Jora de Sus – satul cu suflet de apă cristalină
O vorbă veche spune că așa precum nu există copii frumoși și copii urâți, la fel se poate zice și despre sate, - nu există sate frumoase și sate urâte. În orice sat sau oraș, în orice localitate, găsești și bune, și rele, și virtuți, și neajunsuri, și lucruri frumoase, dar și lucruri mai puțin frumoase sau chiar reprobabile. Și, așa precum pentru orice copil mama lui este cea mai frumoasă din lume, așa e și cu satele noastre de baștină, - sunt cele mai frumoase din întreg Universul. Chiar dacă azi, din nefericire, nu știu dacă mai e valabilă celebra constatare blagiană, cea cu veșnicia care s-a născut la sat, cele relatate mai sus rămân o axiomă.
natura.md
Apr 22, 2020 07:20
3771
0
Axiomatică pentru mine este și convingerea că nu există pe Terra un sat mai frumos decât Jora de Sus, - satul cu suflet de apă cristalină, satul în care m-am născut și am copilărit și de care mă leagă și mereu mă vor lega fire nevăzute, care mă fac să nu-mi găsesc locul atunci când nu-l văd o vreme mai îndelungată. Bunul Dumnezeu a înșiruit de-a lungul Nistrului, în niște peisaje care-ți taie respirația, trei sate ca trei mărgăritare, care se numesc Jora de Sus, Jora de Mijloc și Jora de Jos, după cursul râului care, la fel ca și satele, este pentru mine, dar și pentru toți cei născuți pe malurile lui, cel mai frumos râu din lume.
Cititorii se vor întreba: dar de ce „Jora”? Care este etimologia acestui cuvânt? Ce ne spun legendele? Mi-am pus și eu încă din copilărie aceste întrebări și am găsit mai multe răspunsuri la ele. Dar toate aceste răspunsuri nu-l puteau satisface pe istoricul din mine, care s-a uitat mereu cu rezerve la tălmăcirile ce veneau dinspre o legendă sau alta. Cea mai răspândită din ele ne spune că la sfârșitul secolului XVI, după o incursiune în dreapta Nistrului a cazacilor zaporojeni conduși de hatmanii Loboda și Nalivaiko, fiind atacați de turci și bătând în retragere, aceștia ar fi trecut în stânga Nistrului pe la vadul Lopatnei, o mică localitate, situată tot pe malul râului, mai la nord de cele trei Jori. Se zice că în timpul acelei retrageri pripite și dezordonate, s-ar fi înecat în apa Nistrului un căpitan cazac pe nume Jora și că, în memoria lui, cele trei așezări, înșiruite pe malul drept al Nistrului, mai la vale de Lopatna, s-au numit Jora. Am crezut și eu în această legendă până când am intrat la Facultatea de Istorie a Universității „Ion Creangă” din Chișinău unde, lucrând cu documente de epocă, am aflat adevărul. Vorba e că la începutul sec. XVII, domnitorul Moldovei Vasile Lupu, în semn de recunoștință pentru devotament și servicii impecabile, le-a dăruit fraților Ionașcu și Mihail Jora, boieri de curte, moșii mănoase, situate de-a lungul Nistrului, în județul Orhei, cu tot cu localitățile de acolo. Pentru că boierii s-au dovedit a fi buni și vrednici gospodari, după moartea lor localnicii au numit satele ctitorite de ei Jora de Sus, Jora de Mijloc și Jora de Jos, în dreapta Nistrului, Jura și Jurca, în stânga Nistrului. Cum s-au numit localitățile până la frații Jora, a rămas, cel puțin pentru mine, o enigmă, eu negăsind documente certe în acest sens.
Casa părinților mei, Maria și Petru Boldișor, în care m-am născut și am crescut, se află la o zvârlitură de băț de Nistru. Întreaga mea copilărie a fost profund marcată de această favoare a sorții. Adeseori mă întrebam: oare cum e să viețuiești într-un sat care nu-i așezat pe malul acestui râu minunat? O fi extrem de plicticos, concluzionam... Nimic mai fascinant ca Nistrul nu putea fi pentru mine în lumea asta oricât de mare! Și astăzi, când îmi amintesc de anii copilăriei, orice amintire este indispensabil legată de frumusețea de basm a acestui râu. Parafrazându-l pe Cezar Ivănescu, voi afirma: „Nu-l mai plângeți pe acela care vecinic singur nu-i, plângeți-l pe cel ce n-are Nistrul și Moldova lui!”.
De-a lungul anilor părinții mei au fost gazde primitoare pentru numeroase personalități, ajunse, prin forța destinului, la Jora de Sus: scriitorii Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Dumitru Ciobanu, Mihai Cimpoi, interpreta de muzică populară Valentina Cojocaru, interpreta de muzică folk Maria Mocanu, jurnaliștii Silvia Hodorogea, Alecu Reniță, Iulius Popa, Andrei Dumbrăveanu, Oleg Banaru, avocatul Boris Druță, juristul Nicolae Roșca, omul politic Mihai Ghimpu, istoricii Ion Țurcanu și Anatol Petrencu, actrița Ninela Caranfil, scriitorul ieșean Vasile Fluturel, președinta Societății culturale „Plai Mioritic”, Filiala Iași, Ioana Eremia, Prințul Paul al României și... parcă-i mai pot ține minte pe toți? Chiar și atunci când erau luați prin surprindere, când, de exemplu, fără să-i fi anunțat din timp, i-am adus acasă pe studenții din grupa mea de studiu, aflați la practica arheologică în satul Seliște, Orhei, deopotrivă cu profesorii, vreo 40 de persoane, părinții mei nu s-au pierdut cu firea și, cât ai zice pește, s-a găsit loc pentru toți la masa plină de bucate. Sau când, pe la ora două de noapte, am „tras la mal” toți membrii Expediției etno-ecologice „Nistru-89” în frunte cu Alecu Reniţă și, pe la două jumate, stăteam cu toții în jurul unei mămăligi uriașe... Mă opresc aici, deși exemplele pot continua! Nu mai sunt în viață dragii mei părinți, iar casa ce a adunat în ea atâtea amintiri frumoase, stă acum „văduvă și tristă” la o margine de Nistru.
Boris Druţă, Nicolae Dabija şi Iulius Popa în ospeţie la Jora de Sus, 1995
Cele trei Jori au dat poporului nostru personalități cunoscute cel puțin în Basarabia, unele din ele în toată Țara și chiar pe mai multe meridiane ale lumii. Voi aminti de o parte din ele, cerându-mi scuze de la cei pe care nu i-am amintit, nu deliberat, ci din lapsus memoriae: Paul Sabin, celebrul secretar literar cu chip eminescian al Teatrului „Luceafărul” din anii de glorie ai acestuia; dinastia Marian: Sergiu Marian, solist-instrumentist al formației „Joc”-ului, Radu Marian, solist în Corul Vaticanului, unul din puținii la ora actuală bărbat- soprană din lume „dat de Dumnezeu”, scriitorul Dumitru Marian, interpreta de muzică populară Iustina Scarlat-Marian, interpreta de muzică ușoară Cristina Scarlat; scriitorul Anatol Gondiu; crainicul Vasile Maler; jurnalista Sorina Ștefârță; diplomații Ion Stăvilă și Vsevolod Grigore; antrenorul, maestru în sport (canotaj) Efim Cicală; antrenorul, maestru în sport (șah) Constantin Boldișor; colonelul de poliție, doctor în drept Valeriu Cerba; colonelul de poliție, avocat Vasile Țurcanu; medicul Eustatie Cicală; juristul Valeriu Cibotaru; pedagogul Eugen Grigore; oamenii de afaceri Maria Caprian, Sergiu Savin, Anatol Josanu, Mihai Cealnâc și alții, cunoscuți sau necunoscuți la noi, ci mai mult în străinătate, precum doamna Maria Caprian, stabilită la Paris, expert în domeniul IT, directorul unei firme de testare a dronelor, cunoscută în toată Franța.
Am fost întrebată într-un interviu ce omagiu le-aș aduce consătenilor mei. Am răspuns că, de ar fi în puterile mele, aș aduce de la București celebra statuie Cumințenia Pământului a lui Constantin Brâncuși, pe care aș instala-o în centrul satului, pe un soclu înalt, ca omagiu mamelor noastre: cuminți, blajine, harnice, frumoase la chip și la suflet, născătoare de fii și fiice care ne duc faima în lume și care ne leagă în mod fericit sau fatal, dar pentru totdeauna, de rădăcini, de fărâma de pământ de acasă.
Veronica BOLDIȘOR
Articol publicat în numărul 338
Susține Natura.md: Devino Patron!
