Hădărăuţi: Cuibul fântânilor şi al fântânarilor
natura.md
Apr 12, 2021 07:35
3030
0
Dacă ajungi aici, mai ales în lunile de vară, cu certitudine, ai unde să-ţi potoleşti setea. Şi la moş Vasile, şi la badea Andrei, ce mai!, la fiecare în curte apa este rece şi bună de băut (cel puţin aşa spun localnicii). La Hădărăuţi, Ocniţa, sunt peste 700 de fântâni şi izvoare - un record pentru un sat cu puţin peste două mii de locuitori. Tradiţia e veche, ca şi vatra - fiecare gospodar trebuie să aibă de unde lua apă, adică, să aibă o fântână.
Pe timpuri, unii mai sărăcuţi, dacă nu puteau să-şi permită să sape o fântână, erau ajutaţi de rudele mai înstărite, ba chiar de oameni străini. Cei 250 de kilometri ce despart Chişinăul de Hădărăuţi nici nu se simt, când ştii că în sat te aşteaptă oameni primitori şi deschişi, care, ca nimeni alţii, iubesc şi ştiu să vorbească despre istoria satului, despre credinţă, despre tradiţii.
Satul s-a numit pe parcursul secolelor diferit: Hodărăuţi, Hodorăuţi, Hodrăuţi, Hodrovăţ, Gadarauţi, Hodorouţi, Hădarauţi şi, în sfârşit, Hădărăuţi. Toate toponimele, însă, se referă la o „bătrână” localitate de la Nordul Basarabiei, atestată documentar la 1432, încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Potrivit istoricilor, aici ar fi existat două sate - acum cinci mii de ani, care, însă, au ars. Apoi, pe parcursul istoriei, s-au mai format sate, care, la fel, au ars. Ultimul a fost mistuit de flăcări la 376 d.Hr.
Peste mai bine de un mileniu apare şi satul cunoscut astăzi. Istoria milenară a trecut, practic, prin inima fiecăruia, căci, în timp ce sapă sau prăşesc, lucrează terenurile agricole hădărăuţenii găsesc diferite obiecte, mai ales oale de lut. De aici şi mulţimea de poveşti şi legende care circulă până astăzi. Ce să mai zicem de văile şi dealurile satului, care au o toponimie neaoşă! Cu certitudine, data viitoare, când ajung la Hădărăuţi, vreau să hălăduiesc pe Valea Ocoalelor, Dealul Sălbatic, Podul lui Chişcă, Dealul Babei etc.
Cel mai mult m-au impresionat la Hădărăuţi cele două biserici. Una e din lemn – cu hramul „Înălţarea Domnului”, ridicată la sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX, fiind cu statut de monument ocrotit de stat. Cealaltă este zidită din piatră în anii ’90 ai secolului trecut. Uitându-mă la noua biserică, mi-am amintit de sfântul locaş de la Crasna, un sat românesc din Bucovina, aflat acum în Ucraina. Şi nu am dat greş când am constatat că se aseamănă. Or, biserica de la Hădărăuţi a fost construită după un proiect bazat pe cel al bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Crasna.
Primarul de Hădărăuţi, Iurie Lupu, m-a îndemnat să trec şi pe la Căminul cultural. Astăzi, aici este frumos şi bine, dar timp de două decenii, cât în fruntea satului s-a aflat un primar comunist, edificiul era într-o stare jalnică. Din neştire sau ignoranţă, clădirea fusese lăsată în voia sorţii, chiar dacă era un monument istoric. Astfel, rar cine mai vorbea de conacul de odinioară al familiei Plawsky. Astăzi, lucrurile s-au schimbat, alături de conac se află şi un parc vechi, care-şi are pornirea la începutul secolului trecut. Cei de la Hădărăuţi se pot mândri că ţin mult la ceea ce le-au lăsat moşii şi strămoşii. Astfel, încetul cu încetul se revine la curăţarea fântânilor – un obicei, care seamănă mai mult cu un spectacol. La, fel, hădărăuţenii au readus în circuit un colind vechi, care, de mulţi ani, intrase într-un con de umbră - „Patru crai”, nemaiîntâlnit prin alte părţi.
Dorin SRÂMBEANU
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 256
Susține Natura.md: Devino Patron!
