Din lumina educației ies oameni ai timpului

natura.md Apr 24, 2025 05:15 70 0

Zilele trecute mi-am adus aminte de Vlad Pohilă, scriitor și publicist, lingvist și traducător, apărător al limbii române și al valorilor românești. Pagina consacrată acestui mare român și om de cultură, născut la începutul lunii aprilie (în cazul nostru, i-am dedicat o pagină de ziar, însă intensitatea valorică a vieții sale merită mult mai multe pagini), este o infimă prețuire pentru urmele distincte pe care le-a lăsat în această viață. Vlad al nostru (puțini, care, atunci când l-au cunoscut, i-au arătat o sinceră afecțiune) a lăsat sute de articole cu o tematică diversă, a tradus și a scris zeci de cărți de beletristică, artă, istorie, literatură didactică și pedagogică, juridică, monografii ale unor localități din R. Moldova și din România, a cunoscut și vorbit peste șase limbi. Prin cartea „Și totuși, limba română”, o enciclopedie în miniatură despre dragostea mare și curată a autorului față de limbă și Țară, de neam și de valori, Vlad Pohilă a lăsat un testament acceptat de mulți ca să intre în posesia lui, dar mai greu de a-l valorifica și a-l transmite următoarei generații. „Cu cât mai mulți intelectuali am avea, cu atât societatea ar fi mai avansată”, spunea acest distins domn, un selectiv al valorilor.

Afirmația despre rolul intelectualului în societate a fost crezul lui Vlad Pohilă pe care l-a onorat citind, scriind și studiind. O frumoasă și înălțătoare remarcă a făcut-o Grigore Vieru când a scris că „Vlad Pohilă face parte dintr-o elită nezgomotoasă”. El a fost un elitist care nu și-a compromis „valoarea intelectuală”, rămânând „discret în viaţa de toate zilele”. În schimb, spune Vieru, „am văzut de o mie de ori o sută de mediocrităţi care se bagă mereu în faţă”. Și nouă, celor care l-am cunoscut pe Vlad, și n-am avut puterea să fim ca el, ne-a fost drag, scria poetul Vieru. Libertatea asumată l-a făcut să ne impresioneze, spunând: „Sunt un om liber şi fericit în libertatea de a gândi şi a scrie”.

Intelectuali ca Vlad Pohilă sunt puțini. Au rămas și mai puțini. Ei nu au avut funcții și nici nu i-au interesat să conducă, dar nici nu s-au lăsat să fie conduși. Nu au umplut văzduhul cu vorbe de la tribune sau la TV. Asemenea intelectuali deseori sunt invitați la emisiuni pentru a le face producătorilor și moderatorilor audiență maximă. Îmi amintesc că la un canal de televiziune, niște fetițe pe care lumina fosforescentă a ecranului le făcea frumoase, îl invitau pe Vlad Pohilă să le facă o emisiune memorabilă, să se laude că gradul de popularitate este mare, întrebându-l din ce partid face parte. Invitatul le răspundea că singurul partid pe care-l recunoaște este cel al limbii române.

Oameni din cetatea limbii române, a cărții, a școlii, integri datorită caracterului lor ferm au fost și mai sunt. Ei au împins lumea înainte. Clasa intelectualilor nu este la putere, dar pe rădăcinile ei, încă nestârpite, se ține societatea. Din lumina educației ies mulți oameni cărora le datorăm stimă și recunoștință, mai puțin în timpul vieții lor, din teamă că mersul lor pe verticală ne va împiedica să dobândim succesul mult râvnit.

De fapt, nu suntem decât atât cât dăruim. Generozitatea și iubirea ne mențin pe linia vieții și ne îndepărtează de valea uitării. Ele sunt resursele intelectuale care-i fac pe unii să moară la datorie. Și ei rămân oamenii ai timpului etern.

Autor: Silvia Strătilă

Articol publicat în revista NATURA, nr. 398