Devino Patron!

Ce face Republica Moldova pentru protecția zonelor umede? Explicăm împreună cu experții

Pe data de 2 februarie am marcat Ziua Mondială a Zonelor Umede, instituită în 1971, atunci când a avut loc Convenția de la Ramsar (Iran), care este și primul tratat internațional axat pe probleme de mediu.

Ce face Republica Moldova pentru protecția zonelor umede? Explicăm împreună cu experții

La 52 de ani de la semnarea acordului, încheiat cu scopul de a opri dispariția sau degradarea zonelor umede, problemele abordate acum mai bine de jumătate de secol rămân actuale. Ne-o confirmă specialiștii din domeniul biodiversității, cu care am discutat despre starea actuală a zonelor umede din Republica Moldova și despre acțiunile ce ar trebui întreprinse pentru protecția acestora.

 

Țara noastră a devenit parte activă a Convenţiei Ramsar acum 23 de ani, când a fost recunoscută prima Zonă Ramsar din țara noastră – „Lacurile Prutului de Jos” (20 iunie 2000). A urmat luarea sub protecție a zonelor umede „Nistrul Inferior” (20 august 2003) și „Unguri-Holoşniţa” (14 septembrie 2005). Aceste teritorii protejate au o suprafață de 94 705 ha.

 

Arii protejate, dar poluate

Silvia Ursul, specialistă în biodiversitate și vicepreședinta Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, ne spune că, în prezent, zonele umede din R. Moldova se confruntă cu reducerea suprafețelor acvatice și asta are loc din diferite motive: „Fie seacă natural sau se usucă ajutate de mâna omului, fie ajung să fie ocupate de altceva, de culturi agricole sau de extinderea localităților. Acum, în locul zonelor umede apar tot felul de construcții, ferme, obiecte industrial. Fără să ieșim în teren, nu putem observa că e foarte mare intervenția în zonele umede”, spune Silvia Ursul.

Un exemplu în acest sens este barajul de la Costești-Stânca: „Cu un secol în urmă, era o zonă umedă până aproape de Nisporeni sau chiar mai la vale. Acum avem o zonă care devine mai aridă pe an ce trece, pentru că în anii ’50 aici a fost construit barajul”. O altă zonă care trebuie refăcută și renaturată este zona umedă din sudul țării, care în trecut se întindea până la Leova. „Acum ce avem din acea zonă? Lacul Manta și lacul Beleu, care an de an scad ca suprafață”, menționează cu regret Silvia Ursul.

Zonele umede sunt esențiale pentru viața pe pământ, fiind și printre ecosistemele cele mai vulnerabile la schimbările climatice. Silvia Ursul afirmă că, în ultima perioadă, se remarcă o secare a lacurilor, mai ales că schimbările climatice înseamnă tot mai puține precipitații, dar și secete mai puternice. „Am observat că lacurile din sudul țării, chiar dacă își revin, nu mai au suprafața pe care o aveau odinioară, oglinda apei oricum rămâne mai mică. În preajma zonelor umede se instalează ușor-ușor vegetație care e mai specifică zonelor aride decât zonelor umede. Dacă în trecut malurile lacurilor aveau o compoziție diferită de vegetație, cum ar fi pipirig, rogoz, acum se instalează mai des stuful, care este mai rezistent la condițiile de secetă, iar puțin mai departe de apă avem vegetație aridă, cum ar fi sălcioara, care se răspândește peste tot”, spune experta.

O altă problemă este că zonele umede din țară sunt poluate, iar calitatea apei lor e foarte proastă: „Aproape toate sursele de apă sunt poluate atât cu poluanți anorganici, cum ar fi detergenți, cât și cu chimicale, deversări ale deșeurilor menajere etc. Practic, un amalgam de tipuri de poluanți despre care numai un chimist al apelor ar putea spune concret“.

Iar când este vorba despre măsuri de protecție a zonelor umede, specialista crede că una dintre soluții ar fi presiunea pe autoritățile locale și cele centrale: ,,Cetățenii trebuie să participe la ședințe, să ceară să fie consultate toate proiectele care țin de exploatarea surselor de apă. Orice comunitate are dreptul să stea la masa deciziilor“, este de părere Silvia Ursul.

Experta mai consideră că cetățenii ar trebui să cunoască diferența dintre locurile unde se permite creșterea culturilor agricole și locurile destinate naturii sălbatice: ,,Trebuie să respectăm această separare și să ne învățăm să trăim cu ceea ce avem, fără a lua tot mai mult și mai mult de la natură“.

 

Dezavantajul legislației actuale: nu răspunde la întrebarea „Cum sunt păstrate zonele umede?”

Am discutat despre provocările zonelor umede și cu Ilia Trombițchi, directorul executiv al Asociației Eco-TIRAS. Expertul susține că una dintre problemele pe care ar trebui să se concentreze autoritățile centrale este planul de management: „Fiind zone protejate, ele unesc terenuri cu o varietate de proprietari și utilizatori cu interese diferite. În cea mai mare parte, aceste interese nu sunt legate de protecția mediului și, prin urmare, ar trebui ajustate pentru a fi compatibile cu mediul și să fie parte a planurilor de management. Astfel de planuri trebuie individualizate pentru fiecare teritoriu și nu pot fi tipice. Cu toate acestea, de obicei, nu există mecanisme pentru o astfel de ajustare, iar aceasta este principala problemă în dezvoltarea planurilor eficiente“.

Ilia Trombițchi menționează că avem carențe și la capitolul actelor normative. Cu regret, spune expertul, dezavantajul legislației actuale este că, în general, nu răspunde la întrebarea „Cum se păstrează zonele umede?”, inclusiv cele de importanță internațională, într-un mediu multi-utilizator. Pentru a ajuta în astfel de chestiuni, Secretariatul Convenției Ramsar a emis numeroase recomandări. Cu toate acestea, ele sunt concepute pentru comunitățile în care oamenii sunt dispuși să facă compromisuri în căutarea unei soluții comune.

„În societatea noastră, cultura compromisului este slab dezvoltată, iar asta constituie un obstacol. Rezolvarea problemei prin adoptarea unui document-cadru, de exemplu un regulament model pentru gestionarea zonelor umede, nu poate avea succes, deoarece trebuie să precizeze regulile de gestionare ale fiecărei secțiuni ale sitului Ramsar, în ciuda faptului că aceste situri, desigur, sunt foarte diferite“, precizează pentru Ecopresa directorul executiv ECO-Tiras, Ilia Trombițchi.

 

Politici avem, problema este implementarea

„Pentru două zone umede există planuri de management, care au fost aprobate prin ordinul ministrului și acum se prevede reactualizarea lor”, menționează Veronica Josu, consultantă principală pe domeniul biodiversității din cadrul Ministerului Mediului.

„Dat fiind faptul că zona «Nistrul de Jos» a devenit și parc național, evident că trebuie să elaborăm un plan de management comun, care ar include responsabilitățile și pentru parcul național, și pentru zona umedă. «Prutul de Jos» este și rezervație a Biosferei, și zonă umedă – aici se suprapun mai multe categorii de arii protejate, iar planul de management ar trebui să includă cerințele pentru toate aceste categorii. Zona „Unguri-Holoşniţa” are plan de management, dar trebuie revăzut, dat fiind că sunt multe date cu caracter științific, iar autoritățile publice locale mai puțin reacționează la ceea ce ține de știință. Trebuie un plan de management mai succint, astfel încât APL-urile să-l aibă permanent pe masă și să se implice”, detaliază Veronica Josu.

În următorii ani, Ministerul Mediului își propune să includă și Rezervația „Pădurea Domnească” pe lista zonelor umede protejate de Convenția Internațională Ramsar.

Consultanta pe domeniul biodiversității din cadrul Ministerului Mediului spune că „fiecare arie protejată, inclusiv zonele umede, trebuie să aibă un plan de management clar, concis. Când o să avem aceste planuri, atunci o să vedem ce funcționează și ce nu”.

Conform Convenției Ramsar, trebuie să existe o structură care să coordoneze toate activitățile legate de îndeplinirea prevederilor stipulate de aceasta: „Cândva, la nivel național, era Comitetul Național Ramsar. Cu părere de rău, hotărârea de Guvern a fost abrogată și nu mai avem acest comitet”, menționează Veronica Josu.

Referitor la problemele cu care se confruntă zonele umede, Veronica Josu recunoaște că vânătorii și agricultorii sunt cei care dau bătăi de cap: „Avem probleme cu desecarea zonelor umede și chiar colegii de la Ministerul Agriculturii recunosc faptul că uneori, terenul nu ar trebui desecat și cultivat, ci lăsat ca zonă umedă”.

Pentru protecția speciilor găzduite de aceste arii protejate, autoritatea de mediu revede „în permanență lista speciilor migratoare din Republica Moldova”, atunci când sunt stabilite cotele pentru vânătoare. „Ne străduim să micșorăm permanent numărul de specii de păsări care pot fi vânate, dat fiind faptul că evident, în zonele umede, vânătorii se duc să vâneze”, spune Veronica Josu.

Consultanta în biodiversitate afirmă că problema nu este lipsa politicilor, dar implementarea și respectarea cerințelor de către localnici și autoritățile publice locale:„Legea ariilor protejate prevede că putem avea arii protejate la nivel local. Dacă este vreo primărie care are vreo baltă sau un alt teritoriu pe care vrea să îl protejeze, nimeni nu o va opri. Problema e că nu tare se vrea. Foarte rar vin primăriile la noi și zic «Vai, noi vrem să protejăm ceva!», nu prea se dorește”, constată Veronica Josu.

 

De ce sunt importante zonele umede?

Zonele umede reprezintă unul dintre cele mai valoroase tipuri de ecosisteme și găzduiesc cea mai mare parte a biodiversităţii. Aceste ecosisteme au un rol-cheie în circuitul apei în natură, refac rezervele de apă, pot reduce impactul inundațiilor, curăță apele de suprafață/subterane, asigură un mediu potrivit pentru traiul multor animale și plante.

La nivel internațional, tema anului 2023 este „restaurarea zonelor umede”, dat fiind impactul antropic major asupra acestor ecosisteme. Conform ultimelor date, Convenția este semnată de 168 de state, fiind înregistrate 2171 de zone umede, cu o suprafață totală de 207,3 milioane de hectare.

 

Ludmila HIȚUC,
Ecopresa.md

 

Susține Natura.md: Devino Patron!