Binecuvântată fii izolare
Starea pe care o trăim acum, ar putea să ne îndepărteze și mai mult unii de alții. Procesul de globalizare, început de câțiva ani, și așa ne înstrăina cu fiecare zi ce trecea. Totuși, dacă mă gândesc din altă perspectivă, închiși în casele noastre, Dumnezeu (sper să nu îi supăr pe mulți, invocând arhetipul omului) sau poate educația morală, dacă o avem, ne testează de răbdare, dar mai ales ne îndeamnă sau ne îndreaptă spre a ne uita mai bine în cămara dinlăuntru nostru. Aceeași testare o trecem și prin furcile caudine din căutăturile celor care privesc lumea de sus, care, din așezământul lor procustian resetează lumea cum vor, în interesul lor.
În aceste condiții de izolare fac niște exegeze spontane, pentru că în impasul istoric în care suntem, pot doar palpita adevărul. Mă gândesc în fiecare zi la cei care, în virtutea profesiei comune, pedagogia, împărțim aceleași sentimente profesionale, însă absența noastră fizică de la catedră ne face să împărtășim doar resentimente. În cazul unui profesor, acesta este, ca și medicii, în prima linie, doar că la el subiecții nu sunt ((încă)infectați de vreun virus), munca lor rămâne la fel o corvoadă, iar anonimatul va ieși la suprafață peste mulți ani, atunci când inteligențele cultivate tinerilor vor fi mai puternice decât Covid 19. Astăzi, când sălile de clasă, transformate în cele mai active platforme de educație de acasă, uneori devenind atât de solicitate, sunt și greu de accesat, cu atât mai mult că eficența lor este incertă, mă gândesc la tânărul licean (sau elev de orice vârstă) da că a ajuns să facă deosebirea (sfântă) între importanța cărții și orice fel de gadget folosit în detrimentul ei, să înțeleagă valoarea culturii (fie și minimă) în viață. Înainte de a intra în carantină, începuse o luptă (chiar la nivel mondial) ce metode să mai inventăm noi, profesorii, ca să-i îndepărtăm pe tineri de telefonul mobil, de care greu se despart. Franța interzisese prin ordin telefoanele mobile în timpul cursurilor, pentru că elevul nu-l mai folosea în scop util, dar, așa mânat de o curiozitate, devenită o banală obsesie de navigare pe mobil a imaginilor senzaționale, motivând că școala e o instituție plictisitoare, fără viitor. Internetul este o muncă facilă, dar nu întotdeauna și utilă.
Creat ca să se antreneze în virtuți, omul încă din copilărie trebuie să aibă trebuințe bune. Astfel, izolarea eu am luat-o ca pe o binecuvântare ca să (și) citesc cărți printre alte ocupații de acum. Oare în această perioadă, greu de depășit, cred eu pentru toți, nu doar pentru unii, lectura nu ar fi o mană cerească? Este adevărat că trebuie să avem și această deprindere. Acum e timpul să-i citim pe clasicii români sau universali, ale căror opere sunt un model de pedagogie socială. Cărțile bestseller despre afaceri de succes, care atrăgeau mult o categorie de cititori, acum ar trebui lăsate de-o parte. Până trece pandemia, succesul sau concurența încă nu pot fi etalate. Binecuvântata izolare mă îndeamnă astăzi la colaborare, nu la concurență, la a nu mă îndepărta, cel puțin, sufletește, de celălalt.
Silvia Strătilă
Articol publicat în numărul 339
Susține Natura.md: Devino Patron!