Drumul intrigantelor faleze

natura.md Oct 6, 2021 05:35 2468 0

Foto: Sorenela Reniță

Înainte de a reveni pe drumuri de oraș, vă propun să schimbăm peisajele montane din ultimele luni tot pe unele pitorești și, deseori, stâncoase, dar scăldate în intrigantele ape nestăvilite ale Mării Negre. Aș vrea, să ne odihnim, însă, mai întâi, aripile în „Cuibul liniștit” al Reginei Maria a României (Balcic), unde suverana și-a lăsat centrul ființei sale atât la figurat, cât și la…propriu. Atât de îndrăgostită a fost de aceste meleaguri încât și-a dorit ca după ce fizic inima i-ar fi contenit să (se z)bată, aceasta să rămână bătând în tihna eternității tot aici, lucru ce s-a și întâmplat din 1938 până în 1940.

Ar putea fi o imagine cu natură
Foto: Sorenela Reniță

După ce Cadrilaterul a fost cedat, însă, încetând să mai aparțină României Mari, caseta din metale prețioase adăpostind inima Reginei Mariei din micuța capelă „Stella Maris” (Steaua Mării) a castelului de la Balcic, a fost mutată la Bran, un alt loc preferat de suverană, ajungând, ulterior, să fie transferată, spre păstrare, Muzeului Național de Istorie al României din București. Precum viața sa, călătoria inimii a fost și ea tumultoasă. În 2015, asemenea unui capitol al romanului „Adam și Eva”, s-a întors exact acolo unde se oprise pentru totdeauna a-i servi Reginei-Soldat – în Camera de Aur a Castelului Pelișor (Sinaia).

Ar putea fi o imagine cu natură, ocean şi coastă
Foto: Sorenela Reniță

Cu o altă voce decât a mea, parcă, povestea inimii mi se perindă printre gânduri în timp ce pășesc pe Aleea Secolelor din Grădina Alexander a vilei regale de pe Coasta de Argint a Mării Negre. Inițial, nouăsprezece pietre de moară, astăzi – douăzeci, fiecare reprezintă, simbolic, câte un secol, prin testamentul suveranei, urmând, cu trecerea veacurilor, a li se alătura și altele.

Traversând acest „culoar” al istoriei, întrerupem conversațiile rozelor, care ne-nconjoară în stânga și-n dreapta. De fapt, oriunde ne-am îndrepta privirea, o plantă sau un arbore are câte ceva de spus, căci pe domeniul conacului se află o impresionantă și bogată Grădină Botanică împărțită, inclusiv, în zone „tematice” cu mii de exemplare, unele chiar rare, de flori, arbuști, copaci care par să fie într-o competiție acerbă de frumusețe: Grădina Ghetsimani, Grădina „Curtea englezească”, Grădina pomilor plângători, Grădina divină, Grădinile suspendate etc.

Ar putea fi o imagine cu ocean şi natură
Foto: Sorenela Reniță

Înaintând tot mai mult pe cărările castelului alb, însoțiți de îngânarea mării și mireasma trandafirilor, ne adâncim în substanța descrierii (reușite) de „Cuib liniștit”, simțindu-ne tot mai apropiați de semnificația sa.

********************
,, …Un copac vechi atârnat de panta mare deasupra mării de culoare turcoaz-albăstruie, sub care izvorăște un izvor de munte cu apă pură… Acest loc era într-un fel familiar. Era într-un fel legat de însăși fiinţa mea. Aici este pace, frumuseţe, mare și apă curată, și acest copac uriaș șoptitor, atârnând deasupra ţărmului, parcă ar asculta cântecul valurilor. M-am așezat la umbra copacului maiestuos, uitându-mă spre marea strălucitoare. La jocul valurilor pe mal. Am simţit un sentiment deplin, aproape obsesiv de bunăstare – eu aparţin acestui loc și el aparţine mie.” Regina Maria a României

Ar putea fi o imagine cu în aer liber şi zid de cărămidă
Foto: Sorenela Reniță

********************
Urcând pe terasa superioară minaretului, de acolo, de sus, ni se prezintă bine conturate motivele pentru care Balcicul ar fi și un leagăn al artiștilor, îndeosebi al pictorilor – Nicolae Tonitza, de exemplu. Închidem ochii și ne lăsăm purtați de…valuri, care ne duc, mai departe, înspre spectaculosul peisaj al Capului Caliacra. Pe vârful acestei limbi de pământ, parte și ea, cândva, din Cadrilater, se odihnesc „oasele” fortăreței Tirizis/Acros Castellum, ridicată în Antichitate de romani, distrusă, mai târziu, de către oștile otomane. Pe teritoriul actualei rezervații naturale, în anii 1930, savantul român Grigore Antipa înființase o staţiune de cercetări zoologice marine a Institutului Bio-Oceanografic din Constanţa. Cât ne plimbăm printre ruine, la 65 m înălțime, observăm, în spatele nostru, pe lângă „ferma” impunătoare de eoliene înfiptă pe creștetul stâncilor șlefuite în roșu ruginiu, înconjurate de profunzimi în nuanțe de verde și albastru, niște salturi în depărtare. Delfinii au ieșit, și ei, la o promenadă.

Ar putea fi o imagine cu monument şi în aer liber
Foto: Sorenela Reniță

Continuând explorarea promontoriului, o scurtă cărare ce coboară destul de abrupt înspre pereții de fier și apele spumegânde ne atrage atenția în mod deosebit. Mai exact, ce se găsește la capătul ei. O mică boltă, un arc, o fostă intrare a cetății clădită din roci și…atât. Modul în care se înrămează panorama în ea, modul în care ea se încadrează în panorama de ansamblu e, pur și simplu, o imagine răpitoare care-ți aprinde spiritul creativ ce pornește fără întârziere în căutarea unei povești pentru această priveliște memorabilă. Locul inspiră și expiră briza expresivității cu fiecare suflu! Oare pe ce coridoare ale timpului și spațiului ne va duce această ușă, această poartă enigmatică și mereu deschisă a Mării Negre?

Ar putea fi o imagine cu ocean, natură şi nor
Foto: Sorenela Reniță

Trecând prin ea, călătorim, de data aceasta, spre o altă veche fortăreață situată pe Capul „Sfântul Atanasie” (Byala, în apropiere de Obzor) și ne trezim încercuiți de…diverse vestigii, îndeosebi vase imense de lut, majoritatea scufundate în pământ. Un deliciu al arheologilor. Navigăm către belvedere – acolo ne bucură altfel de comori. Dacă în Caliacra, stâncile aveau colții însângerați, aici sunt de un alb aproape strălucitor. Urmărim un fir de pași rămași în nisipul fin al plajei înguste, urme pe care marea le șterge așa cum reușește să șteargă, măcar și pentru un pic, frământările noastre, îmbrăcându-ne inimile în veșmântul său turcoaz…ca să ne țină de cald și în serile răcoroase de toamnă.

Ar putea fi o imagine cu Sorenela Reniţă, stând în picioare şi în aer liber
Foto: Sorenela Reniță