căușeni, Fiodor Garaba, la insistența lui Simion Buga, șeful de la finanțe. Fiecare cu aportul lui în istorie…

Acum ne gândim la deschiderea Casei-muzeu „Ion Ungureanu” în satul Opaci, cea a lui Petru Cărare - în Zaim și la deschiderea unui muzeu al Mănăstirii „Marta și Maria” din Hagimus, Căușeni. Nu m-am dezis de ideea fondării unui Centru de Spiritualitate a ținutului nostru în sediul școlii primare din Zaim, instituție în care au învățat: arhiepiscopul martir Sebastian Veste, poetul Alexei Mateevici, Ion Ungureanu și Petru Cărare, dar și Vasile Cijevschi, membru al Sfatului Țării. Sper să se aplece spre acest proiect și Ministerul Culturii, fiindcă e vorba întâi de toate de autorul Imnului de Stat al R. Moldova.

Prin acest centru doresc, împreună cu oamenii de bună credință, să prezentăm spectrul deplin și clar al valorilor din ținut, un ținut binecuvântat de Dumnezeu cu „cea mai caldă culoare din univers” – Rosu de Căușeni din biserica Adormirea Maicii Domnului.

Se întrevăd clar în ținutul nostru două rute turistice deosebite: Inelul Spiritual Mateevici și Axa Spirituală a Ținutului Căușeni (Hagimus-Căușeni-Zaim-Opaci-Sălcuța-Taraclia/Baimaclia).

Pentru toate aceste proiecte e nevoie de a colabora, dar și de implicarea autorităților… Cei de la finanțe ne sugrumă proiectele culturale, ne reduc salariații și bugetul în fiecare an. Astfel, în loc să dezvoltăm proiecte, noi luptăm să rezistăm în timp… De ministerul de resort nu pot spune nimic, fiindcă, în ultimii ani, n-a existat de sine stătător, doar că mi-aș dori să fie scutul culturii, autoritatea care să protejeze realmente actul, oamenii și instituțiile de cultură. Dar pot afirma că ceea ce fac oamenii de cultură astăzi sunt de-a dreptul fapte de eroism. Poate de aceea nu am așteptat să vină cineva din capitală ca să-i aprecieze pe oamenii de valoare din ținut și am pus în circulație însemne de apreciere a celor care au ceva de spus în cultura/spiritualitatea ținutului. Astfel, de un sfert de secol acordăm titlurile onorifice „Om al Anului în Spațiul Spiritual Mateevici” și „Cavaler al Spațiului Spiritual Mateevici”, iar către Centenarul Unirii – și titlul onorific „Omul Unirii”, precum și o bursă pentru tinerii creatori din ținut - „Comoara”, mai multe diplome nominale („Grigore Vieru”, „Petru Cărare”, „Ion Ungureanu” ș. a.). Dar și alte premii a acordat muzeul din Zaim, fără ca să-i ceară statului vre-o participare: „Gheorghe Cincilei”, „Ion Dron”, „Alexandru Ghidirim”, „Ion Gurghiș”, „Vasile Moga” s. a. Se pot face atâtea alte acte de noblețe spirituală, dar, recunosc, mai și obosim, atinși de indiferența unor contemporani…

Aleea spirituală din curtea Casei-muzeu „Ioan Zlotea”, s. Sălcuța. Foto: Ioan Găină

- În 1984 ați absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, după care ați lucrat ca profesor în câteva licee. Ce mai face profesorul Ion Găină, nu-l cheamă elevii înapoi? 

- Cu toate că avea un program de învățământ prea ideologizat, facultatea mi-a dat multă libertate și teren fertil de creație. Am condus, în anii 1982-84, cenaclul literar „Ion Creangă” și cercul de literatură, folclor și metodică al Facultății de filologie, am adunat sute de exponate pentru deschiderea muzeului „Ion Creangă” la universitate, am montat cu prietenii mai multe spectacole de poezie. Dar tot la universitate (atunci - „institut”) am fost turnat la KGB chiar de colegul cu care am locuit în odaie 3 ani de studenție, omul care nu și-a recunoscut niciodată vina. Urmează să scriu o carte despre acest caz din viața mea…

Despre unii dascăli se spune că „l-o făcut mama învățător”. Și eu am crezut asta despre mine, doar că, tinerel fiind, nu cei din preajmă, ci cei din depărtare mi-au zis că așteaptă niște cărți semnate de mine și te miri ce alte rezultate… Conștiincios, ca tot omul sovietic, n-am vrut să-i decepționez pe cei ce mă promovau și am făcut, pe rând: pedagogie, muzeografie, ziaristică, activitate editorială, ceva filmări, teatru poetic, cenacluri etc. O fi prea multe pentru un om, dar toate se pot rotunji frumos, dacă ai o familie care te înțelege și te susține. Apoi,  și celor din familie trebuie să le dai libertatea zborului propriu, trebuie să le respecți personalitatea și să-i ajuți - e ceva foarte delicat și nu toți izbutesc…

Activitățile de azi nu-mi permit luxul să revin în pedagogie, dar îmi fac adesea timp pentru întâlniri cu elevii în liceele din Chișinău și din alte localități; am reluat activitatea Cenaclului „Steaua de Vineri” cu participarea liceenelor de la Mănăstirea „Marta și Maria” din Hagimus și transform vizitele elevilor la muzeu în ore de creație.

Desigur, după un sfert de veac de pedagogie rămâne ceva – și în tine și în discipolii tăi. Pe când lucram la „Prometeu”, am scos de sub tipar (1998) o carte experimentală de creație și retorică, având titlul „Cuvântul. ABC-ul tânărului creator”. De atunci am lansat mai multe ediții, a fost tradusă și în SUA, iar experiența mea pedagogică o așez astăzi într-o colecție de carte numită „Pedagogia Clipei” – am încă 5 cărți schițate pentru această serie: „ABC-ul tânărului orator”, „Alfabetul redescoperirilor”, „Abecedarul Brâncuși”, „Alfabetul liric”, „Alfabetul mitologic” ș. a.

Mă găndesc ce bine e să faci în viață un singur lucru și să-l faci fundamental, încât să nu i se șteargă urma la atingerea de primul val al istoriei… Adesea, mi se pare că noi am pierdut armonia organică cu natura și empatia pentru omul de lângă noi. Poate de aceea îmi este atât de dor, câte odată, de Chișinăul acela luminos, liniștit din vremea studenției noastre (1980-1984), de Zaimul și de Sălcuța în care se auzeau sunetele unei vieți firești, fără șuieratul strident al mașinilor de poliție și al ambulanțelor. Sunt alte culori și alte sunete în peisajul zilei de azi…

- Ați fost onorat cu titlul „Om Emerit din Republica Moldova” pentru activitatea Dumneavoastră culturală, ca scriitor - ati fost apreciat de Președintele României Traian Băsescu cu Ordinul „Meritul cultural în grad de Ofițer, categoria A – literatură”. Ați semnat mai multe cărți, îngrijiți 4 colecții de carte ale muzeului din Zaim, precum și o colecție de artă plastică „Plugarul Universului”, o colecție de calendare și portrete „Personalități din sudul Basarabiei”,  publicația „Comoara” în formă de „caiete de cultură” etc., etc., ceea ce mă face să vă asemui cu un urmaș de frunte al lui Alexei Mateevici. Ce n-a reușit încă scriitorul Ioan Găină? (Știu că semnați ca scriitor cu „Ioan”, nume ce l-ați primit la Botez).

- Pot spune cu tărie: aprecierea trebuie să vină la timp. E bine să vină și mai devreme, ca să ai curajul să mergi înainte, să fii motivat… Pe un om puternic aprecierea nu-l strică, ci-l mobilizează. Nu există om de artă pentru care să nu găsești un motiv de apreciere. Mai degrabă sunt instituții și uniuni de creație care nu-și fac bine lucrul… Recunosc, am trait/trăiesc conform mitului despre Pasărea Phoenix. Multe secvențe din viața mea par mistice: și întâlnirea cu Mateevici, cu monahul taumaturg Ioan Zlotea (desigur, în versiunea transcendentală…), și crearea familiei, și prezența unor oameni în viața mea, și cărțile pe care le scriu, și locul în care trăiesc – Sfânta noastră Basarabie….

Deși despre un om vorbesc doar împlinirile, eu nu pun un văl de taină peste proiectele mele de tot felul: le anunț, le fac publice, ca să nu dau cumva înapoi. De-a lungul timpului, m-am îngrijit mult de memoria unor oameni, personalități deosebite, și asta a fost în detrimentul proiectelor mele literare. Mai am și acum datorii de împlinit și promisiuni făcute celor ce s-au retras în lumea umbrelor, dar nu regret nimic (decât păcatele) din experiența vieții – toate au un rost. Acum, când rotunjesc al 6-lea inel pe crugul anilor, mi-ași dori să văd ieșite de sub tipar cele vre-o 15 cărți care își așteaptă cumincioare rândul, să ridic Capela-Panteon a Neamului Românesc în curtea casei-muzeu din Zaim, să deschid încă 2-3 muzee, o galerie de artă plastică și să-i dau zbor cărții mele „Cuvântul” în toate spațiile latinității, căci poemele grafice desenate în baza literelor latine merită să fie cunoscute în aceste spații. Iar în loc de punct – un  vers: „Mulțumesc, Doamne,/ că și prin mine/ dă glas Facerea Lumii”.  Tuturor – împlinire !

Gheorghe BUDEANU

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 361

Susține Natura.md: Devino Patron!