Devino Patron!

Educația este singura cale ce schimbă un popor în bine

Educația este singura cale ce schimbă un popor în bine

A venit la Chișinău ca să învețe la un liceu bun. Școala, cunoștințele, lecturile, perseverența, educația bună de acasă, respectul, bunul simț – sunt doar câteva din etichetele morale pe care le poate demonstra oricând Alina Ceapa. Absolventă a Liceului „Vasile Alecsandri” Chișinău, născută într-o familie cu tradiția muncii de orice fel, fizică sau intelectuală, Alina s-a evidențiat prin puterea interioară să se convingă, nu doar să demonstreze celorlalți, că un tânăr trebuie să crească prin efortul propriu. S-a convins, ba chiar i-a convins și pe colegi, profesori, părinți că un copil harnic și cu responsabilitate aduce bucurie celor din jur. Astăzi tânăra absolventă de liceu este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu” Chișinău, iar viitorul doctor are în față o perspectivă, pe care și-o va crea singură, în modul cel mai frumos. 

Pentru Alina Ceapa, cei trei ani de liceu au fost importanți. A învățat bine, cu râvnă și dragoste de carte, capabilă să concureze într-un ring intelectual cu semeni cărora le-a fost drag să obțină studii de calitate. Selectivă în tot ce făcea, încă din școală, Alinei îi plăcea să-și umple timpul cu activități de folos pentru ea și pentru ceilalți. Educația de acasă, probabil și unul sau mai mulți profesori luați ca reper, dar și genele bune de la părinți, așezate toate în caracterul ei, i-au sugerat la timp că „studiile de calitate rezonează cu o carieră și reprezintă cel mai mare privilegiu”. 

A luat în serios studiile, școala, a învățat bine, își cinstește părinții, iubește familia, iar sătenii din Chipeșca, raionul Șoldănești așteaptă ca, în câteva decenii, fiica din satul lor să fie un doctor renumit. În toți anii de școală a fost hotărâtă că se va îndrepta spre o profesie deloc ușoară, iar această determinare aproape că e un început de CV: „Iubesc mult oamenii, iată de ce, încă de mică, am decis să devin medic. Îmi place să fiu de folos oamenilor și să-i ajut, acesta ar fi principalul motiv pentru care am ales medicina”. În liceu a fascinat-o biologia, unul din obiectele, pe care nu le-a neglijat, a mers la concursuri, examenele de BAC le-a luat cu brio, deci, nu putea să nu fie determinată ce domeniu să urmeze. Școala, mărturisește proaspăta absolventă, e ca un filtru care „transformă caracterul distructiv al omului în unul constructiv și e singura modalitate care schimbă un popor în bine”. Poate că e un semnal, mai mult decât încurajator, pentru generația ei, care prioritizează școala de șoferi înaintea celei de cultură generală, iar facultatea e făcută... printre și trecută în viață la etcetera. Alina a învățat la lecțiile de istorie, disciplina școlară îndrăgită datorită profesorului Costel Tcaci, că economia Republicii Moldova nu este atât de dezvoltată așa cum ar trebui să fie în secolul al XXI-lea.

Viitorul medic vede această tergiversare la noi, în speranța unei vieți mai bune, că este din cauza celor de la conducere, dar și din cauza celor care se lasă conduși, și de la înălțimea maturității ei crede că „orice acțiune pe care o întreprinde un cetățean al acestei țări influențează, într-un mod sau altul, economia”. Vrea să învețe aici, iar rodul muncii ei este să îmbunătățească situația țării. S-ar părea că deciziile de viitor ale acestei tinere, încă neafectată de impurități, sunt naivități. Alina însă ține minte tot de la orele de istorie, dar și din lecturile cerute la orele de literatură, că „procesul de dezvoltare și prosperare al țării ar trebui să înceapă de la educația populației. De la stabilirea unui comportament adecvat al populației până la o educație în stil ECO”. 

Face parte dintr-o generație care, spune Alina, „se minte, iar tinerii își construiesc adeseori aparențe și sunt uneori (unii) infantili”. Are toate motivele să fie critică, fiindcă este, în primul rând, autocritică, de aceea nu susține și nu poate tolera viciile și nu îi promovează pe acei care „își trăiesc viața la maximum și uneori uită de munca și efortul pe care trebuie să le depună pentru a obține ceva”. Sunt scurte exegeze, dar ferme, ale unui student la medicină. Dacă acest mod de gândire pare a fi rupt din epoca clasică, este că nu există careva să-și dorească ca medicul să-i greșească diagnoza. 

Alina Ceapa va ajunge unde și-a dorit. Să îmbrățișeze o profesie care „să devină pilonul fericirii sufletești” în viața ei. Ea știe că fără o bază bună din școală, fără o cultură majoră, o educație profundă, un stat, așa cum e R. Moldova, nu va avea nici economie. Rămâne cu speranța din cutia Pandorei și, crede Alina, că, atunci când țara va fi condusă de oameni culți și patrioți, și medicii, și profesorii, și inginerii vor putea să devină în țara lor rege. 

Silvia STRĂTILĂ 
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 368

 

 

Susține Natura.md: Devino Patron!