Devino Patron!

Floriile

Floriile
Foto: Alecu Reniță

Ziua de Florii sau ziua intrării triumfale a lui Iisus Hristos în Ierusalim marchează începutul ultimei sale săptămâni de viaţă. În această zi se duc ramuri de salcie la biserică pentru a fi sfinţite.

Legenda salciei
După un vechi obicei, menționat în secolul al IV-lea de către pelerina Egeria, în bisericile creștine se aduc ramuri de salcie. Acestea sunt sfințite și împărțite credincioșilor în amintirea ramurilor de finic și de măslin cu care Iisus a fost întâmpinat atunci când a intrat în Ierusalim, călare pe un asin. Există o legendă referitoare la salcia binecuvântată de Maica Domnului: “Pe când era Iisus răstignit pe cruce, Maica Domnului a auzit vestea și a încălțat opinci, a luat în mână un toiag de oțel și a plecat să-l găseasca pe Iisus. În drumul său a găsit o broască care a întrebat-o de ce plânge, iar Maica Domnului i-a spus că a avut un băiat și i l-au răstignit jidovii. Broasca i-a spus că și ea a avut nouă pui mititei și frumoși – pe care i-a omorât un car și tot nu boceste așa. Maica Domnului auzind aceasta, a binecuvântat broasca și i-a spus ca, murind, să nu se mai împută. Apoi mergând mai departe, a dat peste o apă, la marginea căreia se afla o salcie, sș i-a zis să se facă punte pe apă. Salcia a ascultat, iar Maica Domnului, trecând peste ea, a binecuvântat-o ca să nu se poată face cărbuni din ea și să se ducă în toți anii la biserică”.

Există o curiozitate în legatură cu acest copac, aceea că salcia își “leapădă” florile înainte ca rodul să se lege. Deci, ea nu se înmulțește prin semințe, ci prin puterea de-a arunca vlăstari. Astfel, salcia este privită ca “ucigașă a propriului fruct”, păstrând în ea “atât forța vieții, cât și pe cea a morții”. Potrivit tradiției, ramurile verzi simbolizează biruința asupra morții.

Salcie pe malul râului Camenca. Foto: Alecu Reniță

Salcie, sălcioară, cine e cea mai frumoasă din ţară?
În folclorul românesc, salcia sfințită la biserică are puteri tămăduitoare. Cu ramurile de salcie sunt atinși copiii mici în Duminica Floriilor, ca să crească frumoși și să înflorească precum salcia. Se crede că cei care își fac cingătoare din aceste ramuri sfințite nu vor avea dureri de spate tot anul. În ziua de Florii, există credința că fetele trebuie să-și dea cu salcie prin păr, ca acesta să  crească frumos și lung. 

Să trăiţi, să înfloriţi şi să fiţi iubiţi
În seara acestei duminici încep în biserici frumoasele slujbe ale deniilor din Postul Mare. Acestea țin pâna în Vinerea Patimilor, adunând mulți credincioși la biserică. Ziua aceasta se mai numește și a Florilor pentru că toți pomii și toate florile încep să înmugurească și să înflorească. 

Toate persoanele cu prenume de floare, ca Florica, Florin(a), Florența, Florea, Floarea, Florentin(a), dar și Narcis(a), Lăcrămioara, Brândușa, Crin(a), Viorica, Viorel, Iris, Crăița, Camelia, Mugurel, Gherghina, Romanița, Margareta, Codruț, Violeta, Hortensia, Sânziana ș.a., trebuie să fie felicitate cu ocazia onomasticii. 

 

Articol publicat în numărul 264

Susține Natura.md: Devino Patron!