Înstrăinarea Basarabiei (II)

(Continuare din numărul precedent)

Acum, după 200 de ani de înstrăinare și rusificare, colonizări, deportări, strămutări și emigrație, limba noastră cea română este vorbită de 80% din toți locuitorii Republicii Moldova, care se întinde însă numai pe 73% din teritoriul românesc al Basarabiei. Celelalte 27% au fost date de întâmplare Ucrainei, unei țări care a apărut, ca și R. Moldova, în ultimii 30 de ani, dar care înstrăinează tot mai mult câteva sute de mii de români, din care 80000 în Basarabia istorică, la sud de Valul lui Traian, fostul „Limes transdanubianus” de acum 2000 de ani.

România, presată de condițiile puse de Uniunea Europeană și Alianța Militară NATO, a semnat în anul 1997 Tratatul cu Ucraina prin care recunoaște granița de răsărit așa cum a fost stabilită după al doilea Război Mondial, în dauna poporului român. 

Politicienii de atunci ai României – Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Severin și alții, împreună cu câteva zeci de parlamentari, au săvârșit un act catastrofal pentru România. Acest tratat dovedește iresponsabilitatea, oportunismul, dezorientarea și incompetența celor care l-au semnat. Acești trădători de țară au dat pe mâna unui stat străin sudul Basarabiei, ieșirea la Marea Neagră și județele Ismail și Cetatea Albă, unde în anul 1940 erau 157000 români, Nordul Basarabiei cu județul Hotin, cu 152000 români, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța cu peste 230000 români, în total 539000 români la nivelul anului 1940 și doar 440000 la recensământul Ucrainei din 2001, din care numai 78300 vorbitori de limba română în Basarabia istorică. Toți aceștia, dar și 17000 km² din teritoriul României au fost dați pe nedrept înstrăinării.

Cartea „Istoria unei tradari nationale. Tratatul cu Ucraina” de Tiberiu Tudor.

Un exemplu trist: la Marea Neagră, satul Nou Caragaci de lângă lacul Sasâc, pe valea râului Norocel, întemeiat de oierii din Fălciu, Vrancea și Neamț la 1691, a rezistat 250 de ani înstrăinării
tătare și rusești având, în iunie 1940, 4000 locuitori din care 3784 români, iar azi sub Ucraina mai are 91 suflete de români, ultimii printre străini! Citiți monografia „Noul Caragaci”, tipărită la Chișinău în anul 2018. 

În scopul diminuării sau chiar anulării identității românești a Basarabiei, rușii au recurs și la rusificarea onomasticii, schimonosind sau modificând total, în stil rusesc, atât toponimele (numele de locuri), cât, mai ales, antroponimele, adică numele de persoană, ale băștinașilor basarabeni. În consecință, denumirile celor mai mari orașe basarabene au căpătat, în scrierea oficială, dar și în graiul viu al veneticilor, forme ciudate, străine de cele originare: Belțî pentru Bălți, Benderî pentru Bender (Tighina), Kagul pentru Cahul, Kișiniov pentru Chișinău, Ganceștî pentru Hâncești, Orgheev pentru Orhei, Soroki pentru Soroca etc. Terminațiile specifice românești ale majorității localităților rurale și urbane basarabene, -ști, -eni, au fost modificate prin asemănare cu cele slave: Floreștî pentru Florești, Raduleanî pentru Răduleni etc. Elementele constitutive ale toponimelor compuse, mai întâi pentru uzul oficial, apoi și pentru cel curent, au fost traduse în rusă: Verhnie Kugureștî pentru Cuhureștii de Sus, Novîe Anenî pentru Anenii Noi,  Starîe Duruitorî pentru Duruitoarea Veche ș.a.m.d.

Numele de familie ale băștinașilor erau fixate în actele stării civile cu terminațiile schimonosite (Morari, Rotari, în loc de Moraru, Rotaru); uneori acestea erau omise (Muntean, Padurar, pentru Munteanu, Păduraru) sau li se dădea un aspect specific rusesc: Dicusarov, Ghinculov, Greculov, Lupulov, Țaranov (în loc de Decuseară, Hâncu, Grecu, Lupu, Țâranu), alteori fiind ucrainizate: Tudorciuk, Vacarciuk, Ștefaniuc (Tudor, Văcaru, Ștefan), chiar și Cherdivarenko, de la Perdevară!

Prenumele (numele de botez) erau promovate pe cale oficială (în certificate de naștere, buletine de identitate, livrete militare) exclusiv în forme specific rusești: Aleksandr, Evghenii, Grigorii, Valerii; Anna, Elizaveta, Margarita etc. Era interzis recursul la prenume românești cu „rezonanță istorică”: Ion, Mihai, Ștefan, Tudor, Vlad deveneau obligatoriu Ivan, Mihail, Stepan, Fiodor, Vladimir sau Vladislav, iar prenume ca Alecu, Bogdan, Dan, Dragoș, Mircea, Radu, Rareș, Voicu; Ruxanda, Oltea, Oana, Mușata și alte asemenea pur și simplu nu puteau fi trecute în nici un fel de acte identitare.

Foto simbol. Sursă: www.moldova.europalibera.org

În anii de ocupație sovietică a Basarabiei, în oficiile stării civile erau în vigoare liste cu  recomandări (obligatorii!) de prenume pentru nou-născuți. În aceste liste lipseau prenume din fondul onomastic romanic, extrem de populare în România (de ex., Ovidiu, Marcel, Laurențiu, Virgiliu; Anda, Constanța, Gabriela, Pompilia etc.). În aceste catastife, desigur, nu-și găseau loc nici unele prenume autohtone, vechi, populare și printre basarabeni, cum ar fi: Aurel, Aurica, Doina, Rodica, Viorel, Viorica, Zamfira ș.a.

Presiunile exercitate de rusificatori au dat destul de repede roadele jinduite de ocupanți: la  începutul sec. XX, nu numai orășenii, ci și mulți țărani moldoveni adeseori se numeau în stil rusesc: Alioșa, Grișa, Jenia, Mișa, Sașa, Vania etc., în loc de Alexei, Grigore, Eugen, respectiv, Eugenia; Mișu (Mihai, Mihail), Alexandru/Alexandra, Ion... Boierii, apoi și funcționarii de toate rangurile, dar și unii intelectuali au acceptat formula rusească „nume-prenume-patronimic” (Cojocari Ivan Grigorievici, Nacco Olga Stepanovna), găsind în aceasta o modalitate de a se evidenția în mulțimea de moși Ion și mătușe Ileana, de a se situa deasupra acestora...

Înstrăinarea Basarabiei, făcută în daună băștinașilor moldoveni, a fost și este o neobrăzată politică de jignire și înjosire practicată de Rusia țaristă, de Rusia comunistă, iar acum de Ucraina șovinistă, care închide pas cu pas școlile românești din Basarabia istorică după ce a dărâmat bisericile din satul Cartal, Broasca, Sărăria, Borisovca, Eschipolos, Anadol sau Hagi Curda. În acest fel limba română dispare până a fi oficial interzisă ca în anul 1873.

La urmă, câteva cuvinte pentru etniile conlocuitoare din Republica Moldova, rușii, ucrainenii,  găgăuzii și bulgarii, care toți împreună sunt 836000 cetățeni și creștini. Ați venit în Basarabia ca refugiați, coloniști, ofițeri sau funcționari, unii aduși, alții – veniți pentru a scăpa de sărăcie sau de teroarea otomană. Toți ați găsit adăpost în țara noastră anexată Rusiei în urmă cu 200 de ani. Unii sunteți în Basarabia prin strămoși de 100 sau 150 de ani, alții chiar de 10 generații păstrându-vă limbile și tradițiile neamului vostru și vă considerați chiar băștinași. Alții ați venit ca stăpâni în timpul ocupației sovietice și nu v-ați amestecat cu moldovenii păstrând peste 2-3 generații etnia și nici măcar nu ați învățat limba țării în care trăiți. 

Și numai unii, puținii, au prețuit pe moldoveni, i-au respectat și chiar iubit, încuscrindu-se fără prejudecăți și aroganță. Și astfel avem 330000 de buni cetățeni ai Moldovei în familii mixte bilingve cu rezonanță rusă, română sau ucraineană. Ca în multe sate din Hotin și Soroca, unde rutenii fugiți de pe moșiile panilor poloni din Galiția și Podolia au găsit libertatea în Moldova. Acolo, în unele sate s-au românizat rusinii, iar în alte sate s-au rutenizat moldovenii trăind în pace până azi.

Amestecul de oameni, din vechime și până pe la 1850, a fost ceva obișnuit, în firea oamenilor. În secolul XIX, odată cu conștiința națională, pe lângă patriotismul sănătos s-a dezvoltat și șovinismul național, îndeosebi la unele națiuni care s-au simțit chemate să stăpânească politic sau economic. În istoria noastră, noi, românii, nu am stăpânit pe nimeni și nu am luat pământuri străine. Dar noi am fost stăpâniți de alții, am fost sărăciți și chiar oprimați, multe sute de ani. Ni s-a interzis chiar limba. Și se știe de cine. Este dreptul nostru natural de a fi stăpâni în țara noastră. 

Oricum și oricând ați fi ajuns între noi, între Prut și Nistru, noi nu v-am alungat sau robit, nici limba maternă nu v-am interzis-o și tocmai de aceea prin limbă ați rămas străini. Nu ați dorit să vă integrați în majoritatea noastră nici măcar în parte, atât cât este nevoie pentru a conviețui în bună înțelegere sau chiar în prietenie și respect reciproc. Unii dintre voi nici nu doresc să fie buni cetățeni ai Moldovei. Noi suntem însă cei mai mulți și cei mai vechi aici, între Prut și Nistru și Marea Neagră. Iar la Dunăre avem, după 2000 ani, acces pe 400 m de mal. Este cea mai mare nedreptate a istoriei de după 1989. 

Harta etnică a Republicii Moldova (2004). Sursă: www.ro.wikipedia.org

Apelul meu, un basarabean de 90 ani cu rădăcini „multietnice”, care cunoaște bine și istoria veche, dar și istoria nouă, sună așa: cui nu-i place la noi poate să plece pentru că azi granițele sunt deschise și spre răsărit, ca și spre apus. Nimeni nu vă va opri. Dar dacă v-ați hotărât să rămâneți aici, fiți buni cetățeni ai Republicii Moldova. Și chiar dacă nu ne iubiți, arătați bun-simț și respect față de majoritate, căci așa cere Democrația. Iar majoritatea suntem noi, moldovenii, parte a poporului român. Noi rămânem unde am fost și vom fi unde suntem azi. Aceasta este legea noastră! 

POST SCRIPTUM: Am scris această carte pentru tineretul Moldovei, școlari, liceeni și studenți, dar și pentru dascălii lor, care au datoria de a cunoaște istoria țării lor și de a spune Adevărul. Cartea mea nu este interzisă nici elitelor politice. Republica Moldova nu este un stat polietnic cu o limbă deosebită de limba română și o statalitate proprie dobândită de sute de ani, ci parte a României care vorbește limba română și la care nu va renunța niciodată.

Cu cele mai bune simţăminte, Eugen Statnic

(Prefaţă la cartea „Înstrăinarea Basarabiei”, Chişinău, 2019)

Articol publicat în Revista NATURA în numărul 345

Susține Natura.md: Devino Patron!