Educația e doldora de răspundere
natura.md
Aug 14, 2020 05:18
2191
0
Un prieten, ziarist redutabil, își amintea cu exuberanță (sper să nu intuiesc greșit sentimentul pe care îl retrăia) despre „starea de corigență la chimie” ce nu a depășit-o mai mulți ani, dar, scrie
ziaristul, „nu mi-a trecut niciodată prin minte să pornesc o cruciadă împotriva chimiei”. Un discipol al meu, la fel de valoros ca ziaristul ale cărui articole îmi sunt o adevărată școală de jurnalism, recunoștea cu nonșalanță că profa de mate este la înălțimea așteptărilor elevilor, însă nu la altitudinea matematicii se putea ridica și elevul.
Aceste două exemple ar putea contraria convingerile celor care își pierd busola prin sălile de clasă, invocând mereu că materiile sunt multe, grele și inutile, respingând ideea că cea mai bună practică începe de la o teorie bună. Aceștia, de obicei, contestă examenele de încheiere ale unei etape de studii, pentru că ei au nevoie doar de un certificat anexat la CV. Pentru ceilalți, puțini numeric, care pun accent pe calitatea învățării, a studiilor, examenele constituie un efort zi de zi, fără concurența neloială de a arăta că sunt în trend. Aud deseori din partea tinerilor că școala generală, facultățile nu dau nimic, grăbindu-se să se angajeze (evident pentru câștig) înainte să studieze.
Profesorul de literatură română la Facultatea de Litere din București, publicistul Liviu Papadima, are un răspuns plauzibil celor care pun la îndoială cunoștințele sau preocuparea pentru studii: „Aud, mai ales din partea părinţilor, aceeaşi veşnică întrebare: „Ce «iese» un student de la Litere?” Uneori îmi vine să răspund, exasperat: „Iese ce a intrat!” Fiindcă, într-adevăr, „iese” din facultate cu totul altfel studentul motivat şi interesat să înveţe, să se formeze, faţă de cel care vrea doar să capete, cât mai uşor şi cât mai ieftin, o bucată galbenă de hârtie cu antet ministerial. Şi am convingerea că, cel mai adesea, această diferenţă va „face diferenţa“ şi mai departe, în viaţa absolvenţilor”.
Azi, libertatea de opinie care încurajează să ne spunem of-urile, oriunde și oricând, adună opulent poveștile acelor tineri, nemulțumiți de sistemul de învățământ sau de profesorii lor. În opinia multor liceeni operele clasicilor (pe care nici nu le-au citit) sunt depășite de realitate și spun unii că nu se încadrează în era de acum; Eminescu e prea romantic pentru realitatea crudă de azi; mitologia (din care puțini mai citesc mituri) nu mai interesează, pentru că am ajuns să nu mai credem în nimic, iar, de ce Don Quijote pare un nebun, puțini se mai întreabă. Negarea de a cunoaște conținutul materiilor este atitudinea de frondă a multor liceeni împotriva sistemului. E mai ușor și la modă ca profesorul să aplice jocuri la ore (au și ele rostul lor, dar nu a reduce învățământul la ele), decât să-i convingi pe tinerii moderni să cunoască profund materia sau că opera lui Eminescu nu se studiază din comentarii, că geografia se poate învăța de pe National geographic sau istoria doar din video magazin istoric. Curiozitatea permanentă de a citi pe diferite site-uri tot felul de mesaje nefondate sau opinii simpliste ale „scriitorilor” curajoși, opulente cu greșeli gramaticale, a devenit o obișnuință la vârsta adolescentină. Tocmai aceștia, care consideră școala o corvoadă, au o atitudine de frondă împotriva învățământului, neagă orice teorie de la care începe cunoașterea.
Chiar dacă școala se învață toată viața, învățătura trebuie făcută la timp. Remarca dată am citit-o
într-un articol al unui fost ministru al Educației, Daniel Funeriu (citez doar unele teze din el, fără a comenta statutul de ex-ministru, politicile sau reformele în timpul mandatului său), care scrie despre utilitatea sau inutilitatea lucrurilor învățate în școală. Diplomatul susține că „învăţatul nu se termină niciodată”, iar „căruța educației e doldora de răspundere”. Atunci când ne plângem de sărăcia materială, uităm să înțelegem că școala ne dă gratis acces la cunoștințe. Devenirea omului nu întotdeauna are ca suport baza materială, iar asta o confirmă și ex-ministrul în articolul său: „Luptând și învățând pentru viitorul vostru, vă asigur că o să vă fie bine. Că și eu am început școala la Săvârșin, cu toaleta în curte și 45 de minute de mers pe jos la școală”.
Să ne gândim, așadar, că cea mai frumoasă poveste pe care le-o poți spune urmașilor este cea despre școala în care ai învățat.
Silvia STRĂTILĂ
Articol publlicat în Revista NATURA în numărul 342
Susține Natura.md: Devino Patron!
