Edineț: Pe cărările de-acasă

Scriu aceste rânduri în zi de noiembrie. E una frumoasă, plină de soare, astfel că nu e loc de plumbul bacovian. Oricum, cred că ultima lună de toamnă este cea a nostalgiilor, a drumurilor prin amintiri. Orice frunză căzută parcă ar fi o răsfoire a
unei pagini de odinioară. În noiembrie înţelegi altfel timpul, scurgerea lui, iar poveștile devin mai profunde. Edineţul meu drag mă primea în această toamnă cu un peisaj spectaculos. Mă cufundam în boem și rustic, în melodie și poezie, în istorie și legendă. Hălăduiam pe străzile lui, unele largi și moderne, altele – înguste și rupte parcă din vremuri de odinioară. Întoarcerea pe drumurile dorului e plină de emoţii, pe care le poate trăi și înţelege doar un om plecat în lumea mare, care-și umple sufletul atunci când revine la locul numit și rostit, oarecum, cu tremur în voce - ACASĂ.
Pe când eram copil spuneam acestei localităţi Edniţî și asta din motivul că așa auzeam de la cei mai mari. Oficial localitatea era Edineţ și se afla foarte aproape de Parcova mea. Mergeam destul de des și eram captat de imaginile pe care le vedeam. Edineţul copilăriei avea acel ceva care mă chema. Văzusem mai multe orașe, dar acesta îmi furase inima, poate că din cauza că aici am și dat primul semn de viaţa, am fost înregistrat la Oficiul Stării Civile, am fost botezat la Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”. Îmi plăcea Edineţul pentru că avea multe cafenele cu îngheţată, un parc de cultură și odihnă deosebit, o mini-grădină zoologică și lebede pe lac.

Pașii pe cărările de dor și amintiri porneau în Grădina Publică „Vasile Alecsandri”, frumoasă precum odinioară, plină de miresme și culori. „De veghe” stau firile gânditoare ale neamului. Chiar de la intrare se află busturile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Eugen Coșeriu, Ion Buzdugan. De altfel, în acest an Centenar, trebuie de amintit că Ion Buzdugan, născut la Brânzenii Vechi, secretar al Sfatului Ţării, a fost deputatul care a scris declaraţia de Unire a Basarabiei cu România.
Profesorul de limba și literatura română Constantin Cojocaru, actualmente primar de Edineţ, scrie în „Edineţ – file de istorie”: „Un loc pitoresc aparte, care-i frapează din start pe cei ce vizitează Edineţul atât prin farmecul natural, cât și prin priveliștea deosebită de basm este anume Grădina Publică „Vasile Alecsandri”. Aflată în inima municipiului Edineţ, aceasta atrage zilnic sute de vizitatori și asta datorită cadrului natural. Peste 150 de specii de arbori, arbuști și tufari, dar și lacurile sunt parte dintr-un tablou impresionant al naturii, o adevărată oază de liniște”.
 

Pe aleile Grădinii Publice „Vasile Alecsandri”. Foto: Dinu Rusu

De altfel, Grădina Publică „Vasile Alecsandri” își scrie istoria din anul 1963 și se întinde pe o suprafaţă de peste 40 de ha. 

Stând pe una din băncile aflate în preajma unei statui mi-am amintit că în Edineţ există clădiri despre care în anii copilăriei mele nu știam prea multe și nu pentru că nu eram curios să aflu istoria acestora, ci pentru că trecutul lor era lăsat într-un con de umbră. Am trecut de foarte multe ori pe la Școala medie mixtă nr.1 (cu predare în limbile română și rusă) și Liceul Teoretic „D.Cantemir”, dar abia prin anii ’90 ai secolului trecut am citit că aici a fost cândva (1873 – 1931) un Seminar Teologic. Edificiile, ridicate în a doua jumătate a secolului XIX, ar putea fi vizitate, mai ales că aici și-a făcut studiile renumitul om politic Pan Halippa, unul dintre cei mai înfocaţi promotori ai reîntregirii din Parlamentul „Sfatul Ţării” de la Chișinău din anii 1917-1918. Astăzi, unul dintre liceele de forţă de la Edineţ poartă numele ilustrei personalităţi. Totodată, a fost dezvelit și un bust pentru înveșnicirea unuia dintre cei mai de seamă artizani ai Unirii de la 1918 – Pan Halippa, mare om politic și publicist.
„Acesta era un târgușor, tupilat întro vale largă, având pe vremea ceea vreo mie și ceva de locuitori – evrei, lipoveni, moldoveni și oameni de strânsură. Târgușorul avea străzi de-a lungul și curmezișul și Școala Spirituală era așezată spre cea mai lungă și mai largă stradă, care începea din vale și ţinea până sus – la curţile boierești ale lui Coziţân”, astfel a rămas Edineţul în amintirile lui Pan Halippa.

Potrivit documentelor, la acea vreme deja exista Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, prezentă în arealul spiritual basarabean și astăzi. Astfel, se spune că sfântul locaș a fost ridicat din piatră la 1870, pe lângă ea era un seminar popular și unul duhovnicesc. Datele arată că încă la 1772-1773 la Edineţ exista o biserică de lemn, cu hramul Sfântul Mihail, iar la 1861 a fost deschisă o școală bisericească. Peste un an, adică în 1862, la Edineţ era un fel de motel, numit Punct de găzduire peste noapte.
Edineţul poate fi considerat citadela cea mai de seamă a nordului. Este una din cele mai vechi localităţi din partea de sus a Basarabiei, atestată documentar la 15 iunie 1431, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. În acele vremuri se numea: Vedinţi, Viadici, Iadinţi și Iadniţa. Cică denumirea localităţii ar proveni de la un turc pe nume Edin, care avea o cârciumă pe malul unui râuleţ. Este doar o presupunere, însă alte date de unde o fi provenit denumirea de Edineţ nu se cunosc. Până în secolul al XIX-lea, Edineţul este numit sat, apoi tot mai des târg. Astăzi, tot mai mulţi recunosc că Edineţul este printre cele mai bogate orașe ale republicii. Aici sunt cele mai bune magazine, restaurante și hoteluri, activează cei mai tari agenţi economici. Plus la asta, Edineţul se poate mândri cu un Muzeu al Ţinutului deosebit, cu instituţii de învăţământ în care se fac studii de calitate etc.
De altfel, clădirile Muzeului Ţinutului Edineţ au valoare istorică, fiind construite în anii 1922 – 1924 de evreul Druţ Leimban Șmil. Ulterior, acestea au fost transmise de către Societatea evreiască spitalului. Potrivit datelor, în Muzeul de Artă Populară, cândva a activat o sinagogă. În anii celui de-al doilea război mondial, în ambele clădiri s-a aflat statul-major al regimentului de grăniceri 123. După război, în clădirea principală a muzeului a activat policlinică raională și stomatologică.
La 29 mai 1982 este vernisată prima expoziţie de la Muzeul Ţinutului din Edineţ. Muzeul de Artă Populară a fost deschis la 15 ianuarie 1993. Este o instituţie bogată în vestigii ale trecutului, aici își găsesc loc diferite epoci ale istoriei. Ceea ce
poţi vedea la muzeul de la Edineţ e dovada unei munci cu abnegaţie a colectivului condus de ani buni de către Raisa Iaroţchi. Cele trei secţii ale muzeului - istorie, natură și artă populară au foarte mulţi vizitatori, inclusiv de peste hotare.
De data aceasta mai mult timp am petrecut admirând vestigiile de artă populară. E adevărat că e nevoie de ore bune pentru a înţelege mesajele transmise de cele peste 400 de exponate, dar și de aflat istoriile. Broderii, obiecte de cult, lucruri din
lemn și piatră, covoare, prosoape, ii, catrinţe, cămăși naţionale - exponate de o rară valoare, unele chiar și de peste o sută de ani, sunt parte din istoria și tradiţiile neamului. Dincolo de mesajele codificate ale ţesăturilor, impresionează, în cazul covoarelor, culorile natural folosite.

Simfonie de toamnă în Grădina Publică din Edineţ. Foto: Dinu Rusu

Edineţul este și o vatră de vestiţi lăutari. Încă în 1945 a fost fondată prima orchestră, condusă de rapsodul Ioniţă Bolgaru. Și astăzi oamenii de pe la Nord vorbesc cu mari emoţii și simpatie despre lăutarii Mechiu Ciobanu, Vasilică Dobrogeanu, Nicolae Banu etc. Orchestra „Ciocârlia” de la Edineţ l-a avut în fruntea sa și pe maestrul Nicolae Botgros. De altfel, aici, marele lăutar și-a început cariera artistică. Tot împreună cu Orchestra „Ciocârlia” a făcut primii pași pe scena profesionistă interpreta de muzică populară Lidia Bejenaru. Orchestra „Ciocârlia” este mândria Edineţului, e mai mult decât o pagină în istorie, este o carte de vizită. 

Că se ţine la tradiţie, la neam, la valori o arată multele evenimente culturale, printre care: festivaluri, tabere de creaţie, Universitatea Populară „Vasile Stroesc u”, dezvelirea busturilor: Lupa Capitolina, Grigore Vieru, Pantelimon Halippa, Mihai Eminescu, dar și a plăcii comemorative: Astra – 150 de ani. Edineţul își scrie istoria împreună cu oamenii săi, e locul care-i așteaptă acasă pe cei plecaţi în lume, dar se bucură de fiecare oaspete care vrea să-l cunoască.

Susține Natura.md: Devino Patron!