Devino Patron!

La Găleşti, în mijloc de toamnă

Prezentul articol a fost publicat în anul 2013, numărul 260.

La Găleşti, în mijloc de toamnă
Vederea satului Gălești. Foto de autor

Satele moldovenești rămân pustii în septembrie. De la mic la mare, toată lumea e la strânsul roadei. Și microbuzul Chișinău-Gălești, altădată ticsit până la refuz, era aproape gol. Am admirat, preț de o oră, frumoasa toamnă de după geam. De jur-împrejur o explozie de roșu-galben, iar la orizont – fugurile minuscule ale oamenilor care strângeau roada.

Revista NATURA a ajuns în această lună în satul Gălești, raionul Strășeni la invitația bibliotecarei din sat, doamna Angela Roadideal, care păstrează cu grijă toate numerele revistei, iar datorită ei și copiii din sat ne-au îndrăgit şi ne citesc. 

 

Sat vechi de răzeși
Găleștiul este una dintre cele mai vechi localități din raionul Strășeni. Gazda noastră, Angela Roadideal, deși nu este originară din Gălești, ne-a povestit pe îndelete istoria satului. Acesta a fost menționat documentar pentru prima dată în 1528 cu denumirea de Tutoveni. Istoria Găleștiului este strâns legată de dinastia boierilor Dicescu. Mai mulți descendenți ai dinastiei au ajuns nume mari ale secolelor trecute. Pavel Dicescu a absolvit Universitățile din Moscova și Berlin, a lucrat judecător la Orhei, secretar gubernial, membru titular al Băncii Nobilimii, membru ales al Dumei de Stat a Rusiei. După ce s-a retras la moșia din Gălești, acesta a construit un conac, o fabrică de cărămidă. S-a stins din viață în 1909 în Sankt-Petersburg, dar a fost înmormântat în cavoul familial din Gălești. O altă figură importantă a fost Anastasia Dicescu, născută în 1887 la Găleşti. Aceasta a studiat la Conservatorul din Odesa şi Academia de Muzică din Roma. A fost directoare a Operei basarabene, directoare la Conservatorul „Unirea” din Chişinău, dar şi solistă a Operei din Cluj şi profesoară la Academia Regală de Muzică din Bucureşti.

 

Biblioteca, a doua casă
Am găsit-o pe doamna Angela Roadideal printre mulţi pici. Deşi biblioteca aparţine întregii comunităţii, ea este „guvernată” la propriu de copiii din clasele primare, care, spune bibliotecara, sunt cei mai activi cititori. „Când veneau rar la bibliotecă, mergeam eu la şcoală şi le citeam. Acum calcă pragul bibliotecii în fiecare zi. Uneori vin după cărţi, alteori doar să mai stăm de vorbă, să citim ghicitori şi să jucăm şah”, spune zâmbind Angela Roadideal. Nu e greu să-ţi dai seama cât de mult o iubesc picii pe bibliotecară. O înconjoară şi aşteaptă să le citească ceva nou. „Avem calculator acasă, dar nu petrecem mult timp pe Internet. Venim aici la bibliotecă şi citim împreună ghicitori. Cel mai mult îmi plac poveştile lui Ion Creangă, le-am citit pe toate”, spune Cătălin Erhan, elev în clasa a III-a.


Angela Roadideal cu cititorii bibliotecii. Foto de autor

 

Muzeu în devenire
La câțiva pași de bibliotecă se afla sala care găzduiește muzeul localității. Muzeul se află, de asemenea, în grija doamnei Angela Roadideal. Îmi povestește cu emoție cât de mult înseamnă pentru ea biblioteca și muzeul și cât de mult a așteptat să i se încredințeze această sarcină. „Am fost şomeră timp de peste 20 de ani şi am avut grijă de gospodărie, însă dintotdeauna mi-am dorit să ofer oamenilor din Găleşti timpul şi dedicaţia mea. De doi ani pot zice că viaţa mea s-a schimbat, iar acum încerc să fac, împreună cu oamenii din localitate, cât mai multe pentru Găleşti”, spune bibliotecara. Cea mai mare bucurie pentru doamna Angela sunt copiii care vin aproape zilnic şi viziteze muzeul. „Mă întreabă des dacă am mai adus piese noi şi le studiază cu interes. Cea mai interesantă piesă pentru ei este lupul care a fost găsit în apropierea satului, iar cu ajutorul primarului a fost împăiat, fiind acum cea mai mare atracţie a muzeului”, spune aceasta.
Oamenii din sat au fost receptivi la apel, spune doamna Angela, şi au contribuit fiecare cu ce a avut în gospodărie. „Oamenii se despart cu greu de obiectele vechi de care îi leagă amintiri, dar îşi doresc ca ele să rămână pentru generaţiile care vin. Bătrânele, în special, au lăsat obiecte confecţionate manual, în speranţa că adolescentele din generaţiile viitoare vor dori să cunoască meşteşugul popular şi să-l transmită mai departe”, adaugă Angela Roadideal.

 

Corul, motivul care îi strânge grămăjoară pe artiștii satului
De mai bine de trei ani, artiștii din Gălești au un motiv care îi strânge grămăjoară. Este vorba despre corul, aflat în grija dirijoarei Maria Madan. Deși sunt adânciți în nevoile cotidiene și treburile gospodăriei, cei peste 40 de membri ai corului găsesc timp pentru repetiții. Conducătoarea corului, Maria Madan, spune că acesta a devenit un mod de viaţă pentru majoritatea dintre membri şi că fără el viaţa în sat ar fi mai plictisitoare. „În total, avem 30 de femei şi 12 bărbaţi. Când suntem în prag de concerte, facem repetiţii de 4-5 ori pe săptămână. Vara, când avem de prăşit şi mai mult de lucru pe câmpuri, luăm o pauză”, spune zâmbind aceasta.
Oamenii din Găleşti spun că odată cu apariţia corului, viaţa satului a devenit mai interesantă. Nicio sărbătoare din sat, dar şi din raion nu trece fără prezenţa corului. Formaţia artistică, spune Maria Madan, a crescut în trei ani cât altele în zeci de ani. Aleg cu grijă repertoriul de la bătrânii satului, dar şi din cărţile de muzică, aşa încât să readucă publicului cântecele vechi, care sunt date uitării. Au obţinut de mai multe ori premiul I la concursurile raionale, fapt de care vorbesc cu mândrie. Mai mult de atât, artiştii din Găleşti au evoluat şi pe scena Sălii cu Orgă din Chişinău. „Evident că la sat e mai greu să desfăşori activităţi culturale. Dar oamenii care iubesc muzica îşi găsesc timp. Trebuie să iubeşti mult muzica ca să laşi toate grijile gospodăriei şi să mergi la repetiţii”, adaugă altă doamnă.


Corul din Gălești. Foto de autor

 

De la 900 la 242 de elevi 
Dacă în urmă cu 10-15 ani, pragul gimnaziului îl treceau aproximativ 900 de elevi, numărul acestora la moment nu ajunge la 250. Profesorii nu pot decât să strângă din umeri, declarându- se neputincioşi în faţa fenomenului de migraţie, dar şi de scădere a demografiei. În pofida acestui fapt, profesorii nu şi-au pierdut speranţa şi încearcă să ofere tot ce au mai bun elevilor, care, nu întârzie să aducă rezultate şi performanţe. Nadejda Popa este unul dintre puţinii profesori tineri care vin în fiecare zi în faţa elevilor, încercând să facă abstracţie de salariul mediocru şi de perspectivele nu prea strălucitoare pe care le are un tânăr specialist într-o localitate rurală din Republica Moldova. Spune că i-a fost greu, în special la început şi, mai ales, la orele cu elevii din clasele mai mari, însă „pofta vine mâncând”. „Elevii nu mai sunt aşa ascultători ca pe timpuri, dar dacă îţi faci meseria cu dedicaţie, elevii te îndrăgesc”, spune Nadejda Popa. 

 

„Cultura a devenit o prioritate pentru satul Găleşti”
Tudor Roadideal se află în funcţia de primar al satului Găleşti de 2 ani. Era prins în grijile satului şi ale recoltei, însă am reuşit „să-i fur” câteva minute, discutând despre problemele, dar şi speranţele pe care le are.
Cea mai mare problemă a satului, spune el, este aprovizionarea cu apă potabilă. Toate fântânile din Găleşti sunt poluate, iar în lipsa unui apeduct, oamenii sunt nevoiţi să consume apă care nu poate fi numită potabilă. „De-a lungul anilor au tot fost folosite pesticide care au ajuns în apele subterane. Am făcut mai multe analize, care au constatat că apa din niciuna dintre fântâni nu poate fi băută. Sperăm că odată cu parafarea Acordului cu UE la Vilnius vor apărea mai multe fonduri pe care să le accesăm, să construim un sistem de canalizare, un apeduct, aşa încât oamenii din Găleşti să aibă acces la apă de calitate”, spune Tudor Roadideal.
Înainte de a ajunge în biroul primarului, oamenii din localitate l-au descris drept un mare promotor al culturii. „Bineînţeles că există şi alte probleme mai grave, dar dacă lucrurile în domeniul culturii încep să se mişte, şi atmosfera în sat e alta. Oamenii nu trebuie să-şi uite tradiţiile, trebuie să se întâlnească la evenimente culturale. Educaţia şi cultura sunt esenţiale. Pentru început am pus pe picioare corul. Lumea era interesată şi mai înainte, dar nu avea unde. Ulterior am cumpărat şi costume populare. Deocamdată nu avem o sală de festivităţi. Vara ne adunăm pe stadion, dar în timpul iernii nu avem unde. Următoarea mea dorinţă e să înfiinţăm o trupă de teatru. Au plecat mulţi peste hotare, dar printre cei rămaşi sunt oameni interesaţi de cultură. Nu putem să-i ignorăm”, menţionează primarul.


Primăria localității Gălești. Foto de autor

 

Vera Lungu: Croşetez pentru mine şi pentru urmaşii mei
Pe doamna Vera Lungu am cunoscut-o la centrul medical din Găleşti. Este originară din Făleşti, însă de aproape 40 de ani locuieşte în Găleşti. Schimbăm câteva vorbe şi mă invită să-mi arate munca de zeci de ani – feţe de masă, şerveţele, accesorii şi elemente de decor – toate croşetate de ea. Spune că croşetează de la 10 ani şi nu şi-ar imagina viaţa de zi cu zi fără această ocupaţie. „Croşetez pentru mine, dar şi pentru urmaşii mei. Este o artă populară aproape de sufletul meu, îmi pare rău că tinerii nu au asemenea preocupări, dar dacă văd exemple şi oameni care îi inspiră – poate se „îmbolnăvesc” şi ei de această pasiune”, spune zâmbind doamna Lungu. Spune că e complicat pentru ea să se despartă de lucrările la care munceşte luni în şir. „Am vândut articole. Nu pot să zic că moldovenii nu sunt interesaţi de lucrările confecţionate manual, dar lucrările evident că sunt foarte scumpe, iar oamenii noştri nu îşi permit. Am vândut însă articole mai mici, dar şi feţe de masă pentru turiştii străini. S-a întâmplat că şi vinificatorii autohtoni să solicite şerveţelele mele croşetate în stil naţional pentru degustări. În fiecare an particip la Eminesciană, o manifestare frumoasă din Străşeni unde meşterii populari din tot raionul îşi expun lucrările”, povesteşte meşteriţa. 


Vera Lungu și operele sale. Foto de autor

 

„Am crescut mulţi campioni la balconul casei mele” 
În casa doamnei Vera Lungu l-am cunoscut şi pe soţul acesteia – Gheorghe Lungu. Despre el aflasem la şcoală, vorbisem cu elevii săi care au ajuns campioni naţionali, dar şi internaţionali la dame. Vorbeşte cu multă mândrie despre elevii săi care au obţinut rezultate frumoase pentru Republica Moldova la competiţiile internaţionale şi mă conduce să-mi arate locul în care petrece ore în şir cu discipolii. La balconul casei are tot timpul o tablă de dame, dar şi cărţi din domeniu. Deşi în sat există o sală unde iubitorii de dame îşi dau întâlnire, orele de-acolo, spune antrenorul, nu sunt suficiente pentru a creşte campioni. „Uneori mă ocup cu un elev câte 4-6 ore pe zi, din timpul meu liber, bineînţeles. În 2011 Tania Gălescu a obţinut bronzul în Italia, Victor Lungu a devenit campion european la dame, iar acum am discipoli mai mici care se antrenează serios, iar rezultatele nu întârzie să apară”, spune Gheorghe Lungu. Îl întreb care e secretul, cum reuşeşte să provoace interes pentru acest sport în rândul tinerilor. Îmi zâmbeşte şi îmi spune: Foarte simplu. „Toţi vor să devină campioni, aşa se înscriu la antrenamente. Sportul mare nu se face doar în sala de antrenamente, trebuie să devină un mod de viaţă. Jocul de dame e simplu la reguli şi mişcări, dar foarte dificil la interpretări”, adaugă Victor Lungu. 


Gheorghe Șungu în balconul casei sale. Foto de autor

 

Grădiniţa, a doua casă pentru copiii cu părinţi peste hotare
Treci pragul grădiniţei şi parcă intri într-o altă lume. Holurile curate-lună, desenele de perete, dulapurile şi paturile în miniatură în care îşi depănau visele copiii în timpul somnului de la prânz. Mergem în vârfurile degetelor, aşa încât să nu trezim din dulcea visare copiii şi ajungem în biroul directoarei instituţiei – Larisa Pahomi. Nici doamna Larisa nu e originară din Găleşti, însă de ani buni are grijă de educaţia preşcolarilor. Aproape o sută de copii frecventează zilnic grădiniţa. „Mulţi dintre ei au părinţii peste hotare, iar grădiniţa le-a devenit a doua casă. Faţă de anii precedenţi, acum copiii se pot bucura de condiţii bune, iar părinţii au toată încrederea atunci când îi aduc aici”, spune Larisa Pahomi. Sătenii m-au asigurat că în celelalte zile, când grijile câmpurilor sunt mai puţine, satul arată altfel. M-am ales şi cu o invitaţie la Hramul satului pe care, sper eu, să o onorez. Îi mulţumesc doamnei Angela Roadideal pentru invitaţie, iar dacă doriţi ca satul vostru să ajungă în paginile revistei NATURA, nu ezitaţi să ne scrieţi.


Larisa Pahomi. Foto de autor

 

Oxana Greadcenco
Articol publicat în Revista NATURA în numărul 

Susține Natura.md: Devino Patron!