Comunităţile rurale şi mormintele deputaţilor unionişti din Sfatul Ţării (Să depăşim amorţeala şi nepăsarea)

Regretatul istoric Valeriu Popovschi (1950-2014), fire sensibilă, harnică și sufletistă, pasionat de cercetarea surselor primare de arhivă, în special a fondului „Sfatul Țării”, se întrebă în unul dintre articolele sale: „De ce nu avem romane, piese. de teatru şi filme artistice despre Sfatul Ţării şi Unirea Basarabiei cu România? (Valeriu Popovschi, Basarabia în epoca renaşterii naţionale 1917-1918 , Ch., Ed. Serebia, 2018). 

Valeriu Popovschi discută adesea acest subiect cu prietenul și colegul său, Mihai Tașcă. Ultimul a încercat, la rându-i, să scoată societatea din amorţeală şi nepăsare, venind cu un şir de alte întrebări-sugestii: „De ce nu avem şcoli, biblioteci, străzi care să poarte numele deputaţilor unionişti din Sfatul Ţării?” (Mihai Taşcă, „ Sfatul Ţării şi actualele autorităţi locale ”, ziarul „Timpul”, 27 iunie 2008, pag. 16).

De ceva timp, semnata, mânată de aceeași nedumerire, sub cercetare să sesizeze societatea civilă și autorități administrative de rang diferit despre o altă scăpare în reconstituirea trecutului bazarabean – necesitatea cunoașterii și îngrijirii mormintelor deputaților Sfatului Țării, dar și altor înaintași.

Nepăsarea acestui important domeniu de activitate este evidentă. Suferă de acest handicap mai cu seamă comunități rurale, din care provin majoritatea deputaților. În continuarea gândurilor de care era frământat Valeriu Popovschi, și care îl frământă pe istoricul Mihai Tașcă, venim și noi cu unele întrebări, adresate autorităților locale din sate, comune și centru raional. 

1. De cei dintre cei mai mulți primarii, profesorii de istorie, directorii de muzee, de biblioteci, cămine culturale ș. A. persoane din localitățile de băștină ale deputaților Sfatului Țării, nu au elementară curiozitate și nu depun minim efort pentru a afla unde este mormântul deputatului care a onorat cu votul său din 27 martie 1918 nu doar Basarabia, dar și sătul din care provine?

Menţionăm că din 86 de deputaţi, care şi-au dat votul pentru Unire în acea zi, au murit până în 1944 cca 40 de persoane, fiind înmormântate în diferite localităţi din Basarabia. Aproximativ același număr de deputați au izbutit să se refugieze în România în 1940 și 1944, unde au trecut la Domnul, cei mai mulți la București.

2. De ce nu fac cercetări de teren pentru identificarea locului de veci al deputatului, limitându-se la preluarea unei informații teoretice? Problema e că locul unui ori altui mormânt poate fi trecut în enciclopedii și alte surse, când în realitate, din varii motive, el nu mai există, ori e pe cale de dispariție, ori osemintele au fost reînhumate în alt cimitir. 

3. În, de ce într-o fine de libertate de mișcare, pe care avem norocul să o trăim, când poți merge oricând în România, comunitățile satului, cu excepții, nu s-au obosit să facă o slujbă de pomenire la. mormântul deputatului, oricât de modestă? Nu generalizăm, dar după trei decenii de la căderea comunismului, la mormintele unor deputați na ajuns nici o consătean din stânga Prutului.   

„Eu nu merg în România nici la rudele mele!”

Comemorarea la locurile de veci ale deputaților unionişti din Sfatul Țării, în opinia mea, este o obligație creștină, morală, patriotică și profesională a comunităților rurale, a intelectualilor și oamenilor de afaceri, proveniți din sate. Unii dintre ei s-au stabilit cu traiul în diverse localități din Republica Moldova și România, deținând funcții cheie și importante pârghii administrative și financiare. Asta înseamnă că pot organiza cu uşurinţă o deplasare în România.

Mult depinde de primarii satelor. S-ar putea ca cineva dintre ei să facă parte dintr-un partid politic anti-românesc. Un astfel de primar din nordul Basarabiei mi-a declarat la telefon, când i-am sugerat să mărgă cu preotul și să țină la mormântul lui Teofil Ioncu, din Cimitirul „Eternitatea” din Iași, identificat de subsemnata în 2016: „Mă scuzați, doamnă. , dar eu nu merg în România nici la rudele mele!”. 

Apreciem sinceritatea primarului și îi iertăm rătăcirea politică și creștină. Numai că imediat după aceasta vorbisem la telefon cu un alt consătean de-a lui Teofil Ioncu, care avea să vederi proromâneşti, îndemnându-l să treacă peste refuzul primarului, să adune o echipă, şi să facă pomenirea necesară. Carul a rămas pe loc. Asta e problema.

Nepăsarea… Amorţeala… Neimplicarea şi lipsa iniţiativei, specifică adesea satelor noastre… În multiplele mele peregrinări am constatat cu tristeţe că până şi unioniştii din localităţile rurale pot fi lipsiţi de sensibilitate faţă de mormintele deputaţilor Sfatului Ţării şi altor înaintaşi, şi nu manifestă respect faţă de ele prin acţiuni practice. 

Îmi cer scuze pentru tonul categoric, dar justificarea „Nu avem timp”, pe care am auzit-o adesea, nu este o scuză. În trei decenii după cădereaismului, trecând peste grijile cotidiene și greutățile ale comunității, se poate organiza o acțiune creștină în memoria unui deputat. Nu știu cum se întâmplă, dar când e vorba de evenimente și petreceri de familie ori private, timpul se găsește.

Auzeam adesea prin sate ba că au sărbătorit cu neamurile cutare eveniment, ba că au fost chemați de cumetri (nași, primar), cu prilejul altui eveniment (ziua de naștere, ziua sfântului, hramul satului etc). Evenimentele de familie și legiturile între neamuri și consătenii sunt importante, extrem de importante. Numai că nu mai puțin importantă este evocarea înaintașilor satului, din care nu trebuie să lipsească slujba de pomenire la mormânt, ori la cimitirul în care a fost înmormântat deputatul, în cazul în care locul de veci nu se păstrează.   

Mormintele uitate ale deputaților unioniști Afanasie Chiriac și Teofil Ioncu 

Pentru a contrabalansa deoarece constatarile triste, expuse mai sus, venim si cu un caz fericit. Am identificat în 2016 la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi mormântul altui deputat unionist din Sfatul Ţării, Atanasie Chiriac (1891-1977), originar din comuna Corjova, raionul Criuleni, fostul judeţ Lăpuşna, situată pe malul Nistrului. Cu greu am găsit-o pe nepoata deputatului, dna Clauda Chiriac, arhitectă și profesoară la un colegiu din Iași. Primarul satului Corjova, dl Gheorghe Ogog, pe care l-am cunoscut prin istoricul Ion Negrei, și care nu știa de mormânt, sa primit receptiv la îndemnul meu de a merge la Iași.

A fost prima comemorare și primul parastas făcut de corjoveni și basarabeni în general la mormântul lui Atanasie Chiriac. Menţionăm că au trecut 40 de ani de la moartea deputatului. Slujba a fost săvârşită de preotul satului Serghei Burduja. Părintele nu sa temut să meargă în România, deși biserica ține de Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Rusiei.

Menționăm și acest fapt, deoarece am întâlnit preoți de la Mitropolia Moldovei, care au manifestat bunăvoință și înțelegere față de cererea mea, dar au refuzat politicilor să mărgă în România din motive „politice”, așa cum a făcut-o primarul din satul lui Teofil. Ioncu. Domnul Gheorghe Ojog face parte, spre cinstea lui, dintr-o altă categorie de primari. Peste un timp memorabil, grijii și insistenței sale, la Iași a fost instalată „Atanasie Chiriac”.

De altfel, mormântul lui Teofil Ioncu, decedat în 1954, ar fi dispărut poate, dacă Dumnezeu nu m-ar fi îndrumat spre el la timp. În 2016 m-am trezit în faţa unui morman imens de pământ fără formă, împânzit de iarbă vânjoasă, cu o piatră fără însemne mortuare, înghiţită pe jumătate de pământ. Fostul administrator al cimitirului, dl Marian Spiridon, l-a identificat cu ajutorul registrului de înhumări, pe care îl luase prevăzător cu el.

În acelaşi an, sprijinită de Ambasada Republicii Moldova în România (dl ambasador Mihai Gribincea şi secretarul I al ambasadei, dl Vasile Popovici), am făcut demersurile necesare către Primăria Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei. Pentru ca în martie 2018 ieşenii, în frunte cu ÎPS  Mitropolit Teofan, să oficieze o slujbă de pomenire la mormântul lui Teofil Ioncu. Mormânt „orfan”, de care ţi se face milă, când te gândeşti la nepăsarea consătenilor. E un sentiment pe care l-am avut şi în cazul altor deputaţi.  

Deputatul Teofil Ioncu, unul dintre cei mai vrednici unionişti din Sfatul Ţării, cu o activitate vastă în folosul basarabenilor şi a românismului, n-a avut urmaşi, precum n-au avut urmaşi Elena Alistar, Ion Buzdugan sau Gheorghe Buruiană. În lipsa lor, ori a altor concesionari, cine dacă nu sătenii sunt primii chemaţi să-şi asume grija pentru locurile lor de veci? Cine dacă nu primarii şi autorităţile locale pot mobiliza mai bine şcoala, biserica şi societatea civilă la acţiuni comemorative, pe potriva meritelor înaintaşilor?  

Consiliul raional al unei localități din Basarabia a expus pe site-ul ei listei evenimentelor pe care au urmat să le organizeze pe primul an, în total 15 evenimente. Erau trecute şi sărbătorile naţionale de după căderea comunismului, Ziua Independenţei şi Ziua Limbii Române. E un lucru îmbucurător. Numai că ne așteptăm ca în listă să fie trecută și ziua de 27 Martie, chiar dacă nu toți primarii și consilierii își doresc Unirea. Ar fi un bun prilej pentru mobilizarea energiilor constructive, în special pentru reconstituirea și completarea biografiilor făuritorilor Unirii. Or, după opinia noastră, pentru o biografie întregită, din ea nu trebuie să se lipsească imaginea și adresa locului de veci – ultima mărturie a unei prețioase vieți pământești. 

Maria VIERU-IȘAEV

Susține Natura.md: Devino Patron!