Devino Patron!

Doctor de suflete predă în limba lui Eminescu

Doctor de suflete predă în limba lui Eminescu

Are o experiență pedagogică impresionantă care se datorează dragostei de profesia din care și-a făcut un crez. O viață de om pentru profesoara Ana Grabazei a însemnat o prezență excelentă în școală la Catedra de limba și literatura română. A studiat și mai studiază – citind sau fiind la curent cu toate schimbările ce au loc în Educație. Este membră a generației de aur când la Facultatea de Litere visau să intre cei mai buni tineri, optând mai mulți pentru un loc în rândurile studenților, iar cunoștințele universitare i-au fortificat caracterul necesar unui pedagog să-și dăruiască din prea plinul său.

Profesoara Ana Grabazei este absolventă a Facultății de Filologie a Universității „Alecu Russo” din Bălți, iar activitatea didactică, își amintește Ana, a început-o ca asistent la Catedra de limba și literatura română a universității bălțene. Tânăra absolventă a pășit încrezătoare treptele școlii, care i-a devenit pentru o viață întreagă o casă cu ferestrele spre lumină. Și la căldura acestei lumini le-au crescut aripi la zeci și sute de copii care au plecat în lumea mare. 

Primii ani după facultate au fost o experiență pentru Ana cea cu ochi ca mura și cu părul de foc, care ascundea în privirea-i senină și cuminte multă seriozitate pe cât îi oferea tinerețea și nerăbdarea să se ridice deasupra cunoștințelor obținute la studii. Și asta pentru că tinerețea a trăit-o acolo unde a cerut-o patria - în localitatea Cuzmin din Transnistria alături de soțul ei, Vasile Grabazei, care fusese numit director al școlii din această localitate. Aici a predat limba lui Eminescu, aici s-a convins că are o cruce de purtat și o duce cu onoare până în prezent fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Politehnic din mun. Bălți, urcând la treapta de grad didactic superior.

Nordul Moldovei, unde-i sunt rădăcinile, satul Coșcodeni, raionul Sângerei, i-a chemat înapoi pe soții Grabazei în orașul formării profesionale, Bălți, „pentru a-și continua activitatea didactică la Colegiul de Medicină, timp de 30 de ani, instituție în care se vor bucura de performanțe profesionale”. Acest timp roditor al tinereții este înscris pe o pagină în CV-ul Anei. Aici doctorul de suflete cultivă în viitorii medici titanismul muncii lui Eminescu, dar îi face pe tineri să înțeleagă că un doctor trebuie să folosească bisturiul în viața omului și cu multă dragoste. 

Datorită doamnei profesoare instituția s-a bucurat de roadele învățăturii, studenții de la medicină au participat la diferite concursuri, olimpiade, simpozioane etc. Profesoara însăși s-a preocupat de creșterea ei didactică cu implicare în cursuri de cultură și civilizație pentru românii de pretutindeni, organizate de Institutul Cultural Român (Constanța, România); cursuri de perfecționare în cadrul Programului STREET-LAW-Educație referitor la lege, susținut de către SIEDO, STREET LAW, Open Society, Fundația SOROS (Moldova)-12 module; cursuri de perfecționare la Didactica
Limbii Române, Centrul Educațional „Pro Didactica’’, modulul „Arta Pedagogică’’; cursuri oferite de Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, Chișinău, Catedra de Literatură Română, Universitatea din Bălți, Institutul de Științe ale Educației. 

Prezența Anei Grabazei în școală și în fața discipolilor a servit un model de om al cărții, al scrisului, al cercetării, pe care le-a sintetizat în discursuri, comunicări sau lucrări cu caracter didactic. Câteva din ele certifică implicarea profesoarei în cadrul Colocviumului Internațional „Filologia Secolului’’, dedicată lingvistului Silviu Berejan cu studiul „Eseul argumentativ’’ și la Conferința Științifico-Metodică Internațională: „Școala: probleme și perspective de dezvoltare’’, în or. Mazîr, Belarus. Are talent și la scris, iar publicațiile ei sunt dovada cercetărilor ei științifice, destinate colegilor sau elevilor.

Este coautor al volumului „Teste la Limba și Literatura Română pentru Bacalaureat’’, un real și util suport didactic pentru elevii de liceu. Premiile obținute de mulți discipoli la importante concursuri republicane de limba și literatura română sunt argumentele unui pedagog care se dăruiește celor care vin să învețe la școală, pentru că profesoara Ana Grabazei a dăruit mai întâi de toate doi copii minunați societății – pe Alexandru, un medic desăvârșit, și pe Stela, fiica cea minunată, care o bucură cu nepoți.

Astăzi mai predă cu aceeași vocație și dragoste tinerilor bălțeni limba „ca un fagure de miere”, cultivată de marii noștri înaintași.

 

Silvia STRĂTILĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 358

 

Susține Natura.md: Devino Patron!