Bateriile uzate – deșeuri toxice
Bateriile uzate influențează direct calitatea mediului înconjurător, în dependență de locul în care sunt aruncate. Ajunsă la groapa comună de gunoi, o singură baterie este în stare să polueze un metru pătrat de suprafață. Dacă nimerește în apă, o baterie poate polua până la zece litri de apă.
Pentru a preveni contaminarea apei, solului și aerului cu substanțele toxice conținute de baterii, în Chișinău au fost instalate 315 coșuri pentru aruncarea bateriilor uzate, conform Ministerului Mediului. Aceste coșuri pot fi întâlnite în parcuri, curțile blocurilor de locuit, centre comerciale și supermarkete, în unele licee, biserici și instituții de stat.
Containerele pentru baterii folosite şi pentru alt gunoi
Chiar dacă aceste containere pentru baterii uzate au pe ele o informație privind destinația acestora și au și forma unei baterii, deseori sunt folosite pe post de urnă obișnuită. Eugen, un tânăr din capitală, spune că în containerul din ograda blocului în care locuiește se găsește și alt gunoi în afară de baterii uzate. „Este bine că aceste urne au fost instalate, dar cu părere de rău, oamenii nu le folosesc conform destinației lor”, a mai spus el.
De mai bine de un an studentul Silvestru Casap nu mai aruncă bateriile uzate la urna obișnuită de gunoi, pentru a nu polua mediul înconjurător. El spune că a aflat cât de mult dăunează aceste deșeuri dacă ajung în sol sau apă, astfel că a decis să adune bateriile uzate într-un pachet, apoi să le arunce în urnele speciale.
Și Olga Grosu, o altă locuitoare a capitalei spune că aruncă bateriile în urnele speciale. „Cei care suntem conștienți de pericolul acestor deșeuri nu putem admite să le aruncăm de-a valma cu alte resturi, iar cei care nu sunt conștienți le aruncă tot acolo unde le-au aruncat și până acum”. Ea a adăugat că a văzut cu mulți ani în urmă în Europa astfel de urne, în magazine.
Toxice şi cancerigene
Specialiștii de la Institutul de Chimie a Academiei de Științe a Moldovei au studiat componența chimică a bateriilor și spun că acestea conțin metale toxice. Directorul Centrului de studiere și monitorizare a apei din cadrul Institutului de Chimie, Oleg Bogdevich, spune că bateriile conțin mercur, cadmiu, nichel, plumb. Aceste metale sunt toxice și cancerigene. „Bateriile trebuie păstrate la un loc greu accesibil pentru copii, ca să nu se joace cu ele și să le dezasambleze. Cele uzate trebuie aruncate la urnele speciale, pentru a nu ajunge în apă și sol”, a adăugat el.
Bateriile uzate care ajung în sol sau apa râurilor, poluează fântânile, izvoarele și plantele care cresc pe solul contaminat. „Bateriile afectează apa cu metale grele. Dacă este amoniac în râu, el ajută la dizolvarea metalului în apa râului”, a spus Maria Sandu, doctor în chimie analitică.
Responsabilitate pentru fiecare
Șeful Inspectoratului Ecologic de Stat, Igor Talmazan, susține că protecția mediului și nepoluarea lui depinde foarte mult de educația fiecărui cetățean în parte. „Poate sancțiunile nu sunt prea dure, dar ține de educația ecologică pe care o are fiecare persoană ca să participe conștient la nepoluarea mediului, pentru a ne asigura dreptul la un mediu sănătos pentru viață”, a adăugat el.
Conform Ministerului Mediului, lunar din coșurile de colectare a bateriilor uzate instalate sunt adunate circa 200 kg de baterii și acumulatori uzați. Se planifică acumularea a 15 tone de baterii uzate care ulterior vor fi transportate spre reciclare în Franța.
Stela BOICO, Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism
Articol apărut în numărul 10 (296) din luna octombrie 2016
Susține Natura.md: Devino Patron!