Heciul Vechi

Sat în comuna Alexăndreni din raionul Sângerei. Este  situat pe partea dreaptă a văii Răutului, la 2 km sud-est de reşedinţa comunală Alexăndreni. Atestat documentar în anul 1588.

Coordonate geografice: 47°48' lat. N, 47°48' long. E.

Altitudinea localității față de nivelul mării – 96 m.

Suprafaţa satului – 1, 26 km².

Gospodării individuale –607 (2012).

Populaţia – 1775 loc. (1989), 1792 loc. (2004), 1515 loc. (2009).

Biserica Sf. Ierarh Nicolae (1791).

Distanţe: 19 km până la Bălţi, 31 km până la Sângerei, 141 km până la Chişinău.

Staţie de cale ferată la Alexăndreni.

Mențiuni documentare. Heciul Vechi este unul dintre cele mai vechi aşezări de pe valea Răutului. Primele menţiuni documentare ale satului datează din a doua jumătate a sec. al XVI-lea. Vestigiile arheologice însă probează în aceste locuri existenţa unei vieţi omeneşti încă din primul mileniu al erei noastre. Localitatea a fost întemeiată în urma unor transformări teritorial-economice intervenite în valea Răutului pe timpul primei domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561). Din porunca domnitorului, pe o întindere vastă de pe ambele maluri ale Răutului, în zona Heciului Vechi de astăzi, a fost creată o crescătorie de vite, numită pe atunci Scutărie (de la cuvântul slavon skot „vită”), zona alcătuind astfel o branişte domnească. 

Într-un document 1588 se menţionează că ,,scutăria a fost făcută de Alexandru voievod, pentru care a risipit toate satele, câte au fost pe Răut, pe amândouă părţile Răutului, până la Nemţeni”, sătenilor  dându-le în schimb locuri să-şi întemeieze sate în altă parte. Scutăria a existat aproape un sfert de secol, după desfiinţarea ei în unele sate au revenit locuitorii vechi, printre acestea fiind și actualul sat Heciul Vechi. Drept dovadă de existența localității este hrisovul lui Petru Şchiopu voievod, din 20 august 1588, în care se arată că „s-au sculat nişte sate, anume Budăieştii şi Heciul şi alte sate şi au cerut ca să le hotărnicească moșiile”. 

Alte mărturii istorice:

• 1618. Gavriil Movilă voievod a dăruit mînăstirii „Balica ce este la Galata, lângă târgul Iaşilor, satul Hiaciul din ţinutul Soroca, pe apa Răutului, cu loc de heleşteu şi de mori”;
• 1666. Domnul Gheorghe Duca întăreşte uric mănăstirii Balica ca să stăpânească satul Heciul din ţinutul Soroca;
• 1680. Ieremia, căpitan din Heciu, semnează un act ca martor la vânzarea unei părți de moșie;
• 1763. Grigore Ioan Callimachi întăreşte mănăstirii Sf. Sava din Iași dreptul de a stăpâni moşiile Heciu, Rădoaie și Arioneşti din ţinutul Soroca;
• 1792. Biserica Sf. Nicolae din satul Heciu este datată cu anul 1791, ea fiind ,,de lemn, acoperită cu stuf, bine asigurată cu odăjdii, obiecte de cult şi cărţi”.

Mențiuni documentare din sec al XIX-lea:

• 1803. Moşia satului Heciu aparţinea păhărnicesei Maria Costache;
• 1813. Proprietar al moșiei Heciu devine comisul Alexandru Panaioti.  Clerul bisericii din sat: doi preoţi, doi diaconi, un dascăl;
• 1816. Locuitorii satelor Heciul Vechi şi Heciul Nou formau  împreună 65 de familii;
• 1817. Heciul Vechi, sat cu 60 de gospodării individuale, moșia locală măsurând 610 fălci (200 fălci terenuri arabile, 200 fălci de pășune, 150 fălci de fâneață, 20 fălci de pădure, 40 fălci sub vatra satului). În 1818 satul  este trecut în componenţa ţinutului Iaşi, ocolul Ciulucului;
• 1835. Moşia satului Heciul Vechi se afla în proprietatea lui Gheorghe (Egor) şi Nicolae Catargi;
• 1859. Sat cu 54 de curți și 319 locuitori, moșia având 1 934 desetine de pământ;
• 1890. Structura socială a locuitorilor din sat: 109 familii de ţărani şi 2 familii de mici proprietari.

Informații, date statistice din sec. al XX-lea:

• 1902. Proprietarii funciari M.N. Krupenski și A.N. Krupenski stăpâneau 455,5 desetine din moşia satului;
• 1907. Localitatea avea 710 locuitori. În sat funcţiona o şcoală parohială, biserica fiind slujită de preotul T.I. Poziumschi și cântărețul P.E. Baidan;
• 1924. Populaţia satului – 739 de locuitori. Primar – Pintilie Păscaru, notar – Silvestru Pogoreanu, învăţătoare – Maria Codrescu. În sat îşi desfăşura activitatea o societate cooperatistă de consum (preşedinte Gh. Smochină);
• 1930. Locuitori – 1 221 (594 bărbați şi 627 femei), gospodării țărănești – 279. 
• 1940, 1945-1950. Ani grei de viață, plini de necazuri, lipsuri materiale și suferinți, precum era situația în toate satele din Basarabia.
• 1977. În Heciul Vechi era o şcoală de 8 ani, club cu instalaţie de cinematograf, bibliotecă, punct medical, creşă-grădiniţă de copii, magazin.  

Conform recensământului populaţiei din 1 ianuarie 1989, în satul Heciul Vechi erau 540 de gospodării individuale, 1 775 de locuitori,  dintre care 1 756 români, 6 ucraineni și  ruşi, 12 de alte etnii. Gospodăria agricolă colectivă „Luceafărul” avea  1 007 ha de terenului agricol în sectorul obştesc. Suprafaţa terenului agricol din sectorul individual era de 152 ha. Informații de actualitate privind comuna Alexăndreni și localitățile din componența sa (Alexăndreni, Heciul Vechi, Țiplești, Țipletești): 6500 de locuitori, asociații agricole și gospodării individuale țărănești, centru medical, gimnaziu, cămine culturale, biblioteci publice, muzeu, unități de prestări servicii, oficii de telecomunicații, magazine, cantine, stadion.

Onomastica. Numele comun al locuitorilor: hecean, heceană (heceancă); heceni, hecene (hecence). Denumirea localității reprezintă la origine termenul entopic heci/hici/higi, înrudit etimologic cu huci/huceag, având sensurile „pădure”, ,,desiș de pădure”, „deal înalt izolat, adesea împădurit”. Termenul entopic stă la baza mai multor locuri și localități din spațiul lingvistic românesc: Dealul Heciului, Heciul Corbului, Hiciul-Drăghinici, Higiul-Ursoaia (eczistente în diferite județe din România). Un sat  Heciu este menționat în 1409 pe râul Siret, în ţinutul Iaşi. Onomaastica locală denotă şi ea marea vechime a satului. Nume de locuri din hotarul satului Heciul Vechi: Bodronul, Dealul Chiatra, Fantalul, Fundoaia, Hârtoapele, Mălăieştii, Movila Crucii, Nadelurile, Năsâpăria, Pădurea Veche, Ponoarele, Prosia, Şureni, Ţiglăul, Valea Pelinului, Valea Rădoaiei. Nume de familie fregvente în localitate: Bantuş, Bogdan, Chironda, Ciobanu, Ciubotaru, Drăganu, Dumeniuc, Grumeza, Moldovanu,  Moraru,  Nedelciuc, Negru, Păscaru, Prisăcaru, Sandu, Ţăranu, Ţurcanu. 

Monumente istorice. Situri arheologice, vetre de așezări umane preistorice și medievale. Vestigii din diferite epoci și perioade: urme de locuințe și menaje ruinate, unelte de muncă rudimentare, fragmente de ceramică, obiecte de uz casnic, monede autohtone și străine. Movilele de pământ din preajma satului reprezintă necropole ale triburilor nomade care în trecut au invadat ţinuturile noastre. Obiective turistice: Biserica de lemn ,,Sfântul Nicolae” (1791), ,,Crucea Voinicului”, ridicată pe un deal cu altitudinea de 220 m.

Personalități: Nicolae Bogdan (1895-1963), inginer constructor, director adjunct, Asociația Industrială ,,Iași-Construct”; Tudor Grumeza (1931-2004), chirurg, medic de categorie superioară, Eminent al Ocrotirii Sănătății din Mildova; Grigore Burcovschi (n. 1968), naist, solist  în orchestrele de muzică populară din capitală, profesor la Colegiul de muzică ,,Alexei Stârcea” din Chișinău.

                                                                                                        Anatol  EREMIA
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 372 

Susține Natura.md: Devino Patron!