Expediție pe Nistru împreună cu fiul meu
Vara aceasta i-am oferit fiului meu Elisei o aventură inedită, departe de casă. Am pătruns într-un teritoriu nou, născător de neliniști, ce a trebuit cucerit pas cu pas și-n care eu, tatăl (fără mămica lui cea dragă) am fost ghidul suprem!
natura.md
Oct 6, 2021 05:49
2335
0
Această bucurie fantastică ne-a fost oferită de echipa Kayakingtours.md, care, în premieră pentru Moldova, a oferit special pentru părinții mereu ocupați o expediție de 4 zile cu caiacul, ce include excursii, dormit în cort, foc de tabără și niște locații absolut superbe.
Prima zi de aventură a pornit din raionul Șoldănești. Am făcut 17 km pe apă cu caiacul și peste 12 mii pași pe jos. Am vizitat clopotnița bisericii din satul Vadul Rașcov, înființată de Vasile Lupu pentru fiica lui Ruxanda, stejarul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Cobâlea, mănăstirea rupestră din Socola de sute de ani vechime și multe alte obiective spectaculoase.
În ziua a doua, am reușit performanța să navigăm împreună peste 21 km în decurs de circa 4 ore și jumătate fără pauză, iar Elisei a savurat cu plăcere peisajele spectaculoase ale traseului fără să fie plângăcios sau să ceară să acostăm la mal. Pesemne că a fost fermecat de apele bătrânului Nistru, care aidoma unui șarpe ne ducea spre ținuturi noi pe care le intuiam după meandrele fluviului ce curge de mii de ani prin peisaje spectaculoase.
Am descoperit izvorul cu apa mineralizată din Rezervația peisagistică Poiana-Curătura, ce curge ca o cascadă mică pe niște roci îmbrăcate în mușchi. De fapt, apa este inedită pentru Republica Moldova, căci are un conținut înalt de magneziu și calciu. Cascada se revarsă pitoresc peste toate etajele de piatră și peste straturile de mușchi pufoși ca niște bureți. În drum spre acest izvor am cutreierat și niște beciuri medievale, care au rămas singurele rămășițe ale conaculului unui baron polonez ce a trăit cândva pe acolo. Ne-a impresionat felul cum au fost gândite și proiectate aceste beciuri - erau apărate din 3 părți de uscat de pantele accidentate și împădurite, ceea ce îngreuna accesul către depozitele răcoroase și întunecate. Singura parte mai expusă era dinspre Nistru, însă pe acolo trebuia să ajungi cu barca, așa cum am ajuns și noi.
Pe noapte, tabăra am montat-o în satul Solonceni, unicul sat de la noi ce avea linie de troleibuz. Mâncarea am pregătit-o la ceaun, am mâncat porumb și cartofi copți, hrișcă și multe alte bunătăți... Băiță făceam cu regularitate cu dușul mobil, care ziua stătea cu noi pe bărcuță și capta razele solare ce încălzeau bine apa.
Ziua a treia a fost cea mai intensă, solicitantă și frumoasă din toată expediția, cu două drumeții și două porțiuni de navigare, care ne-au lăsat fără cuvinte, dar și fără puteri. Ne-am cățărat, am pescuit și am descoperit Nistrul liniștit din timpul serii, despărțit uneori de mici insule invadate de vegetație și păsări. A fost ziua în care Elisei a hotărât să boteze barca noastră cu numele Victoria (numele mamei sale), chiar dacă eu am insistat să o numim Rebeca (numele surorii sale). Însă dacă așa a decis căpitanul, așa a rămas!
În această zi am vizitat Mănăstirea din Saharna, unde marinarul nostru a avut și un bonus: mini ferma cu păsări. Deși i-au plăcut porumbeii, păunii și lebedele, Elisei mi-a spus că ar fi preferat ca păsările să fie în libertate și să le admirăm de pe bărcuță.
Dezghiocatul porumbului pe barcă l-a ținut antrenat aproape 2 ore: desprindea grăunțele cu mare grijă și le arunca în apă cu speranța că vor veni peștișorii să le înfulece (a fost un fel de antrenament pentru sezonul de toamnă, când o va ajuta pe bunica Liuba, mai ales că în acest an ploios vom avea mult porumb de dezghiocat).
Am avut și două provocări - una cu mâncatul și alta cu dormitul la prânz. Degeaba am încercat să-mi conving fiul să adoarmă în bărcuță în timp ce navigam. Marinarul nostru a decis că nu vrea să rateze nici o clipă din marea noastră aventură și a stat treaz tot timpul. În schimb seara la ora 20.30 el singur mă invita la somn. A fost prima dată în viață când îmi spunea că vrea să doarmă. A doua provocare pe care am simțit-o ca pe o problemă a fost refuzul să mănânce, argumentând că mâncarea nu e la fel de bună ca la mama acasă, deci a trebuit să investesc mult timp și energie ca să-l conving să mănânce.
În pofida acestor provocări, am trăit la maxim fiecare moment, am mâncat pepene roșu în kayak, frigărui și plăcinte cumpărate de pe o corabie cu turiști și multe alte lucruri faine! Am dormit doar în cort, în trei locații diferite și pitorești, acompaniați de țârâitul greierilor și treziți de razele soarelui bătând pe prelata cortului (de regulă Elisei era cel mai matinal, dar tot el cădea primul seara)! Am ajutat cu pregătirea mâncării și ne-am bucurat de o hrană bună savurată în mijlocul naturii (uneori băgată pe gât cu de-a sila)!
Pe parcursul celor 4 zile, am reușit să-mi descopăr și cunosc mai bine copilul, am putut să-i înțeleg mai bine nevoile, m-am apropiat mai mult de el și am învățat lucruri noi unul despre altul. Împreună am descoperit de aproape minunățiile traseului Japca-Lalova, care au însemnat trăirea unei experiențe cu totul diferite decât viața trăită la oraș. Drumețiile, discuțiile și activitățile au avut un alt aer, locurile vizitate au avut un cu totul alt farmec. Chiar dacă deja vizitasem împreună de câteva ori Saharna și Țâpova, aceste locuri au părut magice și desprinse din basm când am ajuns la ele cu bărcuța.
Am avut posibilitatea să descopăr din unghiuri diferite calitățile și potențialul lui Elisei, ne-am putut ajuta reciproc să ne învingem temerile și să ne depășim limitele! Recunosc că aveam multe temeri și îmi făceam griji, mai ales în prima noapte, când aproape că nu am închis un ochi de frică să nu răcească în cort. Eu îl înfofoleam, iar el mereu evada din sacul de dormit, însă am reușit să încheiem aventura fără incidente și fără să apelăm la trusa medicală (torba uriașă).
Cu multă atenție și joacă, dar și pentru că am inventat multe activități pe care le-am desfășurat permanent, am reușit performanța de a naviga 70 km pe apă și la fel de mulți kilometri de drumeții cu urcușuri dificile pe care Elisei le-a cucerit cu bucurie sinceră de copil. Nu am avut marea albastră din Grecia, diversitatea culinară din Turcia sau coralii cu peștișori din Egipt, însă expediția de pe Nistru ne-a creat un cadru în care ambii am putut petrece un timp de calitate, memorabil pentru tot parcursul vieții și cea mai tare aventură despre care vom povesti mult!
Igor HÎNCU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 355
Susține Natura.md: Devino Patron!
