Buni de ironia lui Caragiale
natura.md
Mar 18, 2025 06:07
259
0
Îi mai citim pe clasici? Pe Caragiale? Unii ar răspunde cu „da!”. Așadar, înțelegem nevoia acestui titan al scrisului să creeze doar personaje negative, pe care, din politețe, le încadrăm, în categoria celor interesante, folosind un termen imparțial (interesant), după cum ne dictează moda vremii. Nevoia a venit din mediul în care cei care fac zgomot pentru nimic, cei care se cred invincibili și nemuritori, au împânzit societatea. Cunoscând opera clasicilor, știm prea bine din ce mediu fac parte acești „eroi”, așa că nu iau între ghilimele termenii invincibili și nemuritori, pentru că uneori și unora, antieroii sunt lecții de viață.
Trei tineri, băieți și băieței din familii bune, cu stare, Ionel Popescu („Vizită”), D-l Goe (din opera eponimă), Ovidiu („Bacalaureat”), sunt eroii acestor mici narațiuni de I. L. Caragiale, care, dacă ar mai avea cu ei și telefoane mobile, ai zice că scriitorul și-a creat opera, inspirându-se din secolul al XXI-lea. Dacă timpurile se schimbă și urcă într-un progres, de exemplu, era digitalizării (mai) naște copii performanți, și metehnele ar trebui să diminueze. Ceea ce avem astăzi, însă, este fără precedent. Și asta o spun pedagogii, cărora le pasă ce generație stă în bănci, în fața profesorului. Pentru confirmare, vezi tineri ieșiți de la ore, aruncând zgomotoși plictiseala acumulată la cursuri.
Primele cinci sau chiar zece minute ale unei ore nu mai pot fi consacrate unei reculegeri, meditații sau reflecții unui moment care să-i determine pe elevi să înțeleagă legătura incipitului cu tema ce urmează a fi predată. Primele cinci sau chiar zece minute, profesorul e nevoit să le ceară elevilor mobilele ascunse prin buzunare și geantă. Se știe foarte bine că acest dispozitiv, activat la mediul virtual, care schimbă imagini și jocuri cu un limbaj suburban, reelsuri surprinse spontan de „regizori” diletanți, care dau drumul la imagini brute, grotești și dezgustătoare, atrag foarte mult tinerii. Îi atrag și pe adulții care își îngroapă timpul în noroiul vizualizării pe un ecran mic în orice moment al zilei: din mers, în transport, unii teribiliști o fac chiar și când merg la volan, în timpul serviciului, stând de vorbă cu cineva, în ospeție etc. La o petrecere mobilul este nelipsit, pentru că aici dacă nu stai cu privirea ațintită pe ecran, nu surprinzi ceva din jur, nu filmezi măcar un episod mai haios sau un gest indecent ca să-l dai drept vizualizare, atunci nu ești din această lume. Acest tablou dezolant al omului cu mobilul în mână îl văd tinerii, iar această imagine o vede copilul de la o vârstă precoce și o preia drept ceva firesc sau chiar model.
Toate eforturile pedagogilor și ale părinților, în mare parte, este să-l distragă și să-l îndepărteze pe tânăr de la această adicție, care ajunge să aibă nevoie și de tratament. Severitatea acelor părinți, foarte puțini, poate să dea roade. Activitățile școlare, multe și diverse, împiedică, pe o durată scurtă, dorința copilului să piardă timpul, uitându-se la tot felul de povești, multe din ele manipulând sau stârnind curiozitatea celor lipsiți de caracter.
Părinții, care-și monitorizează copiii, mai vin să asiste la lecții. Profesorii, mulți din ei, cei care sunt stăpâni pe materie, experimentați și cu interes vocațional să salveze o generație de la provocările timpului și să aducă în clase atmosfera clasică a educației, când copilul venea cu dragoste să învețe la școală, acceptă o asemenea prezență, ba chiar e bucuros că povara va împărți-o cu cineva. Un părinte, care a asistat la ore, i-a spus profesorului: „Ați făcut o lecție interesantă, le-ați spus lucruri minunate, păcat că elevii nu vor să asculte”.
Un profesor de liceu spunea, cu indignarea acumulată de câțiva ani, de când atenția elevilor la lecție este un caz patologic, că nu mai știe ce metode de predare să folosească pentru a-i atrage pe elevi să fie atenți, apoi receptivi. Să nu folosești tu însuți ecranul, știind că acești copii aparțin unui viitor tehnologizat, nu ai cum. Să fii solidar cu ei și să neglijezi informația prin intermediul tehnologiilor digitale, neglijând din abundență predarea clasică, riști să fii tu neglijat de elevii care nu mai au simțul răbdării, al ascultării, al politeții, al respectului, iar lista cu virtuți devine și mai scurtă. Ceea ce câștigă tinerii rapid și mult contra unui efort mic este o recompensă de scurtă durată. Profunzimea informației ce trebuie să rămână în cap se face cu efort cognitiv. Spoit cu tot felul de informații ieftine, capabil să obțină tot ce vrea doar cu un click de efort, tânărul nostru, școlit în era digitalizării, este personajul căruia Caragiale nu-i cumpărase telefon, dar „ca să nu rămâie repetent și anul acesta”, va pleca cât mai departe în una din țările europene.
Autor: Silvia Strătilă
Articol publicat în revista NATURA, nr. 397
Susține Natura.md: Devino Patron!
