IN MEMORIAM: Alexei Palanceanu
natura.md
Mar 21, 2020 08:20
2998
0
Zilele acestea, regretăm trecerea dintre noi a prietenului Mișcării Ecologiste din Moldova și revistei NATURA, doctorului habilitat în științe biologice Alexei Pălănceanu. La 29 martie ar fi împlinit 70 de ani.
A fost om de știință bine cunoscut în țară și peste hotare, ilustru specialist în domeniul dendrologiei și silviculturii, membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti", România.
Republicăm în continuare omagiul adus academicianului atunci când marca 50 ani, omagiu semnat de Alecu Reniță și publicat în revista NATURA.
Străjerul de la Palanca
Alexei Pălănceanu pare un străin în secolul XX, pare un peregrin din alte evuri care încearcă să se adapteze la un timp al roboţilor şi şenilelor metalice. Nu ştiu în ce măsură îi reuşeşte, dar pentru el acest veac este un fel de cămaşă de forţă care îi stânjeneşte dragostea de ţară şi dorul după firul de iarbă. Cred că Alexei Pălănceanu s-ar fi simţit în largul său, dacă s-ar fi născut pe timpurile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt sau Mihai Viteazul. Nu numai statura lui de hatman sau pârcălab trădează legătura pe care el o are cu timpurile noastre de glorie, ci şi locurile de unde a văzut lumina zilei sunt o dovadă că strămoşii lui Alexei Pălănceanu au slobozit rădăcini pe malul Nistrului la porunca marelui voievod. Se ştie că Ştefan cel Mare şi Sfânt alegea din rândurile celor mai viteji şi zdraveni plăieşi, străjeri pentru frontiera de est a Moldovei, le dădea drepturi de stăpân şi le încredinţa hotarele ţării. Însuşi numele satului Palanca vorbeşte de la sine că această palmă de pământ ce ieşea la limanul Nistrului şi deschidea drumul spre Cetatea Albă, avea un statut de fortăreaţă, de bastion împotriva hoardelor nomade ce năvăleau dinspre răsărit. Chiar şi după ce a apus steaua Moldovei, străjerii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt au schimbat sabia pe plug şi s-au înmulţit pe malurile Nistrului, de la Hotin şi până la Cetatea Albă. Deşi de-a lungul secolelor neamul lor s-a amestecat, se mai păstrează până în ziua de azi acea viţă nobilă de grăniceri plantată de înţeleptul domnitor. Dragostea de vatra strămoşească, de limba şi tradiţiile poporului, de pădurile şi apele ţării, de Nistru, Dunăre şi Carpaţi sunt atât de fireşti la Alexei Pălănceanu încât ele pot fi doar moştenite din adâncuri, nu şi cultivate de la '90 încoace. Nimic nu i-ar fi reuşit dacă nu ar fi avut în codul său genetic acea sămânţă aruncată de Ştefan cel Mare şi Sfânt plăieşilor săi descălecaţi de-a lungul Nistrului.
Despre meritele lui Alexei Pălănceanu în domeniul ştiinţelor şi silviculturii vor vorbi colegii de breaslă, iar timpul le va aranja pe toate pe poliţele cuvenite. Ceea ce văd la Alexei Pălănceanu şi, sper, să vrea să vadă şi alţii, este această îndărătnicie şi voinţă a lui de a trece peste timpurile tulburi nu în singurătate, nu numai cu familia şi neamurile, ci cu întreaga împărăţie verde, cu tot cu flora şi fauna acestui plai, cu toată suflarea vie de pe pământul Moldovei. Va reuşi? Cel puţin, eu, unul, ştiu că atâta timp cât Alexei Pălănceanu se află la locul lui, sunt convins că pădurile noastre au un viitor. Aceasta îi şi doresc din tot sufletul, în numele Mişcării Ecologiste şi a revistei "Natura", să fie sănătos la locul lui şi să asigure un viitor verdelui matern în Basarabia.
Alecu RENIŢĂ
Omagiu publicat în revista NATURA, martie 2000, cu ocazia aniversării a 50-a a academicianului Alexei Pălănceanu
Susține Natura.md: Devino Patron!
