Devino Patron!

Daruri de frumusețe, cântec și voie bună    

Daruri de frumusețe, cântec și voie bună    
Ansamblul „Cununița”, Școala de Arte „V. Poleakov”, conducător artistic Oxana Mardari

 

În 1978, în casa părinților Valentin și Lidia Mardari, din Colicăuți, raionul Briceni, se năștea o fată frumoasă, iar când a crescut mai măricică, fata le-a demonstrat că are și talent, pentru că glasul ei cristalin și frumusețea curată de pe chipul blând al copilei umplea casa cu lumină. Și părinții au hotărât că trebuie să urmeze muzica, că au adus pe lume o fată ca să fie dăruită cântecului sau poate cântecul le-a adus în familie pe fiica cea cu voce de privighetoare. Numele acestei copile, care acum dă viață cântecului, este Oxana Mardari, interpretă de muzică populară și ușoară, profesoară de canto/vioară la Școala de Arte „V. Poleakov” din Chișinău. Este absolventă a colegiului Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, promoția 1997, după care urmează studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, în 2002-2006, specialitatea canto popular.       

Un pedagog adevărat este și un artist talentat 

Oxana Mardari, o voce cunoscută și solicitată de admiratorii melosului românesc, cântă pe scenele palatelor de cultură atât din țară, cât și de peste hotare. Talentul ei așezat de Dumnezeu, în vocea-i inconfundabilă, îl împarte cu cei mici, pe care-i crește și-i instruiește de 15 ani la Școala de Arte „V. Poleakov”. Face această muncă cu dăruire și convingere constatând că „destinul m-a aruncat într-o mare de copii ca să le transmit dragostea de folclor și să le spun prin cântece alese care este patrimoniul nostru cultural”. Pe această gură de rai, crede profesoara, se mai păstrează tradițiile, cântecul popular se mai cântă, vocile și ale altor interpreți, la fel de hărăzite să promoveze frumusețea cântecului, confirmă același lucru, iar prin pedagogia ei, transmite și copiilor că folclorul românesc nu va pieri degrabă. 

Pentru ea, în calitate de pedagog, „cea mai de preț avere este folclorul neamului, iar eu ca profesoară la școala unde copiii vin să învețe a cânta fie la un instrument, fie să-și modeleze vocea, mă strădui să semăn câte un bob de cunoștințe despre folclor”. Își amintește de primele lecții de muzică, pe când era la școala din sat, de prima ei învățătoare...., iar acele amintiri din copilărie nu se uită ușor, pentru că ele i-au dat un imbold să crească și să le înmulțească într-un repertoriu bogat de cântece. Într-un moment de confesiune, Oxana spune că „atunci când eram mică, și luam primele cunoștințe de muzică, melodiile frumoase din folclor mă creșteau și mă făceau mai bună, mai sensibilă”. Este așa cum spune interpreta prin vocea ei doldora de melisme și acorduri, pe care doar un glas dăruit le poate face.  Așa cum pentru ea „cântecul creat este o confidență, o spovedanie ce răscolește adâncul inimii”.   

Cu dragoste, pentru supraviețuirea folclorului românesc       

De 15 ani, Oxana Mardari predă copiilor muzica la Școala de Arte „V. Poleakov” și tot de atunci artista cu suflet de dascăl și cu inimă de părinte trăiește bucurii imense că generațiile tinere vor transmite prin vocile lor valoarea creației poporului român: „La fiecare oră, explic cu drag copiilor și transmit cât de inedite sunt creațiile culese de mine pe parcursul anilor și mă bucur pentru cei care reușesc să conștientizeze valoarea imaterială a cântecului și tezaurului folcloric. Deci, tânăra generație de azi crește frumos”. Să predai folclorul, spune profesoara, este o mare responsabilitate, dar și o binecuvântare.     

Cununița vocilor de copii e diadema de înger care mă inspiră    

La școala de arte, unde predă de un sfert de secol, a reușit să întemeieze un ansamblu folcloric „Cununița”. Aici vin copii ale căror voci se perfecționează, se dezvoltă prin muncă în talentul care li s-a dat la naștere. Oxana Mardari, prin a cărei voce școlită, este îndrăgită de  cei mici până la cei mari, își crește discipolii, îi organizează și-i antrenează în diverse activități de voluntariat. Face toate acestea cu dragoste pentru promovarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial. Recent, a lansat un CD intitulat ,,Îmi iubesc portul și vorba”. Merge cu elevii ei la diferite manifestări cultural-artistice, în școli sau biblioteci, pe scenele mari. Împreună cu ei realizează multe proiecte, emisiuni TV sau radio, în cadrul festivalurilor sau spectacolelor festive sau de caritate. Elevii se întorc cu premii și cu reîntoarcerea la cântec. 

În ansamblul „Cununița”, copiii, împreună cu profesoara lor, învață tradiții, jocuri, cântec și dans, culeg folclorul direct de la bătrâni, pe care, din an în an, îi găsești mai greu, iar profesoara și artista Oxana Mardari se ambiționează să armonizeze talentul cu muzica, să păstreze portul popular la audiție, examen și concerte.

Palmaresul talentelor copiilor ei are nevoie de mai multe pagini, ele se vor păstra în storia cântecului din secolul al XXI-lea, câteva din ele, însă, trebuie enumerate: concursul ,,Tamara Ciobanu”- Nicoara Ionela pr. III; ,,Tinere Talente”- Lotca Daniela pr. II; ,,Bună seara și-un colind” - Tiuntiuc Emma, pr.I etc.; diverse proiecte educaționale, de ex: ,,Mărțișor-2023”; ,,La șezătoare’’; ,,Anii mei”, ,,Obiceiuri calendaristice’’, ,,Colindăm în ajun de Crăciun’’; ,,A nins la poale de munte”; ,,Ne cheamă muza” ,,Dragobetele sărută fetele”; numeroase festivaluri:,, Te salut Chișinău!”, ,,Orașul meșterilor populari”, ,,Icoana din sufletul copilului”, ,,Dor țesut în păretare”, ,,Prea curată-i fața pâinii” ș. a. Activitățile de voluntariat împreună cu colegii: ,,Tabăra de vară”, concertul ,,75 de ani a Școlii de Arte „V. Poleakov’’, concert de binefacere cu o bucurie de Crăciun copilașilor de la orfelinatul din str. Cuza-Vodă 29/4, colinde pentru consiliul profesoral și Orășelul de Crăciun în fiecare an și alte concerte de binefacere.

Toate sunt făcute cu dăruire și dragoste    

Generațiile care se perpetuează în demersul pedagogic al doamnei O. Mardari învață să devină artiști doar dacă înțeleg să cânte cu dragostea pe care le-o cultivă profesoara. Și ea a moștenit aceste comori de la tatăl său, Valentin Mardari, care și el, la rândul lui, le-a moștenit de la mama sa, Anastasia Mardari. Profesoara cu suflet blând de artist păstrează aceste chipuri părintești, care au îndreptat-o spre muzică:  „Mă gândesc și o port mereu în suflet pe bunica mea, pe care o consider o artistă autentică, fără școală, fără premii și fără diplomă. Mă simt obligată să păstrez cu sfințenie și să duc mai departe această comoară moștenită și să bucur mulți copii de succesul pe care-l obțin, făcând toate cu dăruire și dragoste”.  

Noi, cei care o cunoaștem și-i ascultăm cântecele interpretate cu vocea sufletului, și care scriem cu grija și atenția să se vadă printre cuvinte vibrațiile melodiilor ei, doar dacă vom avea curiozitatea să o ascultăm pe Oxana Mardari, vom spune că vocația o face să dăruiască frumusețe, cântec și voie bună.       

Silvia STRATILĂ 


 

Susține Natura.md: Devino Patron!