Devino Patron!

CV-ul impresionant al elevei din Sipoteni

CV-ul impresionant al elevei din Sipoteni
Nicoleta Lipcan. Fotografie din arhiva personală

Nicoleta Lipcan, elevă la LT „Mihai Eminescu” care face lucruri frumoase. Când stai de vorbă cu ea, intuiești în vocea calmă și așezată câtă educație, pricepere, talent și bun simț i-au dat părinții, Petru și Elena. Că este o adolescentă cu rare calități, a confirmat și prof. Elena Vorotneac, impresionată mereu de tineri câștigați prin virtuți.

Ca oricărui adolescent îi plac lucrurile, care o ajută să se dezvolte intelectual: muzica, călătoriile, face voluntariat, fotografie, ciclism, îi place teatrul, citește și joacă volei. În școala renovată recent până în temelii (director Dumitru Bob), după modelul european, Nicoleta se evidențiază prin tot ce face, fiindcă implicarea cu folos este un hobby, devenit mai apoi o necesitate dăruită din suflet. Absolventa de azi a liceului, îi certifică patronului spiritual de pe blazonul instituției, că munca intelectuală se deprinde încă din adolescență. Și tânăra își confirmă implicarea: organizează activități de promovare și consolidare a toleranței, desfășoară activități artistice și culturale, susține proiecte cum ar fi Joboteca, Clasa Viitorului, Tekwill în Fiecare Școală, este președintele Consiliului Elevilor.

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane în picioare şi interior
Nicoleta Lipcan alături de colegii săi. Fotografie din arhiva personală

Pentru Nicoleta voluntariatul a devenit o conștiință civică. Probabil orele de istorie, de literatură sau de educație civică i-au consolidat încrederea că generozitatea este o formă a păstrării civilizației. Juniora este membră voluntar la mai multe organizații: Pompieri Voluntari din Sipoteni, ONG „Epitrop” Călărași, Societatea de Cruce Roșie din Moldova, la Inspectoratul de poliție Călărași etc. O fi influențat-o personajele poveștilor cu furnici și albinuțe, așa încât participarea ei în proiectele „Tinerii SATeliți ai schimbării”, „Toleranța e Acasă” sau „Tehnologia Apropie Generații” îi formează convingerea că datorită potențialului ei intelectual va putea face schimbări spre bine comunității.

Convingerea Nicoletei Lipcan că activismul este frumos și util pentru cei din jur vine dintr-o  legătură intrinsecă a sufletului ei fraged cu măreția naturii. A participat la concursurile de fotografii „Baștina mea” cu genericul „Descoperim localitatea noastră” și „Apa - izvorul vieții”; la concursul „Satul meu”, categoria: „Vara la bunici!”. Dacă face o pauză între concursuri, Nicoleta scrie sau citește, ba chiar emisiunile pentru copii de la „Radio Moldova” o invită să le împărtășească semenilor din experiența prolifică.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, persoane stând jos şi persoane în picioare
Nicoleta Lipcan alături de colegii săi. Fotografie din arhiva personală

 

Își apreciază profesorii, are gânduri frumoase despre ei și le datorează îndemnul și susținerea acordată: „Dintre profesorii care mă susțin este diriginta mea, Viorica Sturza, și Tatiana Sandu, director adjunct pentru educație, care e și coordonatoarea Consiliului Elevilor. Ele mereu mă îndeamnă să particip la tot ce e posibil, să ies în lumină, să încerc lucruri noi. Când am avut eșecuri, m-au ajutat să trec peste propriile bariere”. Cuvintele sunt un gest de reverență ale Nicoletei, pentru că educația și cultura sunt calități acumulate în școală.

 

Silvia STRĂTILĂ
Articol pubilcat în Revista NATURA în numărul 363

Susține Natura.md: Devino Patron!