DUNĂREA
natura.md
Iun 29, 2021 02:32
3999
0
Trecătorule... Opreşte-ţi paşii când ai ajuns în faţa Dunării. Oricât de grăbit vei fi, rămâi pe loc câteva clipe; meditează şi contemplă în tăcere maiestatea străvechii ape - Fluviul Rege - pe care lumea antică îl diviniza ca pe o sacră personalitate.
În legendele, în credinţele celor vechi, apa aceasta avea darul de a spăla de păcate. Ca şi apa Gangelui, ca şi apa Nilului, apa de Dunăre se ţinea în casele de aur, în tezaur, pe la curţile regale din Orient. Iar strămoşii noştri Daci, de câte ori plecau la război se împărtăşeau - după poruncile lui Zamolxis - şi făceau jurământ să nu se întoarcă până nu vor fi biruit pe duşman.
Noi, urmaşii Dacilor, trebuie să reînviem Cultul Dunării.
În faţa Dunării, subjugat de măreţia acestui fenomen al naturii, rămâi pe loc şi te întrebi cu mirare: De unde vine? Cum s-a format uriaşa masă lichidă? Cum poate curge neîntrerupt, de mii de ani spre mare? Fără sfârşit? Fără răgaz? Ce bogăţii poartă navele care plutesc pe tulburile unde? Ce bogăţii ascunde în noaptea fundului ei? Ce rol a jucat apa aceasta în istoria omenirii? Câte neamuri şi seminţii nu s-au perindat pe drumul ei de apă... Unde sunt? Ce urme au lăsat în lunga scurgere a veacurilor? Câte cetăţi, oraşe, sate, s-au ridicat şi s-au prăbuşit pe malurile sale? Bătrânul Danubius era la antici o lume întreagă de bogăţie, de întâmplări, de vitejie, de amor şi poezie. Fluviu despre care cuceritorii, ca şi diplomaţii, şi-au făcut visuri fericite, pe care el le-a dus pe rând, pe undele sale spre mare.
Delta Dunării. Foto: Alecu Reniță
Albia acestui fluviu a fost leagănul neamului nostru. Întotdeauna destinele acestui popor au fost legate de ale Dunării. Străbunii noştri, în vremuri de demult, marii patrioţi din zilele redeşteptării naţionale, au luptat să apere stăpânirea acestei ape, ţintă pururea de vecinii care ne înconjurau.
“Din moşi-strămoşi, zicea marele Kogălniceanu, există în poporul român instinctul că fără Dunăre România nu putea fi”.
“Interesul ce avem pentru Dunăre, zicea un alt patriot luptător (Alex. Lahovari), este cel mai vechi, cel mai mare şi mai permanent interes al Românilor. Nu este chestiune care să fie mai importantă pentru această ţară. Chestiunea Dunării o considerăm mai presus decât toate - e o chestiune eternă. Convenţiile, tratatele, oricât de rele ar fi, au un termen. El va ţine cât va curge Dunărea spre Mare. Această Dunăre pe care am plătit-o îndestul în trecut, căci au fost secole în care ea a dus la mare mai mult sânge românesc decât apă“.
Legătura veche dintre popor şi apa aceasta, a fost aşa de trainică, încât până azi ea se păstrează în cântecele populare, în poveştile şi colindele româneşti...
Confluența râului Prut cu fluviul Dunărea. Foto: Alecu Reniță
...Dar pentru că Dunărea însăşi este o mare carte a naturii, să ne deprindem a citi direct din ea. Să mergem în fiecare an la Dunăre, s-o vedem, s-o încercăm la faţa locului, s-o cunoaştem, s-o iubim.
O călătorie pe Dunăre, cu ochii deschişi, învaţă mai mult decât o bibliotecă întreagă. “E om umblat - zice în graiul său poporul - că ştie multe... a bătut drumuri de apă şi de uscat... a umblat peste nouă mări şi nouă ţări”.
Să mergem la Dunăre. Să facem o călătorie în tot lungul cursului ei până la Sulina - acolo unde bătrânul Danubius îşi pierde apa şi numele în mare!
Jean BART
(Eugeniu P. BOTEZ, născut în târgul moldovenesc Burdujeni, a intrat în literatură sub numele de Jean Bart şi o bună parte din opera sa este dedicată Dunării. Necunoscut în Basarabia, deşi în 1919 îi apare la Chişinău lucrarea “Cum se dezleagă chestiunea Dunării”, Jean Bart are pagini copleşitoare despre pământul natal şi apele ţării, pagini care ne tulbură şi azi şi ne îndeamnă să-l cunoaştem. Propunem atenţiei Domniilor Voastre o variantă prescurtată a articolului.)
Susține Natura.md: Devino Patron!
