Devino Patron!

Decizie istorică: UE va interzice din 2035 vânzarea de mașini noi pe benzină și diesel

Conform mai multor surse citate joi de AFP, Comisia Europeană are în vedere eliminarea completă a emisiilor auto începând din anul 2035, informează Agerpres.

Decizie istorică: UE va interzice din 2035 vânzarea de mașini noi pe benzină și diesel

Comisia Europeană a propus miercuri, 14 iulie 2021, reducerea la zero a emisiilor de CO2 pentru vehiculele noi în următorul deceniu, aceasta fiind una dintre măsurile de mediu menite să combată schimbările climatice şi să pună în aplicare Pactul Verde european. În UE le-a fost impus încă de anul trecut producătorilor auto un plafon mediu de 95 de grame de CO2 pe kilometru, care va fi diminuat treptat până la 100% în 2035.

Singurele vehicule autorizate la comercializare pe piaţa autoturismelor noi vor fi cele electrice, întrucât doar acestea satisfac exigenţa referitoare la emisii zero de CO2. Potrivit Digi24.ro, vânzarea maşinilor electrice avansează puternic: acestea au reprezentat 8% din înmatriculări în Europa Occidentală în primele cinci luni ale acestui an, respectiv circa 356.000 de vehicule, mai multe decât în întreg anul 2019.

Noile reglementări vor favoriza şi mai mult aceste vehicule şi vor stimula abandonarea celor hibride şi hibride reîncărcabile, care asociază motorul electric şi bateria. Un motiv de nelinişte pentru o industrie care asigură 14,6 milioane de locuri de muncă în UE şi care încă mizează mult pe această tehnologie de tranziţie. Majoritatea membrilor acestei industrii cred că o electrificare prea rapidă va creşte preţul autoturismelor, va distruge locuri de muncă şi va favoriza concurenţa chineză, care se află în avans la capitolul baterii.

Însă Volkswagen, compania lider european în sectorul auto, cu circa un sfert din vânzări, s-a alăturat celei americane Tesla în promovarea vehiculelor 100% electrice, după scandalul „Dieselgate” din 2015 ce a dezvăluit că producătorul european a falsificat emisiile motoarelor diesel. Astfel, Volkswagen a anunţat în luna iunie că între anii 2033 şi 2035 va înceta să vândă în Europa motoare cu combustie.

Sfârşitul motoarelor cu combustie în „2035 este un bun compromis între 2030, care ar fi prea devreme pe plan industrial şi social, şi 2040, care ar fi prea târziu pe plan climatic”, remarcă preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin. Acesta pledează şi pentru crearea unui fond de „mai multe miliarde de euro” pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din sectoarele ameninţate de această mutaţie tehnologică.

Portalul www.wall-street.ro scrie că până în 2030, Uniunea Europeană vrea ca emisiile de CO2 ale mașinilor noi să scadă cu 55% și vor fi impuse și intervale minime la care să existe stații de încărcare pentru mașinile electrice pe autostrăzi. În acest condiții, statele membre vor trebui să asigure suficiente stații de încărcare pentru mașinile electrice și anume 60 km pe autostradă, iar la minim 150 km să existe stații de alimentare cu hidrogen.

 

Susține Natura.md: Devino Patron!