Codrii Tigheciului în culisele toamnei
natura.md
Dec 1, 2021 03:56
2307
0
Tigheci - Râu, Ținut, Codru.
Pe cât de verde și proaspăt vara, pe atât de ruginiu toamna... Aceiași copaci falnici, cu crengi viguroase și trunchiuri solide, care vara fremătau a răcoare, purtau acum straie de chihlimbar și cupru.
Noroc că i-am prins cât încă mai aveau frunza pe ei, însă dacă veneam cu vreo două săptămâni mai devreme, ce spectacol avea să fie! Ce nuanțe de foc și de aramă aveau să strălucească în bătaia luminii de toamnă, moale și fină ca mierea care curge în straturi vâscoase!
Chiar și așa, atunci când am poposit în Codrii Tigheciului, la final de octombrie, copacii încă-și mai țineau podoabele colorate cât mai aproape de ei, certându-se cu vântul care dorea să le șterpelească micile pete de culoare. Din când în când, așa din nimic, câte o frunză se desprindea de la locul ei și luneca lin spre covorul de la poalele copacilor, alăturându-se suratelor sale care au ajuns acolo jos un pic mai devreme.
Foto: Silvia Ursul
În codrii aceștia, care poartă numele râulețului Tigheci, am intrat pe la marginea satului Cociulia din raionul Cantemir. După ce am trecut de Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, am făcut la stânga, apoi am urmat drumul de țară care se așternea la vale. Drumul intră în pădure pentru a ajunge la izvorul lui Avram – un fir de apă destinat drumeților însetați, ascuns într-o mică vâlcea.
Foto: Silvia Ursul
Când am ajuns, dormea și el ca toată ființa din pădure, însă de acolo porneau cărări ce duceau spre miezul codrilor, spre scena unde toamna își amenaja decorul, vopsind în cărămiziu și culisele, și covorul, și întregul fundal.
Foto: Silvia Ursul
În acea zi frumoasă de duminică însorită, am fost martorul mut al ultimei reprezentații de culoare a codrilor, care se pregăteau să ia o pauză de odihnă binemeritată. Copacii bătrâni, seculari, cu coroane traversate de razele soarelui, cugetau molcomi pe lângă puieții tineri, aflați la primele toamne.
Un june de arțar, subțirel și firav ca toți tinerii, își etala cu un pic de sfială frumosul și amețitorul galben cu care această toamnă l-a îmbrăcat, iar în jur arbuștii și lăstarii ce s-au grăbit să-și lepede hainele se făceau că nu-și văd vecinul elegant.
Foto: Silvia Ursul
Iedera de pădure se încolăcea ca un șarpe viclean pe arborii vânjoși, iar acolo unde întâlnea un spațiu prea mare între copaci, își trimitea lianele pe jos, în linii paralele care brăzdau covorul atât de gros și uniform, alcătuit din sufletele a milioane de frunze chemate să-i țină de cald pământului.
Foto: Silvia Ursul
Toată cumpăna versanților abrupți, care se perindă între satele Lărguța, Capaclia, Cociulia și Hănăseni era împodobită de spectrul culorilor de toamnă: stejarii, gorunii, carpenii, frasinii, teii și cireșii se luau la întrecere și-și etalau unii altora cele mai pure nuanțe de galben, portocaliu, roșu, bordo și o infinitate de nuanțe intermediare. Dealurile ardeau sub vraja toamnei până hăt la orizont, până unde se confundau cu sângeriul apusului de soare.
Foto: Silvia Ursul
Aceste coline ale Tigheciului, care au stat de mii de ani ca o regiune geografică aparte la hotarul stepei din Bugeac și lunca mlăștinoasă a Prutului, reprezintă și acum un „o strov” de pădure la sudul țării, cel mereu prăfuit și pârjolit de secetă. Izolat de întinsele păduri ale Moldovei centrale, codrul de la Tigheci este și acum un loc legendar și drag pentru locuitorii acestui ținut. Cronicarul Miron Costin i-a redat cel mai bine însemnătatea locală: „codrișorul lor, ce au ei [codrenii tigheceni – n.n.] acolea, anume Chigheciul”.
Așadar, „codrișorul” meu, mai frumos ca niciodată, arzând în culori de chihlimbar în prag de iarnă – o imagine care merită să călătorească în lume ca o carte poștală!
Silvia URSUL
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 357
Susține Natura.md: Devino Patron!
