Călăraşi

Oraș, centrul administrativ al raionului Călărași. Este situat pe cursul superior al râului Bâc, la nord-vest de Chișinău. Ca localitate rurală este atestat documentar cu acest nume în anul 1784.

Coordonate geografice: 47°15’ lat. N, 28°18’ long. E.

Altitudinea localității față de nivelul mării – 124 m.

Suprafaţa orașului – 42, 35 km2. Gospodării individuale, apartamente – 5867 (2004).

Populaţia – 14516 loc. (2004), 14754 loc. (2014).

Structura etnică (2004): 90,68% români, 4,36% ruși, 3,24% ucraineni, 0,23% bulgari, 0,19% găgăuzi, 0,14% evrei, 0,03% polonezi ș.a.

Bisericile Sf. Alexandru Nevschi (1885) și Sfânta Treime (1888).

Orașul include în componența sa satul Oricova.

Distanțe: 49 km până la Chișinău.

Staţia de c.f. la Călărași.

Cadrul geografic. Zona de așezare a localității face parte din Podișul Moldovei Centrale, cu altitudini între 300 și 400 m față de nivelul mării, cu șesuri înguste de-a lungul văilor de râuri și râulețe. Rețeaua hidrografică o alcătuiesc afluenții râului Bâc: Cotovățul, Budăiul, Vălcinețul, Pojarna, Ruginoasa, Bucovățul. De Codrii Bâcului țin pădurile și crângurile din zonă. În vecinătatea urbei se află sate cu vechime de veacuri: Tuzara, Novacii, Răciula, Nișcanii, Păuleștii, Seliștea, Pitușca. Pe moșia Tuzarei a luat ființă însuși Călărașii de astăzi, orașul având strânse legături și cu  celelalte localități din zonă.

Mențiuni documentare. Despre existența Tuzarei aflăm dintr-un document din anul 1432, prin care se confirmă cneazului Nicoară, pentru slujba credincioasă față de domnie, satul Tuzara de pe apa Bâcului. Dania domnească făcută lui Nicoară se reconfirmă în hrisovul din 1440, în care sunt arătate mai multe locuri de hotar: Dealul Dereneului, La Fântână, Prisaca, Iazurile, Morile pe Bâc. În 1558 Alexandru Lăpușneanu întărește lui One și fratelui său Mihail „o jumătate din jumătatea de sat din Tuzara, cu loc de moară în Bâc”. Mențiuni din alte acte domnești: părți de ocină cumpărate de la răzeșii din Tuzară (1642); Constantin Vodă Mavrocordat scutește de toate dijmele călărașii de Bărăiac, lăsându-i „să poarte grija menzilului” din Bărăiac (1734, în trecut menzil
„han pentru călători cu poștă de cai”); boierului Toader Râșcanu îi sunt întărite mai multe sate din ținuturile Orhei și Iași, inclusiv „Tuzara de la Podul Bărăiacului de peste Bâc” (1738); Ion Potoroagă, căpitanul călărașilor din Bărăiac apare ca martor în satul Nișcani (1762). Reținem deci mențiunile: moșia Tuzara, satul din vecinătate Bărăiac, cu călărașii scutiți de dăjdii. Deducem:
atestările documentare din acești ani sunt dovezi sigure despre prezența călărașilor în zonă. 

Conform surselor istorice, călărașii formau corpul de oșteni cel mai important în armata țărilor românești, având misiunea să apere hotarele de margine și marele drumuri comerciale. În timp de pace ei îndeplineau funcția de curieri domnești și, în anumite situații, unele funcții administrative în organele locale. Călărașii se recrutau dintre țăranii liberi, fiind așezați prin poruncă domnească în slobozii sau pe moșiile boierești și mănăstirești. Serviciile militare și administrative le făceau în schimbul scutirilor fiscale (de dăjdii, impozite). Documentele vechi îi atestă frecvent pe călărașii din ținuturile basarabene Lăpușna, Orhei, Soroca, Hotin. 

Ostaș călăraș.

Recensământul din 1772 înregistrează satul Bărăiac cu 79 de locuitori. În 1777 călărașii de Bărăiac sunt puși în slujba spătarului de Orhei. Satul Călărașii de pe Bâc apare menționat pentru prima dată în izvodul de moșie din anul 1784. Tuzarei i ce conferă statutul de târg în 1794. Condica fiscală din 1803 include satele Tuzara și Bărăiac cu plătitori de impozite trimestriale și anuale. Începând din 1832 la Tuzara se organizau iarmaroace săptămânale. Bâlciuri cu ptreceri spectaculoase au început să se facă și în Călărași. Statisticele de mai târziu conțin informațiile: Tuzara- Călărași, 375 de gospodării (1859); Călărași, 279 de case cu 678 de locuitori (1868), Călărași, târg în jud. Chișinău, biserică ortodoxă, spital, școală elementară, depozite de cereale, poștă cu cai (1872); Călărași, centru comercial, gară feroviară pe traseul de cale ferată Chișinău-Cornești-Ungheni (1875); Călărași, 710 case, 2346 de locuitori români și evrei, ateliere meșteșugărești, brutării, hoteluri, prăvălii (1900). 

Zamfir Arbore, în „Dicționarul geografic al Basarabiei” din 1904, descrie astfel localitatea: târgușor în jud. Orhei, volostea Tuzara, așezat în valea Bâcului, lângă linia de cale ferată Chișinău-Ungheni; are 460 de case, cu o populație de 2345 locuitori, dintre care 1028 evrei, Biserica Sfântul Nicolae, spital de zemstvă, două școli, poștă, telegraf, 7 mori de vânt; lângă sat este un mare heleșteu, împrejur sunt vii și grădini de pomi. La reforma agrară din 1918-1924 în Călărași au fost împroprietăriți cu pământ arabil 313 țărani nevoiași. În 1923 localitatea avea deja 1000 de case, 5780 de locuitori, 3 școli primare, cooperativă agricolă, biserică ortodoxă, câteva sinagogi, sucursala Băncii din Basarabia, spital cu medici și agenți sanitari, medic veterinar. Prin anii 20-30 ai secolului trecut aici funcționau o fabrică de zahăr, o fabrică de spirt, activau mai multe ateliere de fierărie, tâmplărie, dogărie, croitorie. S-au amenajat scuarele, s-au pavat străzile.

Manufactura evreului Leib Dubin din or. Călărași, anul1924. Sursă foto: Muzeul de Istorie și Etnografie or.Călărași

Călărașii devine localitate cu statut de oraș și din 1940 centru administrativ de raion. Și Călărașii a avut de suferit de pe urma calamităților sociale și naturale: războiul mondial, seceta, dar și foametea organizată de diriguitorii străini, fărădelegile lor puse în aplicare, precum arestările și condamnările la închisoare a oamenilor nevinovați, deportările bunilor gospodari în pustiurile siberiene.

Au trecut anii, s-au perindat evenimentele, marcând pe parcurs dinamica demografică a localității: 6 200 loc. (1940), 3 750 loc. (1949), 5 108 loc. (1959), 14 500 loc. (1970), 18 927 loc. (1979), 18 927 loc. (1989), 14 516 loc. (2004), 14 754 loc. (2014).

Obiective edilitare, sociale, economice, culturale. Pe parcursul anilor au activat întreprinderile, organizațiile și instituțiile: în sectorul industrial – combinatul de vinuri, combinatul de conserve, fabrica de lactate, asociații agroindustriale și agroalimentatre, colective de construcții, baze de transport auto; în sectorul culturii și învățământului – Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, Colegiul pedagogic „Alexandru cel Bun”, școala de arte, școala profesională polivalentă, școala de sport, grădinițe de copii, palatul de cultură, biblioteca publică, un muzeu, cinematograful; în sectorul social-public – spital, policlinică, ambulatoriu, farmacii, tabără de odihnă, bază turistică, club sportiv, stadion. Producția de vinuri și coniac („Călărași”, „Ștefan Vodă”, „Luceafărul”, „Tezaur”, „Noroc” ș.a.), la concursurile internaționale obținând medalii de aur și argint, este exportată în țările din Europa. Articolele de vestimentație, confecționate la Societatea pe acțiuni „Codreanca”, sunt destinate firmelor din Italia, Germania, Olanda. Orașul întreține legături economice și culturale cu multe orașe europene.

Onomastică. Numele comun al locuitorilor: călărășean, călărășeană (călărășeancă); călărășeni, călărășene (călărășence). Etimologia: Călărași, oiconim istoric comemorativ, denumirea orașului evocă numele corpului de armată din oștirile țărilor românești – „ostași călăreți”, „curieri domnești”, „oșteni cu anumite funcții administrative”.

Nume de familie frecvente în localitate: Arapan, Bătrâncea, Băxăneanu, Borș, Bulgaru, Burcă, Ciobanu, Ciubotaru, Chicu, Chiriac, Chitoroagă, Curecheru, Dabija, Dodon, Ene, Gavriliță, Gheorghiță, Gherman, Grosu, Harea, Iosob, Jomir, Jornea, Leahu, Luca, Lungu, Lupu, Melnic, Moraru, Năstase, Negru, Olaru, Onceanu, Oprișan, Pleșca, Popa, Popescu, Radu, Roșca, Său, Scurtu, Sile, Spânu, Stratan, Stratulat, Trifan, Ursu, Vrânceanu.

Din microtoponimia istorică și actuală a localităților Tuzara și Călărași: Bulbonile, Cartofăria, Chiscul, Dealul Bălanului, Fantalul, Fălcile, Gârla, Holmul, Împărăteasca, Dealul Crucii, Între Grădini, Jgheabul, La Stejar, Lunca, Lupușei, Odaia, Păduricea, Pe Vale, Podișul, Podul Bărăiacului, Podul Lung, Poiana, Prisaca, Stuhăria, Șesul, Toloaca, Valea Săliștei, Vătămăneasa, Voloaca, Voloșica.

Personalități:

• Alexandru Baltagă (1886-1941), preot martir, fost deputat în Sfatul Țării;
• Mihail Daicu (1908-1960), violonist în orchestrele simfonice și de muzică populară;
• Samson Șleahu (1915-1993), prozator, scenarist;
• Aba Litvac (n. 1926), botanist, doctor în științe biologice;
• Dumitru Rusu-Scvorțov (1926-1991), sculptor monumentalist, profesor în școlile de artă;
• Andrei Gavriliță (n. 1947), inginer-hidrotehnician, doctor habilitat în științe agricole;
• Eleonora Barabaș (n. 1959), arhitect, critic de artă;
• Lidia Timuță (1964), pedagog, doctor în științe biologice;
• Mihail Agafiță (n. 1973), muzician, dirijor de orchestre simfonice.

Preotul Alexandru Baltagă. Sursă: www.wikipedia.org

prof. Anatol EREMIA
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 350 

Susține Natura.md: Devino Patron!