Heciul Vechi

Sat în comuna Alexăndreni din raionul Sângerei. Este situată pe partea dreaptă a văii Răutului, la 2 km sud-est de reședința comunală Alexăndreni. Atestat documentar în anul 1588. Coordonate geografice: 47°48' lat. N, 47°48' lungime. E. Altitudinea localității față de nivelul mării – 96 m. Suprafaţa satului – 1, 26 km2. Gospodării individuale – 607 (2012). Populaţia – 1775 loc. (1989), 1792 loc. (2004), 1515 loc. (2009). Biserica Sf. Ierarh Nicolae (1791). Distanțe: 19 km până la Bălți, 31 km până la Sângerei, 141 km până la Chișinău. Staţie de cale ferată la Alexăndreni.

Mențiuni documentare. Heciul Vechi este unul dintre cei mai vechi așezări de pe valea Răutului. Primele mențiuni documentare ale satului datează din a doua jumătate a sec. al XVI-lea. Vestigiile arheologice însă probează în aceste locuri existența unei vieți omenești încă din primul mileniu al erei noastre. Localitatea a fost întemeiată în urma unor transformări teritorial-economice intervenite în valea Răutului pe timpul primei domnii a lui Alexandru Lăpușneanu (1552-1561).

Din porunca domnitorului, pe o întindere vastă de pe ambele maluri ale Răutului, în zona Heciului Vechi de astăzi, a fost creată o crescătorie de vite, numită pe atunci Scutărie (de la cuvântul slavon skot „vită”), zona alcătuind astfel o braniște domnească. Într-un document 1588 se menţionează că ,,scutăria a fost făcută de Alexandru voievod, pentru care a risipit toate satele, câte au fost pe Răut, pe amândouă părţile Răutului, până la Nemţeni”, sătenilor dându-le în schimb locuri să-și întemeieze sate în altă parte.

Scutăria a existat aproape un sfert de secol, după desfiinţarea ei în unele sate au revenit locuitorii vechi, printre acestea fiind și actualul sat Heciul Vechi. Drept dovadă de existența localității este hrisovul lui Petru Șchiopu voievod, din 20 august 1588, în care se arată că „s-au sculat niște sate, anume Budăieștii și Heciul și alte sate și au cerut ca să le hotărnicească moșiile”. Alte mărturii istorice: 1618. Gavriil Movilă voievod a dăruit mînăstirii „Balica ce este la Galata, lângă târgul Iașilor, satul Hiaciul din ţinutul Soroca, pe apa Răutului, cu loc de heleșteu și de mori”; 1666.

Domnul Gheorghe Duca întărește uric mănăstirii Balica ca să stăpânească satul Heciul din ţinutul Soroca; 1680. Ieremia, căpitan din Heciu, semnează un act ca martor la vânzarea unei părți de moșie; 1763. Grigore Ioan Callimachi întărește mănăstirii Sf. Sava din Iași dreptul de a stăpâni moșiile Heciu, Rădoaie și Arioneștii din ţinutul Soroca; 1792. Biserica Sf. Nicolae din satul Heciu este datată cu anul 1791, ea fiind ,,de lemn, acoperită cu stuf, bine asigurată cu odăjdii, obiecte de cult și cărţi”.

Mențiuni documentare din sec. al XIX-lea: 1803. Moșia satului Heciu aparţinea păhărnicesei Maria Costache; 1813. Proprietar al moșiei Heciu devine comisul Alexandru Panaioti. Clerul bisericii din sat: doi preoţi, doi diaconi, un dascăl; 1816. Locuitorii satelor Heciul Vechi și Heciul Nou formau împreună 65 de familii; 1817.

Heciul Vechi, sat cu 60 de gospodării individuale, moșia locală măsurând 610 fălci (200 fălci terenuri arabile, 200 fălci de pășune, 150 fălci de fâneață, 20 fălci de pădure, 40 fălci sub vatra satului). În 1818 satul este trecut în componenţa ţinutului Iași, ocolul Ciulucului; 1835. Moșia satului Heciul Vechi se afla în proprietatea lui Gheorghe (Egor) și Nicolae Catargi; 1859. Sat cu 54 de curți și 319 locuitori, moșia având 1 934 desetine de pământ; 1890.

Structura socială a locuitorilor din sat: 109 familii de ţărani și 2 familii de mici proprietari. Informații, date statistice din sec. al XX-lea: 1902. Proprietarii funciari M.N. Krupenski și A.N. Krupenski stăpâneau 455,5 desetine din moșia satului; 1907. Localitatea avea 710 locuitori. În sat funcţiona o școală parohială, biserica fiind slujită de preotul T.I. Poziumschi și cântărețul P.E. Baidan; 1924. Populaţia satului – 739 de locuitori. Primar – Pintilie Păscaru, notar – Silvestru Pogoreanu, învăţătoare – Maria Codrescu. În sat își desfășura activitatea o societate cooperatistă de consum (președinte Gh. Smochină); 1930. Locuitori – 1 221 (594 bărbați și 627 femei), gospodării țărănești – 279. 1940, 1945-1950.

Ani grei de viață, plini de necazuri, lipsuri materiale și suferințe, precum era situația în toate satele din Basarabia. 1977. În Heciul Vechi era o școală de 8 ani, club cu instalaţie de cinematograf, bibliotecă, punct medical, creșă-grădiniţă de copii, magazin. Conform recensământului populaţiei din 1 ianuarie 1989, în satul Heciul Vechi erau 540 de gospodării individuale, 1 775 de locuitori, dintre care 1 756 români, 6 ucraineni și ruși, 12 de alte etnii.

Gospodăria agricolă colectivă „Luceafărul” avea 1 007 ha de terenuri agricole în sectorul obștesc. Suprafaţa terenului agricol din sectorul individual era de 152 ha. Informații de actualitate privind comuna Alexăndreni și localitățile din componența sa (Alexăndreni, Heciul Vechi, Țiplești, Țipletești): 6500 de locuitori, asociații agricole și gospodării individuale țărănești, centru medical, gimnaziu, cămine culturale, biblioteci publice, muzeu, unități de prestări servicii, oficii de telecomunicații, magazine, cantine, stadion. Onomastica.

Numele comun al locuitorilor: hecean, heceană (heceancă); heceni, hecene (hecence). Denumirea localității reprezintă la origine termenul entopic heci/hici/higi, înrudit etimologic cu huci/huceag, având sensurile „pădure”, ,,desiș de pădure”, „deal înalt izolat, adesea împădurit”. Termenul entopic stă la baza mai multor locuri și localități din spațiul lingvistic românesc: Dealul Heciului, Heciul Corbului, Hiciul-Drăghinici, Higiul-Ursoaia (existente în diferite județe din România). Un sat Heciu este menționat în 1409 pe râul Siret, în ţinutul Iași.

Onomastica locală denotă și ea marea vechime a satului. Nume de locuri din hotarul satului Heciul Vechi: Bodronul, Dealul Chiatra, Fantalul, Fundoaia, Hârtoapele, Mălăieștii, Movila Crucii, Nadelurile, Năsâpăria, Pădurea Veche, Ponoarele, Prosia, Șureni, Ţiglăul, Valea Pelinului, Valea Rădoaiei. Nume de familie frecvente în localitate: Bantuș, Bogdan, Chironda, Ciobanu, Ciubotaru, Drăganu, Dumeniuc, Grume- za, Moldovanu, Moraru, Nedelciuc, Negru, Păscaru, Prisăcaru, Sandu, Ţăranu, Ţurcanu.

Monumente istorice. Situri arheologice, vetre de așezări umane preistorice și medievale. Vestigii din diferite epoci și perioade: urme de locuințe și menaje ruinate, unelte de muncă rudimentare, fragmente de ceramică, obiecte de uz casnic, monede autohtone și străine. Movilele de pământ din preajma satului reprezintă necropole ale triburilor nomade care în trecut au invadat ţinuturile noastre.

Obiective turistice: Biserica de lemn ,,Sfântul Nicolae” (1791), ,,Crucea Voinicului”, ridicată pe o deal cu altitudinea de 220 m. Personalități: Nicolae Bogdan (1895-1963), constructor inginer, director adjunct la Asociația Industrială ,,Iași-Construct”; Tudor Grumeza (1931-2004), chirurg, medic de categorie superioară, Eminent al Ocrotirii Sănătății din Moldova; Grigore Burcovschi (n. 1968), naist, solist în orchestrele de muzică populară din capitală, profesor la Colegiul de muzică ,,Alexei Stârcea” din Chișinău.

Autor:  prof. Anatol EREMIA, specialist în onomastică

Susține Natura.md: Devino Patron!