Devino Patron!

 „Elevii mei au certitudinea că vorbim limba română, iar moldovenii au fost, sunt și vor fi totdeauna români”

Interviu cu Daniela Vacarciuc, directoarea Liceului „Vasile Alecsandri” din Chişinău

 „Elevii mei au certitudinea că vorbim limba română, iar moldovenii au fost, sunt și vor fi totdeauna români”
Daniela Vacarciuc. Sursa foto: www.timpul.md

– Doamnă Vacarciuc, aţi devenit unul dintre cei mai cunoscuţi profesori de liceu în republică. În 2010 v-aţi învrednicit de titlul „Pedagogul anului”, iar în 2011 aţi preluat conducerea Liceului „Vasile Alecsandri” din Chişinău, care a fost şi rămâne un liceu clasic. Prin ce se deosebeşte acesta de celelalte licee din Chişinău?

– Conceptul de liceu clasic a fost lansat la noi în 1990 cu experienţa mai multor profesori veniţi din România. La Liceul „Vasile Alecsandri” au venit șapte profesori de peste Prut, care au avut ore cu elevii, dar au instruit și colectivul de pedagogi condus atunci de Vasile Dombrov. Deschiderea oficială a avut loc la 21mai 1990, prin decizia Consiliului municipal Chişinău. Directorul Dombrov era un om de o cultură excepţională, un entuziast dedicat limbii române și învăţământului, în general.

Atunci, liceul clasic avea doar elevi sosiți după absolvirea gimnaziului, pentru a-și continua studiile în clasele 10-12. Sunt un mare susținător al conceptului de liceu clasic, dar foarte multe școli s-au transformat în licee și copiii care învață acolo până în clasa a noua, doresc să rămână în liceul lor, deoarece își cunosc deja profesorii, colegii, iar părinţii lor au făcut anumite investiţii în reparații… Indiscutabil, copilul care trece în alt liceu trebuie să înfrunte o barieră psihologică de adaptare, dar partea bună e că la noul loc de studii fiecare elev are oportunitatea de a-şi manifesta pe nou capacitățile, iar profesorii îi acceptă pe toți la egal, nu au formate atitudini față de fiecare în parte. Profesorii noştri sunt specializați în clase de liceu, misiunea lor e de a pregăti elevii pentru examenele de bacalaureat. Ei exersează teste, sunt autori de manuale, de ghiduri, curriculumuri etc.

M-am convins, prin activitatea mea, că liceele trebuie să fie clasice, celelalte – şcoli primare sau gimnazii, adaptate după cerinţele de vârstă. „Vasile Alecsandri” îşi păstrează foarte greu formatul de liceu clasic, deoarece azi o instituţie de învăţământ rezistă doar  dacă are un număr mai mare de elevi. Cred că diriguitorii sistemului de învățământ ar trebui să respecte Codul educaţiei, care spune că liceul are doar clasele 10-12. E necesar de susținut acest mediu academic, ca treaptă de instituție pre-universitară.

– Aveți la Liceul „Vasile Alecsandri” şi elevi veniți de prin sate? Cât trebuie să cheltuiască un părinte ca odrasla sa să studieze aici?

– Noi anume pe aceștia contăm. În cadrul procesului de optimizare a instituţiilor de învăţământ, unele licee din sate au fost închise și, de la unele din ele, elevii vin la noi. Din 2014, am obţinut şi un cămin pentru cazarea lor. Deci, le oferim condiţii bune de trai, dar şi de studii, căci liceul nostru este considerat unul dintre cele mai bune.

Adevărul e că învăţământul acum este costisitor. Mulţi părinţi au luat drumul străiniei anume pentru a avea posibilitatea să-şi înveţe copii. În perioada tinereţilor noastre, părinţii nu reuşeau să-și dea copiii la studii în Chişinău, unde traiul e foarte scump. Totuși, plata pentru trai în căminul liceului nostru este una rezonabilă, dar insistăm ca Primăria să permită elevilor noștri să plătească o taxă simbolică sau chiar să locuiască aici gratuit. Și arenda cărţilor trebuie plătită. Înțelegem care e situația financiară a populației și anume din această cauză nu insistăm ca elevii noștri să poarte o anumită uniformă, dar mi-ar plăcea ca, astfel, ei să prezinte un simbol de identitate instituţională.

Din păcate, marea majoritate a moldovenilor investesc în case, dar nu în copii, pe care îi dau la grădiniţă sau la şcoală şi consideră că au scăpat de anumite responsabilități. Lumea noastră nu conștientizează că educaţia necesită multe resurse, materiale, dar și emoționale. Apoi, elevii se află mai mult la şcoală decât acasă și trebuie să aibă aici condiţii decente, nu numai de studii.

– Sunteţi născută la Corneşti, Ungheni, unde, probabil, aţi avut la şcoala din sat profesori foarte buni, dacă aţi ales ca pedagogia să fie sensul vieţii Dumneavoastră. La Corneşti vă readuce şi dorul de învăţători?

– Am lucrat opt ani de zile la şcoala din Corneşti. Director mi-a fost domnul Vasile Aramă. Mă  mândresc cu faptul că o fostă elevă din satul Cornești, ajunsă să facă studii la Chișinău, a obținut titlul de cel mai bun pedagog din republică.

 Îi respect foarte mult pe foștii mei pedagogi de școală, în special pe prima mea învățătoare - Mura G. Sohoţchi. Dacă azi am un scris citeț, este anume datorită acestei doamne. Elena V. Efrim, mi-a altoit dragostea față de istorie încă de prin clasa a șasea. Dar și Ludmila V. Țurcanu, diriginta mea, buna profesoară de limba română! Îi port pe toți în inima mea.

Sigur că, atunci când găsesc timp, fug repede la Cornești, este plaiul copilăriei și devenirii mele.

– Au trecut mai mult de 25 de ani de când profesorii au avut dreptul să predea în şcoli adevărata istorie a neamului nostru, dar lumea se mai ceartă dacă suntem români sau nu, dacă vorbim limba română sau „moldovenească”. Oare e numai vina politicienilor sau și a profesorilor?

– Probabil, nici noi, profesorii, nu ne-am făcut bine treaba. Trebuia să muncim mult mai mult pentru  a educa spiritul de apartenenţă la un neam frumos. Dar noi am tot şovăit, am scăpat lucrurile din frâu. Ca profesor de istorie, eu mă mândresc cu ceea ce gândesc elevii mei. Ei posedă verticalitatea și demnitatea pe care m-am străduit să le-o transmit. Sunt convinsă că elevii mei au certitudinea că limba noastră e limba română, iar moldovenii au fost, sunt și vor fi totdeauna români, fiindcă așa ne-a făcut Dumnezeu.

– Ce se vorbeşte în colectivele pedagogice despre iniţiativele de stalinism antinaţional şi pro-rusesc ale lui Igor Dodon, care, dintr-o întâmplare nefastă, a ajuns şeful statului?

– Dar nu numai în colectivul nostru se vorbește. Acest subiect e în discuție în toate colectivele de intelectuali. Râd chiar și dușmanii noștri, care înțeleg foarte bine care ne este identitatea naţională. De vreo 27 de ani vorbim despre acest lucru. Marea majoritate a basarabenilor este conştientă de faptul că limba noastră este limba română - una dintre cele mai frumoase limbi ale Europei și ale lumii. Simbolic vorbind, e limba pe care a vorbit-o mama. Buneii mei au suferit din cauza regimului sovietic și nu înțeleg cum poți fi nostalgic după un sistem care a ucis milioane de oameni? Mai mult: nu înțeleg ce se întâmplă cu preoţii, înaintașii cărora au fost măcelăriţi sub simbolul stelei roșii, alături de care ei se fotografiază cu mândrie azi şi compromit Biserica. Dar credința creștină e ceea ce ne reprezintă pe noi, ca români. Probabil, trebuie să trăim o perioadă pentru a realiza expresia biblică „Să alegem grâul de neghină”.   

Și persoana despre care vorbiți, dar și altele din jurul ei arată tuturor cum nu trebuie să te porţi. Am ajuns toți într-o situație caraghioasă, precum cea anecdotică în care un profesor le spunea copiilor: „Acum, haideți să repetăm cuvintele pe care nu trebuie să le pronunţăm”…

Sunt absolut sigură că și Igor Dodon cunoaște adevărul istoric despre moldovenii din stânga Prutului.  Are o școală în care, la sigur, profesorii i-au spus în ce limbă vorbește. O fi susținut şi nişte lucrări de control pe care era indicat numaidecât „lucrare scrisă la limba română”. A fost profesor la ASEM, am întâlnit studenții dumnealui care se întreabă de ce a se comportă atât de ridicol și de iresponsabil. Se bucură de sponsorizări de la Kremlin și întoarce datoriile prin acțiuni politice? În viață contează  ce fapte frumoase ai făcut pentru oameni. Cunosc un istoric cu care m-am certat permanent, apărându-mi istoria naţională. Când a murit, lumea nici n-a observat.  Atunci când a murit Vieru, nu puteam intra în Teatrul de Operă şi Balet de atâta lume – iată ce înseamnă recunoștința și dragostea oamenilor. Să ai funcția de președinte și să-ți bați joc de istoria națională, de limba maternă, de generații de martiri care au apărat pământul strămoșesc e sinucidere curată.

– Vă place să spuneţi că un profesor bun trebuie să fie dedicat profesiei şi motivat. Cum pot fi motivaţi astăzi profesorii pentru a-şi recăpăta imaginea de dascăli de şcoală?

– Eu consider că cea mai importanţă motivaţie a profesorului sunt ochişorii sclipitori ai copilului. Noi suntem responsabili de ceea ce se întâmplă ulterior cu acest copil. Banii mi-ar prinde bine pentru a merge să studiez la vreo tabără de vară, dar pentru asta trebuie să plătesc vreo 220 de euro, apoi să-mi cumpăr literatură de specialitate, niște mape mai interesante, laptop, telefon mobil – lucruri care astăzi sunt o necesitate elementară. Care dintre profesori își permite așa ceva?   Zilele trecute am fost la un seminar organizat la Orhei şi am văzut acolo foarte mulți directori de școli care reprezintă o lume frumoasă, dar care sunt complexați de felul cum sunt îmbrăcați, sau ce posibilități au. Asemenea complex mă încearcă și pe mine în faţa elevului care are telefon mobil de ultimă generație și te privește suspect că îmbraci foarte des aceeași haină. De aceea trebuie să explicăm permanent elevilor care sunt virtuțile adevărate.

– Ca director de liceu, vedeţi, cunoaşteţi dacă în sistemul de învăţământ continuă reforma lansată de fostul ministru Maia Sandu?

– Tot sistemul continuă  reformele lansate de Maia Sandu, pentru că ele au dat Codul educaţiei, regulamentele de atunci asigură evoluţia în mentalitatea noastră, formarea cadrelor didactice, adaptabilitatea și integritatea acestora. Model de adaptabilitate și integritate a fost însuși Maia Sandu, care venise în sistem din alt domeniu. A fost o revoluţie. Ne-am dat seama că un om poate să-şi facă carieră în orice domeniu, dacă perseverează. Ea a adus un aer modern, occidental, de care se bucură toate cadrele didactice. Noi toţi acum respectăm standardele, regulamentele instituite pe vremea ministrului Sandu. Toate planificările noastre rezultă din strategia 20/ 20, iar realizarea acestor politici au fost trasate încă atunci, în 2014.

– Dar care sunt, după părerea Dumneavoastră, principalele probleme ale sistemului de învăţământ din R. Moldova?

–Sistemul educaţional trece într-o nouă etapă, a apărut o nouă generaţie, care gândeşte altfel, care este informată. Dar consider că cea mai mare problemă e legată de mentalitatea noastră. Moldovenii s-au grăbit să părăsească republica, în căutare de bani. Pe de o parte e bine, deoarece, astfel, la noi nu s-a repetat foametea din anii 1946-1947, iar pe de altă parte, e rău că nu ne putem opri. Banii pe care basarabenii îi fac în străinătate  sunt investiți în apartamente, în euroreparaţii, în automobile, în condiţii fastuoase pentru copii, ceea ce nu e chiar corect. Problemele noastre de bază țin de mentalitate. E nevoie de investit și în instruirea adulţilor. La adunările părintești mai că nu are cine veni. Părinții nu se mai joacă cu copiii lor, nu mai citesc o carte împreună cu ei. E normal ca și părinții să participe la instruirea propriilor copii. Fără acest lucru, și profesorul lucrează aproape în gol…

– Doamnă Vacarciuc, de la o vreme, relațiile în societatea noastră se bazează doar pe șmecherii și corupţie. Mai grav e că generaţia tânără vede, trăieşte și chiar se molipseşte din copilărie de aceste vicii. Oare ea mai poate fi salvată?

– Cred că da. Vine o generaţie care şi pe noi o să ne schimbe. De fapt, care e scopul dării de mită? Să rezolvi o problemă, nu? Oamenii vor să-și rezolve problemele pe calea cea mai scurtă. Mie multă lume mi-a spus: „Doamnă, eu nu vreau ca copilul meu să se îmbolnăvească de nervi și dacă pot să plătesc ca să dea examenul la facultate, am s-o fac”. Și o face, iar profesorii vor lua, pentru că trăiesc mizerabil. Profesorii mei primesc banii pentru concediu la 12 iunie, apoi primul salariu – tocmai în luna octombrie. Cum să trăiască o asemenea perioadă, mai ales că la 1 septembrie trebuie să apară în faţa copiilor primenit și îmbrăcat frumos. Ce să le răspundă ei copiilor care îi întreabă unde s-au odihnit, pe unde au călătorit în această vară?

Dar văd, prin elevii mei, că vine o generaţie care nu va mai plăti mită. I-am rugat să nu-mi cumpere cutii cu bomboane sau să-mi dăruiască flori. Eu sunt și pentru lichidarea fundațiilor școlare. În locul lor, aș propune ca sistemul de învăţământ să fie susţinut ca şi sistemul medicinal - fiecare părinte lucrător să plătească lunar pentru educaţie, iar banii să fie dirijaţi pentru nevoile şcolii.

– Mai există azi entuziasmul printre elevi de a citi literatură artistică sau ziare, precum e NATURA, bunăoară, o publicaţie destinată în mare parte, elevilor, studenților, tinerilor exploratori?

– Noi derulăm un proiect foarte frumos, care se numeşte „Liceul citeşte o carte”. Citim împreună cu copiii şi părinţii. De multe ori, ne străduim să invităm şi autorii cărţilor, pentru a face dezbateri asupra celor citite. Ne străduim să promovăm cultul lecturii. Am început cu „Viaţa, ca o pradă” de Marian Preda şi am culminat cu „Diavolul politic corect” de Savatie Baștovoi. Toți elevii alergau să xeroxeze cartea, ca să se poată include în discuţii cu autorul. Cu ajutorul fundației școlare, cumpărăm un anumit lot de carte, ca să oferim posibilitate tuturor elevilor să se implice în acest proiect deosebit. Liceul abonează în fiecare an un număr destul de impresionant de periodice, inclusiv revista NATURA. Îmi place această publicație, mai ales eseul din prima pagină, cu tentă de actualitate, și rubrica semnată de Aurelian Silvestru. Am nişte pagini de NATURA xeroxate şi le păstrez…

–Aţi absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, apoi – doctorantura la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, după care – Facultatea Management Educaţional la Academia de Administraţie Publică. Cu ce continuați: cu doctoratul în pedagogie?

–Sunt doctoranda dlui Virgil Mândâcanu de la Universitatea „Ion Creangă”, dar mai am nevoie de timp, căci m-a luat vâltoarea directoriei şi îmi este foarte dificil. Al doilea masterat l-am făcut tot la „Ion Creangă”, cu teza susținută pe nota 10 la dl Cucoş de la Iaşi.

– Asta mă face să cred că urmăriţi şi o carieră în domeniu, ceea ce înseamnă că elevii ar putea să piardă un foarte bun profesor de istorie. Să regret, gândindu-mă la elevi, sau să vă doresc o evoluţie în carieră?   

– Dacă urmăream cariera, găseam modalităţi s-o fac şi în anii în care aveam mai multe posibilităţi. Am putut să accept promovarea și prin intermediul unui partid politic, dar n-am făcut-o, pentru că nu urmăresc acest scop. Toate formările pe care le-am urmat țin doar de profesionalismul meu. Eu mă pot mândri cu faptul că, atunci când ies între oameni, foarte multă lume mă recunoaşte. Aceasta se datorează cunoștințelor pe care le-am obținut ca profesionist, inclusiv în străinătate. Vorbesc şi o limbă străină, pe care mă strădui s-o perfecţionez. Am fost inclusă cu proiecte în Germania, Elveţia, Bulgaria, Grecia… Anul trecut, am avut ore cu copii de 10 ani în Malta. După o formare la Strasbourg, dețin titlul de evaluator european la Consiliul Europei.

Nu schimb profesia de pedagog, mai ales că mi-am asumat responsabilitatea ca să-i țin ore de istorie și preşedintelui republicii. (Râde - n.a.). Mai important e că vreau să savurez din plăcerea de a discuta cu frumoșii copii care au mai rămas în Moldova, dar și din cea de a le altoi dragostea pentru istoria noastră, istoria românilor – una excepțională. Deci, nu-mi doresc o carieră de funcționar, vreau să activez în sistemul educaţional. Am ajuns pe post de director la insistența predecesorului meu, dl Vasile Dombrov. Dumnezeu să-l ierte, că a fost un om generos, a avut mare încredere în mine şi a vrut ca anume eu să-i continui inițiativa.

                                                             Gheorghe BUDEANU, revista NATURA, septembrie 2017

Susține Natura.md: Devino Patron!