De ce crede elevul că îl pune la punct pe profesor
natura.md
Iul 4, 2022 06:46
2093
0
Un profesor de literatură și latină, un bun latinist ca în vremurile clasice, își amintește cu drag de una din cele mai frumoase lecții de debut pe când era la practica pedagogică. Preda în clasa a cincea povestea inegalabil de frumoasă, cu o morală înălțătoare, „Rățușca cea urâtă”, scrisă de Hans Christian Andersen pentru copii, care e bine să o citească și adulții, dacă nu au citit-o în copilărie.
Povestea e despre o rățușcă cu o înfățișare mai aparte, respinsă de toți – de surate, de orătăniile din curte, de alte animăluțe – care zici că au trecut prin patul lui Procust și li s-a retezat o porțiune cerebrală încât văd lumea prin lentilele ochelarilor de cal. Rățușca, după mai multe insulte și tratamente disprețuitoare, își desface aripile și zboară până în locul unde este văzută de lebedele albe la fel de frumoasă ca ele. Urmărind traseul rățuștei urâte și considerată paria de toți, una din elevele din clasa unde preda studenta, cu emoții în glas și în suflet, își șterse la propriu ochișorii înecați în lacrimile, provocate de suferința personajului, dar mai ales, închipuindu-și nedreptatea prin care trecea rățușca, o ființă în care se poate regăsi oricine dacă e predestinat unei asemenea sorți.
Au trecut mulți ani de atunci, iar în clasa unde predă literatura, profesoara nu a mai (re)trăit astfel de momente sensibile. Elevii ei nu mai plâng, nu neapărat la propriu, dar nu mai vede în privirile discipolilor urme ale emoțiilor prilejuite de anumite stări și sentimente, pentru că lectura azi nu mai este o preocupare fundamentală. Revoluția tehnologică a câștigat atât de mult teren în rândul generațiilor tinere, încât comunicarea între oameni e un faliment social. Cu privirea în jos, omul nou de astăzi este într-o confesiune, parcă într-o rugăciune continuă în fața device-ului –noua icoană tehnologică care a intrat în viețile oamenilor. Numai că aceasta nu îl îndreaptă spre sfințenia faptelor și a gândurilor bune, dar îi facilitează rapid cum să găsească drumul cel mai scurt spre succesul atât de râvnit azi de mulți.
În lumea nou-creată, refugiul cel mai sigur este în conexiunea cu virtualul care sporește și mai mult scepticismul la realitatea în care trăim. Aceste schimbări le simte în mod concret profesorul, a cărui menire să câștige teren în educația tinerilor nu mai este încurajată ca să poată fi valorificată. Sita valorilor este atât de rară, încât tinerii nu mai fac o deosebire între cerințele firești ale profesorului și „răul” cu care se opune libertății și dreptului copilului. În secolul al XXI-lea, după mai multe revoluții culturale ale înaintașilor, câștigate prin efort intelectual și dragoste pentru cultura românească de Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu sau Mihail Kogălniceanu (lista este imensă în personalități), interesul pentru meritele lor este astăzi într-o scădere de neînchipuit.
Tânărul cu două smartphone-uri în mână intră fără grabă în sala de clasă, dacă în acea zi nu se dă evaluare, cu o geantă mică pe umăr în care încap doar câteva lucruri minore, se așază în bancă fără să-i pese de prezența profesorului sau a colegilor și își deschide în față lumea pe un ecran, alegând cu cine să vorbească sau unde să călătorească. Dacă această ocupație i-ar mai aduce și folos adolescentului, profesorul nu l-ar dezbate cu vreo observație, care numaidecât va declanșa un val de revoltă că îi încalcă drepturile să facă ce vrea. Din acest dialog din care elevul triumfă în fața profesorului, sfidând disciplina ca statut firesc al școlii, și disprețuind normele morale, își asigură cu infatuitate colegii că l-a pus pe profesor la punct. Această replică va plăcea multor colegi și-i va dezamăgi pe acei puțini, neputincioși, în minoritate, să salveze câteva etichete morale încă neincendiate de furia libertății fără morală.
Celor care sunt în pragul sesiunii de BAC și au nevoie de o sugestie de caracterizare a personajului, favorizându-le totodată și un climat liniștit de reflecție, recomand un model de personalitate, descrisă într-o viziune modernă desăvârșită de scriitorul Mihai Neamțu: „Gentleman rafinat, capitalist pur sânge, jurist cu licență obținută la Universitatea din Cambridge și posesor al unei vaste experiențe comerciale, Ion Rațiu a fost modelul politic al celor care au înfruntat neocomunismul. Curios, curtenitor, afabil, mereu cu un zâmbet pe buze și-o vorbă bună pentru adversari și admiratori, dl. Rațiu venea dintr-o Românie uitată, însă dârză. Era un patriot anticomunist, creștin asumat (greco-catolic fervent, dar și pelerin la Athos) și, totodată, un intelectual pasionat de geopolitică. Interlocutor viu, senin și elegant, îmbrăcat ca un lord scoțian de la mijlocul veacului trecut, dl Rațiu a fost cel mai bun Președinte pe care țara noastră nu l-a avut niciodată. Electoratul din 1990 i-a oferit 3%: cifra exactă a gradului nostru de luciditate istorică și morală”.
Intelectul omului se va oglindi în tiparul celui care îi vede desăvârșirea, iar asta trebuie să o știe și generația de azi căreia i se pare că prin ifose și imorală îl pune pe profesor la punct.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 346
Susține Natura.md: Devino Patron!
