ECOLOGIA SUFLETULUI NOSTRU
natura.md
Iun 22, 2021 10:41
2877
0
Lumea are grijă de sine și nu de casa în care trăiește. E vorba de aproape opt miliarde de oameni împrăștiați pe meridianele Planetei, care secătuiesc resursele naturale, otrăvesc apele și solurile, măcelăresc animalele și pădurile, poluează aerul și ecosistemele. În ansamblu, egoismul speciei umane nu are limite, cel puțin în ultimele două-trei veacuri. Apariția, din a doua jumătate a secolului XX și până în prezent, a câtorva zeci de milioane de apărători ai Naturii–Mame și creșterea lentă a numărului lor, încă nu poate influența și schimba definitiv comportamentul agresiv sau indiferent a peste șapte miliarde de semeni.
Revoluția tehnico-științifică i-a dat omului rachete să cucerească cosmosul, nave și submarine să descopere tainele oceanului planetar, mașini atotputernice să sape metrouri în orașe și tuneluri pe sub munți, i-a dat avioane și elicoptere să ajungă în locurile cele mai periculoase și inaccesibile, însă nu i-a dat și înțelepciunea cum să le folosească pentru a nu dăuna mediului înconjurător și a nu distruge ecosistemele vii. Practic, omul dispune de o sumedenie de mașini, utilaje și instrumente, muniții atotdistrugătoare, care pot genera probleme în lanț, de la cele naționale până la cele regionale și globale, inclusiv probleme fatale în stare să provoace catastrofe nucleare și ecologice, capabile să finalizeze cu dispariția speciei umane.
De Ziua Mediului ne reîntoarcem la nesfârșitele frământări și dileme. Niciuna din marile probleme semnalate de ecologiști de la 1972 încoace, nu e pe cale de a fi soluționată. Dimpotrivă: schimbările climatice, deșertificarea Terrei, defrișările anuale a milioane de ha, creșterea demografică, degradarea accelerată a calității apelor potabile, imoralitatea corporațiilor specializate în extragerea și jefuirea resurselor naturale, lipsa educației ecologice, distrugerea ecosistemelor vii și poluarea oceanului planetar au devenit probleme globale, mult mai acute și periculoase decât în secolul XX. De ce omul modern, „din cauza copacilor, nu poate vedea pădurea întreagă?”
Dar, să coborâm cu picioarele pe pământul strămoșesc, la vatra noastră milenară și să răspundem cât mai responsabil și onest – în ce stare se află mediul înconjurător și de viață a peste trei milioane de cetățeni? De ce societatea moldovenească, având acces nelimitat la oceanul de informație, nu se transformă într-un prieten al Naturii: al apelor, al pădurilor, al biodiversității? Ce explicație am putea găsi la atitudinea nepăsătoare sau barbară a multor comunități, care își bat joc de mediul lor de viață, poluând moșia localității, preschimbând râulețul local în canal de deșeuri, aruncând mizeria din casă pe terenurile roditoare? Cum se întâmplă că foarte mulți conaționali, care lucrează în UE și sunt încântați de grija față de Natură a elvețienilor, suedezilor sau austriecilor, nu aduc modelul european și în R.Moldova?
De la începuturile Mișcării Ecologiste, din îndepărtata vară a anului 1983, când aproape nimeni nu își putea imagina că monstrul sovietic se va prăbuși în mai puțin de un deceniu, în prim-plan aduceam „ecologia sufletului”, o sintagmă condamnată și interzisă în mass-media de ideologii regimului comunist. Totuși, săptămânalul „Literatura și Arta” a sfidat interdicțiile impuse și a promovat pe risc propriu sintagma pusă la index în cele trei mari campanii de presă – întru salvarea rezervației peisagistice „Saharna”, a monumentului natural „Stânca Mare” și a blocării proiectului Academiei de Științe „Programul ecologic 1985-2005”. În anii de renaștere și deșteptare națională, oamenii de creație au extins foarte rapid expresia înaripată „ecologia sufletului” spre cultură, limbă, istorie, patrimoniu, învățământ, educație, memorie, credință, sănătate, adevăr. „Ecologia sufletului” se transformase într-un drapel al schimbărilor gorbacioviste, într-o unitate de măsură a valorilor umane perene și a adevărului tăinuit, a curățeniei interioare a omului prigonit și a libertății de expresie. Ca să readuc atmosfera și mesajul acelor zile de reînviere, îmi permit să reproduc un pasaj dintr-un material propriu: „Am putea afirma că numai după prăbușirea valorilor umane a început dezechilibrul ecologic. Cernobâlul și Marea Aral sunt faţetele adevărate ale lui homo sovieticus. Nu există dezastru ecologic, există dezastrul dezumanizării și sărăcia spirituală. Cu cât o societate este mai săracă spiritual, cu atât mai pronunţat este dezmăţul ecologic. Un ecosistem degradează în măsura degradării conștiinţei și sufletului uman. Fără o refacere spirituală, fără o reîntoarcere la suflet, la credinţă, la adevăr, la omenie, nu poate fi vorba de o tămăduire de ansamblu a rănilor naturii. Prin vindecarea sufletului vom vindeca și natura”.
Nu este deloc întâmplător faptul că cele două cuvinte magice – ecologia sufletului – au deschis poarta spre marile revendicări legitime ale moldovenilor din imperiu, readucerea acasă a limbii române și alfabetului latin.
Au trecut aproape patru decenii de când Mișcarea de Renaștere Națională răscolea memoria adormită a moldovenilor sovietici și pornea pe drumul deșteptării cu îndemnuri emanate de sintagma „ecologia sufletului”. Din păcate, după agresiunea rusească împotriva R.Moldova din primăvara anului 1992 și scoaterea de pe scena politică a Primului Parlament, mercenarii, profitorii, cozile de topor și serviciile secrete străine, au retezat aripile moldovenilor, confiscându-
le podurile de flori, dorul de reîntregire, resursele naturale și pofta de a fi stăpâni în propria casă. Flacăra aprinsă cu atâta greu în sufletul lor dornic de dreptate s-a micșorat de la o guvernare la alta, până a ajuns abia să licărească sau să dispară. Autoritățile, împreună cu majoritatea apărătorilor naturii, au schimbat macazul în căutarea soluțiilor tehnice pentru catastrofele ecologice. Cultivarea dragostei față de Natura–Mamă din familie, grădiniță și școală, formarea cadrelor didactice și introducerea obligatorie a orelor de educație ecologică în programele de învățământ au rămas în afara agendei guvernărilor, care s-au perindat de la 1994 încoace.
„Ecologia sufletului” a mai rămas să pâlpâie doar în revista NATURA, la postul de radio „Eco-FM”, în unele instituții mass-media și în câteva organizații neguvernamentale. Acum, după atâția ani și experimente tehnice, iese la suprafață adevărul spus la începuturi – prin vindecarea sufletului vom vindeca și natura.
Educația ecologică se cere readusă în prim-plan: în familie, în grădiniță, în școală, în societate. Acele două cuvinte magice, care au mobilizat mulțimile și au făcut istorie – ecologia sufletului – se cer aduse acasă și incluse în agenda guvernărilor de mâine. Ca o garanție că pământul Moldovei va putea să rodească mai departe, iar oamenii își vor însănătoși sufletele și vor deveni prietenii adevărați ai Naturii–Mame.
Alecu RENIȚĂ
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 352
Susține Natura.md: Devino Patron!
