Biblioteci de semințe au fost create în premieră în Moldova, datorită transferului de know-how ceh
O rețea de 20 de biblioteci de semințe a fost înființată în toată Moldova, datorită parteneriatului dintre Asociația Obștească „Grădina Moldovei" și inițiativa cehă Semínkovna. De asemenea, o mie de semințe au fost distribuite bibliotecilor nou create. Parteneriatul a fost făcut posibil datorită sprijinului financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, oferit prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Inițiativa a fost implementată în perioada 2022-2023.
„Sunt bucuros că Republica Cehă iși poate împărtăși experiența într-un domeniu atât de important în dezvoltarea Republicii Moldova cum este agricultura, și în special agricultura ecologică, prin implementarea a diverse proiecte de transfer de inovații cum este și proiectul 'Uniți prin semințe', susținut în cadrul Fondului Ceh pentru Inovații, dar și alte proiecte de cooperare finanțate de Agenția Cehă pentru Dezvoltare", a menționat Stanislav Kázecký, Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova.
Bibliotecile de semințe funcționează cu succes în Republica Cehă de mai mulți ani. Oricine, de la fermierii locali și persoanele pasionate de agricultură până la locuitorii urbani, organizațiile obștești și tinerii pot veni la biblioteca locală de semințe și pot împrumuta diverse specii de semințe pentru a le cultiva, dar și pentru a produce o nouă generație de semințe în sezonul următor și a le returna ca donație bibliotecii spre conservare.
Partenerii cehi au asigurat, de asemenea, instruirea pentru circa 60 de fermieri moldoveni, rezidenți locali și grădinari cu privire la gestionarea bibliotecilor de semințe. Managerii servesc drept „salvatori de semințe", a căror misiune este de a păstra și de a preveni diferitele semințe de la dispariție.
„Această inițiativă este centrată pe crearea de soluții adaptate condițiilor specifice ale comunității locale. Acest lucru se pliază pe eforturile PNUD și a partenerilor săi de a promova inițiative locale și care răspund nevoilor unice ale comunităților pe care le deservesc", a menționat Maria Țarigradean, coordonatoare de programe la PNUD Moldova.
În viitor, bibliotecile de semințe ar putea fi digitalizate, contribuind la organizarea și gestionarea inteligentă a datelor privind agrobiodiversitatea locală și la consolidarea securității alimentare atât la nivel local, cât și la nivel național.
„Soiurile și semințele fermierilor, selectate și conservate an de an, au fost de foarte mult timp invizibile publicului în general, dar și în contextul sistemelor de producție alimentară modernizate și uniforme care se bazează pe soiuri comerciale uniforme sau hibride. Proiectul ne-a arătat cum, în calitate de inovație socială, bibliotecile de semințe pot deveni un loc și o modalitate de a revitaliza agrobiodiversitatea la nivel local, identificând totodată posibilități de dezvoltare a agriculturii durabile atât din punct de vedere ecologic, cât și economic. Investiția în semințele locale și ale fermierilor înseamnă investiții în alimente, dar și în economie verde și natură", spune Ana Coutinho, Directoare executivă a Asociației Obștești „Grădina Moldovei".
Parteneriatul dintre PNUD și Republica Cehă sprijină transferul de soluții inovatoare din sectorul privat al Republicii Cehe, organizații neguvernamentale, universități, instituții de stat, centre de cercetare și persoane fizice. Proiectele Fondului Ceh pentru Inovații se concentrează pe rezolvarea provocărilor specifice de dezvoltare din șase țări partenere (Bosnia și Herțegovina, Georgia, Moldova, Etiopia, Cambodgia, Zambia). În Moldova, Fondul Ceh pentru Inovații a susținut deja 20 de proiecte.
Susține Natura.md: Devino Patron!